Tot ce am învățat despre viață de pe pagina de Facebook a lui Florin Chilian

(Fotografie via contul de Facebook al lui Florin Chilian)

Ah, Florin Chilian, un om care a avut nevoie de zece întâmplări ciudate și o minune ca să ajungă celebru, și doar de un act de violență domestică să fie recunoscut drept cel mai de valoare pugilist din muzica folk românească. Asta în cazul în care adversarul tău e o tipă de 19 ani și neajutorată. Oricum e impresionant, pentru că de obicei cântăreții de folk plâng la mușchiul copacului vieții pentru că au fost afectați de cuvintele vântului. La el nu se aplică asta.

Videos by VICE

Ce-i drept, omul nu e cunoscut doar pentru asta. Acest Mike Tyson din văzduh a dovedit că poate răni și cu cuvintele, nu doar cu forță fizică. Florin „chitară-n spate și folie de staniol pe cap” Chilian a declarat după tragedia de la Colectiv că acolo a fost mână criminală, la România TV. Deci aparent nu doar pumnii lui minte nu are.

E ciudat să auzi asta de la un om care, știi tu, chiar are o mână criminală, din moment ce și-a abuzat iubita și a fost condamnat la aproape doi ani cu suspendare după ce-a făcut un accident sub influența alcoolului. Asta pe lângă faptul că e o declarație total absurdă și o insultă la adresa victimelor, supraviețuitorilor și familiilor lor. De fapt e o insultă adusă oricărei persoane care nu are IQ-ul unei sticle goale de bere. Dar lui nu i-a păsat de afirmația asta tâmpită. A continuat cu ea, pentru că era singurul mod prin care putea să primească atenție. Trist.

Ai crede că după astea două rușini mediatizate în prostie, Florin ar fi dispărut din viața publică mai repede ca o tristă mirare topită în roua dimineții de marte, dar pula. Omul și-a mutat părerile pe Facebook, unde e la fel de absurd. Recent și-a anunțat retragerea din industria muzicală pe platforma lui Mark Zuckerburg. Știi zicala aia? Dacă se retrage un artist din muzică, dar nimănui nu-i pasă, însemnă că s-a retras cu adevărat? La el se aplică treaba asta.

Oricum, omul are aproximativ 34 de mii de followeri pe Facebook. Ăștia-i urmăresc toate aberațiile, care-s mai interesante decât piesele lui despre mii de smaralde sau suflete de slugă. Crede-mă, știu despre ce vorbesc. I-am monitorizat pagina personală și am ajuns la niște concluzii despre viață:

Dacă nu reușești în viață, de vină-s alții, și ar trebui să plătească

Fotografie via contul de Facebook al lui Florin Chilian

Oamenii reacționează în moduri diferite la eșecurile vieții. În general, merg mai departe, pentru că plm, asta-i viața. Nu le poți câștiga pe toate. Ar fi super plictisitor, dacă ai ajunge învingător în orice competiție. Artiștii sunt mai sensibili, într-adevăr, pentru că au un ego mai mare decât talentul lor. Reacțiile variază de la raționalul „o să continui să mă perfecționez și o să încerc din nou data viitoare” până la mesajele pline de ură de pe Facebook.

Ei bine, Florin Chilian e mai special. Vezi tu, el s-a înscris în competiția pentru Eurovision. Din fericire, nu a câștigat. La fel ca mulți alții, care au felicitat câștigătorii și au mers mai departe pentru că, din nou, plm, asta-i viața. El nu. Frustrat fiind de faptul că talentul lui nu va fi recunoscut pe plan european, și pentru că piesa „Yodel It” nu reprezintă poporul român, Florin a decis să amenințe TVR-ul cu plângere penală. Pentru două sute de lei, cât l-a costat să se înscrie în competiție. A și folosit hashtag-ul #lapuscarie în postare. Cam extrem, nu crezi?

Da, două sute de lei. E o sumă, nu zic. Spre exemplu, cu două sute de lei ai putea să mergi la o ședință de hipnoză, să-ți scoți din cap faptul că ai citit aberația asta scoasă de Chilian. Omul nu știe să piardă, e clar. Dar mai e și ipocrit, pentru că la începutul lunii februarie îi felicita pe cei care s-au calificat în finala preselecției naționale. Da, inclusiv pe ăia care au cântat „Yodel It”. Pe atunci nu-l deranja.

Te poți îmbrăca din cap până-n picioare în haine pentru prunci, indiferent de vârstă

Fotografie via contul de Facebook al lui Florin Chilian

Chestia asta e un pic dubioasă. Eu nu-s ăla care să judece omul după ce felul în care se îmbracă. Și eu am fost criticat de multe ori pentru alegerile mele vestimentare. Am fost și la multe festivaluri, deci sunt obișnuit să văd oameni cu tot felul de țoale ciudate. Din punctul meu de vedere, poți să faci ce vrei cu dulapul tău.

Dar tot mi se pare cam extrem pentru un tip de 48 de ani să aibă o obsesie cu hainele pe care apar Minioni. Creaturile alea galbene și super enervante, care–s pe placul copiilor de șapte ani și atât. Mă rog, și pe placul lui Chilian.

Omul are o obsesie cu treaba asta. Are căciulă cu el, ceas, chiar și ciorapi. A postat până și o poză cu niște chiloți cu minioni. Nu s-a pozat în ei, spre fericirea tuturor, dar e clar că tipul are o atracție patologică pentru personajele astea animate. De ce? Habar nu am. Mi-e și frică să aflu răspunsul la întrebare, sincer să fiu.

Dacă faci mișto de o sculptură, ești prost pentru că nu ești din București

Uită-te la postarea asta. CRBL s-a decis să se pozeze cu Coloana Infinitului între picioare pentru că în tinerețe s-a învârtit în cap și trebuie să-l înțelegem. Nu e haioasă treaba, dar gândul că pula lui CRBL e infinită te face să zâmbești, așa, un pic. Înțelegeam frustrarea, dacă-și făcea laba sub Masa Tăcerii sau ceva. Dar așa e oricum de la depărtare, nici măcar nu atinge sculptura, deci lasă-l să se distreze.

Chilian nu e de aceeași părere. El e super nervos pe break-dancer-ul vulgar. Nu înțeleg de ce, pentru că nu s-a atins de monument. El dă vina pe faptul că CRBL nu e bucureștean, dar o arde de parcă a crescut în capitală. Stai, ce? Eu nu-mi dau seama ce legătură are una cu alta. Probabil vrea să spună că bucureștenii au o reputație excelentă și că ei nu ar face niciodată treaba asta. Pe ce planetă, coaie?

Îți cresc șansele să devii un influencer dacă-i faci pe oameni „zdrențe”

Omul are un obicei să-și salute followerii cu „ce faceți zdrențelor?”. Sau „bună dimineața zdrențelor, care sunteți voi zdrențe. Ce face zdrențele?”. Sau „Neața zdrențelor. Zdrențe sunteți! Tot zdreanță penală/ciorditoare ie președinte?!“. Să aibă și un mesaj social și agramat, pentru că asta înseamnă să-ți cunoști bine target-ul.

Eu nu mă pricep la social media, pentru că am lucruri mai bune de făcut decât să cer atenție oamenilor pe internet, deci nu știu dacă ăsta-i trendul pe Facebook. Poate că așa se face dacă vrei să-ți păstrezi fanii, nu am de unde să știu. S-ar putea să fie un influencer de calitate.

Dacă te iei de oameni mai deștepți decât tine, o să câștigi doar dacă zici că mănâncă căcat

Fotografie via contul de Facebook al lui Florin Chilian

Trebuie să fii foarte prost să te iei de oameni deștepți. Mai ales dacă argumentele tale sunt zero. E genul ăla de atitudine de mitocan, care nu e bazată pe nimic în afară de un sentiment puternic de auto-suficiență și ani întregi de sodomizare verbală din partea unor indivizi care au citit mai mult decât tine. Probabil și-a luat-o de prea multe ori la bere și a ajuns să se apere cu înjurături. El crede că așa-i închizi. 

Florin Chilian a spus că Andrei Pleșu mănâncă căcat. Și că-i place activitatea asta, mai ales că o face pe bani mulți. Evident, nu vine cu dovezi care să-i sprijine afirmația. Pur și simplu a dat-o ieftin, în ideea că ar avea un impact sau ceva.

Beneficiile site-urilor de fake news e că ajungi să trăiești în lumea ta, unde e calm și bine

Asta e ceea ce crede Florin Chilian despre protestatarii #rezist. Fotografie via contul de Facebook al lui Florin Chilian

După ce scrollezi pe pagina lui o vreme bună de timp, te aștepți să dai de articole de genul „Beneficiile conversației non-verbale cu o știucă” sau „Tortul vegan nu e tort, e conspirație soroșistă”. Aberații de genul în care ar crede doar el. În schimb o să observi tot felul de postări în care ridiculizează mișcarea #rezist și mai toți oamenii care ies în stradă. Și o face cu o convingere care îți arată de ce a ajuns invitat semipermanent la România TV.

Da, face parte din categoria aia de oameni care bagă știri de pe site-uri de fake news, ceea ce nu mă miră deloc. Cumva îi completează profilul. Nici nu se sinchisește să verifice sursa sau să aibă măcar o atitudine sceptică la informațiile pe care le citește. Se complace să rămână în bula lui unde orice om care nu e de acord cu realitatea lui e un idiot care mănâncă căcat.

Marea lui problemă e cu Iohannis, evident. A postat chiar și un clip cu imaginile locuințelor președintelui, peste care merge piesa „Te voi pierde” de la 3 Sud Est, o aluzie la faptul că Iohannis o să-și piardă casele. E drăguță ideea, dar pe mine m-a făcut să realizez că-mi pare rău că mi-am pierdut timpul pe pagina lui de Facebook.