Tinerii întorși în țară în pandemie mi-au spus de ce România nu mai e acasă

Pandemia asta a însemnat și întoarcerea acasă a sute de mii de români plecați în speranța unui trai mai bun, dar și a tinerilor și studenților care au ales să-și înceapă viața într-un sistem care le recunoaște potențialul. Viața multora dintre ei a luat însă o întorsătură drastică și e în continuare neclară.

Efectele economice, sociale și psihologice produse de pandemie au crescut alarmant rata de migrație din martie până acum, iar întoarcerea oamenilor în țară a luat prin surprindere autoritățile. Din nou. Pe lângă impactul financiar, tinerii stabiliți în afara granițelor țării s-au confruntat și cu efecte psihologice generate de pandemie. În momentul în care nimeni și nimic nu-ți oferă o garanție de viitor, ai nevoie de un spațiu safe, alături de familie și prieteni.

De ce au ales totuși să se întoarcă în România, chiar dacă sistemul în care n-au avut încredere de la bun început nu le oferă nici acum mari speranțe? Reușește România să-i integreze în noua normalitate? Oare pot spune că s-au întors cu adevărat „acasă”? I-am întrebat pe câțiva dintre ei care sunt problemele pe care le-au întâlnit aici după perioada de acomodare, cum sau dacă s-au reintegrat pe piața muncii și dacă au în plan să rămână pe termen lung. 

VICE: De ce ai decis să revii în țară?
Cristina: Perioada pandemiei mi s-a părut un motiv bun să fiu alături de familie și să fiu mai aproape de ce se întâmplă în țara mea, în general. Când am luat decizia, lucram deja remotely de un an, așa că jobul n-a fost un impediment. 

De cât timp erai plecată și din ce motive?
Am plecat din țară la 18 ani, în 2014, pentru studii. A fost ceva ce știam că-mi doresc încă de la începutul liceului și am avut sprijinul necesar să o fac. După trei ani de facultate, m-am angajat destul de rapid și am decis să rămân în Anglia.

Cum te-ai reintegrat profesional?
M-am interesat, în mare, de companii care acceptă munca de acasă, care oferă un program mai flexibil și care au limba engleză obligatorie.

Au fost joburi care mi-au atras atenția chiar dacă nu îndeplineau condițiile pe care mi le-am setat inițial, dar raportul muncă vs. plată m-a șocat. Iar despre condițiile de muncă și respectarea drepturilor angajatorului nici nu vreau să menționez. Discrepanța e uriașă.

Rămâi?
De câte ori vorbesc cu cineva despre faptul că pe timpul facultății lucram 16-20 de ore și câștigam mai mult decât un salariu mediu din România, contraargumentul e: „Da, dar și traiul din Anglia e mult mai scump”. Adevărat, dar totuși o să-ți dau un exemplu. Pe lângă costurile lunare de bază, să le zicem, pe care toți le avem, și care depind mult de la un oraș la altul, traiul e la fel de scump sau ieftin precum ți-l faci.

VICE: De ce ai decis să te întorci în țară?
Adrian: Inițial, n-am avut în plan să fac pasul ăsta, cel puțin nu într-un viitor apropiat, pentru că aveam planificate o mutare la Los Angeles, cântări și sesiuni de songwriting, dar Lumea s-a întors cu susul în jos și a trebuit să recalculez. Pentru o perioadă am decis să mă concentrez pe mine, să-mi sap în gânduri și în modul în care abordez ceea ce fac, să fiu deschis la toate oportunitățile și să folosesc tot timpul ăsta liber să scriu și să produc cât mai mult.

De cât timp erai plecat și din ce motive?
Am fost plecat vreo cinci ani, în principal pentru facultate. Am studiat la Boston și am început să călătoresc prin New York și împrejurimi, să cunosc oameni și să-mi dezvolt toată treaba cu arta și muzica. Acum cinci ani habar n-aveam să scriu piese, doar cântam la tobe și pian, iar în momentul în care am ajuns în Boston și m-am înconjurat de efectiv 1 300 de muzicieni din generația mea de facultate, tot ce știam până atunci s-a schimbat drastic.

Care sunt obstacolele de care te-ai lovit în găsirea unui job în timpul pandemiei?
Ăsta a fost și unul dintre motivele pentru care m-am întors în țară. Toată lumea a luat o pauză, cel puțin pentru o perioadă, iar sesiunile de înregistrare, întâlnirile și ieșirile în oraș să cunoșți oameni și să-ți faci conexiuni s-au pus deoparte, așa că a trebuit să improvizez puțin. Am păstrat conexiunile pe care mi le-am făcut pe timpul facultății și am apelat la oamenii aceia din industrie.

Am reușit să găsesc un job la Discovery Channel. Împreună cu un grup de zece compozitori facem o compilație de muzică pentru seriale și emisiuni în diferite genuri muzicale. Jobul ăsta a fost crucial și pentru aplicația pentru viza de muncă în SUA, pe care m-am chinuit s-o obțin. Astfel, reușesc să muncesc și să păstrez o relație cu oamenii de-acolo, lucrând de acasă.

Cum te-ai reintegrat profesional?
Am început să mixez și să produc pentru niște artiști locali, câțiva din București și Oradea, oameni pe care i-am cunoscut prin alți oameni sau care au auzit de mine prin prieteni sau Instagram. Încă merge greu, pentru că nu sunt atât de cunoscut, dar sunt deschis la toate oportunitățile care mi se arată.

Am reușit să mixez un album reggaeton pentru un artist din Miami, care a ieșit super bine, sunt mândru de acest proiect. În schimb, piața de muzică din România e foarte restrânsă, iar oamenii din top lucrează deja cu alți oameni din top și încerc să mă integrez și să lucrez și cu artiștii mari din România.

Rămâi?
Nu, din simplul motiv că-mi doresc să fiu artist internațional, mai ales că eu cânt în engleză și scriu mult mai bine în engleză. Pe partea de producție mă mulez foarte bine și pe piața din România, dar treaba asta se poate face oriunde aș fi.

VICE: De ce ai decis sã revii în țară?
Vivienne: Am decis că e momentul să pun bazele unei familii alături de logodnicul meu și credem că cel mai bun loc pentru a face asta e acasă, lângă familie și prieteni. Suntem mulțumiți cu sistemul de educație, chiar dacă nu-i perfect. 

De cât timp erai plecată și din ce motive?
Am locuit în Statele Unite în ultimii patru ani, la New York, iar apoi la Boston. Am plecat din țară inițial cu Work & Travel, pentru oportunități de muncă mai bune, experiențe și oameni noi, dar și pentru un stil de viață mai bun pe care să mi-l pot permite.

Care sunt obstacolele de care te-ai lovit în gãsirea unui job în timpul pandemiei?
N-am putut să muncesc în timpul pandemiei, pentru că am suferit un accident la locul de muncă din Boston, unde lucram într-un restaurant. Din cauza asta am fost nevoită să iau o pauză, ca apoi să revin în România. Aici se complică lucrurile…

Cum te-ai reintegrat profesional?
M-am reînscris la facultate, dar, sincer, n-aș vrea să lucrez în România după ce-o termin, pentru că șansele de a avea un job OK și bine plătit sunt reduse. Sistemul e evident stricat. 

De exemplu, ca student care își caută un loc de muncă în domeniu, nimeni nu te angajează fără experiență. E noaptea minții. Apoi, sistemul românesc se plânge că le pleacă studenții buni în străinătate după absolvire. Trebuie să le dai o șansă tinerilor și să le oferi un mediu de lucru plăcut și sănătos, poate așa n-ar mai căuta ajutor în vecini. Nu merită timpul, stresul și energia, dacă nici măcar nu ți se oferă șansa s-o faci.

Rămâi?
După ce-am văzut cum stau lucrurile, nu plănuiesc să rămân. Țara e frumoasă, dar orașele devin din ce în ce mai aglomerate, văd gunoaie pe străzi, iar atitudinea oamenilor de aici e extrem de tristă. Nu vorbesc despre tineri, ci de cei care n-au trecut încă peste perioada comunistă.

