Locale

Știrea despre posibilul faliment VICE a trezit corul bocitoarelor extremiste și conspiraționiste

Știrea despre un eventual faliment VICE a scos din peșteră românii care și-au amintit că ei încă luptă cu globalismul ca-n vremurile bune conspiraționiste.
știre faliment vice media conspirationisti
Știrea despre posibilul faliment al companiei a fost „aur curat” pentru oamenii care folosesc mai des cuvinte precum „neomarxism” sau „woke” decât, de pildă, „întreținere” sau „șampon”. Fotografie și colaj: VICE

Ca orice individ curios și puțin narcisist, am intrat ieri pe pagina de Facebook VICE să văd ce comentează lumea la un articol scris de mine. Și-am fost dezamăgit, de ce să mint. În loc de aplauze și comentaci care știu mai bine decât autorul ce a vrut să zică autorul, se vorbea intens despre falimentul VICE Media. Mă rog, „se vorbea” e un mod de a spune. De fapt oamenii jubilau de-ai fi zis că tocmai s-a descoperit leacul împotriva ignoranței.

Publicitate

Eu scriu de la distanță pentru VICE și nu-mi petrec viața pe fluxul site-urilor de știri, așa că vestea m-a luat pe nepregătite. M-am dus la sursă și i-am întrebat cum stă treaba chiar pe jurnaliștii care-s zi de zi în redacția VICE România. Pe scurt, „not great, not terrible”. Momentan e okay, în viitorul apropiat e complicat de prevăzut ce va fi. Poate mai bine, poate mai rău, că așa e în lumea asta capitalistă. Te țin oamenii la curent, stai liniștit.

Cert e că VICE există și are în continuare zvâc. Tot așa, abordează subiectele la care nu ai cum să rămâi indiferent și despre care nu vorbesc mulți, adică fix ce trebuie să faci ca să contezi în jurnalism.

La fel cum te-ai obișnuit de peste un deceniu: direct, fără ocolișuri și fără teamă. Adică în stilul ăsta care a schimbat mentalități în România, a adunat sute de mii de prieteni și a strâns numere mari, vorba nemuritorilor de la BUG Mafia.

România TV a lăsat un pic deoparte moartea Iuliei Marin ca să se ocupe de „icoana media a reziștilor”

romania tv fake news

România TV poate (mult) mai mult de atât, dar nici „Icoana media a reziștilor" nu sună rău

Evident că nu toată lumea e fan VICE și nici nu trebuie. Știrea asta despre posibilul faliment al companiei a fost „aur curat” pentru oamenii care folosesc mai des cuvinte precum „neomarxism” sau „woke” decât, de pildă, „întreținere” sau „șampon”. Și când zic „oamenii” mă refer și la jurnaliști. 

Publicitate

Cum sunt faimoșii băgători de bețe prin garduri de la România TV, cunoscuți și pentru cele mai halucinogene burtiere din lume. Asta deși VICE scrie despre droguri dinainte să fie cool. În fine, jos pălăria pentru prestatorii de la RTV, că și-au găsit timp să abordeze subiectul ăsta, mai cu seamă că acum sunt atât de prinși să se folosească de moartea jurnalistei Iulia Marin ca să îi dea în cap inamicului Tolontan.

Lovitura de grație e că subiectul VICE i-a luat fața pesedistului care îi dă câinelui vită în foiță de aur. Îmi pare sincer rău de individul respectiv, că a cheltuit atâta bănet ca să epateze și nici măcar nu prinde prim-planul pe burtieră. Nu mai zic de cele 12 persoane din barca răsturnată în Mureș, că pesemne au probleme mai mari decât să se oftice că n-au prins loc în față pe burtiera RTV.

Altfel, pe cuvânt că aș fi fost curios să aud cum comentează doamna Ecaterina Andronescu subiectul, că văd că se afla și dânsa în studio.

VICE e „companie soroșistă” și face „propagandă woke”

Apoi, sunt băieții aceia care stau ca pe ace, de la ActiveNews, publicația aia unde afli că absolut toate decesele post-pandemie sunt cauzate de vaccin. Mă rog, oamenii de acolo și-au pierdut de mult timp busola. Unii și-au aruncat-o de bună voie, că mai arăta uneori vestul și nu gustau deloc ironia.

active news fake news

Realitatea e că ActiveNews putea mai bine decât acest palid „Compania soroșistă VICE Media urmează să intre în faliment”. Prea banal. Puteau să speculeze isteț, de exemplu, că falimentul, adică practic moartea, s-a produs din cauza celor trei doze de vaccin netestat suficient înainte de administrare. Aș fi apreciat chiar și un fără de păcat „I-a bătut Dumnezeu pe elgebetei!”, strecurat ager înainte de „compania soroșistă”.

