18+

Poveștile horror ale bărbaților gay cu penis mic care au încercat s-agațe

„Un tip mi-a zis că se simte ciudat. După asta, n-am mai avut curajul să am contact sexual cu necunoscuți.”
tipi gay cu penis mic, marimea penisului, discriminare, sex cu necunoscuti
Fotografie de Sergey Zaikov / Alamy Stock Photo
Am creat un loc în care te poți simți safe.

„O ai mare?”

Dacă ești un tip queer, sunt mari șanse să fi auzit întrebarea asta pe Grindr de prea multe ori. Bineînțeles, poți s-o iei relaxat. Dar e o întrebare care întărește stigmatul legat de mărimea penisului – mai ales în cultura agățatului între bărbați – și îi face pe prea mulți să se simtă rușinați, jenați sau indezirabili.

Fie că ai penisul de mărime medie, mică sau mare, mintea îți creează anxietăți și îți spune că nu e ok. „Dismorfia corporală nu e o glumă, iar sănătatea mintală merită să fie luată în serios”, a explicat doctorul Sam Miles, cercetător al științelor sociale la London School of Hygiene and Tropical Medicine.

Publicitate

Una e să ai o preferință. Dar, după cum îmi spune Sam, anumite preferințe sunt idealizate și întărite prin repetarea lor în cultura media, mai ales în filmele porno și aplicațiile de dating. Evident, rezultatul e că unii oameni ajung să fie foarte complexați.

În cultura dating-ului masculin, mărimea penisului îi face pe mulți bărbați să se teamă să iasă la date-uri și să renunțe la activitatea sexuală, ca să nu fie umiliți. Și totuși, glumele despre mărimea penisului sunt foarte răspândite în cultura populară, după cum spune și acest articol recent din The Guardian.

Așadar, cu scopul de a distruge stigmatul și de a umaniza situația, am vorbit cu patru bărbați cu penisuri mai mici care ne-au descris realitatea experiențelor pe care le-au avut și cum e să fii discriminat în funcție de mărimea penisului.

„Am întrebat dacă totul era în regulă și tipul mi-a zis că el nu se culcă decât cu bărbați cu pula mare”

Când eram single, mă simțeam respins încontinuu de bărbați din cauza aspectului, a mărimii penisului și a constituției corporale. Așa am ajuns să mă urăsc și încă lucrez să scap de chestia asta.

Din fericire, am un partener incredibil care mă iubește pentru cine sunt. Adesea fac mișto sau comentez despre mărimea penisului meu. Îl întreb dacă și-ar dori să-l am mai mare sau îi spun că mi-aș dori să îl am la fel de mare ca al lui. Iar el e mereu nemaipomenit, mă ajută enorm să mă iubesc și datorită lui am ajuns în sfârșit să apreciez ce am.

Publicitate

N-am fost întotdeauna la fel de norocos. În 2013, am făcut match pe Grindr cu un tip și mă tot întreba dacă o am mare. Am făcut tot posibilul să păstrez misterul: îmi doream mult să îl întâlnesc pentru că îmi îndeplinea una dintre fanteziile mele, cea a tipului bi. Până la urmă i-am trimis câteva poze cu erecția maximă și m-am asigurat că sunt făcute din unghiul cel mai bun ca să-mi prezint organul în lumina cea mai bună.

A venit la mine într-o seară după job și era exact ce îmi doream: un tip cu comportament de hetero și iubită acasă. Ne-am dezbrăcat, dar eu mi-am păstrat pantalonii și am început să i-o sug. Nu o avea foarte mare, dar mai mare decât a mea. M-a tras spre el și mi-a cerut să mă dezbrac. Aveam erecție, dar eram stresat din cauza întrebărilor lui despre mărime.

M-am dezbrăcat și s-a uitat la ea. A luat-o în mână și s-a dat înapoi. S-a uitat la mine și a zis că vrea să-i fac oral până termină. Am făcut ce mi-a cerut.

După ce a terminat, l-am întrebat dacă totul era în regulă și a zis: „Da, dar ar fi fost mai ok dacă nu mă mințeai în privința mărimii penisului. N-ai deloc una potrivită. Eu nu mă culc decât cu bărbați cu pula mare.” Am rămas mască și mi-aș fi dorit să-i fi zis să se ducă dracului. Dar din păcate l-am condus în tăcere spre ușă și aia a fost. – Luke, 7,6 centimetri

„Mă consider activ, ceea ce înseamnă că e și mai nașpa că am penisul mic”

În comunitatea gay sunt activ, ceea ce înseamnă că e și mai nașpa că am penisul mic. E amuzant, pe un tip hetero prost dotat nu-l întreabă nimeni „N-ai noroc la femei? De ce nu încerci să te lași penetrat de ele cu un dildo?” Dar unui tip gay cu penisul mic i se zice mereu: „Dacă n-ai cu ce fute, fii și tu pasiv, care e problema?”. Dar ce să fac dacă n-am fetiș pentru asta? Mi-ar fi mai ușor dacă aș avea.

Nu ajută nici sfatul să folosești degetele sau dildo-uri pentru că na, vrei și tu să termini, nu?

Publicitate

Acum câteva luni, am ajuns să chem o escortă că nu mai puteam, nu făcusem sex de niște ani. Ne-am întâlnit de câteva ori și mi-a oferit „boyfriend experience”, ceea ce m-a ajutat să recâștig încrederea în mine pe care o pierdusem din cauza refuzurilor repetate.

