Judecătorul Cristi Danileț ne-a spus de ce nu e România pregătită pentru legalizarea drogurilor

În caz că erai la proteste și n-ai prins live-ul de pe pagina noastră de Facebook, țin să te anunț că magistratul Cristi Danileț, judecător la Tribunalul Cluj și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost aseară în redacția VICE pentru un interviu din cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania, derulat în parteneriat cu Inițiativa România. Am vorbit despre pachetul de legi pregătit de ministrul Justiției, despre cum se făcea justiție în epoca Năstase, răspunderea magistraților, legalizarea droguriulor, eliberarea celor 529 de deținuți de acum câteva săptămâni și multe altele. Mai jos poți citi esențialul, pentru restul discuției de aseară poți da click aici.

VICE: Dumneavoastră sunteți judecător la Tribunalul Cluj. Să zicem că aveți în momentul acesta un dosar în care este implicat un politician. Vă temeți că, dacă acest pachet de legi trece, va putea veni Inspecția Judiciară să vă caute nod în papură?
Cristi Danileț: Eu m-am întors la tribunal din luna lui ianuarie. Până acum am avut două verificări disciplinare, un avocat, respectiv o parte s-au plâns de conduita mea în sală și acest loc a trebuit verificat de către Inspecția Judiciară. S-au clasat cele două sesizări, pentru că s-au audiat înregistrările făcute.

Într-unul din cazuri, reclamația a fost că nu i-aș fi oferit ultimul cuvânt inculpatului, într-o cauză suficient de notorie în Cluj, este vorba de o înșelăciune cu zeci sau sute de apartamente, iar persoana care s-a prezentat în fața mea a avut o atitudine pe care am considerat-o necuviincioasă și am fost nevoit să îi retez cuvântul de câteva ori, dar în limitele procedurale, spun eu. El a spus că nu. Și atunci a trebuit sesizată Inspecția să verifice dacă eu am respectat întru totul procedura sau, în mod abuziv, nu l-am lăsat să vorbească.

Ei, închipuiți-vă acum că cel din fața mea ar fi fost un politician sau un influent om de afaceri, cu prieteni în mediul politic, poate chiar în același mediu politic în care se învârte și ministrul Justiției. Să presupunem că Inspecția Judiciară ar fi subordonată direct ministrului Justiției.

Păi, cu un simplu telefon, obții o inspecție împotriva lui Danileț. Și ministrul Justiției își trimite inspectorii, iar ei n-o să mă ia doar în acel dosar, o să mă mai verifice în vreo zece dosare. Și poate o să i se pară că cravata îmi stătea strâmb sau că am intrat cu un minut mai târziu în sala de judecată sau că, într-adevăr, i-am retezat cuvântul acelei părți, deși de vreo două ori m-a persiflat.

Judecătorii se tem de eventuale abuzuri cărora le pot cădea pradă, nu de inspecție în sine. Eu, sincer, mă simt liniștit cu Inspecția Judiciară care acum se află la CSM, dar dacă aș ști că trece înapoi spre Ministerul Justiției sau către un alt organism încă nedefinit - pentru că în proiectele ajunse la Parlament se spune că Inspecția trece în coordonarea unui Comitet Național de Integritate despre care nu se spune din cine este alcătuit. Ați fost judecător și înainte de 2005, în perioada aceea când Inspecția Judiciară era sub control politic.
În '98 am intrat în justiția română. Și am prins Inspecția Judiciară care era la ministrul Rodica Stănoiu. O perioadă foarte dură, foarte crudă a justiției române. În 2004 au apărut celebrele stenograme în presă, din care reieșea că justiția se făcea atunci la partid. Ați avut probleme în perioada aia?
Da, am trecut printr-o perioadă dificilă. În perioada 2000-2004, Inspecția se afla sub controlul ministrului și, în plus, așa cum spuneam, ministrul avea și acel serviciu secret de culegere a informațiilor despre magistrați, care oficial trebuia să se ocupe de anticorupție. În mod informal se ocupau de strângerea informațiilor referitoare la viața privată a magistraților. Or, ministrul de atunci avea o foarte mare putere în sistem. Pe de o parte numea toți procurorii, cei care te puteau ancheta și pe tine, ca judecător.

Pe de o parte avea în mână Inspecția Judiciară, care mă putea ancheta disciplinar, pe de altă parte, pe vremea aceea, ministrul Justiției era șeful CSM-ului. El conducea ședințele CSM-ului, care era considerat un fel de apendice în cadrul Ministerului Justiției, nu erau separate cele două instituții.

Și tot ministrul Justiției era cel care propunea CSM-ului de atunci, aflat în conducerea sa, șefii de instanțe. Vă dați seama că aveam un ministru super puternic. Ei, în acele vremuri au început niște mișcări de frondă prin țară, una a fost la Cluj, o mișcare a Asociației Magistraților din România, filiala Cluj, din conducerea căreia am făcut parte.

