7 destinații de vacanță din România în care sigur o să-ți iei țeapă la bani

Sunt multe modurile prin care poți să te așezi strategic drept țintă pentru hate-ul din online-ul românesc, dar cu puține mergi mai la sigur decât cu turismul autohton. Încearcă numai să îndrăznești să alături în aceeași propoziție „ieftin” și „România” și o să te vezi desființat, secționat, îndesat într-un sac și aruncat în vâltoarea Dunării.

Așa am pățit-o eu când, într-un exces de patriotism de pe la începutul verii, am scris despre motivele pentru care, perioada asta, ar fi mai cuminte să ne abținem de la călătorii în afară în favoarea ofertei locale. La sfârșitul controversei iscate într-un grup de călătorii pe Facebook, singurul lucru bun care se mai putea spune despre mine era că, după câte se știe, nu am ucis încă niciun bebeluș.

Și am încercat să fiu empatică, să-mi imaginez frustrarea care te înfierează când ești furat pe față și tratat cu spatele, când plătești o săptămână de muncă pentru o noapte de cazare infernală sau când ți se cer sume inexplicabile pentru o mâncare ce înoată în ulei. Fierea pare dulce pe lângă gustul pe care ți-l lasă asemenea experiențe, iar să întorci spatele la tot ce înseamnă turism în România pare soluția cea mai firească. Și, totuși, să fie ea cea mai înțeleaptă?

Am întrebat în stânga și-n dreapta, am răsfoit review-uri, am ascultat știri și am încercat să identific locurile vinovate de o mare parte din aversiunea românilor față de propria țară. Am găsit țepele naționale consacrate și poate câteva despre care nu știai. Departe de mine intenția de a te convinge că turismul românesc e o mizerie și cât se poate de aproape cea de a te convinge să cercetezi cu un ochi mai curios și să mergi mai departe de destinațiile turistice de masă.

Iată un loc care-a iscat în jurul lui un scandal de proporții, migrând în decurs de câteva review-uri de la denumirea de „marea de la munte” la cea de „țeapa de la munte”. Și nu doar că frumusețea zonei a fost zdravăn umflată de fotografi iscusiți, care știu să facă bici din ce nu-i, dar construcțiile masive din jurul lacului fac aproape imposibil accesul la malul acestuia.

Iar dacă în ochii unui romantic optimist peisajul merită totuși drumul până acolo, despre opțiunile de mâncare și cazare pare să nu rămână nimic bun de spus. Se aude că prețurile ating cotele altitudinale ale nesimțirii (400 de lei/ cameră dublă la cel mai cunoscut hotel din zonă) pentru motivul că nu ai prea multe opțiuni, iar senzația generală că ai fost țepuit la drumul mare te poate transforma instant într-un alt fanatic al vacanțelor grecești.

Nu-i, însă, totul pierdut și nu te obosi zadarnic - s-au făcut deja căutările de rigoare și s-a identificat un loc de campare (legal!) exact pe malul opus exorbitantelor resorturi: un loc care, deși nu dă pe-afară de dușuri, permite îmbăierea în apele lacului.

Cum? Țepe pe litoralul românesc? Asta-i bună. De când? Șterge-ți stupoarea de pe față și acceptă stoic adevărul: îți vei lua țeapă în majoritatea stațiunilor litorale românești.

Oricum, Mamaia folosește și ea la ceva: te scapă de bani atunci când portofelul apasă prea greu în buzunar, iar asta fără a-ți umple stomacul sau să-ți alimenteze în vreun fel ego-ul. Nici vorbă; ba chiar te vei întoarce acasă mai umil, mai aplecat de spate în lumina amintirii că ai fost luat de fraier, că ți s-a râs în nas, că ai fost tras pe sfoară pentru câteva poze de pe balcon și un check-in pe plajă. S-au făcut tot felul de calcule și estimări și s-a văzut că un sejur în Mamaia este mai scump decât unul în Tenerife sau în Grecia.

Așadar, o simulare făcută pe Booking.com arată că, pentru cinci zile la un hotel cu număr respectabil de stele din Mamaia, prețurile încep de la 2 500 de lei, în vreme ce, în Tenerife, hoteluri cu standarde similare își încep prețurile de la 1 800 de lei. Asta, firește, fără să luăm în calcul șezlongurile la două sute de lei sau banii batjocoriți în cluburi.