Până la urmă n-a vrut să se mai vadă cu mine. Mi-a zis că nu se poate bucura de sex pentru că nu simte nimic. Așa că încrederea mi s-a dus iar dracului.

Problema când ești activ cu penisul mic e că nici nu reușești să ai un date. Dacă îl ai mare, mulți vor să și-o tragă cu tine doar din motivul ăsta. Dar când îl ai mic, trebuie să convingi pe cineva că ai alte calități care să compenseze. Deși sexul a fost mișto cu tipii cu care m-am întâlnit, au fost puțini, pentru că de obicei sunt blocat pe Grindr imediat ce trimit un dickpic. – Jeff, 9 centimetri

„Un tip mi-a zis că se simte ciudat. După asta n-am mai îndrăznit să fac sex cu necunoscuți”

Mult timp am crezut că am un micropenis. Nu știam și nu înțelegeam ce înseamnă intersex. La un moment dat, am crezut că am penisul mic din cauza etniei – pentru că mereu se spune că asiaticii o au mică.

Intersex e un termen umbrelă – în cazul meu, m-am născut cu cromozomi XY, dar s-a considerat că am penisul prea mic și mi s-a făcut o operație chirurgicală de corecție când aveam patru luni.

În copilărie și adolescență, am crezut că am un penis mic și că doctorii sunt foarte interesați de el. Nu știam de ce e mare chestie, dar știam că e ceva despre care nu trebuie să vorbesc și așa am ajuns să-mi fie rușine.

Publicitate

Faloplastia a fost pentru mine o metodă de a avea un corp normal, doar că nu e foarte normal pentru că penisul mi-a fost făcut din antebraț. Am și un dispozitiv gen proteză pe care îl pot umfla cu pompa ca să fac sex. Am făcut doar chirurgie plastică, pentru că mi s-a zis că penisul original era prea mic sau nu era suficient de bun. Toată lumea m-a făcut să mă simt mai puțin masculin – din cauza naturii.

Reacția la penisul meu cel vechi era surpriza sau fascinația din partea partenerilor. La un moment dat, un tip mi-a zis că se simte ciudat. Așa că n-am mai avut curaj să fac sex cu necunoscuți sau persoane care nu mă știu foarte bine. Tipul nu mi-a zis altceva și oricum a spus-o în treacăt, la plecare, dar de atunci nu m-am mai întâlnit cu el și nu mi-a scris niciodată. Din cauza comentariului lui, n-am mai avut chef să am niciun date cu nimeni multă vreme. Nu am făcut sex decât cu prieteni sau cu persoane pe care am reușit să le pregătesc dinainte, ca să știe la ce să se aștepte.

Oamenii trăiesc cu ideea că mărimea și aspectul penisului sunt foarte importante. Bărbații care nu au penisul peste medie sunt automat indezirabili sau mai puțin atrăgători. Devine o preferință, așa cum spun unii că ar fi și culoarea pielii.

Am încercat să fac terapie, dar îmi e greu să îmi accept situația. Aș vrea ca oamenii să nu mai judece bărbații în funcție de lucruri asupra cărora aceștia nu au niciun control. N-ar trebui să fim reduși la acea parte a corpului. Toți merităm să ne iubim pe noi înșine și e foarte greu să faci asta când societatea îți consideră corpul o glumă. Glumele despre mărimea penisului chiar nu sunt amuzante. Pot duce la probleme grave de sănătate mintală și o stimă de sine scăzută. – Vihaan, 5 centimetri

Publicitate

„Mi-a zis că o am prea mică să-l pot fute bine și nu merită efortul. Mi-a venit să intru în pământ”

Întotdeauna m-am simțit inconfortabil în corpul meu pentru că sunt un tip mare cu penisul mic. Am cam nouă centimetri, dar cred că dacă aș slăbi, aș ajunge la zece. Întotdeauna am auzit lumea vorbind despre mărimea penisului, dar cum eu sunt gay neasumat și celibatar, m-am gândit că n-o să conteze.

Pe la douăzeci și ceva de ani, am început să îmi fac coming out-ul ca gay și să am mai multă încredere în mine. Eram la un concert și am flirtat cu un tip pentru că mă îmbătasem și eram dezinhibat. Am vorbit cu el și deodată am început să ne sărutăm și m-a tras după el la baie. În punctul ăla nu făcusem încă nimic cu un tip, aveam doar dorința puternică și ore de pornografie gay.

Tipul m-a târât la baie, cu scopul să i-o trag. Mai întâi a vrut să mi-o sugă. Dar când mi-a dat jos pantalonii, s-a schimbat la față. Mi-a zis că o am prea mică să-l pot fute bine și că nu merită efortul. Totuși, s-a oferit să-mi facă oralul până la capăt și, spre rușinea mea, am acceptat, deși m-am simțit foarte rănit.

Cuvintele lui m-au distrus. Tristețea și durerea s-au transformat în rușine și furie. Stima de sine îmi fusese zdrobită. M-am ascuns iar de lume și n-am mai îndrăznit să încerc ceva cu un bărbat timp de nouă ani.

În prezent, fac sex doar după a treia întâlnire. Dar chiar și tipi care erau înnebuniți după mine au dat înapoi după ce mi-au văzut penisul. Un singur tip nu a încheiat totul imediat și ne-am mai văzut vreo lună, dar apoi tot mi-a dat papucii pe motiv că nu suntem compatibili sexual și că are nevoie de ceva mai mare. – Chad, 9 centimetri

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.