Un psihopat îți arată cum să treci peste faptul că ți-a dat cineva papucii

Am ieșit de curând cu o fată frumoasă și deșteaptă care a râs la toate glumele mele și apoi nu mi-a mai răspuns la mesaje. Am plecat de la întâlnire victorios, pe când ea probabil a plecat neimpresionată. Cine știe ce-o fi gândit, dar eu m-am gândit la asta câteva zile în șir.

Să te întrebi ce părere au alții despre tine e o problemă clasică. Și e nașpa să fii respins. Când nu sună telefonul, nu sosește invitația sau ești concediat, e normal să te simți rănit. Cel puțin pentru majoritatea oamenilor, dar nu pentru toată lumea. Psihopații, de exemplu, nu dau doi bani pe ce cred alții despre ei. Așadar, m-am gândit să-i cer sfaturi pe tema asta unui psihopat.

Videos by VICE

Dr. James Fallon e neurolog la Universitatea din California. În 2006, a studiat structura creierului ucigașilor în serie și a realizat că profilul creierului său era același. Amuzat, și-a anunțat prietenii și familia, care i-au confirmat că suspectaseră asta de multă vreme. După cum a zis James în The Guardian, „am început să-mi întreb apropiații ce părere aveau despre mine și ei mi-au confirmat descoperirea.”

Citește și: Am o frică obsesivă că o să-mi ucid părinții

Când am citit asta, am știut că am găsit tipul potrivit. Fallon e un psihopat pro-social, ceea ce înseamnă că e suficient de empatic cât să se poată căsători și să se bucure de o viață socială, dar trăiește fără grija de a fi rănit pe care o simțim cu toții constant. Așa că l-am sunat să-l întreb cum face asta. Cum poate trece prin viață neatins de insulte? Oare putem să învățăm și noi ceva de la el?

VICE: Cum te simți când ești respins?
Dr. James Fallon:
Bine mersi. După cum îmi spun cei doi psihiatri ai mei, cea mai mare problemă a mea în viață e faptul că mă doare-n cur. Și e adevărat.

De ce?
Știu că pot face orice vreau și că o să urmeze ceva mai bun după asta. Și știu că viața e absurdă.

Asta e tot?
Ei, nu chiar. Sunt profesor și om de știință, deci toată viața mea se bazează pe probabilități. Totul se reduce la procentaj pentru mine. De exemplu, dacă am impresia că ceva e împotriva mea la o rată de 20 la 1, mă gândesc la douăzeci de propuneri sau versiuni diferite ca să mă asigur că pot obține ce vreau. Dacă ceva nu-ți merge și ai în cap o singură variantă, atunci nu poți să te superi că nu funcționează.

Așa îi învăț și pe studenții mei. Le spun: Trebuie să vă setați așteptările nu doar pentru succes, ci și pentru eșec. Deci, ai niște chestii simple care ești sigur că o să ți se publice, apoi niște chestii medii care presupun un risc mediu de respingere și chestii mai dificile, cu un mare risc de respingere. Așa ar trebui să abordăm totul în viață.

Citește și: Cum m-am luptat cu tulburarea de personalitate borderline

Are sens, dar e destul de clinic totul. Probabil că tu ești predispus la acest gen de gândire, nu?
Da, să-ți spun și de ce. Una dintre zonele cheie din creier asociate cu groaza și teama se cheamă cortexul mijlociu cingular. Dacă îți pui pe cap o tichiuță din aia evreiască și mergi în jos cu degetul șapte centimetri sub marginea ei, acolo e. Nu e sigur că aceea e partea din creier asociată cu respingerea, dar aș zice că e posibil. La mine, partea respectivă din creier e inactivă, deci ar avea sens.

Deci spui că creierul tău nu are capacitatea să simtă respingere?
Da, sau simt respingerea mai puțin decât o persoană obișnuită. Circuitele mele sunt inactive, probabil din cauza geneticii, și nimeni nu cunoaște încă genetica circuitelor. Dar o altă dovadă ar fi că persoanele la care aceste circuite sunt foarte active suferă, deseori, de tulburarea de personalitate borderline. Acestea sunt persoanele care se simt rănite și respinse tot timpul. Unele ajung să comită crime din această cauză, ca un psihopat, dar din motive diferite.

Există o cale de a manipula această regiune din creier?
Anul trecut a apărut un studiu care arăta că există un drog care o poate dezactiva. S-a făcut un experiment cu pacienți bolnavi de cancer care se temeau de moarte. Au temerea asta că o să moară și n-o să mai fie nimic după. Doar o groază existențială. Dar după ce au luat psilocibină, teama le-a dispărut.

Citește și: Criza de sănătate mintală din închisorile pentru femei

Psilocibina din ciupercile halucinogene?
Exact. Studiul a arătat că psilocibina amorțește frica din psihic și aș adăuga că probabil dezactivează și durerea respingerii sociale.

Poți să-mi spui cum de ai atâta încredere în tine?
Când vreau ceva, reușesc aproape de fiecare dată să-l obțin. Asta am observat din experiență.

Ai simțit că poți face orice de la început sau doar după ce ai avut dovada?
A doua variantă. Când eram mic, nu-mi amintesc dacă simțeam că sunt în stare de orice. Am început să simt asta în adolescență. Am descoperit că dacă aveam voința să obțin un lucru, reușeam mereu să-l obțin. Dar cred că m-a ajutat și faptul că eram înalt și arătos. Acum arăt ca dracu’, dar pe atunci eram un bun atlet, eram amuzant și deștept. Deci am avut și noroc.

Citește și: De ce și-a ucis o studentă la drept iubitul cu o supradoză de heroină

Crezi că ești mai bun decât alții?
Cred că sunt mai deștept și mai capabil decât o mare parte dintre oameni. Nu cred că sunt o persoană mai bună decât ei, dar cred că sunt mai capabil și am perspective mai largi. Dar nu mă consider superior din punct de vedere moral sau spiritual.

Ai vreun ultim sfat pentru cei care citesc acest interviu?
În cazul respingerii, eu mă întreb întotdeauna: „De ce s-a întâmplat asta?” și nu „De ce nu merit asta?” sau „De ce nu sunt destul de bun?” Mă întreb dacă nu cumva am încercat cu persoana sau cu agenția sau cu editura greșită, dacă nu cumva nu m-am exprimat suficient de bine. Deseori e vorba doar de îmbunătățirea tehnicii. Uneori, pur și simplu alergi după ceva ce nu ți se potrivește. Așa că, atunci când sunt respins, mă simt rău două secunde, apoi încep să mă gândesc la o rezolvare.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia