Am renunțat la un job în corporație ca să arăt frustrarea femeilor prin labii și sfârcuri brodate

Dorina brodează așezată pe canapea, cu privirea înspre fereastră și ghivecele cu flori dintr-un apartament de lângă Biblioteca Națională, ferit de gălăgia bulevardului. Rafturile sunt pline cu cărți și albume de artă, iar pe pereți are picturi, desene și câteva colaje de-ale lui Ion Bârlădeanu.

Apartamentul pe care-l împarte cu iubitul și motanul lor e mic, dar pentru moment, ăsta e altarul profesional pe care Dorina nu l-ar mai schimba în veci pe un job normal. N-ar lăsa acul din mână pentru un telefon sau o tastatură. „E tare să stau cu mâța lângă mine, cu muzică, un ceai și să muncesc în ritmul în care vreau. Chiar doresc asta tuturor.”

Brodează pe o rochie două buze formate din cuvintele „FUCK YOU”, o comandă care îi va lua câteva săptămâni de muncă. Ideea pentru modelul ăsta i-a venit după ce a fost dată afară de la ultimul job corporate pe care l-a avut. Ăla a fost momentul de cotitură din viața ei, care a adus-o în prezentul în care are o gaură-n canapea de la cât de mult timp petrece pe ea. Însă de la corporație la broderie n-a fost o linie dreaptă, ci mai degrabă un salt în gol. 

De la distanță, broderia ți-ar putea părea ușoară, însă când totul stă într-un fir de ață e nevoie de foarte multă minuțiozitate. Iar răbdarea cere timp. „Asta presupune broderia manuală dacă vrei să-ți iasă detaliul. De exemplu, dau senzația de buză plină din cusătură”. Procesul ei de muncă începe de la un desen pe o coală A3, care devine apoi scheletul aței. Nu înfige acul în material fără să deseneze conturul modelului pe material.

Dorina Stănescu are 38 de ani, iar 12 dintre ei i-a petrecut în diferite medii corporate, unde a lucrat în vânzări consultative, un mediu în care, zice ea, „scoți vorbe pe gură și atât”.

Spre deosebire de momentele când a fost decizia ei să plece spre un alt job, concedierea a prins-o fără un plan de rezervă sau cine știe ce economii. N-a fost vorba de vreo inspirație divină care s-o facă să-și dea seama că vrea să brodeze, chiar din contră. Își căuta ceva tot în mediul în care era obișnuită, dar nimic nu se lipea de ea.

Schimbarea a început de la croșetat – o măcinau puseele de panică și anxietate, așa că într-o zi a vrut să-i croșeteze pisicii, lui Adolf, o jucărie din sfoară ca să-și mai aline neliniștea. 

Lucrul manual nu-i era străin. În copilărie, o văzuse pe bunica ei țesând la război sau croșetând lucruri pentru casă și pe mama ei cum își tricota singură puloverele. Dorina pare că le-a moștenit fără să se fi gândit prea mult la asta, dar spune că nu a apreciat lucrurile astea până să se apuce efectiv de ele, nu le înțelegea valoarea sau frumusețea. Tutorialele de pe YouTube și practica i-au arătat cât de mult din ea se regăsește în asta. 

Nu a terminat jucăria pisicii nici până azi, pentru că după primul șnur și-a dat seama că-i place și s-a apucat să facă alte lucruri. „Mă dau io acuma lebedă-n chiuvetă, dar nu-i chiar așa”. A început cu niște bucăți mici, niște patch-uri din care voia să facă o pătură mai mică, după care și-a reparat o bluză, apoi a făcut o pătură, apoi un covor, apoi niște genți și într-un final, după luni bune, a ajuns la primul tricou cu „labias”.

Primele labii pentru care Dorina și-a înfipt acul în textilă au fost comandate de nutriționista Mihaela Brăilescu și au devenit un remake al logo-ului Adidas sub formă de „labias”. Asta a fost prima haină cu mesaj feminist pe care Dorina (Roanatelier pe Insta) l-a brodat, iar de acolo au urmat sfârcuri, Meduze, și diferite interpretări ale sistemului reproducător feminin – de le trompe uterine care arată muie, la trompe cu flori, cu palmieri și chiar îngerași cu trompe, sau corpuri umane în diferite poziții fiecare nu nivelul lor de îndrăzneală, postură și goliciune. 

