saracie in marea britanie
Un copil într-o clădire cu mai multe apartamente de închiriat di, 1969. Foto: Nick Hedges.    
Foto

Fotografii cu viața din cele mai sărace cartiere din Marea Britanie a anilor '60

Fotograful Nick Hedges a vizitat comunitățile care trăiau într-o sărăcie abjectă în anii 1960. Spune că, deși locuințele s-au schimbat, situația rămâne aceeași.

Energizat de avântul activismului social de la sfârșitul anilor 1960, Nick Hedges s-a convins că fotografii ar trebui să lucreze la proiecte care sprijină transformarea și îmbunătățirea societății. Era în ultimul an de studiu în fotografie la Birmingham College of Art și documenta oameni care trăiau în sărăcie abjectă și condiții de trai mizere în Birmingham.

O întâlnire cu directorul de la Shelter de pe vremea aia, în timp ce-și pregătea o expoziție la Birmingham Housing Trust în 1968, i-a adus o colaborare de ani de zile cu organizația de caritate care se ocupa cu găzduirea persoanelor fără adăpost. „În viețile tuturor, șansa joacă un rol important”, spune el.

Publicitate

Hedges a călătorit în Marea Britanie, a vizitat orașe precum Glasgow, Salford, Bradford, Liverpool și Newcastle și a fotografiat scene tulburătoare cu familii care-și negociau viețile în cartierele sărace încadrate de dărâmături, sănătate precară și mizerie. 

A fotografiat cu sensibilitate, câteodată înghesuit într-un colț ca să nu fie intruziv, și a arătat blândețea, iubirea și legăturile dintre oameni pe care nicio situație nu le poate distruge. Odată cu trecerea timpului a văzut schimbările în timp ce orașele au fost reamenajate și au fost construite blocuri - lucru pe care-l descrie ca fiind o greșeală regretabilă a anilor 1970. Imaginile captivante și intrigante au fost incluse într-o serie numită Make Life Worth Living. 

Am vorbit cu Hedges despre munca lui și despre cum se compară condițiile de trai mizer pe care le-a documentat atunci cu urgența locuințelor de azi.

2 Boy și graffiti, Liverpool 1969

Liverpool, 1969. Foto: Nick Hedges

VICE: Ce te-a șocat cel mai mult când ai făcut fotografiile?
Nick Hedges:
Lipsa de putere pe care o simțeau oamenii. Locatarii și rezidenții care trăiau în condițiile astea mizere erau la propriu blocați. Au încercat toate căile și tot n-au putut să evadeze. Oamenii îți arătau scrisori de la medici care atestau că problemele de sănătate de care sufereau, fie că era vorba despre copii sau adulți, erau cauzate în întregime de problemele de trai. Au existat multe tentative să fie puși pe listele de locuințe, dar au fost întotdeauna respinși, fiindcă exista un deficit major de locuințe sociale și chirii decente. Când ești blocat așa și nu vezi nicio ieșire, indiferent cât de rezistent ești, te dărâmă - are un efect psihologic asupra ta.

Publicitate

Ai întâlnit și oameni care erau atât de dărâmați încât nu mai puteau să lupte?
A fost extraordinar să văd cât de optimiști erau oamenii. Puteai să găsești persoane care trăiau în condiții disperate, iar prioritatea lor era să-și hrănească copiii, să-i îngrijească, să-i facă să se simtă în siguranță și să le arate iubire. Asta cumva i-a ajutat să reziste în condițiile alea îngrozitoare. Sună de parcă aș romantiza situația, dar nu fac asta.

Îmi amintesc că am cunoscut o famile în Birmingham când eram student. Greta era cu doi ani mai mică decât mine și avea doi copii. Nu-mi venea să cred cât de matură era în comparație cu mine. M-am uitat la mine și mi-am zis: Tu nu ai putea să faci față. Și cu toate astea, femeia asta putea să fie veselă și să aibă mare grijă de copiii ei. A fost o experiență care te învață să fii umil.

Newcastle 1971 .jpg

Tablourile familiei Moran, Newcastle. Foto: Nick Hedges

Ai un eveniment sau scenă care ți-a rămas în minte mai puternic decât restul?
Nu e un singur lucru, fiindcă ar fi greșit să mă raportez la o singură familie. Dar îmi amintesc că am cunoscut-o pe doamna Moran în Newcastle și am simțit cât de disperată era situația ei. Era catolică și pe peretele din apartamentul ei avea trei imagini. Ele erau tot ce avea.

Una era un poster iezuit al lui Hristos, alta era o poză înrămată cu un câine - fusese animalul ei de companie și decedase - și ultima era o poză din aia standard făcută la școală. M-am uitat la ea și m-am gândit ce caută aia acolo. Am întrebat-o și mi-a răspuns că fata murise cu zece ani în urmă, era fiica ei. Setul ăsta de trei imagini m-a făcut să realizez cu ce trăiesc oamenii, iar asta m-a mișcat profund.

Publicitate
O femeie își aplică machiajul într-un apartament din Gorbals. Glasgow, în 1970.

