Foștii mari sportivi au, în general, o viață lejeră și lipsită de grijă. Supraviețuiesc din realizările trecutului, se bucură de simpatie necondiționată. Câteodată, mai emit și păreri inepte pe diverse subiecte. Partea mișto e că, oricât se fac de rahat, lumea nu se supără pe ei. Pentru că „Hei, ce sportiv mare a fost ăla!”.

Spre exemplu, Gică Hagi, cu vocabularul unui puști de zece ani care s-a lăsat de școală, e și acum unul din cei mai iubiți români în viață.

La fel și Gică Popescu, care a ajuns la pârnaie după ce-a spălat niște mulți bani, iar românii făceau petiții să fie grațiat, c-a fost căpitan la Barcelona.

Teoria de mai sus nu se aplică, însă, la foștii sportivi care intră în politică. Și e normal să fie așa. Când ții morțiș să-ți folosești imaginea și popularitatea ca să obții mandate politice, oamenii îți judecă mai aspru derapajele de orice fel. Daniel Ghiță, care a dat ringurile K1 din Tokyo pe politică ultranaționalistă, e cel mai recent exemplu.

Citește și Tot ce trebuie să știi despre „Patrula lui Vlad Țepeș‟, prima patrulă de hăndrălăi din România

Dar Ghiță nu-i primul și probabil că nici ultimul care face tranziția sport-politică. De-a lungul timpului, avem o listă bogată de sportivi români care au crezut că simpatia fanilor se poate transforma în voturi. Nu doar că s-au înșelat crunt, dar au demonstrat și că simțul penibilului nu vine odată cu performanța sportivă:

De la recorduri mondiale, Gabi Szabo a ajuns să pună pile pentru colegii de partid

Gabriela Szabo, în dreapta fostului premier, Victor Ponta. Fotografie de pe contul personal de Facebook

Dacă nu știai, fătuca aia blondă, pe care o cunoști ca ministru al Tineretului și Sportului în ultimul guvern Ponta, alerga de rupea pământul în probele de atletism pe distanțe lungi. Și n-o făcea degeaba, doar așa, de dragul fugitului. A stabilit ceva record mondial și-a cucerit mai multe medalii la Jocurile Olimpice, printre care și una de aur, la Sydney, în 2000.

După ce-a terminat-o cu atletismul, s-a gândit că i-ar sta bine-n politică. S-a înscris în PSD, iar prima funcție importantă pe care a avut-o a fost de consilier personal al ministrului Sportului de atunci, Nicolae Bănicioiu. Peste un an, în martie 2014, Szabo i-a luat locul lui Bănicioiu. A rămas ministru un an și jumătate, până-n noiembrie anul trecut. În perioada asta, Szabo a făcut un românism de ăla sadea: a încercat să-i pună o pilă unui coleg de partid, ca să fie ales președinte al Comitetului Olimpic Român.

După căderea guvernului Ponta, Szabo n-a abandonat PSD-ul. Pentru alegerile parlamentare de anul ăsta, fosta sportivă va fi prima pe lista partidului la Camera Deputaților din Ilfov. Așadar, e foarte posibil s-o vedem prin Parlament, din toamnă.

Cariera de politician a lui Anghel Iordănescu e la fel de haotică precum aia de antrenor

Fotografie via pagina de Facebook a Naționalei de Fotbal a României

Cariera politică a lui Anghel Iordănescu se aseamănă cu aia de antrenor. Destul de agitată, la o primă vedere, dar, în același timp, extrem de plicticoasă. Eternul selecționer al echipei naționale de fotbal a intrat în politică în 2004, când a candidat pentru Senat, din partea PSD. N-a obținut destule voturi atunci, însă a ajuns senator în 2008, tot din partea PSD.

Între 2008 și 2009, a fost și vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport. Da, alăturarea lui Iordănescu cu orice construcție care conține învățământ e amuzantă, mai ales dacă-l auzi ce perle scoate pe gură:

Prieten la cataramă cu generalul Gabi Oprea, la finalul mandatului de senator, în 2012, Iordănescu s-a înscris în UNPR și-a candidat pentru postul de primar general al capitalei. Deși sunt convins c-a mozolit destule cruci în speranța c-o să iasă primar, a obținut un rezultat mai rușinos chiar decât un egal chinuit în Armenia: puțin peste 1% din voturi.

E trist. Înseamnă că nici măcar toți fotbaliștii care-au trecut pe la națională n-au pus ștampila pe tata Puiu.

Ilie Năstase – one man show pe terenul de tenis, bufon în politică

Fotografie via contul de Facebook al lui Ilie Năstase

Ilie Năstase e exemplul clasic că unii foști sportivi ar trebui să-și angajeze consilieri de imagine. Să plătească un om cât de cât decent, care să-i dea în fiecare dimineață o listă cu ce-i ok să facă în public și ce nu. Pentru că, din tenismenul ăla spectaculos și hazliu din anii ’70, Năstase s-a transformat într-un personaj ridicol, care s-a remarcat prin numeroase scandaluri, o relație tabloidizată masiv și încăpățânarea de-a face politică.

Prima tentativă în politică a avut-o în 1996, când a vrut să devină primar al Bucureștiului, din partea PDSR, fostul PSD. A pierdut alegerile în fața lui Victor Ciorbea, dar n-a ieșit din lumea politică, ca să-și vadă de certurile cu soția și ziariștii, ca orice vedetă normală. A insistat să chinuie electoratul, iar în 2014 a ajuns chiar senator, după ce-a candidat pe listele PC.