Și am semnat împotriva ministrului o petiție, un document pe care l-am tradus în franceză și l-am trimis la Bruxelles. În document arătam gravele abuzuri care se comit în sistemul judiciar și faptul că legile care erau atunci într-un proiect - iată, este un deja vu acum, cu proiectele astea de legi - legile, așadar, nu consacrau independența justiției.

Ei, am avut două inspecții trimise de ministrul Stănoiu. Două inspecții care mi-au luat la verificat întreaga activitate. Eu urcasem deja la Tribunal și mi-au luat la verificat și activitatea de când eram judecător la Judecătorie. Slavă cerului, nu au găsit nimic în neregulă, însă colegii mei au fost de-a dreptul timorați. Și-n acea perioadă a fost schimbat chiar șeful de Tribunal, președintele Tribunalului, un om extrem de bun profesionist, a fost decapitat practic Tribunalul câteva zile, în urma unei inspecții fulger.

Și, în cele din urmă, președintele Tribunalului s-a sinucis. N-a putut trăi cu această rușine, că el, unul dintre cei mai apreciați oameni din județul nostru, a fost eliminat pe motive puerile. Vă spun și data când s-a sinucis, a fost 13 decembrie 2003. S-a făcut atunci legătura, știam ce se întâmplă. Într-o postare recentă pe Facebook vorbeați despre dosarele penale ale unor tineri care au fost cercetați pentru deținere și consum de droguri. Ați spus că datorită unora care au creierul prăjit nu vor rămâne judecătorii șomeri. Mi se pare că vă antepronunțați puțin aici.
Da, m-am gândit… acuma, n-o să premiez pe nimeni care consumă droguri. Vreau să vă spun un lucru: la Tribunalul Cluj, zilele trecute, a fost înmormântarea fiului unei colege de-ale mele. Se pare că a fost urmarea unei supradoze de substanțe interzise.

În al doilea rând, am în instrumentare un dosar cu omor, în care trei tineri au consumat, spun ei, substanțe interzise și în combinație cu alcoolul au dat o stare de euforie, după care s-au dus și au vrut să jefuiască o persoană, au luat un ciocan și l-au lovit în cap, spun ei, eu încă n-am stabilit lucrul ăsta.

În zona Clujului avem zeci de dosare cu traficanți de droguri și cu consumatori de droguri, cred că este al doilea oraș din România la numărul de dosare. Acum, stau și eu și mă întreb: ce ar trebui să facem?

Urmarea acțiunilor ăstora cu mulți tineri implicați în evenimentele muzicale, gen Electric Castle sau Untold, vă dați seama că s-au agitat forțele de poliție, jandarmii, DIICOT-ul și au trimis oamenii pe teren pentru a surprinde persoanele care consumă substanțe.

Este vorba nu doar de etnobotanice, ci chiar și de droguri. Au fost prinși consumatori, deocamdată au ajuns la instanță dosarele cu consumatori pentru care procurorii au renunțat la urmărirea penală, pentru că au găsit asupra lor doar o țigară sau, mă rog, un pliculeț cu o cantitate minimă.

Ei au recunoscut fapta, au predat produsul și în antecedența lor nu se înregistrează fapte similare. Vă dați seama, când un om al legii se confruntă pentru prima dată cu un tânăr de acest gen, nu este nimeni absurd să-i facă dosar penal, să-l trimită la judecător pentru sancționare. Așadar, pentru acei tineri, procurorul a decis renunțarea la urmărire penală, însă legea îl obligă să trimită mai departe cauza la judecător, pentru a verifica dacă nu cumva procurorul a fost prea larg la mână, prea indulgent.

Și atunci, ăsta-i contextul în care am făcut această afirmație. Și acea sintagmă, cu „prăjit la creier", este sintagma folosită de ei, să știți.

Avem consumatori și chiar am consemnat în declarația pe care am luat-o uneia dintre persoanele urmărite, într-un alt dosar a fost și consumator și traficant - asta mi-a spus, că după opt ani de zile, a avut creierii prăjiți și nu ar mai pune gura pe astfel de substanțe în viața lui.

Am soluționat acel dosar, este condamnare definitivă, am destructurat împreună cu colegii mei o rețea care acționa pe teritoriul Clujului de ani de zile și care a făcut nu sute, probabil mii de victime consumatori. Vorbiți de traficanți.
Traficanți, da.

