Trolii ruşi n-au creat postări sofisticate de Facebook şi Instagram, potrivit experţilor în social media ai VICE care au analizat postările trolilor ruşi date publicităţii de curând.
Trolii n-au folosit tehnici avansate de targeting şi nici nu şi-au optimizat conţinutul postărilor. Acestea au ajuns la milioane de americani nu fiindcă ar fi avut potenţial de viralizare, ci fiindcă e incredibil de uşor să ţinteşti micro-grupuri specifice cu ajutorul Facebook.
Videos by VICE
Reprezentaţi de la Google, Facebook şi Twitter au depus mărturie în cadrul unor audieri deschise în guvernul american cu privire la felul în care conturi pro-ruse au folosit reţelele sociale pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA. În cadrul acestei anchete, săptămâna trecută, senatorii şi membrii Congresului american au dat publicităţii 14 postări de Facebook şi Instagram care ar fi fost plătite de o agenţie a trolilor ruşi, precum şi statisticile cu privire la câte persoane au văzut şi au interacţionat pe marginea postărilor, cât au costat acestea şi datele la care au fost postate.
Conţinutul postărilor e foarte variat: una promovează o carte de colorat cu Bernie Sanders, în timp ce alta susţine că texanii ar trebui să se rupă de Statele Unite.
Citește și Trolii misogini de pe Internet au încercat să-i distrugă viața tipei ăsteia, dar ea a supraviețuit
Aceste postări reprezintă doar o infimă parte din cele 3 300 identificate de Facebook ca fiind plătite de organizaţii pro-Kremlin, printre care şi Agenţia de Cercetare în domeniul Internetului (Internet Research Agency, IRA), în perioada iunie 2015 – august 2017.
Conţinutul paginilor de Facebook ar fi ajuns la peste 120 de milioane de persoane, potrivit Facebook, iar postările iniţiale au fost vizualizate de peste zece milioane de utilizatori.
„Am mai spus cât sunt de supărat că ruşii au încercat să se folosească de instrumentele noastre să semene zâzanie. Am dezvoltat aceste instrumente să-i ajutăm pe oameni să se conecteze şi să ne aducă mai aproape unii de alţii”, a declarat recent Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, într-o postare pe Facebook. „Eu au încercat să se folosească de ele să ne submineze valorile. Este greşit şi nu vom accepta aşa ceva.”
În ciuda faptului că postările sponsorizate de ruşi au fost văzute de milioane de persoane, experţii în reţele sociale ai VICE susţin că acestea nu sunt deloc sofisticate din punct de vedere al conţinutului sau al targetării.
„Sunt de rahat, nu-s făcute ca lumea”, a declarat Michael Bolen, editor de reţele sociale pentru VICE.com. Bolen a indicat una dintre cele mai bizare postări ca exemplu de lucru fâcut de mântuială: o postare pe Instagram complet cenzurată, care arată ca o greşeală.
Rachel Kelly, care se ocupă de reclamele VICE pe diferite canale, a declarat că în multe postări se face greşeala clasică de a pune prea mult text peste fotografii. „Asta afectează reach-ul pe Facebook”, a zis ea. „Cu cât ai mai mult text, cu atât îţi scade reach-ul postării.”
Unele postări au fost făcute mai cu cap, cum ar fi o postare din August 2016 care susţinea desprinderea statului Texas de SUA. A fost una din cele mai de succes postări ale ruşilor. A avut o „rată de click” de 24%, adică 808 dintre cei 3 361 de utilizatori care au văzut postarea au interacţionat cu ea într-un fel sau altul. Pentru o reclamă online, e un nivel destul de mare de interacţiune.
Bolen zice că în locul ruşilor ar fi folosit mai multe filmuleţe, care tind să facă trafic mai mare pe Facebook. În ultimii câţiva ani, a văzut foarte multe pagini de Facebook plagiind filmuleţe de pe internet ca să-şi crească numărul de followeri la peste un milion. A zis c-a fost surprins că n-au fost mai multe postări video. Dar e posibil să existe mai multe postări video printre cele peste 3 000 pe care Congresul încă nu le-a dat publicităţii.
Citește și 14 postări plătite de trolii ruşi pe Facebook şi Instagram ca să-i întărâte pe americani
Bolen şi Kelly zic că au tot felul de întrebări fără răspuns apropo de postările ruşilor. În primul rând, nu ştim ce conturi de Facebook erau legate de paginile care au plătit pentru afişarea postărilor. Încă nu se ştie dacă e vorba de conturi veritabile sau de conturi false.
„Ca să creezi o pagină de Facebook, trebuie să ai oameni care să se ocupe de ea”, mai zice Bolen. „În spatele conturilor trebuie să fie oameni reali. E foarte greu să creezi un cont fals şi să-l faci administrator de pagină fără să-ţi fie blocat contul.”
Nu e clar dacă trolii ruşi au cumpărat paginile pe care le-au folosit sau dacă le-au crescut în mod organic. E posibil ca trolii să fi cumpărat nişte pagini care aveau deja mulţi fani şi să le fi folsoit pentru a răspândi materiale de propagandă. (Cumpărarea paginilor contravine termenilor de utilizare a Facebook.)
Altă întrebare interesantă e dacă ruşii au creat ei înşişi conținutul postat sau dacă l-au copiat de pe alte conturi.
„Au scris ei textele? Au copiat postările altora în unele cazuri?”, se întreabă Bolen. Zice c-a văzut multe conturi populare care nu produc conţinut original şi doar postează meme, filmuleţe şi conţinut copiat din alte părţi.
Din informaţiile pe care le avem, zice Kelly, putem concluziona că trolii ruşi s-au folosit de sistemul optimizat pentru reclame al Facebook. „Facebook te ajută foarte mult să ajungi la orice public ţintă te interesează.”
„Dacă voiam să influenţez alegerile, nu procedam aşa”, zice Bolen. „Se putea mult mai bine, cu siguranţă. Poate doar maică-mea să se fi descurcat mai prost.”