Un profesor a băgat o pentagramă imensă într-un parc din Florida

Luna aceasta, un profesor de școală generală a instalat o pentagramă gigantică într-un parc public din Boca Raton, Florida. Orașul a aprobat instalația, care a fost plasată lângă o scenă cu nașterea lui Iisus și pe care scria „Lăsați copiii să vină la Satana”. Poliția a fost nevoită să intervină în opt cazuri de vandalism până acum, conform ziarului Palm Beach Sun Sentinel.

Preston Smith, profesorul de engleză care a creat instalația, e ateu și crede că orașul ar trebui să permită toate formele de exprimare religioasă. Scopul meu e să atrag atenția asupra ipocriziei creștine și a tendinței de a încuraja doar unele religii să se exprime în spațiul public, deși se cere separarea bisericii de stat, a declarat el pentru Associated Press.

Videos by VICE

Președinta asociației profesorilor și părinților de la Community Middle School din Boca Raton e de altă părere și crede că Smith ar trebui concediat.

Citește și: Bărbații care-l venerează pe Satan și invocă demoni

„Un profesor căruia îi încredințăm copiii noștri n-ar trebui să instaleze nicăieri un astfel de semn”, a zis președinta APP Kim Bremer. Miercuri, zece protestatari și anti-protestatari s-au prezentat cu pancarte în fața școlii. Câțiva părinți au cerut concedierea lui Smith, conform ziarului Palm Beach Post.

„A neglijat sentimentele copiilor și felul în care îi va afecta instalația”, a zis Lauren Kalina, unul dintre părinții copiilor. „Ne subminează credința și nu-mi convine chestia asta.”

Dar Smith a declarat că nu-și promovează credințele personale în clasă și nu descurajează credințele personale ale copiilor. Profesorul a lipsit de la școală miercuri, dar a zis că n-are de gând să retragă instalația.

„Elevii au abilitatea de a fi mai toleranți, mai respectuoși și mai educați în privința diversității decât majoritatea adulților”, a declarat el pentru WPTV. „Niciunul dintre ei n-a ridicat problema instalației din campus.”

Citește și: Cum să te laşi de droguri prin satanism

Directorul școlii, dr. Robert Avossa, pare să fie de partea lui Smith. „Nu putem cenzura ce face un individ în afara școlii”, a declarat el pentru WPTV. „Nu e prima oară când această persoană a avut astfel de activități. Pe noi ne interesează activitățile lui din interiorul școlii.”

Smith e un activist înfocat care militează pentru separarea dintre biserică și stat, principiu apărat de Templul Satanic în toată țara. Co-fondatorul și purtătorul de cuvânt al Templului Satanic, Lucien Greaves, l-a susținut pe Smith într-un e-mail trimis lui Bremer. Greaves a explicat că astfel de situații transmit un mesaj specific membrilor non-creștini ai comunității, în cazul acesta, copiilor.

„Dacă APP ar reuși să-i distrugă cariera lui Preston Smith, acest lucru le-ar transmite copiilor un mesaj foarte clar: că o credință se bucură de exclusivitate în timp ce alte credințe nu au voie să se exprime”, a declarat Greaves într-un e-mail pentru VICE. „De asta plănuiesc să înființez un Club After School Satanic în interiorul școlii generale dacă APP și părinții continuă să-l hărțuiască pe dl. Smith. Înființarea unui Club After School Satanic va funcționa ca mesaj împotriva exclusivității religioase și va întări ideea de pluralism protejată de constituție.”

Citește și: Ce am înțeles despre satanism din comentariile românilor despre DIAVOLUL din Parcul Tei

Dacă ne luăm după spusele lui Avossa, se pare că Smith își va păstra jobul, dar instalația lui a fost vandalizată de comunitatea furioasă. Marți dimineață, cineva smulsese pentagrama din pământ. Iar pentru unii locuitori din Boca Raton, cel mai trist rezultat al acestei lupte e vandalismul.

„Lucrez în Marină și am rolul de a proteja libertățile tuturor. Am luptat pentru a proteja libertatea religioasă și libertatea de exprimare”, a declarat Tom Beal pentru The Sentinel. „E interesant de văzut cum reacționează oamenii la lucruri cu care nu sunt de acord sau pe care nu le înțeleg.”

Urm ărește-o pe Lauren Messman pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia