Lumea curselor de porumbei a luat foc zilele astea din cauza revelației scandaloase că Eamon Kelly, un campion cunoscut, a trișat la Campionatul Național Tarbes. Și-a dopat pasărea? Sau i-a rupt picioarele unui adversar?
Nu, fraților. Kelly, aka Tăticul Penelor, a pus la cale o farsă și mai elaborată ca să câștige recompensa cursei în valoare de 11 500 de lire. Omul a făcut un gest demn de trișorul de la Turul Franței, Lance Armstrong: i-a pus un microcip păsării lui și i-a calculat timpul record fără măcar să-i dea drumul din apartamentul lui Oxfordshire.
Videos by VICE
Conform ziarului The Guardian, autoritățile sportive au suspectat ceva inițial când una dintre cele 14 păsări înregistrate de Kelly la maraton a ajuns la finiș cu o viteză mai rapidă decât media. Pasărea trebuia să ajungă din Oxfordshire în sudul Franței, dar porumbelul care a ajuns în Tarbes nu era cel care purta microcipul. Când arbitrii au realizat că învingătorul înaripat al lui Kelly a venit cu o viteză mult mai mare decât celelalte păsări, au știut că au de-a face cu un trișor.
„Am fost tentat și m-am lăsat pradă tentației”, a declarat Kelly pentru The Sun . „O decizie pe care o voi regreta tot restul vieții. E un sport pe care îl iubesc așa de mult și care mi-a oferit plăceri nebănuite, iar eu am dat cu piciorul la tot.”
Nu e prima oară când se întâmplă așa ceva în lumea sporturilor cu păsări. În 2013, fanii europeni au fost șocați când s-a descoperit că șase păsări belgiene erau dopate. În altă parte, în 2014, cineva a dat foc unui coteț de păsări din Newcastle și a ucis patru sute de păsări campioane .
Pe forumurile de pasionați sunt multe plângeri despre tacticile mârșave folosite de trișori. De-a lungul anilor, am întâlnit mulți zburători extraordinari pentru care nutream o mare admirație, dar în momentul de față avem în club un „domn” care ar face orice ca să câștige; credem că manipulează timerul electronic, a scris un utilizator cu nickname-ul „derf “.
Dar Kelly părea departe de așa ceva. Era descris de toată lumea drept un antrenor muncitor. Pasiunea lui pentru cursele de porumbei datează încă din copilărie, când a fost luat sub aripa cunoscutului antrenor de păsări Frank Lloyd.
Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva Kelly a fost o victimă în acest caz. Ca să înțeleg mai bine cazul, am căutat pe Google „de ce trișează atleții ” și am găsit un articol de pe CNN care spunea că mulți trișori fac asta din cauza presiunilor naționale, financiare și individuale. Organizația Educațională, Științifică și Culturală a Națiunilor Unite a oferit o altă explicație și a zis că banii și faima încurajează comportamentul riscant al jucătorilor.
Poate că Kelly era atât de obișnuit să fie pe podium încât nu putea suporta să fie deposit. N-o să știm niciodată de ce a ales acest drum, dar dacă se aseamănă cât de cât cu protejații lui, probabil o să zboare din nou în scurt timp.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe din lumea sportului pe VICE:
Cum se transformă skateboarding-ul în sport profesionist, în România
Cum e să mergi la sală-n București, dacă nu-ți plac sportul și oamenii
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul sportiv care a înfuriat-o pe Gabriela Firea