Eten

Restaurantul care îți vinde ultima masă a condamnaților la moarte

ultima masa detinuti

Articolul a apărut inițial pe Munchies.

James Edward Smith citea în cărți de tarot, era un preot voodoo auto-proclamat, și șofer de taxi înainte să jefuiască și să omoare un director de la o agenție de asigurări din Texas. Smith a fost condamnat la moarte, iar, înainte de execuție, el a cerut pentru ultima sa masă niște pământ rhaeakunda, un fel de sol folosit în ritualurile voodoo. El a crezut că dacă mânca pământul, spiritul său era liber să treacă în viața de apoi, în loc să bântuie închisoarea.

Videos by VICE

Cererea sa a fost respinsă de autoritățile din Texas, dar, cu șase ore înainte de injecția letală, el a primit o amânare de execuție. Smith a mai stat doi ani în închisoare, până când a fost executat pe 26 iunie, 1990. Ultima lui masă a fost un iaurt simplu.

Nici pământul ritualic, nici iaurtul nu sunt pe meniul de la restaurantul Ningen (sau „Human”) din Tokyo, districtul Shinjuku, dar în meniu găsești câteva dintre ultimele mese ale condamnaților la moarte. Conform Spoon-Tamago, restaurantul a fost deschis de Chim↑Pom, un colectiv de artă care plănuiește să expună acolo și lucrări de artă, dar și să organizeze spectacole avant-garde și să servească mesele condamnaților la moarte. (Restaurantul este găzduit în Kabukicho Book Center, un „loc sordid” care va fi demolat, iar execuția clădirii pare să fi fost inspirația pentru Ningen.)

https://twitter.com/se_qui_ay/status/1054342227948822530

Printre felurile de mâncare de la Ningen, găsești și ultima masă a jefuitorului și criminalului Gary Mark GIlmore, care aparent a înfulecat un hamburger, un cartof copt, un ou fiert și trei shot-uri de Jack Daniels înainte să fie executat în 1977. (Dintr-un motiv oarecare, restaurantul a schimbat shot-urile lui GIlmore cu Maker’s Mark. Nu se mai pune problema de acuratețe istorică.)

https://twitter.com/chiyo_shindo/status/1054988693151342592

Pentru cei care vor ceva mai sănătos, masa lui Judy Bunoano e o alegere mai potrivită: așa numita „văduva neagră” din Florida a mâncat o farfurie de broccoli, asparagus și căpșuni, înainte să fie electrocutată în 1998. Ea a fost condamnată pentru moartea soțului și a fiului de 19 ani, parțial paralizat, precum și pentru tentativa de ucidere a iubitului ei.

Joseph Paul Jernigan, jefuitor și criminal, a mâncat la ultima lui masă doi cheeseburgeri cu cartofi prăjiți și salată cu dressing Thousand Island, plus un pahar de ice tea. (Aparent Jernigan a refuzat masa când i-a fost adusă.)

Ningen oferă o versiune prescurtată a mesei finale a lui John Wayne Gacy. Cel mai înfricoșător clovn cu excepția lui Pennywise a cerut creveți prăjiți, o găleată de pui KFC, cartofi prăjiți și căpșuni. (La mijlocul anilor ’60, Gacy a administrat trei restaurante KFC în Waterloo, Iowa. Ori și-a dorit combinația aia de ierburi și mirodenii, ori a presupus că prea mult KFC l-ar ucide înainte s-o facă statul Illinois.)

Ningen nu este primul restaurant care folosește conceptul ultimelor mese ca sugestii de meniu. În 2014, un grup de organizatori anonimi și-au promovat propriul pop-up denumit Death Row Dinners. Evenimentul de o singură noapte a oferit o masă de 50 de lire sterline (56 de euro), care se baza pe cererile finale ale altor deținuți de moarte. (“Bucurați-vă de ideea unei ultime mese, fără un pic de execuție urâtă”, au sugerat cu lejeritate organizatorii.)

Răscoala a fost rapidă și neîncetată, iar evenimentul a fost anulat în cele din urmă după ce „un comportament serios amenințător” a fost îndreptat către persoana sau oamenii din spatele ei. “Death Row Dinners a fost creat pentru a face apel la un public care nu ar fi ofensat de concept”, au declarat organizatorii. „Se pare că sunt mulți neofensați, pentru că își cumpără bilete și ne susțin.”

Potrivit Reuters, singurele democrații evoluate G7 care încă execută criminali condamnați sunt Statele Unite și Japonia, iar un sondaj din 2015 a sugerat că 80,3% din cetățenii japonezi sunt în favoarea pedepsei cu moartea. Asta ar putea explica de ce cei care conduc Restaurantul Ningen nu au avut aceleași critici ca Death Row Dinners.

Poftă mare!

https://www.facebook.com/viceromania/