O femeie se machiază într-un apartament din Gorbals. Glasgow, în 1970. Foto: Nick Hedges

Au trecut aproape 50 de ani de la proiect. Te mai gândești la oamenii aceia?
Când Shelter a sărbătorit 50 de ani în urmă cu câțiva ani, cineva de la asociația de caritate a contactat câțiva copii care au apărut în fotografii și m-am întâlnit cu oamenii pe care-i fotografiasem când aveau șase sau șapte ani. Erau în jurul vârstei de 50 de ani (când ne-am reîntâlnit). O femeie din Glasgow și-a adus aminte de mine ca ciudatul cu barbă și păr lung.

Îmi amintesc că am vorbit cu un tip care a venit din Manchester pentru un parastas la biserica St Martin-in-the-Fields și și-a adus aminte că l-am fotografiat. S-a întors spre mine și mi-a zis: „Nu ne gândeam la noi ca la oameni care trăiesc în sărăcie. Nu realizam că eram defavorizați. Abia când am crescut am început să ne dăm seama de diferențe. Copilăriile noastre au fost în mare ca cele ale tuturor celorlalți oameni”. A fost revelator.

Majoritatea oamenilor au avut vieți de succes. Și-au depășit condiția. Dar ar fi greșit să trag concluzia asta, fiindcă habar nu am ce s-a ales de sutele de mii de familii despre care nu știm nimic? Eu i-am văzut doar pe cei care au supraviețuit.

marea britanie saracie 1970.jpg

Ultimii ocupanți ai unei locuințe din Gorbals. Glasgow, 1970. Foto: Nick Hedges

Ai continuat să lucrezi cu Shelter în anii care au urmat. Era mare contrastul dintre Scoția și restul Marii Britanii?
Prima mea vizită în Glasgow a fost în 1969 și am fost șocat de dimensiunea problemei cu care se confrunta orașul. În multe părți, în Gorbals, Maryhill, erau condiții de trai mizere, de mahala.

Publicitate

În alte părți au existat probleme cu locuințele insalubre, cu cele sociale sau cu proprietarii privați din sectorul imobiliar. În locuri precum Notting Hill și părți din Liverpool, erau proprietarii fără scrupule. În alte zone era un deficit de locuințe sociale cauzat de amânarea reamenajării declanșate de al Doilea Război Mondial.

mama si copil ,Birmingham 1969.jpg

Mama și bebelușul. Birmingham, 1969. Foto: Nick Hedges

Cum ai observat de-a lungul timpului că se schimbă situația locuințelor sociale?
Ce s-a schimbat e că proprietatea materială și incompetența din domeniul adăposturilor care existau la finalul anilor 60 și începutul anilor 70 au dispărut. Aspectul sărăciei s-a schimbat, dar presiunile pe oameni sunt aceleași. Sunt oameni care trăiesc în condiții neadecvate, dar sărăcia nu se vede mereu într-o fotografie. Trebuie să fie explicată. Supraaglomerarea, nesiguranța, chiriile exorbitante pe care le plătesc oamenii, faptul că nu știi dacă vei putea să mai locuiești acolo încă o săptămână sau o lună. Și apoi unde pleci de acolo? Toate lucrurile astea sunt ascunse. Nu se văd pe cameră.

Poți să faci comparații între ce ai văzut în timpul „Make Life Worth Living” și zone din Marea Britanie astăzi?
Unele dintre locuințe erau atât de îngrozitoare și de dezafectate, încât nu mai vezi așa ceva în prezent. Dar problemele care există astăzi sunt la fel de rele ca atunci când am făcut fotografiile, doar că se manifestă diferit.

Putem rezolva asta?
Ce trebuie să reții este că Shelter a fost, și continuă să fie și astăzi, un grup de indivizi dedicați care încearcă să ajute la rezolvarea unei probleme. Genul ăsta de cooperare și efort comun fac organizațiile de caritate să funcționeze. Nu e niciodată individul, ci grupul.

Publicitate

Interviul a fost editat pentru lungime și claritate. Vezi mai multe poze mai jos.

O mamă care locuiește cu cei doi copii într-o singură cameră. Londra de Nord, 1972. Foto: Nick Hedges

O mamă care locuiește cu cei doi copii într-o singură cameră. Londra de Nord, 1972. Foto: Nick Hedges

Camera de la intrare dintr-un complex de case la comun din Hockley, Birmingham, 1968. Foto: Nick Hedges

Camera de la intrare dintr-un complex de case la comun din Hockley, Birmingham, 1968. Foto: Nick Hedges

Un dormitor suprapopulat din zona Moss. Manchester, 1969. Foto: Nick Hedges

Un dormitor suprapopulat din zona Moss. Manchester, 1969. Foto: Nick Hedges

Doamna T și cel mai mic copil al ei trăiau fără gaz sau electricitate. Sheffield, 1969. Foto: Nick Hedges

Doamna T și cel mai mic copil al ei trăiau fără gaz sau electricitate. Sheffield, 1969. Foto: Nick Hedges

Doamna C și fiica într-o mahala din Liverpool, 1969. Foto: Nick Hedges

Doamna C și fiica într-o mahala din Liverpool, 1969. Foto: Nick Hedges

Curtea unui complex cu locuințe închiriate din Maryhill. Glasgow, 1971. Foto: Nick Hedges

Curtea unui complex cu locuințe închiriate din Maryhill. Glasgow, 1971. Foto: Nick Hedges