Dar consumatori ați trimis după gratii?
Nu, consumatori nu. Nici nu cunosc să fi fost trimiși până acum după gratii consumatori. Altfel, legea nu sancționează consumul propriu-zis, ci deținerea în vederea consumului. Și, cum vă spuneam, pentru o țigară, pentru 0,5 grame nimeni nu-ți face dosar penal. Ce ați zice despre un proiect de lege care ar decriminaliza consumul?
În România nu cred că suntem pregătiți pentru așa ceva. Există state în Europa și cred că în unele din SUA în care un anumit tip de drog ușor este permis, dar de consumat în anumite locuri, autorizate. Nu știu dacă-n România se poate așa ceva. Probabil că, la un moment dat, dacă vom avansa din punct de vedere economic, s-ar putea pune în discuție și acest lucru.

Aș vrea să revin puțin la magistrați și răspunderea magistraților. Se vorbește în momentul ăsta că magistrații nu răspund pentru faptele lor. În sensul în care au dat o hotărâre care s-a dovedit proastă, a fost atacată la CEDO, statul român plătește despăgubiri și magistratul nu e sancționat în niciun fel. În momentul ăsta, există vreo răspundere a magistraților?
Sunt cinci forme de răspundere a magistratului în momentul de față. Pe care niciuna din celelalte puteri n-o au. În primul rând, este vorba de răspunderea penală: pentru orice infracțiune a noastră, noi răspundem și nu cred că ați văzut vreodată ca CSM-ul să respingă vreo solicitare de la Parchet pentru începerea urmăririi, pentru arestare, pentru percheziție. Noi nu punem bariere anchetelor.

În al doilea rând, este răspunderea disciplinară. Vă vorbeam mai devreme de abaterile noastre: sunt de la litera A până la litera T. Închipuiți-vă un întreg alfabet, noroc că nu e prea lung alfabetul nostru. Au găsit legiuitorii tot felul de fapte care intră pe acele articole, orice conduită a mea, inclusiv cuvintele pe care le-am zis aici pot fi băgate într-un articol și începută o anchetă disciplinară împotriva mea, chiar dacă sunt în afara exercitării profesiei.

În al treilea rând avem o răspundere deontologică: orice altă faptă care n-ar putea fi încadrată în răspunderea disciplinară dacă doar aduce atingere la modul general imaginii justiției, aș putea fi anchetat pentru că am încălcat codul deontologic.

De exemplu, merg la mare, fac nudism și apar pe prima pagină a ziarelor. Nu am încălcat o dispoziție de serviciu, nu-i abatere disciplinară, dar dacă se învârte pe două posturi TV care se ocupă cu cancanuri d-astea, nu s-ar spune în niciun caz „Danileț îmbunătățește imaginea justiției române", s-ar spun „ce rușine îi", și așa mai departe. În al patrulea rând, dacă aș fi șef, aș putea fi revocat din funcția de conducere pentru management prost. Și a cincea formă, cea mai discutată în spațiul public, este răspunderea materială. Și anume: „dom'le, să răspundă magistratul cu bani pentru ceva". Pentru o greșeală. Acuma, vreau să fie clar pentru toată lumea - în momentul în care este nemulțumită de o decizie a procurorului, o poate contesta la procurorul ierarhic superior și apoi la instanță. Dacă o persoană este nemulțumită de decizia unui judecător, o poate contesta la instanța superioară.

În anumite situații extrem de limitative, se poate duce la CEDO, unde să se stabilească că în cursul judecății din România s-a încălcat unul dintre drepturile prevăzute la Convenție. Nu că hotărârea a fost greșită. Deci să înțeleagă oamenii că pentru o hotărâre greșită nu te duci la CEDO, acolo te duci doar dacă s-a invocat încălcarea unora dintre drepturi: judecătorul nu era independent, nu era imparțial, nu ți-a dat dreptul la apărare, procesul a durat prea mult și așa mai departe. Deci pentru chestiuni de procedură, nu pentru chestiuni de fond. Niciodată CEDO nu ar spune „judecătorul X a dat o hotărâre proastă în România și noi vă spunem că e proastă". Vă pot da un exemplu. Anul acesta, o femeie, victimă a violenței domestice din partea soțului, a câștigat procesul cu statul român la CEDO, a primit despăgubiri. Mi-a atras atenția faptul că femeia făcuse șapte sau opt reclamații. Judecătorii aceia nu ar trebui trași la răspundere?
Da, dar nu material. Putem să spunem „dom'le, judecătorul respectiv este prost". Nu a știut procedura, i-a fost frică să ia măsuri, nu l-a condamnat suficient și așa mai departe. Poate că omul este doar prost. Atunci îl trimitem la training. Dar nu-l punem să plătească, pentru că legea spune că magistratul trebuie să plătească din bănuții lui doar dacă se dovedește că a acționat cu rea credință.