Ne omoară birocrația, fie că e vorba despre un permis de conducere, vizită la doctor, deschiderea unei afaceri sau alte lucruri administrative. Nimeni nu face nimic fără un ban dat pe sub mânecă. Ce faci atunci când nu îi ai? Nimeni nu te bagă în seamă. Nu vreau să mă gândesc la asta în momentul în care o să vreau un copil. 

Peisajele noastre sunt superbe, la fel și istoria și universitățile, păcat însă că țara nu știe să aibă grijă de oamenii ei. Totul se rezumă în final la corupție și nepotisme, deci răspunsul meu e ferm. N-am de gând să rămân pe termen lung.

VICE: De ce ai decis să te întorci în țară?
Denis: Am decis să mă întorc înapoi în România pentru că înaintea pandemiei am rămas fără loc de muncă în Anglia și nu mai aveam posibilitatea de a mă întreține și continua studiile.

De cât timp erai plecat și din ce motive?
Eram plecat de șapte ani din țară și motivul plecării a fost acela de a duce o viață mai bună și de a trăi într-un sistem mult mai bine pus la punct față de cel românesc.

Care sunt obstacolele de care te-ai lovit în găsirea unui job în timpul pandemiei?
Nu m-am lovit momentan de niciun obstacol, pentru că am găsit imediat un loc de muncă pe litoral, un job sezonier la Mamaia, cu ajutorul prietenilor. Ar fi multe de spus despre sistemul actual. Spre exemplu, pe litoral contractul de muncă e de opt ore pe zi și se stă între 14 și 16, iar la finalul verii nu mai ai nicio garanție.

Cum te-ai reintegrat profesional?
Nu m-am putut reintrega în totalitate, deoarece lucrez într-un sistem corupt, condus de hoți și bazat pe combinații. Am avut adeseori căderi nervoase la întoarcerea în țară.

Rămâi?
Momentan aștept un răspuns pentru un job stabil și pe baza lui voi lua o decizie privind reîntoarcerea în Anglia.

VICE: De ce ai decis sã revii în țară?
Lorand: Întoarcerea la Cluj a fost o decizie comunã luatã împreunã cu partenera de viață, pentru că ne dorim o familie și să avem, cât de cât, rădăcinile în locul unde am crescut, pentru ca și copiii noștri să poată spună că au bunici, veri și așa mai departe.  

De cât timp erai plecat și din ce motive?
Ultima oară, am fost plecat cinci ani și ceva în Statele Unite, unde am locuit în diverse orașe și am avut mai multe joburi. Mi-au oferit un trai mai mult decât decent, până când a venit pandemia și lucrurile au paralizat. Motivele pentru care am plecat au fost evident cele financiare, dar căutam și experiență de viață. 

Care sunt obstacolele de care te-ai lovit în gãsirea unui job în timpul pandemiei?
Cam aceleași care au fost dintotdeauna: nepotismul încã în vogã, joburi bune și bine plătite numai pe bazã de cunoștințe, iar cele care se găsesc pe piața liberă sunt prost plătite față de cheltuielile de zi cu zi. 

Cum te-ai reintegrat profesional?
Deloc bine, birocrația e extremă. Ce pot să spun e că din grămada de oameni pe care îi cunosc și care s-au întors în țară în timpul pandemiei, cât și în anii trecuți, nici măcar unul nu și-a găsit un loc de muncă decent, care să reflecte productivitatea lor, deci au decis din nevoie să nu fie parte integrantă a societãții „în dezvoltare”. Se descurcã cum pot, cu ajutorul familiilor, a resurselor greu produse pe care le-au adus în România pentru mulți ani.  

Rămâi?
Planuri nu se pot face pe termen lung în perioada asta, dar având în vedere situația actualã, mai ales financiară, dar rãspunsul meu și a miilor de tineri care sunt încă indeciși o sã fie probabil nu, n-o să rămânem în țară. Sloganul pe care l-am auzit de mic copil încă se mai aude: cine pleacã ultimul din țarã să stingă lumina!