Alegerile prezidențiale din Franța ar putea afecta toată Europa

După rezultatele preliminare destul de strânse, Emmanuel Macron se va confrunta cu Marine le Pen în turul doi de alegeri prezidențiale din Franța, scrie Associated Press. Aceste alegeri istorice pot determina viitorul Franței în Uniunea Europeană.

Sondajele estimează că Macron o să iasă cu vreo 24% din voturi, în timp ce Le Pen o să termine cu un procentaj de 22%. Cursa a fost prea strânsă până la închiderea urnelor pentru a putea face preziceri, iar bătălia s-a dat între Macron și Le Pen, conservatorul Fraçois Fillon și candidatul comunist Jean-Luc Mélenchon, care a urcat în sondaje pe ultima sută de metri.

Videos by VICE

Macron, fostul bancher de 39 de ani, un novice în politică, care nu a avut nicio treabă cu viața politică din Franța, este preferatul în runda finală. Atât Fillon, care e de dreapta, cât și socialistul Benoît Hamond și-au arătat sprijinul pentru Macron, decât pentru Le Pen.

Politicile anti-imigrare și anti-Europa ale lui Le Pen și ale partidului ei, Frontul Național, au panicat toată Europa în legătură cu viitorul Uniunii Europene. În timp ce Le Pen vrea ca Franța să plece din UE, Macron susține o colaborare și mai strânsă cu cele 28 de state membre. Franța va deschide din nou urnele de vot pe 7 mai, pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.

Cam așa se prezintă cei doi candidați:

Marine Le Pen: candidatul controversat și instigator, de extremă dreapta

Le Pen a devenit în 2011 președintele partidului de dreapta, Frontul Național, pășind pe urmele tatălui ei, Jean-Marie, acuzat de negarea Holocaustului, care a fondat partidul în 1972. (Ea și tatăl ei nu vorbesc în momentul de față).

Le Pen este populară datorită politicii ei radicale de imigrare: ea vrea să elimine „moscheele radicale”, să reducă rata de imigranți cu 95% și să se concentreze pe locuințe publice pentru locuitorii francezi. De asemenea, ea mai este populară și pentru euro-scepticismul prezentat. În campania ei din 2012, ea a dezvoltat propriul brand de protecționism național și cerea Franței să părăsească UE și să reinstaureze tarifele. Ea s-a mai calmat între timp, iar acum susține doar un referendum în legătură cu moneda Euro, decât să abandoneze situația complet. Dacă este aleasă, Le Pen a promis să renegocieze relația Franței cu UE și va face un referendum în privința asta.

După ce a avansat în primul tur al alegerilor, Le Pen a declarat într-un discurs, care a fost transcris și pe Twitter: „E timpul să scăpăm poporul francez de elitele arogante care vor să dicteze viitorul țării.”

Deși a făcut eforturi mari ca să distingă partidul ei de cel rasist de pe vremea tatălui, ea a intrat într-un conflict recent când a negat rolul Franței în ridicarea în masă a evreilor francezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ce vrea Le Pen:

– Să dea afară toți imigranții ilegali din Franța și să impună o limită de zece mii de persoane în noua politică de imigrare.

– Pensionarea la 60 de ani, un program de lucru fix de 35 de ore pe săptămână și servicii publice consolidate

– Un referendum în privința Franței în Uniunea Europeană.

Emmanuel Macron: Fostul bancher cu o politică de centru

Emmanuel Macron, fostul bancher de investiții de la Rothschild & Cie, în vârstă de 39 de ani, a fost inexistent în politica franceză până când a ajuns în 2014 ministru de finanțe pentru Fraçois Hollande. Șapte luni mai târziu și-a anunțat candidatura la Palatul Elysee. El recrutează potențiali candidați parlamentari pentru noul său partid printr-o aplicație online. Macron se descrie nici de stânga, nici de dreapta, iar politicile lui par foarte centriste.

Fost membru al partidului socialist, politicile sale pro-afaceri au fost din ce în ce mai puțin susținute de flancul stâng al partidului. Macron susține reducerea impozitului pe profit și facilitarea procesului de angajare și concediere din întreprinderi prin editarea codului muncii din Franța.

La scurt timp după ce rezultatele preliminare au fost anunțate, Macron a declarat pentru Agence France-Presse: „Este clar că de astăzi va urma un nou capitol în viața politică din Franța. Francezii și-au exprimat dorința de reînnoire.”

Avantajele pentru Macron au început să curgă, atât de la conservatori, cât și socialiști, care și-au exprimat sprijinul pentru el, decât pentru Le Pen. El a pescuit și niște laude de la prim-ministrul Belgiei, Charles Michel, precum și de la ministrul de externe german, Sigmar Gabriel, care l-a descris ca „singurul candidat pro-european real”, conform publicației Bloomberg.

Ce vrea Macron:

– Să consolideze relața Franței cu Uniunea Europeană.

– O eliminare a regulilor din industrie, flexibilitate pentru companiile cu un program de lucru de 35 de ore săptămânale.

– Un plan de investiții pentru a direcționa Franța spre energie regenerabilă.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre alegerile din Franța:
Franța a avertizat Rusia să nu mai încerce să influențeze alegerile din țara lor
Care-i legătura dintre Putin, ISIS și extremiștii care se pregătesc pentru alegeri în Franța
Cum a reușit un partid de extremă dreaptă să câștige alegerile regionale în Franța?