Un mecanic de tren mi-a povestit cum e să calci pe cineva

Când are loc un accident fatal pe căile ferate din Germania, compania germană a trenurilor îl numește „personenschaden" - „rănire de persoană". E un termen sobru și birocratic pentru o realitate sângeroasă, șocantă și dură. De obicei, mecanicul trenului implicat în accident rămâne traumatizat pe viață.

Michael Dittmann, șeful Sindicatului Mecanicilor de Tren, mi-a zis că, în Germania, mecanicii de tren experimentează, în medie, două astfel de fatalități pe parcursul carierei lor – unele accidente, altele sinucideri.

Peter Gutwasser, 54 de ani, a condus trenul pe ruta S-Bahn în Berlin timp de douăzeci de ani și a fost implicat direct în trei astfel de fatalități. Astăzi, lucrează ca terapeut și locuiește cu soția și cele două pisici ale lui la periferia Berlinului. I-am făcut o vizită ca să aflu cum e să calci pe cineva cu trenul.

„Cea mai îngrozitoare experiență pe care am avut-o a fost când am lovit doi copii deodată, în octombrie 1996", a zis el. Erau doi băieței, unul de trei ani și altul de șase ani. Era ora 1 după-amiaza și era ultima mea cursă pe ziua aceea, când cei doi băieței au alergat deodată pe șine în fața trenului. Am tras frâna și am dat semnalul de alarmă, dar era pur și simplu prea târziu. Când băiețeii au văzut trenul, au intrat în stare de șoc și au înghețat. Am auzit o lovitură puternică și apoi, după o infinitate de secunde, trenul s-a oprit. Am ieșit și inițial n-am văzut nimic, dar, când am mai făcut câțiva pași, am observat o baltă de sânge enormă și am auzit scâncete. Erau amândoi grav răniți. Fratele mai mare m-a întrebat dacă am un plasture pentru fratele lui. Am fugit în cabină să scot trusa de prim ajutor și să sun la Urgențe, dar, când m-am întors, ei încercau să fugă, în starea deplorabilă în care se aflau. A venit ambulanța și i-a luat. Mai târziu am aflat că fratele mai mic murise în urma rănilor. Intrase sub tren și-l trăsese după el și pe fratele lui. Nu sunt chiar sigur dacă băiatul mai mare a supraviețuit – avea foarte multe răni interne.

Douăzeci de ani mai târziu, Gutwasser e încă bântuit de zgomotele și mirosurile din ziua aceea. „Încă aud lovitura, văd sângele, a zis el. N-o să uit niciodată amintirea asta, dar am învățat s-o controlez. I-am dat băiatului un nume, ca să pot să-l păstrez în memoria mea și să merg mai departe."

Primul accident fatal din viața de mecanic a lui Gutwasser a fost în iunie 1990, când o femeie a încercat să deschidă ușa după ce trenul se pusese în mișcare și a rămas blocată între tren și platformă. Pe vremea aceea, ușile puteau fi deschise în timpul mersului. „A fost efectiv zdrobită", a zis Gutwasser. „Am fost șocat. Încercam să înțeleg ce s-a întâmplat, dar emoțiile mă împiedicau. Vorbisem cu femeia respectivă pe peron, cu câteva secunde înainte să moară."

Altădată, a mai murit cineva în timpul turei lui, dar el și-a dat seama abia mai târziu. „Era vorba de un tip căruia îi plăcea să facă acrobații pe trenuri și care s-a izbit de un stâlp și a murit. Nici n-am știut, m-a întrebat poliția când am ajuns la stație dacă am observat ceva. Era un tip de 22 de ani, o vârstă la care nu prea ești conștient ce faci. Am fost supărat, dar, sincer să fiu, nu mi-a părut atât de rău de el."

Fatalitățile în care a fost implicat Gutwasser au fost accidente, dar mecanicul a asistat și la o sinucidere, când un bărbat a sărit în fața unui tren condus de un coleg de-al lui. „A fost zdrobit și o parte din corpul lui a fost aruncat pe parbrizul trenului meu. A fost un coșmar. Primul meu instinct a fost să pornesc ștergătoarele. Trebuie să fii pragmatic în astfel de situații. Mă depășește logica persoanelor care aleg să se sinucidă pe șinele de tren. De ce să-i distrugi și pe alții pe viață?"

După accidente, Gutwasser n-a primit niciun fel de asistență psihologică. De fiecare dată, a trebuit să parchez trenul și să-l curăț personal, a zis el. De aceea, a fondat, la sfârșitul anilor '90, împreună cu un coleg, un grup de ajutor pentru mecanicii de tren. Astăzi, mecanicii primesc asistență adecvată după astfel de accidente.

Psihologul Wilfried Echterhof îi tratează pe oamenii care s-au confruntat cu decesele altor persoane la locul de muncă și știe că astfel de incidente te marchează pe viață. „Unii oameni nu s-au mai confruntat cu moartea înainte", a explicat el. „Când ți se întâmplă să asiști la un accident fatal atât de brutal, poți da în depresie." Echterhoff e de părere că cel mai bine e ca oamenii să vorbească despre accident cât mai mult ca să poată merge mai departe.

Așa s-a salvat și Gutwasser – a acceptat moartea ca parte a existenței. „Dacă ești mecanic de tren, e foarte posibil să se arunce cineva în fața trenului pe care îl conduci. Dar trebuie să te detașezi de aceste fatalități ca să te protejezi. Au murit niște oameni și n-ai cum să mai schimbi asta. E greu să te confrunți cu moartea, e un proces lung. Cred că pe mine m-a ajutat și faptul că m-a interesat de mic psihologia. Și trebuie să privești moartea și cu umor. Oricât de dificilă e situația, tot trebuie să găsești un mod să poți râde de ea."

Faptul că Gutwasser a renunțat la jobul de mecanic și acum lucrează ca terapeut nu are nicio legătură cu accidentele petrecute la locul de muncă. Am început să lucrez ca mecanic de tren din motive financiare și pentru că mă simțeam liber. „Mi se părea fascinant", a zis el. „Dar programul era lung și nu-mi rămânea suficient timp pentru cei dragi. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu terapeut, îmi place să ajut oamenii. Încă mă gândesc la oamenii pe care i-am văzut murind pe șine, dar nu mă simt vinovat. N-am făcut nimic greșit. Mi-am făcut doar jobul."

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Zaharia Oana Maria