10 cărți pe care poți să le iei cu prețul unui pachet de țigări în România

Negreșit, bucureștenii culți dau năvală an de an pentru a cumpăra maculatură redusă doar de ochii lumii la Târgul Gaudeamus. Eu una n-am nimic cu literatura sau cultura, dar serios că găsești cărți mai ieftine pe interneți decât într-un stand supraglomerat, unde oamenii îți dau la gioale doar ca să pună până pe ultimul Llosa. Aș zice că târgul ăsta de carte e versiunea de tocilari a Black Friday.

Totuși, parcă merită să mergi în nava extraterestră de la marginea orașului doar ca să vezi ce dubioșenii s-au lansat și anul ăsta pe piața prea îngăduitoare a literaturii din România. Și cum oricum dau prea mulți bani pe țigări, m-am gândit să-mi umplu casa cu cultură la fel de inflamabilă. Așa că m-am dus la târg cu un singur gând, acela de a găsi cărți bune la același preț cu țigările accizate de Uniunea Europeană, 16-17 lei. Bine, nu neapărat bune c-am tras și spre unele dintre cele mai toxice cărți pe care le-a produs Gaudeamus.

Nu ai cum să pui mâna pe cartea asta și să nu simți cum plămânii tăi se înnegresc de tristețe, mai ceva ca după două pachete zilnice de otravă. Ochii ăia de vasluian, gulerul ridicat, doi nasturi deschiși și un piept epilat, coperta parcă strigă alpha men de la zece standuri distanță.

Dacă chiar te interesează despre ce este cartea asta după ce reușești să supraviețuiești coperții, autoru' promite că te învață cum să păstrezi lângă tine un tip născut înainte de '89, dar presupun că sfaturile astea nu se aplică atunci când ai 22 de ani. Domnul îți spune ce să nu-i spui vreodată unui bărbat în pat, în cazul în care îți culegi sfaturile despre dialoguri vag sexuale de pe PornHub.

Eu am găsit cartea la prețul unui pachet de țigări, dar în acest caz prefer otrava cotidiană.

Știu că nu ar trebui să arunc cu pietre în beletristică, dar asta pare o carte ce merită surghiunită dincolo de Antipozi. Zice că este despre o „confruntare fantastică între artă și viață, între minciună și adevăr, între iubire și nebunie, cu o intrigă demnă de Dickens”. Desigur că Dickens nu scria neapărat proză despre manechine vii expuse în vitrină, orice ar însemna asta, dar e și ăsta un detaliu al istoriei ce merită ignorat.

Bine, cred că s-au aruncat bani și pe traduceri mai proaste, cum ar fi orice maculatură produsă de Kim Kardashian.

Am o inimă meschină, asta dacă am inimă. Prin urmare, maculatura motivațională nu prea prinde la mine, că-s prea cinică, neproductivă și varză la deadline-uri ca să-mi irosesc timpul prost gestionat cu asemenea lecturi.

Practic, asta e o carte pentru oamenii workaholici, care iubesc atât de mult economia sclavagistă din corporații încât se gândesc la cum să reziste unui volum tot mai mare de muncă, nu neapărat la cum să scape din ciclul exploatării. Știu, deja o dau în discurs proletar, așa că mă las păgubașă.

Cred că orice chestie semnată de Ion Cristoiu ar trebui să intre automat în categoria toxine dăunătoare speciei umane și găinilor care nasc pui vii. Sincer, nu-mi explic cum lumea mai vorbește despre Ion Cristoiu și EvZ, ultimul fiind un studiu de caz minunat despre cât de greu poți să te prăbușești în presa românească.

Acum mai bine de un deceniu, EvZ răsturna țara asta cu anchete, acum o răstoarnă doar cu pupici bine așezați pe posterioare calde din Parlament.

Dincolo de faptul că viața secretă rămâne secretă, oricâtă maculatură ai scoate pe piață, pe mine una m-a fascinat acest citat din autor:

Bine, nu cred că această operă de artă e scrisă pentru atei. Deci poate de asta nu a avut priză la mine. Totuși, pentru 15 lei promitea să-ți răspundă la toate întrebările existențiale despre ce căutăm noi pe Terra.

Totuși, prefer să-mi scad nivelul de oxigen din sânge și să contemplez asupra scopului existenței, decât să mai pun mâna pe așa ceva la Gaudeamus. Și când te gândești că oamenii au protestat la cartea lui Dan Voiculescu…

Asta e o distopie clasică, care intră în aceeași listă cu 1984 a lui George Orwell. Am citit cartea asta în prima vară de presă, când am aflat că am mintea plină de bășini stângiste și-s o naivă care trăiește în propria utopie. L-am corectat totuși că-i vorba de o distopie.

Așa că, dacă vrei să te contagiezi cu puțin progresism, recomand să lași departe țigările și să pui mâna pe un Huxley, îl găsești la preț de tutun accizat chiar și după Gaudeamus.

O carte despre oamenii muncii și toate rămășițele lăsate de regimul ceaușist în mentalul colectiv, care merită toți banii de țigări pe-o zi. Bine, mie îmi place să spun că asta e o carte despre cum să supraviețuiești pensionarilor cu apucături securiste din mahalaua ta, ăia care te-ar da în gât pentru fiecare pui consumat duminica, dar se plâng chiar pe banca de sub geamul tău de decăderea moralității la tinerii din ziua de astăzi.

Dincolo de asta, Dan Lungu e moldovean, deci nu am cum să nu cad lată după cărțile lui, ca orice fată vrednică de la nord de Milcov.

Islandezii se pricepeau la literatură pe vremea când oamenii abia începeau să vorbească ceva ce suna vag a română pe lângă Dunăre. Sjón e ceva mai contemporan, dar păstrează acel spirit de sagă scrisă la marginea Cercului Artic.

Aparent, cartea asta e la fel de întunecată precum inima de islandez într-o iarnă geroasă. Adică orice iarnă.

Cioran valorează ceva mai mult decât un pachet de țigări supraaccizat, dar măcar poți să dai banii pe o carte despre toate bolile celui care te-a salvat de la sinucidere în adolescență. Marta Petreu scrie bine și prima dată am citit-o după o indigestie cu prea multe cărți semnate din Rășinari.

Latinoamericanii au ei un mod de a scrie de îți înmoaie picioarele de la genunchi în jos, că lumea era ceva mai puțin sărată fără oameni ca Gabriel Garcia Marquez și Mario Vargas Llosa. Bine, poate sunt doar eu aia cu o slăbiciune la corason pentru pădurile amazoniene și junglele presărate cu ruine ale imperiului Aztec.

Pentru că e mexican, domnu' ăsta nu putea să scrie decât despre mafioți și un băiat care învață ce e lumea într-un paradis al drogurilor. Ah, am uitat să spun că maculatura asta e plină de râs, de ăla cu poftă ca-n telenovele.

După acest experiment, am învățat că-i greu să mai găsești cărți la preț de otravă bituminoasă de când ne-am tras economie de consum în România.