Punk-ul nu a fost niciodată foarte hot în România. Asta cu toate că am trecut printr-o revoluție și de atunci până în ziua de azi politicienii se pișă pe noi non-stop. Și nu se vor opri până când jetul va fi atât de puternic încât ne va trimite pe toți în străinătate. Artiștii de la noi, cu câteva excepții, nu-și exprimă ura prin mesaje anti-establishment, așa cum e obiceiul în punk. Bine, e cam greu să faci asta, mai ales în zilele noastre, când Primăria Municipiului București bagă bani în buzunarele artiștilor prin concerte săptămânale. Nu poți să faci revoluție prin artă când ai stomacul plin.
La fel ca oricare alt gen muzical care a avut expunere mondială, punk-ul nu e străin românilor. Doar că spre deosebire de rock, pop, hip-hop sau techno, românul nu s-a aventurat în punk când vine vorba de conținut original. Și nu vorbesc doar despre prezent. Avem foarte puține trupe de punk în toată istoria muzicii românești. Asta cu toate că au existat scene punk sănătoase la noi, mai mult prin Timișoara și Craiova.
Videos by VICE
Scandal e una dintre trupele rare de punk din România. E ciudat să dai peste o trupă care cântă genul ăsta de muzică de peste 20 de ani. Se pregătesc pentru concertul aniversar, care va avea loc sâmbătă, 2 iunie, în clubul Quantic, cu Damage Case și Magazinu 51 în deschidere. Am stat de vorbă cu Vlad, basistul formației și membru fondator, să văd cum a început toată nebunia, ce părere are despre scena de punk de la noi și ce-l motivează să facă scandal și după două decenii.
VICE: Cum a început povestea trupei Scandal?
Vlad: Povestea trupei a început în 1997, în Bacău, cu Speedy Freak, trupă formată din patru prieteni buni, recent convertiți la muzica punk rock. Avusesem și înainte ceva tentative de a forma o trupă metal, dar mesajul de pe cele câteva compilații punk pe care le aveam în gașca noastră se potrivea mai mult cu stilul nostru de viață. În 1998, odată cu venirea lui Gabi la voce, am schimbat numele trupei în Scandal și treaba a devenit puțin mai serioasă. Am început să abordăm un stil de punk de stradă, cu versuri sociale sau mai degrabă antisociale. Cântam despre problemele noastre, problemele cu poliția, băutura, droguri sau gagici.
Era o scenă de punk în România la vremea respectivă?
În acea perioadă era o scenă punk destul de bine dezvoltată în Craiova și Timișoara. Acolo erau formații punk, se țineau concerte, apăreau fanzine-uri și începuseră să vină și trupe de afară. Cu toate că în majoritatea orașelor existau găști de punkiști, nu se putea vorbi de o scenă punk propriu-zisă. Noi, din restul orașelor, ne întâlneam de obicei la Costinești sau pe la festivaluri de muzică rock prin țară. Rar mai cânta câte o trupa punk autohtonă. Atunci mergeam cu toții să o susținem. Lucrurile s-au schimbat după 2000 când punkiștii au început ușor să se organizeze și în alte orașe. Prin 2005 aveam deja în jur de cinci-șase orașe în România în care se țineau regulat concerte punk.
De unde făceați rost de materiale punk în Bacău?
Era un fel de contrabandă, ceea ce s-a numit tape trading. Prin 1997, în Bacău, exista o gașcă de punkiști cam cu vreo cinci ani mai bătrâni decât noi. Ai zice că ar fi trebuit să împrumutăm casetele de la ei, dar noi eram pentru ei doar niște puștani teribiliști și nu prea ne băgau în seamă pe atunci. Totuși, ei făceau schimb de casete cu metaliștii care erau prieteni cu noi. Beam împreună prin parcuri și eram în general în același grup. De cele mai multe ori cam pe traseul ăsta ajungeau casetele la noi. În anii următori luam foarte multă muzică din Craiova sau Timișoara când mergeam la concerte sau festivaluri. Punkiștii mai bătrâni au devenit prieteni buni cu noi. Voiau și ei muzica nouă.
Ce îți amintești de la primele show-uri în Bacău?
