Daniel Befu este jurnalist de investigații de șapte ani. A fost reporter la Gândul și România Liberă, iar în prezent este parte din echipa de jurnaliști independenți Rise Project. El a descoperit cum oameni politici, ca fostul primar Sectorului 6, Cristian Poteraș și fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, s-au îmbogățit din banii statului. Daniel s-a dat pe sms un om de afaceri din Emirate și a prins în capcană peste o sută dintre aleșii neamului, dornici să facă afaceri cu businessman-ul fictiv, deși legea interzice asta. Anul trecut a arătat cum Adrian Năstase justifica în declarația de avere sute de mii de euro prin vânzarea ouălor de la Cornu, deși ferma avea lacătul pus de ani buni. VICE a publicat ultima sa investigație săptămâna trecută, în contextul în care majoritatea mass-media se făcea că plouă. Mai jos un text despre cenzura presei.
În primele 24 de ore de când am publicat investigația Victor Ponta, avocatul familiei Udrea-Cocoș pe site-ul independent Rise Project, marile mass-media, ziarele Adevărul, Gândul, EVZ, România Liberă, Jurnalul Național, site-urile RTV, DIGI 24 și agențiile de știri Mediafax și Agerpres n-au preluat-o. Puținele entități media curajoase care au au făcut asta, au ascuns-o printre alte știri, în loc să-i dea un loc vizibil, proporțional cu gradul de exclusivitate al informației și cu relevanța ei pentru interesul public.
Videos by VICE
Ancheta Rise Project arăta că Udrea și Ponta sunt într-un conflict moral de interese. Spun asta pentru că scopul partidelor politice este să ajungă la putere, ca să controleze resursele economice ale țării și să le direcționeze către membrii lor (prin contracte cu statul, privatizări etc). Când puterea are opoziție reală, faptele de corupție, tentativele de furt din banul public și de control al justiției sunt scoase la iveală de oponenții politici. Dar dacă sunt de fapt prieteni și parteneri de afaceri în timpul liber, e de bun simț să concluzionezi că, opoziția pe care și-o fac, e mult vlăguită.
Oficial, Elena Udrea și Victor Ponta sunt inamici politici. Neoficial însă, amândoi și-au tras cândva sevele financiare din punguța lui Cocoș.
În perioada în care firmele prosperau, Udrea își etala hainele de lux în valoare de mii de euro bucata. Am întrebat-o odată de unde își permite ținute atât de scumpe. Mi-a spus: „Am parte de un soț generos, care e om de afaceri”.
Ponta, în calitate de avocat, i-a redactat lui Cocoș, până mai ieri soțul Elenei, actele mai multor firme, pe când era șeful Tineretului Social Democrat. Unele au fost implicate în contracte bănoase pe seama sistemului sanitar – autoritățile trimiteau românii la analize medicale la firmele clanului Cocoș. Altele acordau până în 2004 dreptul de plecare la muncă în Israel și în Spania, numai dacă plăteai „taxa Cocoș” pentru a obține „parafa Cocoș”.
Ponta știa (sau ar fi trebuit să știe) cât de controversate erau firmele pentru care a prestat. Chiar în perioada serviciilor sale private pentru familia Udrea-Cocoș (2005-2006) izbucniseră scandaluri de presă în care numele acestor companii erau vehiculate. Atunci, Ponta era parlamentar. Firmele lui Cocoș erau acuzate public pentru fapte de corupție comise sub protecția guvernului Năstase. Adică, același guvern în care Victor Ponta dirija Corpul de Control.
Premierul are cunoștință de câteva luni și despre subiectele celor șapte investigații pe care le scriu despre el dar, deși i-am cerut de nenumărate ori un punct de vedere, a refuzat să răspundă. A ales tăcerea, probabil o tactică de comunicare prin care să se apere de consecințele întrebărilor sensibile.
Efectul tăcerii personajului principal al unei investigații de presă este mereu minimizarea impactului anchetei.
La fel a procedat și mentorul său, Adrian Năstase, când a tăcut ca un miel, după ce am descoperit că declarase venituri fictive de 300 000 dolari din vânzarea ouălor de la ferma Cornu, care avea lacătul pus de ani buni. Odată cu Năstase au tăcut și ANI și DNA și nu a fost deschis un dosar pe această speță, deși conducerile instituțiilor știau de ancheta mea.
Ponta a tăcut și anul trecut, când am descoperit că firma de construcții a soțului surorii sale a încheiat contracte cu statul de peste o sută milioane de lei. Cel mai mare dintre ele a fost câștigat în ianuarie 2012, în timpul protestelor de stradă de la Universitate, în consorțiu cu o firmă care aparține partenerilor de afaceri și vechilor prieteni ai lui Cocoș. Altfel spus, la televizor partidul condus de Ponta empatiza cu românii cărora Boc le tăiase lefurile, iar în paralel, în tăcere, cumnatul său primea de la Guvernul Boc (din care făcea parte și Elena Udrea), un contract de 11 milioane de euro.
Dupa șapte ani de experiență în presă și schimburi de experiență cu jurnaliști de investigație, pot afirma că în România editorii omoară investigațiile și prin controlarea momentului publicării (timing nepotrivit, amânarea până spre infinit) sau prin truncherea lor până la diluarea informațională. Când un material care nu se dorește a fi publicat scapă totuși la public, media nu îl preia.
La 28 de ore de la publicarea investigației pe Rise Project a fost preluată doar declarația premierului, în scop PR-istic, menită să minimizeze informațiile și să-i spele imaginea: „Am legalizat nişte acte, lucru pe care l-am mai făcut pentru vreo mie de firme”, a spus Ponta. Un post TV de știri chiar a transmis mesajul că, o prietenie din 2005-2006 nu înseamnă că mai este prietenie și în 2013. Ipoteză corectă, dacă n-ar fi existat investigația Rise Project în care arătam cum anul trecut cumnatul lui Ponta se asocia într-un consorțiu cu firma prietenilor lui Dorin Cocoș, soțul la acea vreme al Elenei Udrea, că să încheie un contract bănos cu statul roman.
Trusturile media preiau mereu doar știrile care le convin redactorilor șefi. E un obicei în presa românească. Nu contează că în ancheta publicată pe Rise Project informația e de primă mână sau că dovezile constau chiar în Monitoarele Oficiale. Publicația statului român poate fi consultată de oricine gratuit, pentru a se convinge de veridicitatea anchetei, dar cam toți granzii presei nu au facut-o. E greu de crezut că a trecut neobservată, pentru ca totuși, internetul a vuit de ea. Dar nu și presa centrală (cu infime excepții).
Chestiile astea se întâmplă pentru că, se știe, trusturile de presă au în spate sprijinitori politici în ograda opoziției sau a puterii, care fie acordă publicitate mass-media prietene, fie facilitează patronilor contracte cu statul, neverificarea firmelor lor de către Fisc etc. Când liderul puterii și cel informal al opoziției sunt amici, logica spune că presa în cvasitotalitatea ei este controlată, iar în spațiul public nu mai scapă povești negative la adresa legăturilor dintre cei doi. Dacă ar publica o investigație despre legături transpartinice, instituția media sponsorizată politic ar trebui să lovească nu doar în dușman, ci și în patronul spiritual.
Îndemn cititorii VICE să verifice, când o investigație jurnalistică despre mai marii zilei reușește să răzbească la lumină, câte medii de presă mainstream o preiau? Cu cât sunt mai mai puține, cu atât este mai probabil să fie o anchetă independentă, a unui jurnalist care a descoperit un subiect valoros și care s-a încăpățânat, în ciuda avertismentelor directe sau voalate să se potolească, să-și ducă documentările poveștilor până la capăt.
Ancheta Ponta, avocatul familiei Udrea-Cocoș a fost episodul unu dintr-o serie de șapte investigații finalizate, dar nepublicate încă, despre legăturile transpartinice putere-opoziție, în care personaje principale sunt grupările din jurul liderului puterii, Victor Ponta și din preajma liderului informal al opoziției, Elena Udrea.
Decizia de a publica această serie este un protest față de cenzura din presa românească – oprirea de la publicare a investigațiilor jurnalistice care-i deranjează pe puternicii zilei. Sper ca românii să învețe să nu creadă tot ce văd la televizor sau tot ce citesc în ziare. Nu că multe dintre acele știri nu ar fi adevărate, doar că uneori cele importante sunt omise. Am dovezi că inteționat.
Mai citește despre Ponta:
Victor Ponta, avocatul familiei Udrea-Cocoș
Ghid de fapte bune: Cum să furi, fără să furi, ca Victor Ponta
Mai citește despre cenzură