Spectacolul din București care mi-a arătat că o lume cu roboți poate avea și emoție

Un braț tehnologizat și impunător o apucă de talie pe coregrafa Andrea Gavriliu și-o ridică vreo doi metri în aer preț de câteva secunde. Brațul acesta portocaliu se numește KUKA și este unul dintre cei mai cunoscuți roboți din lume. Deși e folosit cu precădere în industrii, a ajuns să participe în mai multe performance-uri la București.

Sunt la spectacolul-instalație „Who am I? A human-robot performance”, realizat de studioul de artă și tehnologie H3 și Teatrul Odeon, din cadrul proiectului multidisciplinar H3 Garden before detach(). Spectacolul (care a fost selectat pentru participare la Ars Electronica anul acesta) are loc într-o instalație în care KUKA oferă un performance, din interiorul cubului în care se află, distanțat de spectatorii prezenți și îmbrăcați în echipamente anti-COVID.

Kuka participă la diverse coregrafii, se mișcă în jocuri de lumini, interacționează direct doar cu actorii care intră în cubul său. La început, mișcările sunt lente, dar pe parcursul spectacolului, viteza crește și mă face să mă întreb dacă actorilor nu le este teamă de puterea lui.

Robotul care apare și-n spectacol e internațional, folosit la bază în fabrici ca manipulator. Aici chiar joacă ping-pong cu Timo Boll, jucător profesionist. Echipa H3 l-a luat și l-a introdus în diferite expoziții, concerte și acum și-n acest performance. Îți dă senzația că trăiești jocul Portal pe viu.

Am vorbit cu Andrei Mitișor să aflu cât de greu e să înveți să programezi un robot, cum vede el un viitor cu roboți și ce ne facem dacă ajung să domine lumea așa cum vezi în filmele SF.

VICE: Cum a fost pentru voi cand l-ați luat pe Kuka?
Andrei Mitișor: Kuka are o poveste de viață foarte frumoasă. A plecat din fabrica BMW din Germania, unde era un nou robot manipulator, și s-a plimbat prin Europa. Noi am ajuns să-l luăm dintr-o hală improvizată din Tulcea, unde un băiat foarte isteț reușise să-l facă să funcționeze perfect, dar în mediul ăla complet nefiresc. Așa a ajuns la noi, iar curba de învățare a fost destul de mare. Doi ani l-am controlat doar manual și eram timizi în codare. După care, ușor-ușor, la fiecare eveniment, interacțiune, mai adăugam și mai învățam câte ceva împreună.

Are la baza inteligența artificială sau funcționează strict pe o programare predefinită?
El nu are la bază inteligența artificială. Tot ce este în spectacol este programat milimetric. Linie de cod cu linie de cod prin multe programe. El nu învață, noi îl învățăm pe el. Tot ce face robotul în spectacol este programat de echipa de la H3, dar coregrafiat împreună cu Andrea Gavriliu, în primul rând, dar și cu restul echipei creative.

Care e scopul? Pentru ce a fost gândit mai exact?
Este un manipulator. Poate să monteze, să sudeze. Masca din spectacol e făcută de el, are precizie de fir de păr. I-am scanat fața Andreei Gavriliu, am făcut programul, i-am pus polistiren și el a sculptat-o. El construiește toate mașinile, toate electronicele.

Cât a durat să-l programați pe Kuka să facă ce-a făcut în show?
O lună cap-coadă. Este un proiect de research, nu e ca și cum s-a mai făcut vreodată. A trebuit să implementăm un input care să fie din DMX care intră într-o consolă de lumini. Toate lucrurile sunt corelate. A trebuit să învățăm toate astea. Robotul l-am animat, cu coregrafiile scanate 3D, pe care le-am importat apoi în programele de animație.

Robotul Kuka este un robot industrial, dar care a participat în mai multe acte artistice sau sportive. Cum crezi că vor arăta versiunile următoare?
Deja există, că noi n-avem ultima versiune. Există foarte multe tipuri noi de roboți, mult mai smart. Lumea nu mai are o graniță atât de clară între ce e om și ce e artificial. Hibridizarea este deja începută.

Din ce domeniu ar fi cel mai indicat să se folosească acest robot?
În arhitectură, că eu sunt arhitect. Asta e o nebunie de-ale mele, dar ei deja se folosesc peste tot. Și nu există limită, poate doar la creativitate.

În ce evenimente l-ați mai inclus pe Kuka?
În primul an, când am arătat toate instalațiile, am avut un mapping interactiv făcut cu prietenii de la Atelier Nomad. Am recreat cutia de la BMW, unde KUKA a stat închis, și așa a fost prezent în spațiul de eveniment. El se trezea, se uita la spectatori și încerca să creeze un dialog cu ei. Începea să împingă în două ecrane de tul, proiecția se deforma în timp real. Asta simboliza dorința roboțelului de a ieși din cutia în care a fost închis timp de zece ani.

