Știri mondene

Ilinca Vandici mi-a arătat cât de departe merg feminitatea toxică și scârba față de săraci

Ilinca Vandici are păreri despre viață. Așa s-a trezit să zică despre cum e treaba cu săraci și bogați, dar și separarea puterilor în cuplu.
ilinca vandici pareri denise rifai damian draghici feminitate toxica
Nu mi-e clar dacă Ilinca Vandici trolează sau doar vrea să vadă cât de departe poate merge. Mi-e clar însă că dacă discursul său e preluat de alții și altele, e extrem de grav. Imagini: screenshoturi via Damian Drăghici / YouTube (stânga) și Kanal D România / YouTube

De șapte sezoane ai șansa nesperată de-a o vedea pe Ilinca Vandici vedetă în emisiunea Bravo, ai stil! și s-o găsești undeva pe internet, unde are vreo 1,2 milioane de followeri pe Facebook și Instagram. Totodată, e căsătorită și are un copil. Am trasat coordonatele astea, pentru că atât știam despre Ilinca Vandici. Cel puțin până acum. Două podcasturi mai târziu am aflat că în sufletul ei se luptă doi lupi: unul care se contrazice singur și unul al cărui animal spiritual este Dana Budeanu.

Publicitate

Ilinca Vandici a fost invitată la podcastul lui Damian Drăghici și la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” în care a povestit despre viziunea ei asupra vieții și ne-a zâmbit frumos din Evul Mediu Târziu. O fi atât de rău? Asta am vrut și eu să aflu, de-aia am investit două ore jumătate ca să ascult ce are de spus Ilinca Vandici și am adunat toate aberațiile aici cu speranța că nicio femeie nu-i va urma sfaturile vreodată.

Ilinca Vandici, deja vedetă, ar vrea să crezi că-i fata simplă de la țară venită-n București să facă ceva-n viață

Am observat că este o modă printre influenceri să spună că au plecat de jos și că au urcat, târându-se în coate și-n genunchi, pe scara succesului. La fel spune și Ilinca Vandici despre ea. Doar că ea nu a pornit deloc de jos. S-a născut în comuna Măgești, județul Bihor, comuna unde tatăl ei era primar. A recunoscut că în copilărie nu i-a lipsit nimic, ba chiar avea mai multe decât alți copii de vârsta ei, pentru că tatăl făcea drumuri frecvente în Ungaria pentru a-i aduce de toate. 

Cu toate acestea, tot a podidit-o de vreo două ori plânsul în emisiunea lui Denise Rifai când a spus că, de la o simplă fată de la țara, a ajuns cine e acum. Și asta nu e singura contradicție flagrantă la ea.

„Este de datoria unui bărbat să acopere anumite cheltuieli, de exemplu, o mașină de o sută de mii de euro.”

Femeia asta e o contradicție cap-coadă, sus-jos. De exemplu, pe de-o parte spune că: „Nu puteam să-mi caut un iubit care să mă plimbe cu tramvaiul, când eu mă plimbam cu maşina personală”, dar, în același timp, susține că a fost doar o întâmplare – altfel, a avut numai iubiți potenți financiari.

Publicitate

„Dacă eu conduc un anumit tip de mașină, dacă eu îmi permit un anumit tip de apartament, ce ar putea să mă atragă la un bărbat care nu își permite lucrurile astea? De ce? Care e viziunea lui asupra vieții? Dacă până la acea vârstă nu a reușit să aibă o mașină mai șmecheră decât a mea, o casă mai mare decât a mea, haine mai frumoase decât ale mele, vacanțe mai scumpe decât mine, de ce l-aș mai aprecia? De ce l-aș mai iubi?”, a spus Ilinca Vandici. 

Corect. Ce să iubești la un sărac? 

Continuă însă seria de contradicții. „Eu am iubit omul întotdeauna. Nu m-au interesat banii.” Nicio secundă mai târziu a spus că ei îi plac bărbații doar dacă au bani. „Mă atrage un bărbat inteligent, șmecher, deștept, puternic din toate punctele de vedere. Asta înseamnă că el trebuie să fie mai potent financiar decât mine, da?! Asta înseamnă că face ceva astfel încât să ofere tot ce are nevoie o femeie de statutul meu”, a împărțit Ilinca Vandici înțelepciune lumii.

Raportarea asta la lume mi-a amintit de serialul Inventing Anna, în care afli povestea Annei Delvey și cum ea urăște cu pasiune săracii. Așa că se învârte printre bogați, chiar dacă ea nu-i, și pozează ca făcând parte din lumea aia. Uite și-un citat care rezumă scârba bogaților din România față de ceilalți (noi, restul, cărora nu ne miroasă mâna a bară de elicopter?).

Poate te întrebi ce nevoi are o femeie de statutul ei. Te-ar putea surprinde, dar poate e și nevoia ta: o mașină de o sută de mii de euro, de exemplu. 

