„N-a fost mare chestie pentru mine să fac avort și mă bucur că am făcut-o”

Dacă rămâi însărcinată accidental, e foarte ușor să faci avort în Germania – cel puțin așa cred mulți oameni. Dar nu e mereu atât de simplu, pentru că Germania are niște legi foarte stricte pe care femeile însărcinate trebuie să le respecte. Și dacă nu le respectă, au dat de belea. Chiar și aici, avortul e legal doar în anumite condiții.

În Germania, un avort e adeseori complicat. Un studiu din Statele Unite a descoperit că 95 la sută dintre persoanele care au făcut avort nu își regretă decizia nici după ani mai târziu. Cercetătorii n-au găsit nicio dovadă că avortul ar cauza stres psihologic.

VICE a vorbit cu trei femei care au făcut avort în Germania despre prejudecăți, doctori cu comentarii nasoale și un consilier familial care a plâns.

M-am dus la ginecolog pentru un control de rutină și doctorița mi-a zis: „Domnișoară Albrecht, trebuie să vă dau o informație importantă. Și anume, că sunteți însărcinată la o vârstă mult prea fragedă.” Mi s-a părut total lipsit de respect comentariul ei. Aveam 19 ani și eram însărcinată în cinci săptămâni.

Am ieșit din cabinet și l-am sunat pe iubitul meu de atunci. Ne-am întâlnit și am discutat despre situație. A zis: „E clar, trebuie să faci avort.” Nu mă așteptam deloc la asta. Eram de șase ani împreună.

Am mers acasă la mama și am vorbit cu ea despre asta. Ea a zis că i-ar plăcea să fac un copil. Dar eu nu eram sigură. Nu voiam să-l oblig pe partenerul meu să fie tată, dacă el nu voia.

M-a ajutat mult discuția pe care am avut-o cu fratele meu. El mi-a zis: „Fă ce simți tu că e bine pentru tine. Și nu lăsa pe nimeni să-ți spună că ești o criminală.”

Am citit mult pe subiect. Câteva zile mai târziu eram într-un centru de consiliere din Eberswalde, Brandenburg, unde locuiam pe atunci. I-am spus consilierei că nu sunt sută la sută sigură ce să fac. Lângă mine stătea o femeie care era însărcinată în mai multe luni. Eram în al doilea an de facultate și nu aveam bani. Făcusem niște calcule și era clar că nu-mi permiteam să am un copil. Consiliera a zis că n-ar trebui să mă gândesc la bani când e vorba de un copil și a început să plângă. N-a fost deloc profesionistă.

Mi-am făcut programare la o clinică. Un doctor m-a consultat înainte de procedură și, deodată, mi-a curs sânge din vagin. Am fost surprinsă, iar doctorul mi-a zis că n-ar trebui să mă comport așa. N-am zis nimic, pentru că pe atunci nu îmi cunoșteam drepturile, dar azi i-aș zice vreo două unui astfel de doctor.

Până la urmă, a venit și ziua cea mare. Mi-au făcut anestezie și n-am fost conștientă în timpul avortului. Au scos embrionul și placenta și m-am trezit într-o cameră mică cu paturi unul lângă altul, separate de draperii.

Clinica nu lua în serios confidențialitatea pacienților și puteai auzi totul despre numele, vârsta și bolile celor din cameră. Așa că toate celelalte paciente știau de ce sunt acolo. În patul de lângă mine era o minoră care făcuse avort medicamentos și venise acolo însoțită de mama ei. A rămas internată o zi și a început să plângă când mama ei a plecat. Era o cameră oribilă pentru recuperare! Cât am stat acolo, mi-am ținut emoțiile în mine, dar pe dinăuntru mă simțeam groaznic.

Acum am un copil de doi ani cu un alt bărbat. Acum că sunt mamă, sunt și mai sigură că avortul a fost cea mai bună decizie. Am putut să îmi termin studiile, am călătorit și m-am distrat. N-aș fi putut avea aceste experiențe dacă aș fi făcut copilul atunci. Plus că acum am un partener care mă susține și și-a dorit să fie tată.

Mi-ar plăcea ca avortul să nu mai fie un subiect tabu. Există atâtea prejudecăți despre el. Una dintre ele e că „ești proastă că n-ai știut să te protejezi”. Ce mizerie! Contracepția nu e simplă și nicio metodă nu e absolut sigură.

Nimeni n-ar trebui să se simtă prost pentru că a făcut un avort. Trebuie să legalizăm avortul în orice condiții! E absurd că avortul apare în codul penal. Statul nu ar trebui să se bage în viața ta și deciziile tale personale.

