10 întrebări pentru o profesoară din România care a început educația digitală de la zero

Când vine vorba despre educația digitală din România, 2020 va rămâne în istorie. Deși inițiative private sau susținute de școli de stat există încă de-acum zece ani, aceasta a fost văzută în general ca o chestie care-i bună să fie, dar nu neapărat una pe care sistemul să se bazeze.

Ei bine, iată că anul ăsta sistemul a avut nevoie de educația digitală. Elevii și profesorii au stat mai mult acasă, iar legătura dintre ei a fost făcută prin internet. Cel puțin așa a fost în primele luni de pandemie. Apoi a venit vacanța și cei mai optimiști dintre noi s-au gândit că, iată, Ministerul are suficient timp la dispoziție să pună lucrurile la punct.

În pragul noului anul școlar, tabletele promise n-au mai fost livrate. Cele circa 250 de mii de bucăți pentru elevi au fost în cele din urmă doar vreo 70-80 de mii. Și, deocamdată, nu știm dacă tableta e cea mai bună soluție. Un laptop ar fi mai util tuturor, iar profesorii ar mai avea nevoie și de un microfon și-o cameră web decente.

În fine, astea sunt chestiuni tehnice. Eu am vrut să aflu altceva. Dacă elevii, de când intră în școală și până ies, trebuie să învețe constant, ce fac profesorii? Ei cum se adaptează educației digitale?

Așa am găsit-o pe Nicoleta Bădescu, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București. Ea e proaspăt absolventă a seriei I a cursului „Profesor în Online”. Despre cursurile astea ți-am povestit prin iunie. Acum, fără alte introduceri, hai să vezi ce înseamnă pentru un cadru didactic să țină pasul cu elevii, care-s nativi în digital.

VICE: Cât de greu a fost să vă adaptați la tehnologie?
Nicoleta Bădescu: Eu sunt profesoară de limba și literatura română. Iubesc cărțile și-mi place mirosul vechi sau nou al volumelor tipărite. Legătura mea cu mediul online era destul de rară, iar despre platformele de educație digitală am auzit în criză. Am trăit o experiență inedită care m-a obligat să accept rapid o schimbare radicală în sistemul de predare și să mă perfecționez profesional.

M-am adaptat foarte repede la noile cerințe impuse de pandemie. Nu mi-a fost greu, pentru că am o fiică adolescentă care folosește des tehnologia și m-a ajutat în acest sens. În același timp, am avut sprijinul elevilor mei de la clasele cu predare intensiv-informatică. În cazul meu, în semestrul al doilea am folosit Zoom și Webex. Acum lucrăm în sistem hibrid în Google Classroom.

Care au fost cele mai dificile capitole din parcursul de specializare?
Cel mai greu mi s-a părut la început. Primele capitole au necesitat o acomodare cu un stil nou de lucru, cu multe teme rezolvate într-o limită de timp. Apoi, totul a devenit mai ușor și mai interesant. Sincer, mă mir cum am reușit să acumulez atâtea informații noi într-o perioadă scurtă de timp. Sunt fericită că pot folosi Jamboard, Flipped Classroom, Hyflex. Și voi continua.

Nu putem discuta de educație digitală fără echipamente. Pe ce echipamente vă bazați?
În momentul actual, folosesc atât echipamente personale (laptop, tabletă grafică, telefon), cât și pe cele puse la dispoziție de către liceu (calculator și cameră). În instituțiile de învățământ, dotările cu echipamente nu sunt la standarde înalte, iar calitatea lecțiilor de tip hibrid e mult mai scăzută comparativ cu cele exclusiv online.

Ce potențial vedeți în educația digitală?
În lumea contemporană, trebuie să devină o alternativă viabilă în condiții extreme. Mă refer aici la orice situație neplăcută ivită în procesul instructiv-educativ: pandemie, îmbolnăvirea elevului sau a profesorului pe termen lung, fenomene naturale nefavorabile și așa mai departe. Misiunea profesorului devine mult mai dificilă, dar nu imposibilă. El trebuie să se familiarizeze și, în timp, să se specializeze în acest domeniu.

