Dacă ai o zi proastă, hai să facem un mic exercițiu de imaginație.
Poți să-ți imaginezi că ești un școlar britanic care se joacă cu prietenii lui. Deodată observi pe jos un prezervativ cu lichide seminale și murdar de la locul de joacă. Ești confuz de forma ciudată a balonului, dar îl iei și încerci să-l umfli. Conștientizezi instant că maică-ta o să se supere când o să afle, iar rușinat de situație, începi să plângi. Din zare se vede un profesor oripilat care aleargă spre tine.
Videos by VICE
Sfârșitul exercițiului. Acum pot să te mai întrebi o dată: Chiar ai o zi atât de proastă? Te-ai jucat vreodată cu un prezervativ folosit, crezând că e un balon? Nu. Atunci nu te mai plânge de toate mailurile pe care trebuie să le citești sau că tipa de la contabilitate te urăște. Oameni buni, trebuie să punem lucrurile în perspectivă.
Publicația WalesOnline raportează că un elev de generală din Marea Britanie a fost dus la spital după ce a încercat să spargă un prezervativ folosit, crezând că e un balon găsit la locul de joacă.
Cazul ăsta scoate la suprafață niște întrebări mai importante, cum ar fi: oare dacă bagi în gură un prezervativ al unui străin, poți să iei o boală groaznică care ar avea potențialul să readucă epidemia bubonică în zilele astea distopice și întunecate?
Citește și: O epidemie nouă ar fi devastatoare, pentru că lumea nu-i pregătită să lupte cu bolile
(Partea bună a unei epidemii ar fi că ar acapara știrile pentru o perioadă și așa nu va mai trebui să mă înec cu articole despre Trump, care a fentat de cinci ori proiectul Vietnam, în timp ce defilează cu o jachetă militară și se gudură la o navă portavion, ca un pechinez în rochiță. În fine, am deviat de la subiect un pic. )
Deși băiatul este fizic ok, dar probabil psihologic o să fie traumatizat pe viață de consecințele acțiunii sale, am vrut să aflu dacă adulții în toată firea au voie vreodată să-și bage în gură prezervative folosite, de distracție sau ca experiement sau dracu știe.
Se pare că să molfăi cauciucuri folosite e un lucru ok din punct de vedere biologic.
„Deși un prezervativ folosit e un lucru neplăcut, riscul de a transmite o infecție este scăzut, deoarece infecțiile cu transmitere sexuală sunt incapabile să reziste pentru mult timp în afara unui organism viu”, spune Karin O’Sullivan, un consultant medical de sănătate sexuală de la organizația caritabilă FPA. „De aceea majoritatea bts-urilor nu pot fi transmise prin lucruri de genul: colac de toaletă, pahare folosite, farfurii sau tacâmuri.”
Înainte să începi să salivezi în anticiparea experienței și a locului unde poți găsi un lot bun de prezervative SH, un mic avertisment: totuși, asta nu implică zero riscuri. „Nu este total imposibil să iei o infecție, dar depinde de mai mulți factori externi, cum ar fi dacă sperma din prezervativ conține o infecție, dacă infecția mai e în viață, când a fost folosit prezervativul și dacă atunci când l-ai băgat în gură, cavitatea bucală și buzele aveau tăieturi sau inflamații”, explică O’Sullivan.
Un alt sfat moca de la O’Sullivan, cu care am vorbit doar prin emailuri, dar pare că știe despre ce vorbește: Nu băga chestii de pe jos în gură. Niciodată.
„În general e o idee bună să nu bagi în gură ceva ce ai găsit pe jos, nu doar prezervative folosite.”
Traducere: Diana Pintilie
Citește mai multe despre BTS-uri:
Am întrebat niște oameni care-i boala venerică din cauza căreia nu pot dormi noaptea
Apa de gură omoară bacteriile care-ți provoacă boli venerice la sex oral
O universitate din Anglia oferă patru sute de lire cuplurilor care folosesc prezervative