10 ani de VICE România

Cele mai controversate cărți românești ale ultimului deceniu

Patru sunt praf, două merită citite.
29.12.20
carti controversate romanesti
Fotografie de Matias North via Unsplash

Au fost zece ani destul de săraci în scandaluri editoriale. Nu se compară cu anii 2000, când au apărut Boierii minții, Omul recent sau „Raportul Tismăneanu” – chestii despre care se mai vorbește și astăzi. De fapt, dintre cărțile ultimului deceniu, cel mai mult s-a discutat despre doctoratele plagiate ale politicienilor, începând cu doctoratul lui Victor Ponta. Sau despre cărțile scrise la pușcărie de diverși condamnați care beneficiau în acest fel de reducerea pedepsei. George Copos, fostul patron al clubului de fotbal Rapid, a semnat astfel lucrări de referință precum Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI, Tăşnadul medieval sau Turismul – vector de interculturalitate. Șterpelite de pe unde s-a putut.

Am reușit totuși să alcătuiesc o listă de șase cărți care au făcut valuri din 2010 încoace. Patru sunt praf, două merită citite. Iată-le.

Fluturi, de Irina Binder (Editura For You, 2012)

Irina Binder e „marea doamnă” a literaturii noastre de azi. Vinde o mie de exemplare în două ore. Cărțile ei se găsesc în vârfurile tuturor topurilor de vânzări, iar Fluturi e romanul în trei volume care a făcut-o celebră. Trilogia poate fi descrisă ca o variație ortodoxă după Cincizeci de umbre ale lui Grey: sadism (ea suferă) sublimat în povești de dragoste (ea iubește), plus niște „Doamne-ajută!” (ea este ajutată discret de El). E scrisă într-un stil atroce, îndopată cu panseuri de horoscop gimnazial și construită din punct de vedere narativ după rețeta telenovelelor: cea mai mică unitate de informație are nevoie de cea mai lungă și chinuită cale pentru a fi comunicată. 

Despre ce e vorba în roman? Răspunsul pe scurt: o tânără se îndrăgostește de fratele iubitului ei (răspunsul pe lung îl găsești în carte). Tânăra e perfectă într-un mod naiv care o face ideală pentru adolescentele aflate în căutarea unor modele aspiraționale simpliste. Nu întâmplător, de acolo se recrutează o bună parte din publicul Irinei Binder. Cele trei volume se găsesc aici.

Soldații. Poveste din Ferentari, de Adrian Schiop (Editura Polirom, 2012)

Soldații. Poveste din Ferentari e al treilea roman al lui Adrian Schiop și descrie tribulațiile unui doctorand care lucrează la o teză despre manele și locuiește în Ferentari – datorită prețurilor scăzute la chirie, dar și pentru că îi oferă teren de documentare. Doctorandul intră într-o relație sexuală cu Alberto, un fost pușcăriaș de etnie romă. E unul dintre cele mai bune romane românești publicate în ultimii 30 de ani și una dintre puținele cărți care au reușit să iasă din bula literară pentru a vorbi relevant pe teme sociale, sexuale și politice. Între timp, regizoarea Ivana Mladenovic a transformat Soldații în film. Adrian Schiop își joacă propriul rol. Romanul se găsește aici.

Dacopatia şi alte rătăciri româneşti, de Dan Alexe (Editura Humanitas, 2015)

Dacii au reprezentat cea mai veche civilizație umană și au inventat prima formă de scriere din lume. Romanii au învățat latină de la daci. Sarmizegetusa e buricul lumii și așa mai departe. Toate prostiile astea nu circulă de ieri, de azi. Dacia preistorică a lui Nicolae Densușianu, biblia acestor inepții, a apărut în 1913 și a fost reeditată în ultimii ani de comunism. Comunismul naționalist din anii 70-80 suferea și el forme avansate de delir legat de daci. Dar după 1989 acest delir a scăpat din cușcă. Volumul lui Dan Alexe e cel mai bun antidot găsit până în prezent, în care explică cu răbdare și umor de ce toate fanteziile legate de daci (dar și alte forme de conspiraționism) sunt simple trăznăi.

Ironia supremă e că mai există un Dan Alexe care suferă tocmai de conspiraționismele de care râde adevăratul Dan Alexe. Acest Dan Alexe al doilea (un fost ofițer de contrainformații, ca și Pavel Coruț) a publicat cărți precum Conspirația psihotronică sau Kogaion și Octogon, în care dacii, extratereștrii, fizica cuantică și Securitatea lui Ceașcă intră într-o teorie asupra Universului. Presupun că atunci când are coșmaruri Dan Alexe întâiul visează că e Dan Alexe al doilea – și invers. Cartea se găsește aici.