„Ca orice femeie de pe planeta asta, și în special în societatea asta atât de patriarhală – ca să nu zic misogină –, am avut de suferit. Când am început să brodez pe tema asta m-am simțit complet în temă: gata, aici am eu de zis cel mai mult”. 

Ducea cu ea o mare frustrare față de cum a fost tratată în mediul corporatist, însă nu neapărat de către bărbați, ci de colegele care internalizaseră un comportament misogin. I s-a reproșat că a făcut mai mulți bani decât angajatul preferat al managerului sau că ar fi făcut favoruri sexuale pentru a avansa în carieră. Spune că experiențele de muncă au lăsat-o cu o gastrită și alopecie, o boală autoimună care duce la pierderea părului.  

„Deși nu eram de acord cu foarte multe lucruri, eram dependentă de salariul de acolo și în momentul în care o faci într-un mediu în care ție nu-ți este cel mai okay...”. Acum, nu mai e vorba doar despre a se întreține din ce face, ci se simte liberă și împăcată cu cine e și munca pe care o face. „Mi se pare the ultimate shit.” 

Începutul într-ale meșteșugului freelance nu a fost un pas ușor și Dorina îi e recunoscătoare partenerului, care a ajutat-o să facă schimbarea asta. Când a văzut că a început să brodeze, dar în același timp se rușina pentru că nu mai putea să contribuie financiar la cheltuielile casei, a întrebat-o cât timp i-ar lua bani să facă bani din noua ei pasiune.

„I-am zis că într-un an de zile încep să produc din broderie și mi-a zis să stau liniștită și să fac asta: «Te susțin, sunt alături de tine, dă-ți interesul și bate-ți capul doar cu chestia asta, că unde mănânc eu mănânci și tu». Cred că asta m-a ajutat foarte mult, pentru că mi-a dat și mai multă încredere în mine.”

Dorinei i-a fost foarte greu să accepte ajutor, cu atât mai mult că era printre puținele momente în viață în care chiar a venit cum avea nevoie. Până să ajungă la nivelul de independență dorit i-a luat vreo doi ani, dar a avut parte de toată susținerea. În plus, munca ei a fost tot timpul și una de echipă, pentru că-și împărtășește ideile cu partenerul, care e sculptor, și care de cele mai multe ori îi desenează schițele și îi oferă feedback real asupra lucrărilor ei. Tot cu el dezbate primele idei care-i vin despre o posibilă creație.

Prin ce face, Dorina vorbește despre asumare: „Când îți asumi cine ești, spargi orice limită, indiferent ce faci. What you see is what you get.” Pentru ea, asta înseamnă să nu pretinzi că ești ceva ce nu ești sau că la un alt nivel. Tocmai de-aia nici nu se consideră artistă, ci un om care muncește mult și bine, care a avut noroc și care e apreciat. E recunoscătoare că sunt curatori care-i văd munca în felul ăsta și o expun, pentru că asta e doua ei modalitate de a se promova pe lângă Instagram sau oamenii care poartă hainele pe care brodează.

La Art Safari 2021 s-a convins că broderia o să rămână cu ea pe viață: „Eram în camera unde era expusă Juicy Mary când a intrat un grup de persoane care au lăudat broderia, că e îndrăzneață și mișto lucrată”. Crede că ce face ea e mai mult decât o haină, ci o o idee, un concept, „e toată frustrarea unei femei când își ia un tricou cu un uter care arată fuck you. Cred că împuternicește un pic, că nu mai trebuie să zici «mai dă-te-n morții mă-tii». Te uiți la el, și-i zâmbești, atât”. 

Pentru seria de tricouri cu sfârcuri brodate, Dorina ia măsurile celor care le comandă, astfel încât sfârcurile brodate să pice fix pe cele naturale. E chițibușară și se mândrește cu asta. Vrea ca hainele ei să reziste în timp, ca haina de piele pe care a moștenit-o din șifonierul mamei, sau ca fața de masă pe carea mama ei a făcut-o pentru botezul ei, pe care a recondiționat-o. Cât despre sfârcuri, indiferent pe ce le-ar pune, de la tricou la rochie, e munca care stârnește cele mai multe reacții pe stradă.