Publicitate
stiri pe surse fake news

Altfel, cititorii de stiripesurse.ro sunt anunțați că, gata, „propaganda woke nu mai prinde la public”. Atractiv, nu zic nu, doar că sunt 95% sigur că dacă-i întrebi pe angajați de la Știri pe Surse ce e aia „woke”, se uită la tine ca Messi la muzeu. O să-și dea coate între ei, la modul „zi, bă, tu, că eu nu vreau să mă dau deștept”.

„Pacostea neomarxistă” și entuziasmul de la site-urile care există, deși nu le citește nimeni

Știrea a ajuns și în străfundurile internetului, pe tot felul de site-uri de care nu auzisem până ieri și nu-s convins că știu de ele nici familiile celor care scrijelesc acolo. Publicații care, cu tot respectul, au într-o lună cititori câți are articolul pe care îl citești chiar acum.

Foarte mulți au ținut neapărat să folosească „neomarxist”, că e un cuvânt care le sună frumos și le dă greutate. Când zici neomarxism, automat ești un reacționar care luptă cu hoardele globaliste. Îmi imaginez cum respirânzii de la aceste site-uri fantomă se duc acasă seara târziu, la neveste și la copii, și le povestesc cum au mai luptat o zi pe frontul dreptății împotriva „pacostei neomarxiste”. Ai lor adorm, că ce să facă, dar poate mai tresar ușor când urlă reacționarii „Woke up, fam!”.

60m.ro fake news
afacerinews

Mai e și chestiunea de mai jos, de la o publicație al cărei nume chiar nu l-am reținut. Intuiesc că entuziasmul a fost atât de mare în redacție, încât le-au tremurat degețelele și au scris greșit „degradat”. Altfel, să ții cu conservatorii și să nu folosești diacritice e ca și cum ai ține cu Steaua și ți-ai vopsi casa în alb-roșu.

Publicitate
publicatie fara nume

Grupul războinicilor care comentează cu „Amin” și când se naște fiul lui Dumnezeu, și când moare un „vaxxer”

La categoria mențiuni, cu care ei sunt obișnuiți din școala generală, e musai să-i salutăm și pe acești vajnici luptători împotriva tuturor lucrurilor care nu existau în Evul Mediu. De exemplu, avocatul Gheorghe Piperea, cel care acum câteva zile lăcrima bărbătește pe Facebook că nu-i vin studenții la curs de simpatic ce e. Mă rog, a luat atitudine între timp și și-a șters postarea.

gheorghe piperea iulian capsali
postare gheorghe piperea

Apoi e „jurnalistul” Iulian Capsali, genul care comentează cu „Amin” și când învie Iisus Hristos, și când face infarct un „vaxxer”. Ca să înțelegi mai bine despre cine e vorba, omul care și-a trecut pe LinkedIn că e „creștin ortodox și tată a 9 copii” s-a folosit de moartea unui tânăr de 25 de ani, care a suferit de cancer, pentru a-și promova inepțiile, după care a zis „Să demonstrăm empatie, indiferent dacă bietul copil era rătăcit și susținea o oroare medicală. A plătit în mod foarte clar, e suficient. Să aprindem o lumânare pentru sufletul lui și gata, nu trebuie să ne bucurăm drăcește”.

iulian capsali fake news

Am dat și peste domnul Dan Diaconu, pe care probabil nu-l cheamă Dan Diaconu și e cunoscut pentru cum face gimnastică mintală ca să apere Rusia. Dacă Rusia ar intra în casă peste el, s-ar certa pe el însuși că a greșit poziția de somn și așa a provocat-o.

Publicitate
dan diaconu fake news

În final, m-au rugat colegii din redacție să punem un mesaj manifest. Sună așa: 

„De-abia am început, asta trebuie să știe toți. Nouă nu ne e frică de nimeni și mergem până la capăt și cine o să cumpere albumul cine o să citească VICE o să audă acolo despre ce e vorba și o să înțeleagă și o să știe care e adevărul.”