Când a venit prima oară-n Senat, Năstase era ca un oltean în șlapi la Carnavalul de la Venezia. Spunea că-i frumos, dar habar n-are care-i faza pe acolo. După ceva mai mult de un an, în septembrie 2015, se văita că salariul de senator e prea mic pentru el: „Fac doar o mie de euro pe lună. Așa suntem plătiți noi, senatorii. Mănânc un mic dejun și-un prânz și mă costă o mie de dolari sau euro, nu știu”.

Citește și Cine-s dubioșii care o să conducă țara și o să ia hotărâri pentru tine: UNPR

S-a mutat în UNPR în 2015 și anul ăsta va candida, din nou, la Primăria Capitalei. Pregătește-te, c-o să ai motive de distracție. N-am idee ce tâmpenii o să mai zică în campania asta, dar măcar o să-i admiri ținutele extragavante.

Deși e de cinci ani în politică, ultima realizare a Corinei Ungureanu e c-a pozat în Playboy

Fotografie via contul de Facebook al Corinei Ungureanu

Corina Ungureanu e o fostă gimnastă, multiplă medaliată cu aur la campionatele mondiale și europene. OK, și eu tot din Playboy o știu, dar până să apară în ipostaze sexy, Corina a rupt gura târgului la sol și bârnă.

După ce-a pozat nud, a încercat să dea lovitura în politică. Dar a avut o carieră palidă, în care n-a reușit să treacă de nivelul ăla local, unde băieții se mănâncă între ei ca hamsterii.

A intrat în UNPR în 2011, însă n-a zăbovit prea mult acolo și, după nici un an, s-a mutat la PSD. A plecat și de aici, în 2013. Apoi, a candidat ca independent la europarlamentarele din 2014, dar n-a luat decât 0,5% din voturile prahovenilor. Dacă crezi că ăsta a fost momentul în care a zis adio politicii, greșești.

La doar câteva luni după alegeri, Corina s-a hotărât să-și mai forțeze o dată norocul. S-a înscris în PNL, al treilea partid politic din care face parte. Probabil că n-o să auzi prea curând de ea, că preferă să stea tăcută, în umbră.

Tot ce știm despre activitatea ei recentă e că promovează sportul pe plan local. Iar asta sună convenabil de vag.

Fosta tenismenă Ruxandra Dragomir îi plânge de milă Elenei Udrea

Ruxandra Dragomir, alături de Elena Udrea, fotografie via contul de Facebook al Ruxandrei Dragomir

Ruxandra Dragomir a fost un fel de Simona Halep a anilor ’90. Bine, n-a ajuns chiar la nivelul constănțencei, însă pe vremea aia era motiv de mândrie pentru iubitorii tenisului. Dragomir n-a prins top 10 niciodată, dar a câștigat destule turnee și s-a menținut o bună perioadă între primele 20 de jucătoare ale lumii.

În politică a făcut ochi prin 2014, când a fost aleasă președinte al Organizației pentru Femei din PMP. N-a ieșit în evidență cu vreo realizare notabilă în funcția asta, ci pentru strânsa relație de amiciție cu Elena Udrea. Când fosta candidată la președinție a ajuns la pârnaie, Dragomir a vizitat-o de mai multe ori și-a deplâns condițiile „dezumanizante” în care trăia Udrea.

Din nefericire, istoria nu iartă. Mai mult decât toate reverele și scurtele de efect la fileu, o să fie ținută minte pentru declarația asta, care pare desprinsă dintr-o poezie de jale: „Cerul plânge pentru că Elena e în arest!”.

Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, a făcut parte din partidul lui Gigi Becali

Helmuth Duckadam, alături de noul său erou, Gigi Becali. Fotografii de Constantin Vlădescu / Mediafax Foto

Probabil că-n 1986, când apăra patru penalty-uri în finala Cupei Campionilor Europeni, nimeni n-ar fi pariat un cent că Duckadam va ajunge una din mâinile drepte ale unui infractor megaloman care s-a îmbogățit dubios. În 2004, „eroul de la Sevilla” s-a întors din SUA, unde ajunsese prin loteria vizelor, ca să intre în PNG, formațiunea politică preluată de Gigi Becali.

A devenit repede unul din vicepreședinții partidului și președinte al organizației locale din Arad. Probabil pentru că Becali s-a prins că poate o fi sursă importantă de capital politic. În 2008, Duckadam a candidat pentru alegerile parlamentare, la Colegiul 2 Arad, dar fără succes.

A primit doar 3,03 la sută din voturile arădenilor. PNG aproape că s-a desființat după asta, iar odată cu el, s-a terminat și drumul politic al lui Duckadam.

Nu și relația lui cu Gigi Becali. Din 2010, Duckadam e președinte de imagine la clubul patronat de Becali, Steaua București. E o funcție onorifică, doar așa, ca să-i impresioneze pe fanii naivi. Pentru că, de fapt, fostul portar n-are absolut niciun cuvânt de spus în treburile interne ale clubului. E un fel de Ionuț Luțu, dar cu vorbă dulce, mustață și cravată.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre politicenii români:
Analfabeții sunt o categorie vulnerabilă manipulată de politicieni
Întrebarea zilei: Merită politicienii condiții privilegiate în pușcărie?
Fost comisar al Gărzii Financiare: „În România se fură anual miliarde de euro cu sprijinul politicenilor‟