Sunt deja 10 ani de când ai aflat cum te fură politicienii români cu mapa cât tu dai cu sapa

Uiți cum trece timpul când te iei cu viața, mai ales când ultimii doi ani au fost marcați de pandemie. Chiar și așa, ce început nebun și frumos de an. Se pare că Nicolae Ciucă, încă premier al României, și-a plagiat teza de doctorat. Nu e o noutate și asta n-ar trebui să fie o scuză. Însă înainte de-a fi vorba de Ciucă, a fost vorba de Victor Ponta și o excepțională vară a lui 2012. Traian Băsescu, pe atunci la al doilea mandat, a fost suspendat în anul ăla, dar nu înainte de-a face o scenetă clasică lui înainte de-a apărea informația despre doctoratul plagiat. 

„Dottore”, i s-a adresat Băsescu lui Ponta. „Când ești doctor în Drept, ești tare”, i-a mai spus fostul președinte fostului premier. Bine, ei aveau un beef pe alt subiect: trecerea Institutului Cultural Român de la președinte la Parlament. Și știi bine că Băsescu era fiert pe cultură, de unde și nervozitatea lui. În fine, doctoratul – sau, mai bine zis, hoțomănia academică – e subiectul de-acum. 

Pe 13 iunie 2012, Băsescu l-a ironizat pe Ponta cu cele două replici de mai sus. Pe 18 iunie, Nature publică un articol: „Premierul României, acuzat de plagiat”. Teza în cauză era din 2003. Pe 28 iunie, Victor Ponta spune pentru El Pais că dacă e prins cu furtul chiar demisionează. Pe 29 iunie, Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a spus c-a plagiat. Pardon, a furat. Că fix asta e. Consiliul a propus retragerea titlului, iar Ministerul Educației – condus atunci de ministrul interimar Liviu Pop – a zis că schimbă regulamentul ca CNATDCU să nu mai aibă cuvinte de spus. Pe 2 iulie, Băsescu a revenit pe caterincă și a zis despre el unul că n-are nici master, nici doctorat. Are doar un curs de trei luni făcut în Norvegia.

Titlul i-a fost retras abia în 2016, iar din 2020 e definitiv: Victor Ponta nu mai e doctor. 

Anul în care Ponta și-a săltat titlul de doctor e, ironie sau nu, coincidență sau nu, același cu anul în care Ciucă și l-a luat pe-al său. Mă rog, poate e o întâmplare. A fost, totuși, perioada în care au duduit uzinele de doctorate din România. 

Iată exemplul Ciucă: a devenit doctor în științe militare în 2003 cu o teză în care a plagiat 42 de pagini din cele 138 pe care le are în total, după cum a arătat Emilia Șercan în articolul publicat în PressOne. A fost de ajutor și contextul, a fost de ajutor și momentul. Așa se face că 94,2 la sută din conținutul descoperit plagiat în teza premierului Nicolae Ciucă e din lucrări nedigitalizate și asta înseamnă că n-ar putea fi depistate cu aplicația de identificat plagiate.

Cazul lui Victor Ponta a fost spectaculos și pentru c-a venit într-o perioadă în care românilor nu le prea păsa de doctorate. Nu că acum le-ar păsa prea mult, dar atunci chiar era la pământ interesul pe subiect. În orice caz, a fost deosebit și extraordinarul plagiat al lui Gabriel Oprea. Așteptările erau mici oricum în cazul lui. Și, între timp, a și pierdut procesul prin care încerca să se agațe de diplomă. Ce-l doare pe el cel mai tare, că la închisoare oricum n-ajunge, e că doctoratul lui e ca o piesă de domino. Emilia Șercan a arătat încă din 2015 că au fost 21 de persoane, între 2004–2013, care l-au ales coordonator de lucrare. Acestea, se poate spune, au fost în valul doi al uzinei de doctorate, anii 2010. 

La trei–patru ani mai târziu după episodul „dottore”, lucrurile au început să se miște pe palierul doctoratelor în sensul în care unii au spus că doar le-au găsit pe-ale lor pe jos, le-au ridicat, dar între timp și-au dat seama că nu-s ale lor. În 2016, nouă dintr-un foc au zis gata. Opt persoane din grupul ăsta l-au avut pe Gabriel Oprea coordonator. Același Oprea l-a ajutat și pe fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onțanu. Acesta a renunțat la calitatea de doctor. Și să nu uit de Mihai Tudose – devenit doctor la Academia SRI, sub același Gabriel Oprea. El a cerut instanței retragerea calității de doctor.