La scurt timp după înființare am reușit să atragem o gașcă destul de mare pe lângă noi. Îmi amintesc un concert foarte tare la un festival al orașului pe o scenă în aer liber, păzită de jandarmi. Au fost prezenți foarte mulți punkiști din țară și a fost super amuzant să-i vedem pe toți punkiștii cu crestele lor colorate făcând pogo și cântând „Patrula” în fața jandarmilor. Seara s-a terminat pe la secție, din câte îmi aduc aminte.
Sunteți din Bacău, dar în prezent cântați mai mult în Londra. Cum compari publicul de acolo cu cel din România?
Da, avem destul de multe show-uri în ultimul timp în Londra. Aș zice că publicul din România este mult mai sălbatic față de cel englez. Mult pogo și dans. De multe ori englezii stau și ascultă și nu prea poți să-ți dai seama dacă le place sau nu. Dar, la sfârșit, vin la tine și-ți zic: „Mi-a plăcut mult show-ul vostru. Unde ați fost până acum? Unde mai cântați?”. Apoi îți cumpără albumul sau tricoul.
Punk-ul a fost întotdeauna un gen muzical care s-a inspirat din problemele sociale. Din păcate, am văzut multe proteste în ultimii ani în România. Deci, e climatul potrivit pentru apariția mai multor trupe de punk autohtone. Ce părere ai despre scena actuală de punk din România?
Din păcate, din câte văd eu de aici, nu prea mai există o „scenă punk” în România. Din cele câteva trupe care sunt active, foarte puține abordează versuri inspirate din social sau muzică de protest. Street-punk sau Oi! nu există, n-am mai auzit nici de trupe anarho-punk. Doar foarte puțin ska-punk și ceva pop-punk. Se cântă foarte bine hardcore, dar scena punk e cam adormită în momentul de față.
Nu există nici măcar un label sau un fanzine dedicate genului. Mulți din generația noastră au plecat din țară, alții s-au retras, trupele fac pauze ori s-au desființat. Problema este ca n-am lăsat nimic în loc să umplem golul. Generația de după noi, chiar dacă mulți s-au implicat și au încercat să facă ceva, s-a lovit de multe probleme specifice anilor 2005-2010. Drogurile legale, extremismul politic, criza financiară, accesul la o muzică mai nouă și mai ușor de ascultat. Toate astea au dus la o stare de apatie generală. E o chestie ciclică, de obicei cam după 10 ani. Mai avem doi de așteptat, dar noi facem primul pas în vara asta.
„Sunt foarte sigur că, la fel ca-n Anglia sau în Europa de Vest, scena punk își va reveni în curând.”
Cum vezi situația din România la 20 de ani de când ați debutat pe scenă? Ești la curent cu ce se întâmplă la noi?
Mai bine nu e. Vezi că lumea pleacă din ce în ce mai mult afară. Oamenii știu că merită mai mult și își caută norocul în altă parte. Se văd ceva schimbări în bine, la modul că oamenii încep să-și dea seama că nu poți avea încredere în politicieni pentru că toți sunt la fel.
De ce crezi că nu sunt mai multe trupe care abordează stilul ăsta de muzică?
România este o excepție pentru că peste tot în lume sunt foarte multe trupe punk noi. Se cântă foarte mult, trupele merg în turnee internaționale. Aș zice că punk-rock-ul are locul lui bine definit în industria muzicală. Probabil, în România, nu există un exemplu clar că se poate face. De altfel, nu prea se ascultă și nici nu se promovează muzica punk nouă în România. Mulți au rămas fixați pe albumele lor preferate din anii ’80 și ’90 și n-au chef să asculte nici măcar albumele noi de la trupele favorite.
Anul acesta faceți 20 de ani de activitate. Au fost vreodată momente în care te-ai gândit să renunți la trupă?
Am avut și noi o pauză de aproximativ șase ani. Am avut momente în care nu eram foarte siguri că o să reușim să refacem trupa. Dar am prins momentul oportun, am tras tare și am reușit să punem Scandal pe picioare, mai solid ca niciodată. Trupa asta face parte din viața noastră și nu prea avem cum să renunțăm la ea.