Trei jocuri noi care provoacă epilepsie

Pregătește-te să riști convulsii și spume la gură în fața ecranului pentru o doză de tripare virtuală hipnotică, să intri în transe astrale și să-ți sară ochii din orbită ca să se răzbune pe tine amarnic. Aparițiile astea din lumea jocurilor video sunt ideale pentru neuronii tăi tociți.

SLAVE OF GOD

Sigur ai avut dilema: să stau acasăliniștitși comod,cu papuci pufoși în picioare sau să măhardcorizezsuper grav la club? Acum poţisă le facipe amândouă cu noul simulator de mers-la-club-pe-halucinogene, Slave of God. Jocul e free şi open source, adică îl poate modifica oricine. Îl găseşti aici, dar dacă ţi-e lene să faci până şi asta, experimentează tot jocul (care este foarte scurt) prin filmuleţul de deasupra. Videoul are şi câteva comentarii, care explică până și metaforele din spatele jocului, că cică n-ai cum să câștigi cu adevărat un joc artsy, dacă nu îi ințelegi substraturile.

Totuși, comentatorul a uitat să explice fix semnificaţia titlului, așa că voi elucida eu înţelesul său și al jocului: nu există liber arbitru, mai ales când ești într-un club pe psihedelice şi viața nu te poartă ca valul, ci ca taifunul pe unde și cum vrea ea. Asta dacă crezi că Dumnezeu e viața, ceea ce înseamnă că moartea e tot ceea ce nu este Dumnezeu. Problema e că Dumnezeu este Totul, așa că pentru a fugi de acest paradox pompos te invit să joci Slave of God, unde urinezi în pisoar, dacă nimerești, te îndrăgosteşti exploziv pe dancefloor și te tripezi maxim încontinuu. Oricum nu ai de ales.

A SLOWER SPEED OF LIGHT

Creat de cei de la laboratorul de cercetare MIT Lab, A Slower Speed of Lighteste un joc mega educațional despre relativitate, în care ești spiritul unui băiețel decedat, care vrea să treacă în Lumea de Dincolo, iar pentru asta trebuie să devină una cu lumina. Problema e că, lumina e prea rapidă. Ca s-o încetineşti trebuie să colecționezi o sută de globuri ce seamană cu pepeni pe triptamine. A Slower Speed of Light e open source și cei care l-au făcut speră ca el să fie folosit pentru a crea ceva mai complex, dar momentan are un gameplay incredibil de banal. Convinge-te singur descărcându-l gratuit de aici.

Cu cât te aproprii de viteza luminii, într-un sătuc plin de ciuperci gigantice, cu atât începi să vezi mai mult în spectrul infraroșu și în cel ultraviolet și observi cum se modifică obiectele. Înveți fizică în timp ce totul se transformă într-un vizual de festival goa. Culorile o iau atât de razna, încât jocul are și opțiunea de a desatura imaginea pentru a proteja sănătatea studentului, deci îşi merită clar locul la categoria jocuri epileptice. La final primești ca premiu o lecție despre aberaţii relativistice, dilatarea timpului și transformările lui Lorentz. Dacă ar trăi, Einstein ar avea de la astea o erecție curcubeică.

DRYAD

Un comentariu de pe un forum despre Dyad suna așa: „Acest joc învață copiii ce sunt drogurile, înainte să le ia". Cineva l-a corectat: „Nu e adevărat, nu este despre droguri, ci despre reproducere". Asta dacă ţii cont de forma spermatozoidală a personajului tău, care poate fi văzut și ca un calamar, o navă spațială organică sau o entitate energetică fluorescentă care aleargă printr-un tunel abstract mai colorat decât curcubeul și care folosește inamicii (mini-vortexuri, pseudo-păsărele translucide, sfere pufoase etc) ca să-şi mărească viteza. Dyad a fost lansat trecut pe PS3, dar d-abia anul acesta pe PC. Îl găseşti de vânzare aici.

Estetic îmi aduce aminte de o combinație între Child of Eden și Audiosurf și are de departe cele mai originale și aleatorii denumiri de nivele, printre care merită menționate: Observations on the Beautiful and the Sublime, Not Playing is Becoming Incrisingly Oppressive, KKKKKKKKKKK, Becoming Purple și desigur, Giraffes? Giraffes! From Outer Space. Și filmulețele de promovare mi s-au părut foarte ciudate. În clipul de lansare unul dintre creatori arată detergentul cu care a șters lipiciul de pe webcam, în trailer-ul de deasupra apare o pipiță suprarealist de excitată când joacă Dryad și într-o altă reclamă doi tipi pe o canapea încep jocul cu replica: „Acest joc nu o să te ucidă" şi termină cu „Dacă ai simțit vreodată ceva, Dyadeste tot ce ai simțit vreodată". Nu m-a ucis, dar pe bune că am plâns foarte mult. Creierul a fost satisfăcut de explozia de flash-uri stridente, dar ochii s-au simţit violați.

Citește și:
Video games killed the radio star
Ce se mai întâmplă în lumea jocurilor video şi pixelate şi voxelate
Halucinaţii electronice şi zacuscă