„Fie e capul în pământ, fie se uită la tine cu admirație, dar nu există altceva. Cele mai ciudate reacții le-am avut din partea femeilor, care ori nu și-au îmbrățișat sexualitatea, ori încă mai au de învățat. E normal să vezi un bărbat desfășurat pe o bancă în parc, cu țâțele la vedere, dar să vezi sfârcuri brodate pe un tricou e wow. Come on. Într-adevăr, trebuie să scăpăm un pic de sexualizarea femeii și cred că asta ține tot de respect.”

Uneori, Dorina se trezește că brodează încontinuu, dar asta pentru că nu resimte asta ca muncă, ci abia așteaptă să vadă ce-i creează mâinile – nu are două lucrări identice. În plus, o molipsește și entuziasmul clientelor ei. Un downside ar fi că asta o face de multe ori să-și neglijeze corpul, să se aducă de spate mai mult decât ar trebui sau să-și uite corpul în poziții întortocheate. A învățat însă cum să nu-și mai sacrifice bunăstarea corporală și a dezvoltat o disciplină care o face să-și întindă oasele la fiecare oră și să facă exerciții de vedere, o resursă esențială, mai ales pentru că nu se mai imaginează făcând altceva în viață, iar broderia presupune o atenție de vultur la detalii. „Pictez cu ață, ai înnebunit? Mai frumos de atât nu poate fi”. 

Poate sună a vis hipsteresc, dar Dorina știe că, oricât de mult și-ar dori ca fiecare om să-și descopere acel lucru care-l face fericit, n-ai cum să uiți de siguranța financiară. Într-adevăr, confortul financiar i-a scăzut după ce a părăsit mediul corporatist, dar nu regretă.

De la pisică și de la terapie a învățat să renunțe la ego și nu-i mai pasă de cum va fi percepută de ceilalți, important e să fie ea bine cu ea. Munca la corporație a învățat-o să-și evalueze munca, să-și dea seama ce nivel de trai vrea să aibă și ce fel de performanță livrează, dar și elemente de contabilitate, cum să scrie un mail sau cum să organizeze un eveniment. „Sub un nivel minim pe economie n-ar trebui să-și vândă nimeni munca”. La început a lucrat pe bani mai puțini, dar niciodată n-ar fi acceptat s-o facă pe gratis. 

Mama Dorinei a primit cu scepticism schimbarea ei profesională, iar cu tatăl nu vorbește despre asta, pentru că simte că nu a avut susținerea părinților cât a crescut. „Am fost ignorată. Fratele a fost steaua sclipitoare din familie. Eu puteam să fac de zece ori mai bine și trecea neobservat. Cred că de asta am fost ambițioasă de mică”. Mama a împins-o în permanență către un job clasic pentru că își făcea griji pentru siguranța ei financiară, însă părinții partenerului i-au oferit sprijinul de care avea nevoie. 

„A fost incredibil să am susținere, nu neapărat material, cât psihic. Cred că asta m-a ajutat cel mai mult, că banii se fac. Dacă ți se pompează un pic de încredere în tine pe ce faci, ajungi să rupi munții, chiar dacă e un căcat ce faci atunci. Nu poți singur, oricât de ambițios ai fi.” Dorina spune că și-a câștigat libertatea și un somn odihnitor pentru că nu mai visează noaptea că e dată afară pentru că nu a livrat target-ul.

Nu-i place să simtă presiune, așa că nu lucrează în avans, indiferent de volumul muncii, pentru că asta îi oferă libertatea de a munci în ritmul ales de ea – uneori muncește de dimineața până la mijlocul nopții, însă oricum ar fi, încearcă în fiecare zi să iasă la o plimbare prin soare. 

„Nu aș îndrăzni să-i zic cuiva muie job, dă-ți demisia și pleacă, nu, stai și învață ce ai de învățat de acolo, pentru că experiențele alea sunt foarte bune. Pe mine m-au ajutat mai mult decât școala.” E perfect conștientă însă că dacă n-ar fi putut să se întrețină din broderia nu ar fi insistat pe calea asta cu orice preț. 

„Totul e personal. Dacă prinde la cineva, bine, dacă nu la fel. Nu e treaba mea să duc un mesaj în lume. E un mesaj pentru mine. Dacă se mai inspiră și alții și se regăsesc în ce fac, asta e cireașa de pe tort și nu poate decât să mă bucure, că până la urmă asta-mi plătește facturile. Oricine ar spune altceva mi se pare ușor patetic, că nu poți să trăiești din plăcere. Cred că asta e cel mai important, să poți să te întreții din ce-ți place să faci.”