La spital, doctorul ne-a întrebat pe mine și pe partenerul meu dacă suntem siguri. Eram foarte siguri. Îmi făcusem programare pentru avort prin aspirație și am decis să nu fac anestezie. Apoi m-am așezat pe un scaun care semăna puțin cu acele scaune de la ginecologi. Doctorul mi-a relaxat cervixul cu niște medicamente și apoi mi-a introdus un mic dispozitiv de aspirare. A scos niște zgomote de sucțiune dezgustătoare și am avut niște dureri asemănătoare travaliului. Dar a fost suportabil.

Nu m-am uitat cât timp doctorul a aspirat embrionul și placenta. Din fericire, o asistentă a stat de vorbă cu mine pe tot parcursul procesului. În momentul de față, nu mi se mai pare atât de dramatic. Dar o vreme m-am simțit vinovată. Mi-au rămas în urechi și în cap multă vreme zgomotele alea de sucțiune.

Nu mă gândisem vreodată ce părere am despre avort, când m-am trezit deodată însărcinată, în toamna anului 2017. Am vorbit mult despre asta și cu părinții, și cu partenerul meu de atunci. Și am realizat că nu eram deloc pregătiți să creștem un copil.

Am fost la doctor și el mi-a recomandat mai multe centre de consiliere. Pentru că, dacă vrei să faci avort în Germania, trebuie să mergi obligatoriu la un astfel de centru. Acolo, deși consilierii au fost de treabă și empatici, m-au sfătuit să păstrez copilul, că e păcat să avortez. Mi s-a părut nasol, pentru că eu deja luasem decizia să fac avort și nu era treaba lor. Pur și simplu nu eram pregătită să cresc un copil și nu aveam de ce să îl traumatizez.

Ca să fac avortul, a trebuit să conduc o oră și jumătate cu mașina până la o clinică unde am găsit un doctor dispus să mă ajute. Azi sunt foarte bucuroasă că am luat această decizie. A fost cel mai corect lucru pe care îl puteam face. Nu regret nimic.

În duminica dinaintea Crăciunului, eram acasă și am vomitat pentru a cincea oară. Mă și îngrășasem în ultimele săptămâni și nu înțelegeam de ce. Când testul de sarcină a ieșit pozitiv, m-am cutremurat.

M-am întâlnit cu tipul cu care rămăsesem însărcinată și am stat de vorbă. După discuție, a reieșit clar că era cel mai bine să fac avort. Dar aveam o problemă: urma să zbor în Portugalia peste două zile, ca să petrec Crăciunul acolo cu mama mea. Și nu aveam cum să îmi fac programare pentru avort în doar două zile.

Pe atunci, în decembrie 2021, în codul penal exista încă paragraful 219a, care interzicea răspândirea de informații despre avort. Gen, nimeni nu avea voie să-mi ofere informații pe subiect. Niciun doctor nu m-a ajutat și nu mi-a făcut programare, din acest motiv. Unii au zis că mă pot programa abia în martie, când sarcina ar fi avut 12 săptămâni deja.

Din disperare, am sunat-o pe fosta mea ginecoloagă din Berlin. Ea mi-a explicat ce trebuie să fac. Mi-a zis să găsesc repede un ginecolog care să confirme sarcina. Când am primit confirmarea, eram deja în vacanță.

În Portugalia, am vomitat în fiecare zi după micul dejun. În timpul vacanței, mi-am făcut programare la un doctor din Germania. Ca să mă programeze mai repede, l-am mințit că sarcina avea 11 săptămâni, pentru că făcusem sex cu zece săptămâni în urmă.

Când m-am întors din Portugalia, mi-am făcut o ecografie și doctorița a descoperit că sarcina avea zece săptămâni, de fapt. În zilele următoare, am completat niște documente necesare ca asigurarea de sănătate să-mi acopere costurile avortului. Aveam doar 19 ani și eram studentă, așa că nu aveam bani să-l plătesc personal.

Am fost obligată să merg la un centru de consiliere. Din discuția cu ei, am realizat că rămăsesem însărcinată probabil pentru că uitasem să iau pastila contraceptivă două zile la rând.

Apoi am mers la cabinet și am făcut avortul sub anestezie generală. După asta, m-au trimis acasă și mi-au dat analgezice. Și asta a fost.

Nu mi s-a părut mare chestie că am făcut avort. Dar toată lumea din jur se aștepta să fiu la pământ. Dacă nu ești distrusă, toți te consideră o nemernică fără inimă. Dar eu mă bucur că am avortat și sper să scăpăm cât mai repede de prejudecățile astea nocive.

Articolul a apărut inițial în VICE DACH.