Budi, un pui de urangutan care a fost ținut într-un coteț de găini și a fost hrănit numai cu lapte condensat pentru zece luni, se recuperează acum la un adăpost pentru animale din Indonezia, după ce era cât pe-aci să moară de malnutriție și neglijare.
Stăpânul lui Budi l-a dat recent îngrijitorilor locali, care se ocupă de animalele sălbatice din Ketapang, Indonezia. Bărbatul a ținut puiul pe cale de dispariție ca animal de casă. În anumite părți din Boneo și Sumatra – două insule din Asia de sud-est – animalele sunt amenințate de defrișările în masă, de braconieri și contrabandiștii de pe piața ilegală de animale exotice.
Videos by VICE
Deși să ții urangutan ca animal de companie e ilegal atât în Indonezia și sub Convenția Internațională a Traficului de Specii pe cale de dispariție, practica e ceva des întâlnită, iar autoritățile îi pedepsesc foarte rar pe proprietarii animalelor ținute în captivitate. Viețuitoarele sunt închise adesea în case ca un simbol al statutului, unde sunt tratate ca bebeluși.
Organizația din Borneo pentru Supraviețuirea Urangutanilor din Australia estimează că peste o mie de animale sunt furate din mediul lor natural – un număr despre care unii activiști spun că e o estimare moderată.
Majoritatea maimuțelor care intră pe piața ilegală de animale nu supraviețuiesc, conform unui raport din 2013, făcut de Programul de Mediu al Națiunilor Unite, care vizează supraviețuirea maimuțelor.
Urangutanii, termen care se traduce ca „oamenii pădurii” în Bahasa Malay și Indonezia, au părul roșcat și sunt foarte inteligenți. Ei se află în pericol să fie răpiți pentru circ sau grădini zoologice. În unele zone sunt vânați pentru carnea lor, un obicei tradițional al unor culturi indigene din Indonezia și Malaezia.
Budi a ajuns în stare critică la Centrul Internațional de Salvare al Urangutanilor, au spus salvatorii săi. El era foarte sfrijit, anemic și umflat din cauza fluidelor, pentru că nu i s-a dat niciun fel de proteine și a supraviețuit doar cu lichid. El suferea și de o boală de metabolism, care îi afecta oasele și nu se putea mișca, au spus salvatorii săi.
„Nici măcar nu ne putem imagina câtă durere a îndurat puiul ăsta”, a spus Dr. Karmele L Sanchez, directorul programului IAR în Indonezia, imediat după ce a fost salvat. „Avea ochii plini de lacrimi de fiecare dată când doctorii îl mișcau și țipa de durere. E incredibil că Budi a reușit să supraviețuiască atât de mult.”
Dar recuperarea înceată a lui Budi pare promițătoare. Puiul are acum destul de multă putere ca să interacționeze cu alți urangutani și și-a întâlnit primul prieten săptămâna asta, pentru că ambii pui au fost izolați și au murit de foame după ce au fost luați de lângă mamele lor.
Traducere: Dana Alecu
Citește mai multe despre animalele exotice:
Tipul care trolează Instagramul cu sute de fotografii cu animale moarte
Balada căprioarei Bimbo
Caprele sunt cele mai tari genii din curtea omului