18+

Un expert te învață de ce să nu faci sex cu fostul/fosta

Tocmai ai trecut printr-o despărțire. Sau poate că nu chiar recent, dar încă ai sentimente, pentru că n-ai cum să le faci să dispară, oricât de mult îți dorești asta. Nu înseamnă neapărat că încă simți iubire și că vrei să vă împăcați, deși ar putea fi și asta. Poate ești furios, singur, amărât, ranchiunos. Chestia cu spectrul de emoții umane e că aproape orice stare ai avea, poate face casă bună cu excitația (mulți dintre noi știu ce înseamnă să fii trist și excitat, nervos și excitat, fericit și excitat, înfometat și excitat etc).

Arta unei despărțiri reușite este o enigmă căreia i-am dedicat mult prea mult timp ca să o dezlegăm cu ajutorul cărților, emisiunilor radio, filmelor, matematicii sau conversațiilor la două noaptea cu cel mai bun prieten. În toate astea sunt puține lucruri la care putem cădea de acord, dar unul dintre ele este că sexul cu fostul nu te va ajuta să treci mai repede peste despărțire sau să îl elimini din viața ta (dacă asta vrei).

Videos by VICE

Asta o știm cu toții, dar în momentele alea în care căutăm să ne satisfacem nevoia de sex, intimitate sau pur și simplu de companie familiară, ceea ce știm că e bine pentru noi nu e totuna cu ce ne vine să facem. Ca să-ți venim în ajutor în aceste momente de vulnerabilitate, i-am cerut ajutor terapeutei și antrenoarei Teresa Thomas M.S.

Înainte să începem, Thomas ne reamintește că sexul cu fostul nu e neapărat nociv în toate cazurile. În unele dintre ele, sexul de despărțire poate să-ți aducă pace sufletească, să te ajute să pui punct sau să-ți sublinieze că nu ai pierdut mare lucru. Totuși, sfaturile de mai jos sunt pentru persoane care au hotărât deja că sexul cu fostul este o idee proastă. Thomas accentuează că e crucial să nu revii în niciun fel de relație, fizică sau altfel, în care fostul era abuziv sau toxic sănătății tale mentale sau corporale.

Nu uita: De ce s-a terminat

Evitarea sexului cu fostul sau cu fosta depinde de o luptă de putere între minte și materie. Sunt anumite lucruri pe care ai vrea să nu le uiți de fiecare dată când degetele tale încep, teleghidate, să tasteze un sms cu „ce mai faci?”. „E important să realizezi de ce nu mai ești cu persoana respectivă. Care au fost circumstanțele despărțirii și ce anume din personalitatea voastră sau din relație a dus la despărțire.” Poate că celălalt te-a mințit, poate că era leneș, poate că nu era suficient de leneș, poate te enerva când mesteca. Orice ar fi fost, acum e momentul să-ți amintești acele lucruri care nu-ți plăceau la celălalt sau la tine când erați împreună.

Ce efecte va avea dacă interacționați din nou

Știu că ultimul lucru la care vrei să te gândești noaptea târziu când ești singur și excitat este viitorul, dar trebuie să faci asta. Dacă ești genul pentru care sexul consolidează atașamentul emoțional, chiar ar trebui să te gândești la cât de tare te va afecta o noapte petrecută împreună (realist vorbind, 15 minute). Există riscul să anulezi tot progresul emoțional pe care l-ai făcut de la despărțire.

De asemenea nu uita rolul (sau lipsa lui) pe care ai vrea să-l îndeplinească fostul în viața ta acum. „Când încerci să rupi legătura cu cineva la modul permanent, adică nu vrei să rămâneți prieteni și te temi că prezența lui în viața ta e toxică, sexul cu persoana respectivă e în mod clar o idee proastă”.

Sentimentele tale sunt valide

„Chiar dacă relația s-a terminat, asta nu înseamnă că legătura ta emoțională cu acea persoană s-a încheiat. Câteodată, inima trebuie să ajungă din urmă mintea”, spune Thomas. Faptul că încă mai ai sentimente nu înseamnă neapărat că despărțirea a fost o greșeală, ci că ești om. Adevărul este că oamenii și-o trag cu fostul din motive mult mai profunde decât lipsa de sex. Thomas consideră că „Oamenii continuă să fie intimi cu fostul sau să facă sex cu fostul chiar dacă hotărârea despărțirii este deja luată, pentru că acea conexiune emoțională încă nu s-a vindecat”. Cultural, considerăm că despărțirea presupune un sfârșit sentimentelor, dar asta se întâmplă rar. Dă-ți timp să-ți trăiești toate sentimentele, dar nu uita că nu trebuie neapărat să le și pui în aplicare (odată ce ai decis că nu ar fi în interesul tău).

Ce să faci dacă ai călcat pe bec

Dacă totuși se întâmplă să faci sex cu fostul, nu-i totul pierdut. „În primul rând, nu te judeca prea aspru, nu lăsa regretele să te invadeze. Nici vina, și nici remușcările nu sunt productive, spune Thomas, ci mai degrabă „asumă-ți responsabilitatea”. În plus, evaluează circumstanțele care au dus la ce s-a întâmplat și fă în așa fel încât să nu se mai repete. Poate că trebuie să eviți un anume bar sau cafenea. Mai bine te gândești pragmatic la viitor în loc să regreți trecutul.

Ce poți face: Scrie în jurnal

Uneori, gânditul nu e suficient, așa că ajută să ai un sprijin vizual. E foarte util să notezi gândurile. „Ține un jurnal sau încearcă să scrii o listă cu concluziile la care ai ajuns când ai luat decizia să nu mai faci sex cu fostul sau fosta”, a zis Thomas. Ea îți sugerează să întocmești o listă cu motivele pentru care v-ați despărțit sau o listă cu motive pro și contra sexului cu fostul partener. Sau pur și simplu notează-ți sentimentele. Când scrii pe hârtie sau spui cu voce tare ce gândești, scad șansele să iei o decizie impulsivă, cum ar fi să-ți întrebi fostul dacă vrea să vină și să se uite cu tine la ultimul episod din serialul la care vă uitați împreună, deși știi foarte bine că n-o să vedeți niciun minut din el.

Vorbește cu fostul partener despre asta

Oricine poate avea voință dacă își propune asta, dar e greu să eviți să te culci cu fostul partener când continui să vorbești cu el. Thomas a zis că e esențial să-ți trasezi niște limite. Poate că te tentează cel mai mult să faci sex cu fostul sau fosta când îți dă un sms noaptea sau când îți trimite un meme amuzant pe Instagram. Dacă nu vrei să te mai pună în poziția asta, poți să-i ceri să nu mai comunice cu tine pe anumite platforme sau la anumite ore sau poți înceta comunicarea pe timp nelimitat. Dacă îți face avansuri, poți fi direct. Spune-i: „Nu am de gând să mi-o mai trag cu tine și te rog să mă lași în pace.” Ajută să-i blochezi și numărul de telefon.

Setează-ți limite

De obicei, durează destul de mult să-ți revii după o despărțire și, în timpul ăsta, trebuie să-ți impui niște limite clare, a zis Thomas. Poate că tu ești persoana care face avansurile, poate că îți vezi fostul pe Instagram și chestia asta îți strică toată ziua – tocmai de asta e necesar să-ți impui niște limite după despărțire. Altfel o să ajungi să te uiți la fotografiile lui sau ale ei de câteva ori pe zi. Uneori, să dai un block sau un unfriend nu e un semn de ură, ci doar de autoprotecție.

Dacă ești coleg de școală cu fostul, poate că nu ai luxul să alegi când vrei să-l vezi. Și în cazul ăsta ajută să-ți setezi limite. Poți alege să nu flirtezi cu el sau cu ea și să nu mergi la grupurile de studiu și întâlnirile la care știi că va fi de față. Ideea e să te ții departe de situațiile compromițătoare.

Găsește pe altcineva cu care să faci sex

Dacă vrei să faci sex cu fostul sau fosta doar pentru că tânjești după sex și intimitate, nu uita că sunt o grămadă de oameni cărora le place sexul și intimitatea! În orice caz, tu te cunoști cel mai bine: dacă te simți dubios să faci sex cu alte persoane, e ok, mai așteaptă.

Chestia mișto la o despărțire (chiar există și chestii mișto) e că ai mai mult timp liber. Relația cu o altă persoană îți consumă mult timp și energie, iar acum poți investi timpul și energia asta în tine, în sănătatea, ambițiile tale și fericirea ta. Cum zice mema aia: „Da, sexul e mișto, dar știi ce e mai mișto? Să te pui pe tine pe primul loc.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

https://www.facebook.com/viceromania/
Thank for your puchase!
You have successfully purchased.