Spovedania unui preot ateu, de Ion Aion (Editura Curtea Veche, 2017)

Am cumpărat cartea dintr-o mică librărie de cartier, transformată între timp într-o șaormărie. Librarul mi-a zis ceva de genul: „Asta e o carte specială” și m-a privit complice, de parcă între noi se stabilise o legătură spirituală deosebită. 

Spovedania unui preot ateu a apărut de nicăieri și s-a transformat peste noapte în bestseller. Inspirată din experiența de preot a autorului (Ion Aion e un peseudonim), cartea are o construcție superbizară. În prima parte găsești o seamă de experiențe preoțești consumate într-un sat din Buzău. Acestea se reduc, în bună parte, la discuții teologice sofisticate purtate de preot cu sătenii buzoieni. Glumesc, e vorba basically despre spovedit babe.

Publicitate

După partea asta (scrisă în cheie comică și relativ OK, deși umorul e facil) vin chestiile bizare. Preotul se sinucide și e resuscitat după 80 de ani. Pe scurt, o combinație de Damian Stănoiu (autor din perioada interbelică de literatură umoristică plasată în mediile preoțești/călugărești) și de Pavel Coruț, la care orice întrebare (de la „Cine a făcut Revoluția din 89?” până la „Cât e ceasul?”) primește invariabil răspunsul: „Extratereștrii”. Cartea se găsește aici.

Împăratul cu șapcă. Regimul Traian Băsescu și elitele sale, de Radu Călin Cristea. Prefață de Alexandru Cistelecan, introducțiune de Paul Cernat, postfață de Dorin Tudoran (Editura RAO, 2017)

Epoca Traian Băsescu a durat zece ani și a lăsat în urmă, printre altele, expresia „intelectualii lui Băsescu”. E vorba despre acei intelectuali – de la H.R. Patapievici la Gabriel Liiceanu – care „și-au pus condeiele” (cum se spunea acum cinci mii de ani, când dacii inventau alfabetul) în slujba președintelui: ba justificând-i o acțiune controversată, ba apărându-l pentru ranturi de genul „țigancă împuțită”, ba comparându-l cu Ludovic al XIV-lea.

Radu Călin Cristea a colecționat în Împăratul cu șapcă, un volum de peste o mie de pagini, o bună parte dintre vorbele de duh ale intelectualilor lui Băsescu. Cartea a avut mare succes, s-au tras mai multe tiraje, dar are însă o mare problemă: e scrisă într-un stil imposibil, de pamflet à la Victor Roncea care se vrea în același timp mușcător și elevat artistic. Câteva mostre: „Strânse ciuci în jurul celor doi guru, Liiceanu și Pleșu”; „Ne-au trecut prin fața ochilor multe fițe de cuconet care, privindu-se în oglinda propriului ego, și-a trăit fortissimo emoțiile”; „[elitelor] nu le era nici cald, nici rece. Plimbau mielul. Le păsa mai mult de-o grămadă”. Vorba lui Gică Hagi, decât să citești o mie de pagini în stilul ăsta, mai bine nu citești. Cartea se găsește aici.

Decoct de femeie, de Sorin Lavric (Editura Ideea Europeană, 2019)

Sorin Lavric a devenit faimos după alegerile parlamentare din decembrie, care l-au transformat din redactor la revista România literară în senator AUR. Lavric era totuși cunoscut în lumea culturală. Fost doctorand al lui Gabriel Liiceanu, cu o teză despre Constantin Noica publicată la Humanitas, angajat apoi de Nicolae Manolescu la România literară și la Uniunea Scriitorilor, Lavric devenise de mai bine de zece ani unul dintre producătorii cei mai harnici de perle reacționare.

El a îmbrățișat de-a lungul timpului, mai mult sau mai puțin fățiș, poziții revizioniste, neolegionare, rasiste (în care făcea apologia rasei germane superioare, asaltată de tot felul de „corcituri” și de „puradei”) ori misogine, iar o parte dintre texte i-au fost tipărite chiar în revistele Uniunii Scriitorilor, care astăzi se leapădă de filosof. Decoct de femeie, publicată în 2019 și recenzată favorabil în România literară, e o carte care proclamă inferioritatea intelectuală a femeilor în raport cu bărbații. Multe dintre zicerile ei (de la „athanorul labios” la „Sunt trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică”) s-au transformat, în ultimele săptămâni, fie în meme-uri virale, fie în motive de revoltă.

Publicitate

Decoct de femeie avusese un oarecare succes la public și în 2019, dar alegerea ca senator a lui Lavric a aruncat vânzările în aer. Aștept, nu fără curiozitate, ce-o să mai publice autorul după ce apucă să se infuzeze în parlament. Cartea se găsește aici.


Mihai Iovănel e critic literar, doctor în filologie al Universității București și cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.