Care credeți că sunt materiile perfect adaptate educației digitale? Matematica, limba română sau istoria pot intra aici?
Activitatea desfășurată în ultimul semestru al anului școlar anterior a demonstrat că majoritatea disciplinelor se pot preda în mediul online. Sigur, avem și excepții, precum sportul, dansul, unele activități practice la chimie, fizică sau biologie. 

Pentru științele exacte e obligatorie folosirea unei tablete grafice pentru ca elevul să vadă și să scrie, în timp real, exerciții, formule grafice. Materiile umaniste, respectiv literatura, pot folosi metoda socratică de predare, bazată pe discuții interactive, generate de lectura unor materiale trimise anterior pe cale digitală.

Ce considerați că ar trebui îmbunătățit în sistem pentru ca educația digitală să funcționeze?
Schimbarea mentalității e foarte greu de implementat, având în vedere că se introduc metode moderne și creative în procesul de învățare. Atât elevii, cât și profesorii trebuie să folosească un limbaj nou, comun, bazat pe încredere și respect. Profesorii trebuie să accepte alfabetizarea lor în lumea virtuală, prin participarea la cursuri de formare specifice, iar elevii trebuie să se conecteze la oră, să acceseze materialele și să participe activ.

Cum e atmosfera printre colegii dumneavoastră când vine vorba despre educație digitală? Ei cum se raportează la acest nou context?
Asemenea abordare a lecțiilor a pus în evidență diferențe majore și, uneori, chiar disensiuni între colegi. Disponibilitatea pentru schimbare o au cei care întotdeauna au fost deschiși în relația cu elevii, care au fost implicați în multe activități școlare și care au permanentă dorința de perfecționare, indiferent de vârstă. De fapt, aceștia au fost primii care au început să predea în mediul online, în martie. Ceilalți sunt reticenți, le e teamă și refuză să facă față provocărilor de orice natură.

Care sunt reacțiile elevilor și părinților?
Reacțiile părinților și ale elevilor sunt diferite în funcție de mediul socio-profesional al fiecărei familii. Pentru mine a fost un mare avantaj că predau într-un liceu de renume din Capitală. Am simțit bucuria elevilor de a utiliza în mod productiv resursele digitale, dar și dorința lor de a ajută profesorul, de a-l învăța tainele calculatorului.

Perioada martie-iunie a fost unică în viața mea de dascăl, un moment al confruntării cu necunoscutul. Sprijinul copiilor, nevoia lor de comunicare și implicare m-au determinat să-mi înving orice temere. Părinții au reacționat pozitiv, deoarece, în aceste momente de criză, au înțeles cu adevărat utilitatea calculatorului, pe care îl considerau o pierdere de timp.

Cum funcționează abordarea hibridă? Credeți că va exista un dezavantaj pentru unii sau alții în acest sens?
Reprezintă un mod ideal de învățare în momentul actual, însă se confruntă cu două probleme majore: dotarea instituțiilor de învățământ cu echipamente performante și abilitățile profesorului în acest domeniu.

Implementarea unei asemenea metode cere timp, cursuri de pregătire pentru profesori, precum și o rețea de internet de mare putere. Acum fiecare cadru didactic încearcă să comunice eficient cu elevii din clasă și cu cei de acasă și căută cele mai bune tehnici. Spre exemplu, în Google Classroom se postează materiale video, teme cu limită de timp și chestionare sau teste de evaluare. Pentru elevii aflați online, metoda prezintă și dezavantaje, deoarece le lipsește interacțiunea directă cu colegii și profesorii, atmosfera specifică unei școli.

Vom implementa educația digitală în România?
E un vis frumos, greu de realizat! Putem face pași mici în această direcție, dar să nu ne așteptăm la minuni. Un astfel de proiect are nevoie de timp, dar și de investiții substanțiale în echipamente și în formarea profesională a cadrelor didactice. Dacă aceste cursuri de formare ar fi fost gratuite și obligatorii pentru profesori, atunci guvernanții ar fi avut o bază legală pentru a-i sancționa pe cei care refuză să predea în sistem hibrid sau online. Sentimentul meu e că ne aflăm cu toții într-o barcă aflată în derivă și încercăm să găsim soluția optimă pentru a salva educația copiilor noștri.