Publicitate
Publicitate
În momentul acela, străzile erau goale, cu excepția magazinelor de cartier aglomerate cu oameni care veniseră să-și cumpere produse de bază – pâine, apă, paste și zahăr. Părea sfârșitul lumii. Nu m-am gândit să-mi verific Twitterul pentru alte patru ore, până când șocul inițial a lăsat loc unui sentiment mult mai rău: o deznădejde cu privire la viitorul țării mele.Acasă, mătușa mea stătea în fața televizorului cu telefonul într-o mână și tableta în cealaltă, schimbând canalele și tastând pe cele două dispozitive. La știri se citea declarația din partea armatei, care își explica motivele pentru intervenție. Pentru câțiva oameni – acum și mai puțini, pentru că e ușor să fii etichetat drept susținător al loviturii – având în vedere politicile guvernării AK, motivele lor nu sunau foarte neadevărate: Printre ele era cea că președintele și statul deveniseră prea autocratici, corupția ajunsese la ordinea zilei și sistemul juridic era ineficient.Citește și: Cronologia tentativei de lovitură de stat din Turcia
Publicitate
Prietenii mei din Nisantasi, cel mai vestic cartier al Istanbulului, mi-au dat mesaj și m-au informat că auziseră focuri de armă. Oamenii au ieșit în stradă și au atacat tancurile și soldații. Țara în care mă uitam la televizor nu mai părea a mea ; mă simțeam în pericol ca în timpul protestelor din Gezi, când civilii au fost bătuți, gazați cu gaz lacrimogen, femeile ca mine târâte de păr pe trotuare. Deși eram împotriva loviturii, știam că n-aș fi bine primită în mulțimea de bărbați de pe străzi.Întunericul, focurile de armă, bombele, anonimitatea s-au unit într-un mare nucleu al fricii. Când Erdogan a aterizat în Istanbul Ataturk – aeroportul care fusese atacat de ISIS cu două săptămâni în urmă – și a zis că rebelii care puseseră la care lovitura urmau să plătească pentru trădarea Turciei, frica domnea peste tot. Și încă domnește.Citește și: Turcia duce un război invizibil împotriva cetăţenilor ei
Publicitate
Totuși, la mai puțin de o săptămână de la triumful democrației, Erdogan a declarat stare de urgență și a împuternicit guvernul să impună interdicția de a ieși din casă, să interzică întâlnirile și să-i cerceteze pe oameni fără mandat. Acum, guvernul are autoritatea de a interzice peste noapte ziare, reviste și alte surse media. Starea de urgență e încă valabilă și azi, la mai multe săptămâni după evenimente.Citește și: Ce-am învăţat dintr-o excursie cu jurnalişti români în Turcia
Publicitate
11 motive pentru care criza din Turcia te poate afecta și pe tine, în România
Imagini cu palatul de 615 milioane de dolari al preşedintelui turc Erdogan
Rețelele sociale nu reprezintă o amenințare pentru guvernul turc