Oamenii pot sta în relații nefericite din mai multe motive: frica de a nu fi singuri, sentimentul că nu vor găsi ceva mai bun sau rezistența de a părăsi un partener cu care au petrecut atât de mult timp. (Economiștii ar trimite pe oricine care gândește așa către eroarea costurilor de investiție.)
Toate acele motive sunt fundamental egoiste – bazate pe ce credem că e mai bine pentru persoana care ia decizia. Un nou studiu, totuși, sugerează că oamenii stau în relații nefericite nu doar pentru ei înșiși: Nu vor să rănească sentimentele partenerului.
Videos by VICE
Este probabil o dovadă de puțin altruism, însă nu și pentru cineva care și-a ascultat un amic cum își face griji pentru ce i s-ar putea întâmpla partenerului de relație din cauza despărțirii. Ca să înțeleagă acele descoperiri, cercetătorii au intervievat 500 de oameni care se gândeau să se despartă de un partener și apoi i-a verificat la două luni să vadă cum au evoluat. Au descoperit că participanții care credeau că partenerii lor chiar voiau ca relația să funcționeze nu prea au inițiat o despărțire.
Cu alte cuvinte, să-și vadă partenerul mult mai dependent de relație s-a corelat cu neputința lor de a o încheia. Asta s-a adeverit și pentru oamenii care nu aveau motive puternice personale ca să rămână în relație – cei care nu erau satisfăcuți, nu se simțeau iubiți sau care simțeau că aveau alte opțiuni.
„Chiar și oamenii care se gândesc la despărțire țin la partnerul lor și la sentimentele lui/ei”, a spus Samantha Joel, co-autoare a studiului și profesoară la Western University în Ontario, Canada. „Oamenii s-ar putea să fie dispuși să rămână într-o relație nesatisfăcătoare de dragul partenerului.” (Te-ai putea întreba dacă are o legătură comportamentală cu genul; Noel spune că, deși cercetătorii au testat diferențele de gen, nu au găsit nimic concludent.)
Din nou, asta s-ar putea să-ți sune foarte familiar. Dar autorii studiului au spus că cercetările anterioare s-au canalizat pe motivele egoiste ale unei despărțiri. Acest studiu sugerează că s-ar putea să existe și motive personale de a nu încheia o relație – ceea ce cercetătorii numesc motive „prosociale”, care țin cont de sentimentele și perspectivele celeilalte persoane.
Asta nu înseamnă, evident, că să rămâi este cel mai „corect” lucru pe care îl poți face de dragul partenerului. În primul rând, să crezi că cunoști sentimentele partenerului nu înseamnă neapărat că ai și dreptate. Este ușor să tragi concluzii pripite, chiar și când vine vorba despre un partener apropiat. Asta duce la o credință falsă că o despărțire ar fi dureroasă. De fapt, există posibilitatea ca ea să fie una eliberatoare.
Chiar și fără acea preconcepție, ideea că lucrurile s-ar putea îndrepta s-ar putea să te facă să mai rămâi în acea relație, deși ești pregătit/ă să pleci. Joel spune că asta chiar s-ar putea întâmpla; este o modalitate prin care poți argumenta de ce rămâi alături de el/ea într-o perioadă mai nasoală. Dar să stai cu un partener care nu te mai face fericit/ă poate pur și simplu să mențină o situație negativă. Asta face rău ambelor tabere. Pentru că în final, după cum spune și Joel, „Cine-și dorește un partener care nu vrea să fie într-o relație?”
Articolul a apărut inițial pe VICE US.