turism operatii estetice turcia, preturi scazute operatii estetice turcia
Mulți pacienți vorbesc pentru prima oară cu medicul abia după ce ajung în Turcia, în ziua operației. Foto: Regina Casagrande/Getty Images 
Călătorii

Cum a ajuns Turcia paradisul operațiilor estetice la prețuri mici

Douăzeci de cetățeni britanici au murit în urma unor vizite medicale în Turcia, din 2019 încoace. De ce se tot duc oamenii acolo să-și facă operații estetice?

În zilele de după operația de micșorare a stomacului, Lucy Marshall, 28 de ani, a visat numai brânză. „Nici nu vreau să mă gândesc la mâncare”, ne-a zis prin videocall dintr-un pat de spital din Mersin, Turcia. „Totuși, am avut niște vise minunate cu brânză.” Când am vorbit cu ea, abia reușea să bea apă. Capacitatea stomacului ei fusese redusă la mărimea unui ou, deși urma să se extindă de patru ori pe atât pe parcursul anului. Operația implică eliminarea a 80 la sută din stomac, ca persoana să nu mai poată mânca atât de mult. În primele patru săptămâni după operație, Marshall are voie să consume doar lichide și mâncare sub formă de piure.

Publicitate

Marshall a ajuns în Turcia cu doar câteva ore înainte de operație. E una dintre numeroasele persoane care aleg să călătorească acolo pentru tratamente medicale. Turcia a ajuns în topul țărilor est-europene vizitate pentru operații estetice, datorită prețurilor mici – cu cincizeci la sută mai mici decât în Marea Britanie – și a accesibilității. Marshall a hotărât să meargă din cauză că medicul de familie o punea să aștepte mai mulți ani înainte să facă operația, pentru că în Anglia, criteriile de eligibilitate pentru aceste operații sunt foarte stricte.

„La început, am zis că nu merg nici moartă în Turcia.” Dar după ce m-am documentat o vreme, părea chiar cea mai bună opțiune.

Turcia a devenit un paradis al turismului medical în ultimii ani. Numai în prima jumătate a lui 2022 a atras șase sute de mii de persoane care au venit pentru servicii medicale, conform site-ului turcesc USHAȘ. Societatea Internațională a Chirurgiei Estetice plasează Turcia între cele zece țări unde se fac cele mai populare operații estetice, printre care mărirea de sâni, reducerea pleoapelor superioare, reducerea stomacului, liposucția și rinoplastia. Turcia a fost pe locul cinci ca număr al procedurilor în 2020, și anume, 950 de mii.

Dar țara a început să aibă și o reputație proastă. Anul acesta, guvernul britanic a introdus în ghidul de turism niște avertismente despre Turcia, după ce douăzeci de cetățeni britanici au murit în urma unor vizite medicale în țara respectivă. 

Publicitate

În lunile dinainte de operație, Marshall s-a alăturat unui grup de Facebook pentru victimele operațiilor estetice eșuate făcute în Turcia. Am vrut să aud tot, cele mai nasoale lucruri, dar și cele mai bune. A trecut de la entuziasm la frică – dornică să își rezolve mai repede problema cu slăbitul, dar speriată de potențialul rezultat. Dar Marshall știa că voia neapărat să facă operația. „M-a entuziasmat succesul altor doamne. Am vrut să fiu următoarea.”

Marshall a început să scroleze printre pagini de Facebook pe care alte femei își documentau transformarea. Rețelele sociale au devenit un teren perfect pentru promovarea industriei turismului medical din Turcia, care se bazează mult pe poveștile clienților. Companiile înființează grupuri pe care oamenii își spun poveștile de succes și dau sfaturi. Pe grupurile publice, femeile recomandă ce haine să îți iei la tine când mergi să îți faci operație de ridicare a feselor, (Brazilian Butt Lift (BBL). Altele cer recomandări pentru diverse operații și știu exact ce vor, până la incizia preferată pentru operația de mărire a sânilor.

Când Rachel Kibble, 34 de ani, a zburat în Turcia în 2017 ca să-și facă operația de micșorare a stomacului la dr. Bilecik, nu se aștepta să-i devină acestuia parteneră de afaceri. La fel ca mulți alți turiști medicali, Kibble l-a găsit pe doctor online. I-a dat mesaj pe Facebook și l-a bombardat cu întrebări, ca să se asigure că e cel potrivit pentru ea. „Mi-a zis să am încredere și am avut”, a zis ea. A fost prima lui pacientă britanică.

Publicitate

După operație, Kibble a păstrat legătura cu Bilecik, care a pus-o în contact cu alți pacienți britanici de-ai lui. „Se simțeau mai bine să afle că eram britanică și că făcusem operația. Le dădea încredere”, a zis ea. În 2020, Kibble a fondat The Mediterranean Weight Loss Clinic, iar Bilecik a devenit chirurgul principal al companiei.

Sistemul de sănătate al Turciei s-a privatizat tot mai mult în ultimii douăzeci de ani, așa că mulți dintre chirurgi preferă să părăsească spitalele de stat după ce își fac datoria obligatorie de șase sute de zile.

Pe măsură ce s-a dezvoltat sectorul de turism medical, chirurgii și-au înființat propriile clinici, au angajat asistenți de booking, șoferi și translatori, iar agențiile au început să angajeze chirurgi. Alte companii funcționează ca agenții, platforme intermediare între chirurgii privați și pacienți, cărora le organizează călătoriile.

Când pacienții contactează o companie, de obicei prin WhatsApp, un secretar sau reprezentant vorbește cu ei și le oferă o consultație telefonică.

„Totul se face prin WhatsApp”, a zis Marshall. „M-a sunat un coordonator și mi-a programat o consultație. Mi se pare ciudat că nu sunt doctori, ci doar niște doamne care au făcut și ele operațiile respective.”

Kibble a zis că dr. Bilecik se uită pe dosarul medical al pacienților și revine cu întrebări ca să poată recomanda cea mai potrivită operație. Vorbește personal cu pacienții doar dacă e nevoie, a confirmat Kibble.

Publicitate
turism operatii estetice turcia, preturi scazute operatii estetice turcia

Chirurgii plastici lucrează la un transplant de păr în Istanbul, Turcia. Foto: Ozan Kose/AFP via Getty Images

Mulți pacienți vorbesc pentru prima oară cu medicul abia după ce ajung în Turcia, în ziua operației. Chrissy Forster, 38 de ani, care și-a făcut operație de liposucție la Get Slim în Turcia, în aprilie 2021, a zis că, la o lună după ce a trimis primul mesaj pe Facebook companiei, deja era în avion spre Turcia să se opereze. Completase doar un chestionar.

„Mă simt prost că am fost atât de disperată încât am fost dispusă să-mi asum astfel de riscuri”, a zis ea. Încă se gândește la riscurile respective, deși operația a decurs bine și e mulțumită de decizia ei.

La fel ca Marshall, Forster a neglijat eventualele semnale de alarmă, pentru că Turcia îi oferea ce dorea mai rapid și mai ieftin. A dat 3 250 de lire pe avion, cazare și operație prin agenția Get Slim. I-au băgat în pachet și o albire a dinților și o injectare cu Botox.

Marshall și-a făcut operație de micșorare a stomacului la The Mediterranean Weight Loss Clinic, cu doar 3 100 de lire. În Marea Britanie ar fi costat-o 10 500 de lire.

„Turcia e lider în turismul medical pentru că are cele mai mici prețuri, aproape cele mai mici din lume”, a zis Jonathan Edelheit, director la Medical Tourism Association. Dar s-a declarat îngrijorat de industria care s-a dezvoltat în ultimele luni. „E cam ca în Vestul Sălbatic, așa că trebuie să fii foarte prudent”, a zis el.

„Nu spun că a eșuat operația, dar n-a avut grijă la detalii și sunt asimetrică”, a zis Dawn Benham, 43 de ani. După ce și-a făcut operație de recuperare postnatală – o combinație de operații care repară abdomenul și sânii – la spitalul Irmet, în aprilie 2019, Benham a realizat că unul dintre sfârcuri era mai sus decât celălalt, că areolele aveau forme diferite și că liposucția nu fusese făcută egal pe abdomen.

Publicitate

Benham face parte dintr-un grup de Facebook cu două mii de membri care își împărtășesc experiențele neplăcute cu spitalul respectiv. Pe lângă paginile de social media unde pacienții dau recomandări și sfaturi, există numeroase grupuri de persoane care nu sunt mulțumite de rezultatul operațiilor sau de serviciile doctorilor. Unele persoane au făcut șoc septic din cauza igienei precare din spital, altele au ajuns la terapie intensivă din cauza complicațiilor.

„Se pare că unii vor doar să-ți ia banii și nu-i interesează să fie profesioniști până la capăt”, a zis Benham.

Când Benham a contactat spitalul să se plângă de rezultat, i s-a zis că trebuie să aștepte un an până se așază operațiile. Un an mai târziu, i s-a zis că doctorul care o operase nu mai lucra la ei, iar spitalul o va reprograma la o altă dată pentru o corectare. Apoi a venit pandemia și Benham n-a mai auzit nimic de la ei. A luat din nou legătura cu ei și i s-a zis că e prea târziu pentru o corectare. I-au cerut totuși fotografii. De atunci n-a mai auzit nimic din partea clinicii. 

„Cred că au atâtea cereri încât abia fac față”, a zis Benham.

Mert Karakuzu, proprietar al agenției de turism medical Estetica Istanbul, a zis că industria e suprasaturată. „Când ai atât de mulți pacienți, nu te mai concentrezi pe indivizi în parte, îi vezi ca pe niște numere”, a zis el.

Publicitate

Estetica are cam cincizeci de pacienți pe lună. Altele, precum Get Slim, au câte o sută de pacienți pe lună. Clinica Mediteraneană de Slăbit a avut 110 pacienți doar în luna iunie. Kibble a zis că numărul procedurilor pe care le face Bilecik într-o zi depinde de ce fel de operații sunt. În ziua în care am vorbit, făcuse deja opt. Kibble nu ne-a putut spune dacă acesta era maximum de operații efectuate într-o zi.

Pe măsură ce turismul medical a crescut, guvernul turc a introdus măsuri pentru reglementarea industriei, dar și pentru extinderea ei. De exemplu, i-a scutit de taxe pe pacienții veniți din străinătate. Țara și-a propus să atragă 1,5 milioane de turiști medicali în 2023, care vor genera zece miliarde de lire.

În 2017, ministrul sănătății a introdus noi legi pentru standardizarea turismului medical, legi care obligă spitalele, clinicile și agențiile să obțină un certificat de autorizație pentru turism medical, cât și să-și ajusteze prețurile.

Kibble crede că industria e bine reglementată, dar Karakuzu nu e de acord. „Nu e suficient”, a zis el „Guvernul nu verifică și nu închide multe dintre companiile periculoase.”

„Dar e prea devreme ca să știm în ce direcție va merge industria”, a zis Cheryl Palmer-Hughes, avocată la firma britanică Irwin Mitchell care colaborează cu multe dintre victimele acestor clinici. 

Ea a zis că unii pacienți se plâng de tehnica chirugicală, alții de abilitatea spitalului de a răspunde la urgențe. „Astfel de probleme apar și în alte țări din lume, dar foarte multe plângeri au totuși legătură cu Turcia”, a zis ea.

La o lună după operație, Marshall a început să mănânce din nou mâncare solidă. Recuperarea a fost ușoară și a slăbit 12 kilograme. „Acum că mă uit în urmă, nu-mi vine să cred că am făcut asta. Dar nu am regrete. Aș face-o oricând din nou.”