Publicitate

„Este de datoria unui bărbat să acopere anumite cheltuieli, de exemplu, o mașină de o sută de mii de euro. Am învățat de-a lungul timpului că un bărbat trebuie lăsat să facă astfel de cadouri soției lui. Dacă eu pot să-mi ofer tot ce este nevoie, el nu se mai simte bărbat”, a mai cuvântat Ilinca Vandici de zici că era în overtime la fabrica de meme și citate motivaționale fluide. 

Ce preferințe are Ilinca Vandici la bărbați e fix problema ei. Deranjant, în schimb, e felul în care propagă o gândire patriarhală, profund sexistă, și că promovează ideea că bărbatul e obligat să fie providerul familiei.

„Bărbatul e bărbat. Nu îl trimit la Mega la cumpărături. Nu îl pun să schimbe scutecul copilului.”

În viziunea Ilincăi Vandici, bărbatul adevărat nu face cumpărături, nu schimbă scutece și nu se joacă cu copilul. E un tată absent cu desăvârșire până ce copilul împlinește patru ani, iar după mai apare doar sporadic, cât „să-l ducă la femei”.

„Nu îl trimit la Mega la cumpărături. Nu îl pun să schimbe scutecul copilului. Nu îl pun să se dea cu rolele, patinele prin parc, să nu știu ce. Nu, domnule! Bărbatul e bărbat. El trebuie să fie șmecher, să rămână așa. Aaa, că are și momentele lui cu copilul, treaba lor. O să le aibă și de acum înainte că doar el o să-l ducă la femei, nu eu. Dar pentru mine, bărbatul trebuie să fie stâlpul, da?!”, a spus Ilinca în podcastul lui Damian Drăghici.

Publicitate

Aceeași idee a reiterat-o și în emisiunea lui Denise Rifai: „Eu vreau ca bărbatul să meargă la muncă să facă bani pentru familie, pentru copil. Lasă că scutecele le schimb eu, nu e o problemă. De asta suntem noi femei. De asta purtăm noi copilul în pântece nouă luni de zile. Nu e datoria lui să schimbe scutece. De pe la vreo trei ani și jumătate Andrei (soțul Ilincăi – n.r.) a început să se apropie de Zian”, și-a rotunjit Ilinca Vandici discursul.

Vandici are topul făcut: bărbatul pe primul loc, copilul pe al doilea

Felul în care Ilinca se raportează la soțul ei este de-a dreptul bolnăvicios: „Eu pe Andrei nu îl uit niciodată. El a fost primul în viața mea și apoi Zian. Indiferent ce s-ar întâmpla, el va rămâne pe primul loc. Zian nu îi va lua locul niciodată, Andrei e pe primul loc în viața mea”, a spus Ilinca Vandici.

Cea mai ciudată declarație pe care a făcut-o este că ea i-ar ierta lui Andrei absolut orice. „Nu știu ce ar putea omenește să facă un bărbat să nu îl iert. Nu există”, și-a arătat Vandici latura înțelegătoare.

În acest orice intră, evident, și infidelitatea, lucru de care Andrei a mai fost acuzat în trecut. Rețetarul relației by Ilinca Vandici are însă și soluția. „Consider că iubirea și familia noastră e mai presus de o fufă, două, trei, care vin, pleacă, stau pentru 10–15 minute.” După această declarație urmează cel mai cringe moment din tot podcastul lui Damian Drăghici – Ilinca se întoarce spre cameră și cuvântează: „Fetelor, nu, nu e disponibil și tot la mine se întoarce, orice ar fi.” Apoi bărbații prezenți în platou încep să aplaude frenetic. Iată, arc peste timp: una-i mama la copii, alta-i pofta inimii. 

Publicitate

Cât e glumă sau cât e panaramă, habar n-am. Poate Ilinca Vandici doar trolează cu diverse ocazii ca să-și ridice cota. N-ar fi prima, nu-i nicidecum ultima. Orice formă ar lua însă, declarațiile lui Vandici sunt extrem de grave.

Să promovezi ideea că o femeie poate să treacă peste orice îi face soțul ei în țara în care, anual, zeci de de femei mor sau rămân cu sechele în urma agresiunilor, în țara în care violatorii și abuzatorii umblă în libertate și femeile sunt ucise cu ordinul de restricție în mână, în țara în care victimele sunt blamate și justiția nu face suficiente pentru a le proteja, este inconștiență. 

Un alt lucru pe care l-am reținut din interviurile cu Ilinca Vandici este că femeile au o problemă cu ea că sunt invidioase și toate doresc ce are ea.

Iartă-mă, Ilinca, dar eu chiar nu îmi doresc ce ai tu. Rămâi cu bărbatul șmecher, că eu îl vreau pe ăla căruia nu i-au căzut testiculele când a coborât până la Mega să ia o pâine. Rămâi cu bărbatul cu bani, că eu îl vreau pe ăla care știe să respecte o femeie. Rămâi cu bărbatul care nu iese cu copilul în parc, că eu îl vreau pe cel care își asumă rolul de tată. Pentru celelalte femei nu pot decât spera că vor face alegeri mai bune decât ce le-ar putea recomanda diverse persoane cu oarecare trecere publică, cum ar fi Ilinca Vandici, Dana Budeanu și altele, și alții.