Un pompier canadian care dispăruse în timpul unei excursii de schi în New York săptămâna trecută a fost găsit marți în Sacramento, California, fără să știe cum a ajuns acolo, conform Mercury News. Purta același costum de schi în care era îmbrăcat când a dispărut, dar nu știa ce zi e.
Danny Filippidis a fost văzut ultima oară în data de 7 februarie, în stațiunea Whiteface Mountain din New York, după ce a părăsit un grup de prieteni ca să se mai dea o tură cu schiurile. Nu s-a mai întors, așa că prietenii lui l-au dat dispărut și au anunțat poliția. Două sute de persoane au fost implicate în căutare, dar n-au reușit să-l găsească. Abia peste o săptămână, Filippidis și-a sunat soția, dezorientat, din California de Nord, la câteva mii de kilometri de locul în care dispăruse inițial.
Videos by VICE
Soția lui i-a recunoscut vocea și i-a zis să sune la 911. Autoritățile l-au găsit în sediul unei companii de închirieri mașini lângă aeroportul Sacramento, „confuz și fără să poată răspunde la întrebări”, conform spuselor președintelui Asociației Pompierilor din Toronto, Frank Ramagnano. Pe lângă faptul că purta același costum de schi pe care îl avea și în stațiunea montană, Filippidis avea un telefon nou, o mie de dolari cash și o tunsoare nouă.
Filippidis a zis că nu-și poate aminti cum a străbătut toată țara în șase zile, dar a declarat la poliție că ține minte că a mers cu un camion în care a dormit mult. Din păcate, nu și-a amintit detalii despre vehicul sau șofer. A mai zis că se teme că probabil a suferit o contuzie puternică, iar polițiștii nu cred că a fost drogat sau luat împotriva voinței sale.
„Era foarte nonșalant, dar parcă în altă lume”, a declarat sergentul Shaun Hampton de la departamentul de poliție Sacramento.
Conform lui Philippidis, camionul l-a lăsat în centrul orașului Sacramento, unde și-a cumpărat un telefon ca s-o sune pe soția lui și a intrat într-o frizerie să se tundă. Dar a zis că nu știe cum a ajuns la aeroport, unde l-a găsit poliția locală. Înainte să fie trimis înapoi în New York, Philippidis a fost internat la spital, unde autoritățile speră că își va recupera memoria.
În prezent, poliția din New York caută o persoană care a luat un autostopist confuz îmbrăcat în costum de schi și l-a dus cu camionul prin țară sau orice altă persoană care ar putea avea informații despre dispariția lui.
„Vrem să-l ajutăm pe Danny să își recupereze ultimele șase zile din viață”, a declarat maiorul newyorkez John Tibbitts într-o conferință de presă.