Tot ce trebuie să știi despre Tăriceanu, politicianul care vorbește despre război civil în România

Călin-Popescu Tăriceanu. După Liviu Dragnea, cred că-i cel mai detestat politician român de la ora actuală. Este omul care a dus servilismul politic la rang de artă. Un simbol pentru toți oamenii lipsiți de coloană vertebrală din România. Un om care, deși habar n-are când trebuie folosit „pe care", crede că funcția de Președinte al Senatului îi dă dreptul să taie cozi sau să blocheze circulația când i se năzare lui.

Fix omul ăsta vorbea agresiv azi despre Iohannis și te-a făcut „manipulat" pentru că ieși în stradă împotriva ordonanțelor care legalizează corupția. Un om care a dat de înțeles la modul cel mai nasol posibil că, dacă nu terminăm cu protestele și facem ciocu mic, începe Maidanul în stradă: „Există riscul să ajungem într-un război civil dacă s-ar organiza contramanifestații".

Uite tot ce trebuie să știi despre el, în caz că ți-a fost silă să urmărești politica românească până azi.

Înainte să ajungă Băsescu președinte, Tăriceanu a fost un politician semi-anonim. A ocupat câteva funcții aproape relevante, gen vicepreședinte PNL, deputat PNL în mai multe legislaturi, Ministru de Stat și Ministru al Economiei și Comerțului în guvernul Ciorbea, dar cam atât. În rest, era ocupat cu afacerile, prin care a reușit de-a lungul timpului să strângă o avere frumușică, de capitalist veritabil. Norocul lui a fost că s-a îmbolnăvit Stolojan când a trebuit și a ajuns astfel al doilea om din Alianța D.A. Băsescu a câștigat și uite așa s-au trezit românii cu un premier de care nu auzise nici dracu' până atunci.

Hazliu e cât de repede s-a degradat relația dintre el și președintele nostru etern. Mai întâi, Băsescu l-a tot bătut la cap cu alegerile anticipate, Tăriceanu a zis „nu", că-s lucruri de rezolvat cu integrarea europeană și se pierde timp. Apoi, în iulie 2005, zice da, își anunță demisia și declanșează procedura pentru alegeri anticipate, dar se răzgândește rapid pe fondul crizei inundațiilor din vara acelui an. Băsescu se supără și începe să-l acuze că-i controlat de diverse grupuri de interese, temă pe care avea s-o tot reia în următorii ani. S-au mai certat între timp pe privatizări dubioase, controlarea serviciilor și pe retragerea trupelor românești din Irak, dar apogeul conflictului dintre cei doi a fost atins în 2007, când Tăriceanu i-ar fi trimis lui Băsescu un bilețel roz în care-i cerea să-l ajute cu dosarul lui Dinu Patriciu.

Sigur, el se dă mare liberal, mare susținător al capitalismului, dar, dacă e să-l iei la bani mărunți, vei observa că-i un om complet lipsit de principii. În primul rând, e băiatul PSD-ului de cel puțin zece ani, de când a intrat în conflict cu Traian Băsescu. În 2007, PNL-ul condus de el la acea dată a votat pentru suspendarea președintelui, iar în campania pentru referendum a fost cot la cot cu PSD-ul și PC-ul lui Dan Voiculescu. La referendumul din 2012, când PNL-ul era deja aliatul oficial al PSD-ului și făcea parte din struțocămila USL, Tăriceanu era tot în prima linie a luptei anti-băsiste.

În 2014, când a dispărut USL-ul și PNL a devenit PDL 2.0, Tăriceanu și-a luat jucăriile și a înființat un partid fantomă, PLR, pe care l-a numit la vremea aceea „adevăratul partid de DREAPTA". Retorică ce a prins totuși la câțiva proști în timpul alegerilor, dovadă că Tăriceanu a ieșit pe locul 3 în primul tur al prezidențialelor din acel an. Îi știi sigur pe votanții lui de atunci, erau pontiștii ăia prea lași ca să-și asume PSD-ismul din prima, așa că încercau să-l scoată pe Tăriceanu ultima speranță a votanților imparțiali.

În 2015, PLR a fuzionat cu PC-ul fondat de Voiculescu și a rezultat ALDE, care de aproape doi ani încoace se comportă ca un satelit al PSD-ului. Când Dragnea bate câmpii prin presă, Tăriceanu va fi și el prezent, uneori chiar mai virulent decât Mustăciosul Șef.

Iar principiile economiei de piață au fost și ele lăsate-n urmă de foarte mult timp, dovadă retorica protecționistă pe care a avut-o în campania pentru parlamentare: hurr durr, capital românesc, hurr durr, muie multinaționale. Dacă e să-l iei la bani mărunți, e doar un Bogdan Diaconu mai spălat și mai puțin obscur.

Te-ai aștepta ca un liberal autentic ca Tăriceanu, al cărui partid a luat numele celui mai progresist grup din Parlamentul European, să se opună tentativei de a interzice prin Constituție căsătoriile între persoane de același sex. Și te-ai aștepta greșit, pentru că Tăriceanu e un ipocrit care între două divorțuri vine să țină prelegeri despre cât de creștin e el.

Mai precis, toamna trecută, când deja toate partidele mari ori susțineau inițiativa Coaliției pentru Familie, ori erau prea lașe să i se opună fățiș, Tăriceanu a declarat printr-un comunicat de presă că e hotărât să-și utilizeze „întreaga influență politică și morală pentru ca voința celor trei milioane de concetăţeni care au semnat-o să devină parte integrantă a Constituţiei noastre". Bravo, tată, mare liberal!

Pe lângă liberal AUTENTIC, cârpă a PSD-ului și susținător al familiei tradiționale, Tăriceanu mai e și urmărit penal. În primul rând, e acuzat de DNA că, în calitate de martor, ar fi mințit când a spus că nu știa despre retrocedarea fermei regale Băneasa și pădurii Fundul Sacului din Snagov. Apoi, mai e implicat și-n dosarul finului său, Bogdan Olteanu, care-i acuzat că-n 2008 ar fi primit două milioane de euro de la Sorin Ovidiu Vântu pentru a intermedia numirea lui Liviu Mihaiu drept guvernator al Deltei. Conform declarațiilor lui Vântu, jumătate din bani ar fi trebuit să-i revină lui Tăriceanu, care la vremea aceea era încă prim-ministru.

Bineînțeles c-a preluat aceeași retorică autovictimizatoare a PSD-lui și a început să miorlăie peste tot că-i hăituit de SISTEM. Apogeul acestui tip de discurs a fost atins recent, când a declarat pentru BBC că „DNA și serviciile secrete sunt percepute acum ca instituții care nu respectă cadrul legal, corupte ele însele, folosite ca pârghii în lupta politică". Posibil să fie un sâmbure de adevăr acolo, dar n-aș lăsa reformarea justiției și a instituțiilor aferente pe seama unuia ca Tăriceanu.

Când a văzut oameni ieșiți în stradă împotriva ordonanței 13, Tăriceanu a reacționat cum știe el mai bine. Pentru început, ne-a informat că manifestanții sunt manipulați. A alimentat apoi paranoia mediatică despre eventualitatea unui război civil. A mai zis că nu plănuiește nicio contramanifestație, dar a avertizat totodată că cei din Piața Victoriei nu dețin „monopolul activismului de stradă" și, dacă și-ar flexa nițel mușchii, ar fi vai și amar de noi. Iar ieri, vizibil speriat de amploarea protestelor de duminică seara, s-a rățoit c-o voce tremurată la ziariștii care-l întrebaseră despre solicitările manifestanților. Mare liberal, tată.