Silviu Sanda face muzică de când se știe. A terminat facultatea de construcții, dar a învățat pe cont propriu să cânte la chitară și să compună. A lucrat cu Sfinx Experience, Timpuri Noi, Sarmalele Reci, Phoenix, Spitalul de Urgență și a colaborat cu rapperi precum Tataee și Grasu XXL. Proiectul lui solo, trupa Stema, în care compune muzica și scrie versurile, îi reprezintă cel mai bine latura artistică. El centrează, el dă cu capul.
Săptămâna trecută a lansat videoclipul piesei „Săgeata”, noul single de pe al doilea album Stema, care va apărea pe piață în toamnă. Bagă un ochi:
Videos by VICE
E exact genul de piesă pe care o asculți în timp ce te plimbi primăvara prin parc, ca să-ți golești mintea sau să te ajute să iei decizii importante în viață. E foarte chill și contemplativă. Abia aștept albumul.
O altă chestie interesantă la piesa asta e că a fost scrisă în timp ce Silviu trecea printr-un episod de manie. El suferă de tulburare afectivă bipolară. Se spune că muzicienii și artiștii, în general, sunt mai predispuși spre astfel de probleme psihice, pentru că „explorează și caută să exprime sentimente și emoții în zone în care cei mai mulți nu mergem, în mod curent”, explică psihoterapeutul Denisa Călin.
„Sunt foarte multe studii care atestă perioade maniacale ca fiind prolifice pentru creativitate și productivitate. Însă, dacă este netratată, tulburarea bipolara (obișnuia să fie numită psihoză maniaco-depresivă) este extrem de periculoasă, din cauza baleiajelor dispoziționale, de la perioade de depresie la perioade maniacale sau hipomaniacale (euforie, creștere puternică a nivelului de energie și activării etc. sau variante diluate ale acestora)”, continuă Denisa Călin.
„Pentru cineva care suferă de tulburare bipolară, viața tinde să se petreacă fie spre extremele gamei emoționale umane (de la disperare și durere la extaz și euforie), fie să oscileze frecvent între cei doi poli, împreună cu întreg nivelul de energie și abilitatea de funcționare”, adaugă psihologul.
Însă, în lipsa unei îngrijiri emoționale corecte și a unui tratament medical, astfel de oscilații pot crea dezechilibre puternice. L-am sunat pe Silviu să-l întreb cum trăiește cu această boală, dar și cum l-a influențat ea în muzica lui.
VICE: Piesa „Săgeată” a fost scrisă în timpul unui episod de manie. Ce-ți amintești din perioada aia?
Silviu Sanda: Textul și melodia le-am scris acum aproape zece ani. Pe atunci era doar o idee de piesă. Îmi aduc aminte că pe vremea aia eram foarte supărat pe lume și pe societate. Supărat pe viață și pe mine. Nu-mi convenea cine sunt și ce fac din punct de vedere artistic. Aveam sufletul împrăștiat. Mi s-a părut că toată lumea e împotriva mea.
A trecut multă vreme de atunci și m-am întors la ea pentru că îmi plăcea foarte mult chitara și linia melodică. Am zis că trebuie să termin piesa asta, așa că m-am reapucat de ea acum un an. E foarte viscerală piesa.
Explică-mi prin ce treci în timpul unui episod de manie.
Primul simptom e că nu mai poți să dormi. Orice durere dispare, dispare și pofta de mâncare și apare un boost de energie fantastic. Nu mai ai nevoie de somn. Creierul se turează, ca un fel de overclocking la procesoare. Când faci overclocking, mărești viteza de gândire a procesoarelor cu riscul de a le arde. Asta se întâmplă și într-un episod maniacal. Gândești mult mai rapid, ai tot felul de idei, funcționezi foarte bine, ești mai smart, ți se pare că ești Dumnezeu și poți face ce vrei tu. Problemele vin după episod, când urmează o mare depresie. Care e foarte urâtă și poate ține foarte mult. Chiar și un an jumate.
Cât timp ai stat fără somn?
Nu pot să-mi dau seama. Un maniacal mai trage reprize de jumătate de oră sau o oră. Am dus-o așa cam vreo trei luni. După care episodul începe să dispară. E de parcă ai trage cocaină încontinuu. Așa a fost. Mi-am dat seama că trebuie să văd ce se întâmplă. Am mers la psihoterapie, unde am fost diagnosticat cu tulburare afectivă bipolară.
Ce reacție ai avut când ai primit diagnosticul? Te-ai gândit că o să-ți afecteze cariera de muzician?
Am trecut prin toate stările posibile. La început e greu să accepți că ai așa ceva. De la un om sănătos te trezești că ai nevoie de tratament pentru tot restul vieții. În fiecare zi. Asta se acceptă greu în rândul bipolarilor.
Eu am și recidivat din cauza asta și am ajuns din nou în episoadele maniacale. Nu m-am ținut de tratament. Am văzut că sunt OK un an de zile, am zis că nu mai am nimic, dar am recidivat. După ce s-a întâmplat asta, am zis că nu mai e de glumit și trebuie să mă îngrijesc, pentru că am o familie. Și, până la urmă, este o boală divină pentru un artist. Mă ajută foarte mult în creație.
Cum te ajută?