Dar să nu fii atât de naiv, încât să-ți închipui că trebuie doar să ocolești Mamaia, iar furnizorii de servicii turistice o să te îngroape în respect și considerație. Eforiile, Constanța și Vama Veche (da, și ea), deși nu la calibrul Mamaia, reușesc de minune să te stoarcă de banii câștigați cu sudoarea frunții pentru aceeași mâncare reîncălzită preț de trei zile la rând, aglomerație și tratat cu dosul.

Asta ca să nu mai vorbim despre zdrăngănitul cheilor la drumul mare și cazarea în case particulare despre a căror igienă privind COVID-19 nu se știe nimic.

N-aș îndrăzni să contest prețiozitatea deltei nici dac-aș fi plătită și răsplătită, dar chiar și aici, în echipă cu lenea de a citi review-urile, ai toate șansele să fii tras în piept. Nu știu cum au reușit unele resorturi și pensiuni de-aici să lase în urmă atâta nemulțumire, dar trebuie să aibă niscaiva legătură stelele în plus atașate siglei sau cu atitudini țâfnoase, sfidătoare de proprietari care te-ar ucide cu privirea dacă refuzi să te înfrupți din (și să plătești) bucatele servite de ei în incintă.

Nu insinuez nici pe departe că nu ai toate șansele să petreci un super concediu în deltă; ba chiar balanța probabilității înclină exact în această direcție. Părerea generală despre deltă este că poți petrece o vacanță ireproșabilă, low-budget (la 150 de lei camera dublă), iar Sfântul Gheorghe, cu casele localnice transformate în pensiuni, cu locurile de înălțat cortul și tinerețea în vene promite multe. Spun doar că-i musai să rezervi din timp (personal, abia am găsit cazare în Murghiol într-o zi de luni), să citești evaluările și să te arăți, în general, suspicios în fața hotelurilor și resorturilor. Mai ales la cele care pretind 700 de lei pe noapte.

Aș menționa în treacăt scurta mea experiență de la mai sus-numita cazare din Murghiol. Aflându-mă în jurul ibricului cu apă caldă pentru ceai cu puțin înainte de ora șapte dimineața, domnul Nicu, proprietarul pensiunii în care înnoptasem, intră în bucătăria răcoroasă din grădină. Ne lansăm într-o vorbăraie matinală plăcută așteptând fierberea apei. Zâmbete și politețuri până când, dintr-o răsucire nebănuită a subiectelor ajungem la un punct sensibil. „Nu știu, domnișoară, mie ceva mi se pare suspect cu virusul ăsta. Spuneți-mi dumneavoastră de ce îi plătește guvernul pe oamenii spitalizați. De ce le dă bani?”, își deșartă nea Nicu suspiciunile și dă glas teoriei conspirației făcând praf și pulbere starea mea matinală de beatitudine.

Perspicace din fire, îmi dau seama imediat că, un proprietar care nu crede în existența virusului, nu va dezinfecta niciodată suprafețele și că un călător care nu verifică singurel asta pe platforma de rezervări sau în descrierea unității de cazare este responsabil de toate urmările.

Nu te condamn dacă nu ai așezat Călimăneștiul în fruntea bucket list-ului tău din prima jumătate de viață, dar, până la urmă, de ce nu? Deși faima i se trage mai degrabă de la izvoarele termale responsabile pentru tratarea diverselor probleme de sănătate, precum probleme dermatologice, artrită, afecțiuni digestive sau pulmonare, stațiunea cu pricina este plasată într-un cadru cât se poate de natural și idilic.

Pentru weekendurile în care te-ai sustrage de la sufocarea orașului, dar nu-ți arde neam să conduci sute de kilometri până în inima vreunui sat de după Carpați, îndreaptă-te fără grijă către această așezare de pe Valea Oltului.

Alege-ți, însă, cazarea în urma unei cercetări ceva mai riguroase și nu te mulțumi doar cu recenziile de pe Booking (în opinia mea, evaluările de pe Google oferă o imagine încă și mai reală). În acest sens, Complexul Balnear Cozia, Vila Bogdan și Hotel Traian nu par tocmai aleșii poporului pentru a da lecții de popularitate online.

Omologul montan al stațiunile litorale este alungirea de localități ultra-vizitate și ultra-exploatate de pe Valea Prahovei. Motivele pentru care cineva ar alege Valea Prahovei în plin sezon frizează logica și, totuși, an de an, ne îmbulzim ca un clan de gâște speriate pentru a aștepta la cozi kilometrice în fața telecabinei din Azuga, plătim bani frumoși pe mâncare mediocră sau pompăm cantități nepermise de bani în conturile cluburilor de noapte (exact ca domnul Ion Susai).