De altfel, ideea asta cu răspunderea materială a judecătorului nu există nicăieri în lumea asta. Știți pentru ce avem cele mai numeroase condamnări la CEDO? Pentru legislație în materia proprietății, este vorba de casele naționalizate care nu s-au putut restitui foștilor proprietari. CEDO ne-a spus că avem o problemă în România. Acum, dacă statul român a plătit despăgubiri foștilor proprietari pentru că legile erau proaste, se pune în România problema „să răspundă parlamentarii care au dat legea aia proastă"?

Sau parlamentarii care n-au dat legea bună care trebuia să înlocuiască legea proastă. Ne-am pus vreodată problema asta? Sau pentru o ordonanță apărută într-o noapte, marți noapte, abrogată brusc într-o zi de duminică, ne-am pus problema că cineva trebuie să răspundă? Sau pentru legi sau ordonanțe neconstituționale - care sunt în România pe bandă rulantă. Ne-am pus problema că cineva trebuie să răspundă cu bănuți din buzunar? Nu.

Majoritatea parlamentară tocmai a eliberat mai mulți deținuți din penitenciare. Unii dintre ei au recidivat deja. La câte alte astfel de cazuri ne putem aștepta?
Rata recidivei în România este undeva la 60-70%, dar oficial nimeni n-o să ne-o spună niciodată. Să dai drumul oamenilor în perioada sezonului rece este o invitație la recidivă imediată. Pentru că oamenii care ies din penitenciar nu sunt dintre cei mai avuți. Mulți sunt hoți, mulți sunt tâlhari care trăiesc pe străzi, pe care familia i-a lăsat și așa mai departe. Să le dai drumul în sezonul rece înseamnă că oamenii ăia vor fi nevoiți să dea în cap ca să întoarcă înapoi.

Legea asta cu recursul compensatoriu i-a lăsat pe toți în libertate, considerându-se că la 30 de zile executate mai ai șase zile în plus. Le-au dat drumul acasă, fără niciun fel de supraveghere. Închipuiți-vă violatori de 6-7 ani care au stat fără femei în penitenciare. Ies pe stradă, văd prima femeie. Ce credeți că le trece prin cap? Din experiența mea și a celorlalți colegi cu care am vorbit zilele astea, am constatat că toți violatorii recidivează. În condițiile astea, nici nu mai contează dacă le dai cu un an mai devreme sau nu.
Da. Aproape nu contează. Îmi aduc aminte că în urmă cu câțiva ani se ducea o campanie în presa română pentru găsirea unei soluții, eventual o sterilizare a celor care comit viol. S-a trecut peste această propunere. Poate ar trebui să întrebe judecătorii și poate ar trebui să ne uităm puțin prin cazuri. Mai avem o problemă cu pedofilia, din ce în ce mai mulți pedofili.

Sau cu incesturile. Sunt foarte multe incesturi în familiile din România, dar ăsta e un subiect tabu, că ne atingem de familia tradițională și n-avem voie. Sunt tâlhari, hoți care nu au din ce trăi. Astăzi, ca să te angajezi la un magazin de vânzare de fructe sau ziare în colțul străzii ai nevoie de cazier, că așa spune patronul.

În România nu avem obligația de a solicita cazierul persoanelor pe care vrem să le angajăm, dar este o modă, o practică de ani de zile. Și cel care are cazier are toate șansele să nu fie angajat. Oamenii ăștia din ce trăiesc? Știți că sunt persoane care anul trecut au comis infracțiuni doar pentru a intra în penitenciar?

Au stat în condițiile proaste, după care au dat în judecată România la CEDO, pentru că au văzut că CEDO dă bani pentru cei care stau în condiții neprielnice. Au făcut o afacere. Și gândiți-vă că statul român le dă masă, le dă cazare, televizor, condiții o perioadă de vreme. Și vă spun că sunt unele penitenciare în care condițiile sunt mai bune decât condițiile pe care le-am avut eu ca student, în căminul de la Facultatea de Drept din Iași, acum 20 de ani. Aveți exemple concrete de penitenciare cu astfel de condiții?
Da. Și penitenciarul din Oradea, cel din Iași, cel din Gherla. Condiții bune. Nu vorbesc despre penitenciarele din București, unde și traficul e mai nasol ca ăla din Cluj. Dar un penitenciar în Oradea sau în Gherla arată mai bine decât unul de la București. De asta și există o migrație a celor care stau în penitenciare. Își deschid tot felul de acțiuni fictive la unele instanțe din raza penitenciarelor unde condițiile sunt mai bune, doar pentru a merge acolo. Da, avem un fenomen, noi îi spunem turism penitenciar.

Notă: Unele răspunsuri și întrebări din acest interviu au fost scurtate, din motive ce țin de cursivitatea textului și de spațiul permis de formatul site-ului VICE, fără însă ca sensul să fi fost distorsionat în vreun fel.