Păi, un bipolar are intensitatea emoțiilor mult mai puternică decât un om normal. E vorba de plus și minus. Plusul e episodul maniacal, când te crezi Dumnezeu pe Pământ, minusul e depresia de după. Și poți folosi stările astea în procesul creativ. Problema e că o iei razna așa. Te crezi cel mai șmecher, lumea din jurul tău e mediocră, se mișcă lent și toți sunt puturoși. Așa am jignit eu foarte multă lume. Am scris o piesă despre asta care se numește „Om (Cum e să fii?)”, de pe primul album. Deci te ajută și în muzică dacă scrii despre asta.
Crezi că și muzica te-a ajutat să trăiești cu boala?
Categoric. Muzica pe care o fac este fix o terapie. Intră în mine toate săgețile astea, pe care apoi le scot din mine prin muzică. Numai așa pot să mă eliberez. Momentan lucrez cu o senzație de libertate. De când am scos piesa asta nouă, mă simt de parcă plutesc. Nu știu cât o să țină, o săptămână, o lună, dar în prezent sunt fericit.
Care e cel mai dificil lucru în a trăi cu boala asta ca muzician?
Eu am reușit să mă pun pe picioare datorită familiei, soției și copilului meu. M-au făcut să înțeleg că nu mai pot să mă neglijez și că trebuie să mă țin de tratament. Să mă duc la psihoterapie o dată la trei luni, ca la revizie. Dar ca muzician e foarte greu să nu recidivezi, pentru că pierzi nopțile. Și, ca să ții în frâu boala asta, nu trebuie să bei niciodată alcool, să ai un mediu liniștit de lucru. Asta înseamnă să-ți adormi și zbuciumul artistic. Să ajungi zen, dar nu într-un mod bun. Ar trebui să-mi găsesc alt job.
Te-ai gândit vreodată să schimbi cariera?
Da, am avut momente când am zis că mă las de muzică. Chiar și cu Stema. Când am văzut cât de greu e să tragi și să ții o formație de la zero, să nu se scufunde. Am zis că-mi bag picioarele și fac ceva mai lejer, care să nu-mi afecteze sănătatea. Dar nu am cum să renunț la Stema.
Mai cunoști muzicieni care suferă de tulburarea asta? Crezi că sunt mai predispuși oamenii din domeniul artelor?
Mai cunosc, da. Sunt mai predispuși. Pe de o parte, modul de viață te predispune la asta. Prima criză mare a venit după ani întregi petrecuți pe scenă. Eu am cântat foarte mult într-o trupă de cover-uri, printre primele de după Revoluție. Cântam atât de des, încât am devenit inert la un moment dat. Și atunci am apelat la alcool. În perioada aia trebuia să beau o sticlă de vin ca să urc pe scenă. Am trăit fenomenul rock and roll din plin. Atunci mi s-a declanșat chestia asta.
Un alt factor care-i predispune pe muzicieni e modul de gândire.
Muzicienii au temerea constantă de a nu-și pierde partea creativă. Atunci devenim vulnerabili. E o frică constantă de a nu mai găsi ceva nou.
Ai căutat sprijin și în afara familiei?
Da. Oamenii care trăiesc cu boala asta în România ar trebui să știe că există asociația Equilibrium. Acolo poți merge liniștit pentru ajutor. Eu m-am dus pentru a vedea că sunt și alții ca mine. Oameni din toate domeniile. Doctori, bancheri, economiști, nu e doar la artiști problema asta.
Ce sfat le-ai da oamenilor care suferă de tulburare afectivă bipolară?
Să nu le fie teamă să recunoască că au o problemă. În fața lor, nu în fața altora. Și să pună mâna pe internet și să studieze, să vadă ce au de făcut. Cel mai bun lucru e să meargă la un psihoterapeut, care-i instruit și își poate da seama cel mai bine de un diagnostic. Și să meargă la asociația Equilibrium, unde sunt protejați.
Despre ce e vorba în piesa „Săgeata”?
Despre vocea lăuntrică pe care o avem cu toții. Căreia trebuie să-i dăm curs. Dacă nu, e ca și cum nu ne-am găsi vocația pe planetă. Nu o să-mi ia nimeni principiile și criteriile pe care mi le-am construit și dezvoltat. Credința și valorile personale nu mor. Mesajul e simplu și direct.
Versurile repetitive sună ca o mantră.
Sigur că da. La început, piesa avea mai multe versuri, dar le-am scos, pentru că muzica Stema merge în direcția aia, de meditație. Folosesc foarte mult stările de transă în concerte, vreau ca toți să ajungă la un nivel spiritual mai ridicat.
De ce ai decis să mergi în direcția electro-retro cu noua piesă?
Am ascultat și ascult în continuare muzică analogică. Tot rock-ul ăla din anii 70. M-am întors la sunetul ăsta când mi-am dat seama că, dacă un sunet este organic și de foarte bună calitate, te invadează atât de tare încât nu ai nevoie să vii cu alte șapte pe dedesubt, ca să-l întărești. Când cânți doar la chitară, tobă și bass, ești foarte liber. Nu mai am nevoie nici de metronom. Pot să fac câtă transă vreau eu pe scenă. Pot să duc tempo-ul cum vreau eu într-un concert. E totul mult mai vibrant și mai sincer.
Când apare albumul și la ce ne putem aștepta de la el?
Albumul o să apară în toamnă. Dacă nu în toamnă, atunci în primăvara lui 2020. Încă nu e gata. Nu lucrez cu deadline. Nu vreau să-l scot cu compromisuri. Va suna retro-electro. Cu un sunet apropiat de Tarantino/Morricone, mai western și un pic de surf rock. Mie-mi plac piesele cu melodii faine și mesaje sincere și inteligente. „Săgeata” definește cel mai bine stilul albumului.
Editor: Iulia Roșu