Când vine vorba de cazări, principala acuză adusă industriei de ospitalitate pare să fie lipsa de amabilitate. Și orice minte ageră ar sesiza paradoxul: ți se livrează exact opusul ospitalității acolo unde te aștepți să mai uiți din înjosirile de zi cu zi la care te supune societatea și să te simți și tu rege. E nașpa să simți că deranjezi când tu abia ai ajuns, doldora de voie bună, și vrei să-ți faci check-in-ul. Îți taie maul.

Dar dacă tu, ambițios din fire, nu te mulțumești cu nimic mai puțin decât țeapa supremă, strânge bani sub saltea tot anul și fă Revelionul sau Crăciunul aici! Anul trecut, prețul mediu pentru trei nopți de cazare la un hotel de patru stele (cu chiolhanul de Crăciun inclus) a costat între 2 4000 și 3 500 de lei. Și nici nu va trebui să intri sub masă de rușine sau să te temi că vei fi arătat cu degetul de națiune. Nici poveste. Ba chiar să fii mândru de tine dacă mai apuci să-ți cheltui salariul pe o lună în câteva zile aici: anul trecut, gradul de ocupare a Văii Prahovei a atins limita imbatabilă de 100%.

Mergi puțin mai sus de Valea Prahovei (nu mult) și dai de cea mai scumpă stațiune din România, locul în care, pentru o vacanță de șase nopți de Revelion, poți ajunge să plătești 1 000 de euro ca popa. S-au făcut tot felul de comparații de-a lungul vremii, iar Poiana Brașov a fost adesea comparată cu stațiunile montane din Bulgaria și Austria. Deși aglomerația este cam cea mai gravă acuză ce poate fi adusă pârtiilor de schi de aici, lăcomia proprietarilor de cazări se întrece pe sine an după an.

Pare-se că nici căldura verii, nici inexistența zăpezii nu reușește să topească din lăcomia proprietarilor hotelieri din acest colț de țară. S-au făcut alte simulări pe booking.com, de data asta pentru mijlocul verii, și s-au descoperit în Poiana Brașov prețuri comparabile cu franțuzescul Chamonix, austriacul Innsbruck și italianul Madonna di Campiglio. Doar că puțin mai scumpe, după cum urmează: șase nopți de cazare pentru un cuplu însoțit de pruncul mai tânăr de 12 ani costă puțin sub o mie de euro.

Curiozitatea m-a împins să fac o comparație între prețurile din extra-sezon și cele din plină iarnă și nu mică mi-a fost indignarea să constat că, aceleași camere care costă între 60 și 150 de lei în septembrie, abia dacă scad sub 300 de lei în ianuarie.

Am petrecut vara asta două zile ireproșabile la Gura Portiței și nu aș putea deșerta altceva decât cuvinte de laudă despre peisajele locului, despre pustietatea plajei după ce te aventurezi mai departe de conglomeratul turistic, despre răsăriturile de foc, jocurile de nori pe cerul violet și-așa-mai-departe. Jos pălăria, natura pontică! Serviciile oferite de oameni, pe de altă parte…

Monopolul absolut pe această fâșie de pământ litoral este deținut de un singur complex: la ei te cazezi, de la ei mănânci (că-i un singur restaurant și nici măcar un singur magazin pe tot întinsul insuliței), de la ei cumperi sticle de apă la jumate, dacă n-ai fost suficient de inspirat încât să vii cu bidoanele cumpărate din Jurilovca. Și nu cred că te bate inocentul gând că, în absența concurenței, se poate vorbi de calitate. Nu putem vorbi.

Poți plăti până la 170 de euro pe un sejur de trei nopți într-o cameră dublă. Corect, poate nu-i nevoie să-ți vinzi un rinchi pentru a ți-l permite. Chițibușul apare când, la suma aferentă camerei, ți se cer 150 lei/persoană pentru „tariful de masă”, iar masa nu merită nici pe departe banii ăia. Am stat cu cortul, la fel ca alte sute de români care aleg Gura Portiței în locul extravagantelor, prea-plinelor stațiuni litorale consacrate, dar am luat masa de două ori la restaurantul cu pricina și nu mă sfiesc să afirm că se simte de la o poștă extenuarea chelnerilor (probabil prea puțini pentru un număr nedrept de mese) și stresul în care lucrează. Iar asta îți garantează aproape instant că cei peste 20 de lei plătiți pentru o supă de legume fără crutoane nu vor fi chiar cei mai bine investiți 20 de lei din viața ta.

Pe Iulia Hau o poți citi și în newsletterul ei La pas molcom.