Am mai avut o reinterpretare a primului eveniment, apoi am început conceptul Kaustik Nights. Am avut o interpretare cu OCS, ei se aflau în patru colțuri ale halei, iar robotul era dirijor în centru. Un concert cu Lucia, în care robotul o urmărea cum cânta la pian și-o lumina. Urmau și alte proiecte, dar a venit pandemia. Am avut niște teasere mișto pentru concertele astea în care roboțelul făcea ceva specific fiecărui artist sau trupă. Cânta la pian pentru Lucia, a făcut scratch-uri pentru Șuie.

Cât a durat să-l puteți introduce în acest spectacol și să iasă exact așa cum voiați?
Nu am mers din prima spre asta, dar toate evenimentele pe care le-am făcut au generat practic acest spectacol. Ceea ce facem acum am învățat în cei cei cinci ani de când avem robotul. Faptul că l-am băgat în situația asta puțin ciudată pentru el, a generat și ideea de a merge mai departe și siguranța că putem face un performance în condiții de safety. Că avem skill-urile necesare să arate bine.

Cum au decurs repetițiile? Cum s-au înțeles actorii cu Kuka?
Prima ședință creativă a fost după izolare, fiecare om din echipă trecând diferit prin carantină. Actorii au fost chiar foarte izolați. Stăteam pe terasă, distanțați social, dar și uman. Nu știam să interacționăm, vorbeam sacadat, ne așteptam replicile unul altuia sau vorbeam peste. Eram niște roboței toți. La sfârșitul acestei munci, am redescoperit însă apropierea umană și comunicarea emoțiilor.

Actorii se reacomodau cu oamenii și se acomodau cu robotul. S-au speriat la început pentru că am făcut o trecere prin tot ce poate să facă robotul. După, au avut foarte mare încredere în mine și-au înțeles că e totul sub control. Au fost tare curajoși.

Ce exact le-ai arătat că poate face?
Am pornit de la mișcări simple și fluide. După, am mărit viteza, accelerația, l-am pus să facă mișcări rapide și ample. Apoi le-am arătat precizia pe care o are. Masca din spectacol este sculptată de robot în timp ce actorii erau de față. Au văzut cât este de precis și de capabil să producă lucruri. Le-am arătat toate evenimentele dinainte, să înțeleagă că nu este programat de la zero.

Ce feedback ați primit de la spectatori?
La primul eveniment cu Kuka, am oprit celelalte instalații și l-am lăsat să aibă un moment al lui. Deși se mișca încet și se afla în cutie, izolat, prima reacție a publicului a fost să facă doi pași în spate. După, lumea s-a oprit și l-a aplaudat. Cred că pe la a cincea reprezentație, lumea deja se obișnuise cu el, au prins încredere când au văzut ca face aceleași lucruri. A fost chiar o fată care a găsit momentul potrivit să-i lipească două abțibilduri cu ochi” 

Cum vedeți relația între artă și tehnologie?
Obligatorie. E parte din conceptul nostru. Tehnologia era ascunsă în spatele cortinei și crea toate elementele pe care spectatorii le văd ca decor și ca mister. Iar noi vrem să aducem tehnologia în față și să creăm din asta un performance în sine.

În România, sunt mulți oameni speriați de tehnologie, de 5G, de termo scannerele care le bagă cip-uri în corp. Ce le spuneți voi acestor oameni înspăimântați că roboții și tehnologia îi vor controla?
Să înțeleagă și să accepte că lucrurile astea există, le folosim, trăim printre roboți. Să nu-și imagineze că dacă robotul nostru este un braț articulat care seamănă cu filmele SF este mai aproape de o situație utopică decât telefonul din mâna lor. Ceea ce facem cu roboții, cu tehnologia, cu machine learning sau artificial intelligence sunt parte din procesul firesc al evoluției.

E adevărat că ne sperie că deja ajung la zona în care ne depășesc capacitățile noastre, dar e imposibil de oprit. Și atunci e important să ne confruntăm cu ele, să începem să teorizăm ce înseamnă tehnologia și interacțiunea noastră cu ea, ca să fim pregătiți și să putem da o direcție corectă.

Reprezintă roboții o amenințare la siguranța oamenilor, cum mai vedem prin filmele cu inteligența artificială care ajunge să cucerească lumea?
Eu mi-aș dori ca roboții să cucerească lumea, dar nu în sensul filmelor SF. Ei deja cuceresc și creează lumea. Foarte puține lucruri au rămas manuale și cu fiecare scară pe care reușim să urcăm ca automatizare și implementare a robotizării, ne degrevăm de procesele mecanice în care cineva stă într-o fabrică și mută o piesă dintr-o parte în alta.

Dar nu înseamnă că, dacă roboții înlocuiesc joburi, oamenii pe joburile alea dispar. Este evoluție, iar oamenii ăia trebuie să treacă într-o nouă etapă creativă. În care noi să nu mai fim roboței. Să stai într-o fabrică și să coși un papuc 40 de ani, mi se pare greșit.

Cu ce idee vrei să rămână oamenii după spectacol?
Cu emoție. Scopul nostru e să transmitem emoție cu fiecare instalație pe care o facem. Să rămână curioși, să caute mai departe, să afle mai multe și să mai vadă. Și cu optimism, să nu mai fie atât de speriați că viitorul e controlat de forțe abstracte.

Pe Alexa o găsești pe Facebook, Instagram sau blogul ei.