Numele care au ajuns până acum în atenția publică le numeri cu zecile. Sunt însă sute cărora le-ar putea cădea doctoratul din buzunar, dacă nu-s atenți. Trei sute dintr-un foc sunt la școala doctorală de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Nu zic că-s toți plagiatori, spun doar că să fii atent cine ajunge în funcții mai mari în următorii ani. Aproape șase sute se mai adună de la Ministerul Afacerilor Interne.

Probabil te întrebi: ce doamne iartă-mă le-a venit atâtor oameni din structurile statului să pună burta pe carte? Bani și funcții. E atât de simplu. E furt în formă continuată, că până la scandalul cu Victor Ponta, Gabriel Oprea și alte câteva erau bani buni: 15 la sută din venitul brut. Între timp (din 2017), lucrurile stau așa: 50 la sută din nivelul salariului de bază minim brut pe țară, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.

Cum au stat lucrurile în cazul lui Ponta? Foarte bine. A ridicat peste un milion și jumătate de lei (mai mult de 330 de mii de euro) – și asta la o socoteală rapidă detaliată de VICE. Pe lângă un alt avantaj, cel puțin în drept: ai doctorat, te bagi direct în avocat, nu mai stai pe stagiatură. Ce-ți arată cifrele astea e de ce, dincolo de implicațiile morale și academice sau de statut social și profesional, afacerea titlurilor academice obținute prin fraudă este și una foarte bănoasă. Cum au stat lucrurile în cazul lui Ciucă? Deloc rău. Titlul de doctor i-ar fi putut aduce, în perioada 2008–2016 între 85 de mii și 170 de mii de lei, conform G4Media. A încasat spor inclusiv pentru perioada pentru care nu există informații publice despre veniturile sale.

Tăvălugul doctoratelor plagiate a reînceput în decembrie 2021, când Libertatea a demonstrat că Florin Roman, ministrul de-atunci al Cercetării, Inovării și Digitalizării a copiat masiv pentru disertația de master. Mă rog, omul declarase înainte și că i se pare un avantaj că n-are nicio tangență cu domeniul de activitate, dar asta e doar cireașa de pe tort. Pe-atunci, aceeași Emilia Șercan a spus că suspectează că-n Guvern ar mai fi vreo doi–trei plagiatori, fără să dea însă niciun nume. 

Când Șercan face aluzii de genul ăsta, mai bine te ferești. După demisia lui Roman, ea a mai adăugat și că, dacă el a plecat, la fel ar trebui să facă și ceilalți. Acum, acel „ceilalți” are și-un nume: Nicolae Ciucă. Înainte de acest nou episod, pentru Emilia Șercan a mai fost un alt moment important din urmărirea plagiatelor.

„Trimitem acest mesaj cu scopul de a preveni ce va urma, totul depinde de tine. Oprește toate activitățile pe care le ai în desfășurare… dacă nu vrei să urmeze calvarul” – așa a sunat începutul SMS-ului pe care ea l-a primit în seara de 15 aprilie 2019. Continuarea lui nu a fost niciodată dată publicității, dar procurorii care au anchetat cazul au descris-o drept „acte de violență”. După cum spunea jurnalista, în toți anii în care a scris despre tezele de doctorat plagiate ale unor oficiali ai statului a fost „înjurată, intimidată, urmărită, s-a încercat compromiterea mea, însă de data asta s-a trecut la un alt nivel”.

S-a aflat mai târziu că autorul amenințării cu moartea este Gheorghe Adrian Bărbulescu, un tânăr ofițer de poliție, care fusese pus s-o intimideze pe jurnalista de investigație de către Adrian Iacob și Petrică-Mihail Marcoci, rectorul, respectiv prorectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Momentul e demn de thrillere americane, mai ales dacă citești și cum s-au petrecut lucrurile pas cu pas. Dacă erai curios să știi ce s-a mai întâmplat, află că Bărbulescu a primit un an de închisoare cu suspendare, în timp ce șefii de la Academie, care au orchestrat totul, au fost condamnați fiecare în primă instanță la trei ani cu suspendare și 120 de zile de muncă în folosul comunității.

Amenințări cu moartea pentru doctorate? Doamne, ce-a ajuns și mediul academic! Dar, dincolo de glumă, fix acest episod cu amenințări îți arată cât de deranjați sunt că-s prinși cu doctoratele-n mapa goală. Și nu e vorba doar de carte – ba chiar foarte puțin de-așa ceva. E vorba de bani, cum ți-am arătat mai sus, și de influență prin niște titluri obținute fals.