FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Barul ăsta le oferă 25% reducere femeilor aflate la ciclu

În barul ăsta din Israel, trebuie doar să-i spui barmanului că ești pe stop și vei primi o reducere de 25% la nota de plată.
Fotografie de CC Chapman via Flickr

Există o groază de povești pentru sursa numelui celui mai bun cocktail pentru mahmureala de a doua zi. Unii cred că Bloody Mary a fost numit în onoarea clubului Bucket of Blood din Chicago, alții spun că amintește de Mary I din perioada plină de teroare a Angliei. Dar nu există niciun semn de întrebare pentru noua ofertă Bloody Hour din barul Annei Loulou din Israel, unde două persoane de-ale locului speră să încurajeze discuția despre menstruație și să le ofere femeilor o pauză la un pahar de vin într-un moment când chiar au nevoie de unul.

Publicitate

Lunea, marțea, miercurea și sâmbăta, dacă femeile îi spun barmanului că sunt pe stop, vor primi o reducere de 25% la nota de plată, un număr ales să onoreze sau să sublinieze faptul că femeile au parte de menstruație în proporție de 25% din viața lor. „Vrem ca femeile să spună, Hei, sunt la ciclu, iar treaba asta să aibă un impact mai profund cât să poată vorbi despre el", a declarat organizatoarea Bloody Hour-ului Moran Barir pentru Haaretz. „Când vine vorba de bărbați, cred că genul ăsta de seri vor normaliza situația: da, femeile au menstruație, iar bărbații ar trebui să întrebe și să ceară informații despre subiectul ăsta. Nu e o problemă doar de fete."

Oferta e de 25% din nota de plată, pentru toată seara, patru zile pe săptămână. Conform postării de pe Facebook a Annei Loulou, reducerea se bazează pe „încredere" și că tot ce trebuie să facă o femeie e să spună că se află în „perioada specială", după cum o numește Barir. I-a zis site-ului de știri că i-a venit ideea când un barman nu-și mai amintea ce fel de vin comandase ea. „I-am zis cât se poate de simplu: Uite cum o să-ți amintești. Sunt pe stop, așa că adu-mi roșu".

Barul a avut primul Bloody Hour în weekend și, conform lui Barir, a fost un succes. „Am primit niște mesaje care m-au emoționat", a declarat pentru MUNCHIES. „Un tip mi-a zis că a stat cu prietena lui și că pentru prima dată în relația lor de lungă durată au vorbit despre menstruația ei. Zicea că prietena lui era rușinată la început, dar mediul a făcut-o să se relaxeze și să confrunte emoțiile ciudate de care se tot lovea."

Publicitate

Ea și-a dat seama că unele femei se vor simți rușinate să-i spună barmanului că sunt pe stop, dar ăsta-i exact genul de sentiment pe care speră să-l elimine evenimentul. „Asta e și ideea, să vorbești relaxat despre menstruație chiar dacă-i rușinos sau ciudat la început", a zis ea. „Ar trebui să o transformăm într-un lucru normal, ceva ce se întâmplă pentru 51% dintre oameni, spre deosebire de mesajele care ne spun că ar trebui să păstrăm totul secret."

Nu e prima dată când Anna Loulou a încercat să pornească un dialog și să pomoveze incluziunea; e o susținătoare veche a comunității LGBTQ și e lăudată pentru că a unit comunitatea, indiferent de religia, opțiunile politice sau contextul din care fac parte oamenii. „Nu mai există un bar ca ăsta în Israel", a declarat pentru Mic Vera Korman, o clientă de-ale Annei. „De regulă nici cei de stânga nu interacționează cu palestinienii […] Nu știu de existența noastră. Așa că barul acoperă un punct orb. E locul pentru ăia câțiva oameni din țară care au curajul să se întâlnească și să îi înțeleagă pe ceilalți. E locul posibilităților."

O petrecere de-a Annei Loulou, la începutul anului. Fotografie via contul de Facebook a

Cum s-a întâmplat în cazurile de pace și multiculturalism, Barir speră că Bloody Hour va începe încă o discuție care va continua și după ultimul eveniment. Ea și co-fondatorul Bloody Hour Dana Etgar speră să ridice niște semne de întrebare pe care le-a bifat și primul eveniment, dacă barul ar trebui să găsească o cale prin care să includă membri ai comunității trans și cum să combată ideea că menstruația (sau lipsa ei) ca funcție biologică e un simbol al feminității și maternității.

Ea a fost întrebată dacă chiar e o cauză pe care ar trebui să se concentreze. „Mă consider feministă, iar Bloody Hour e un act feminist", a zis ea. „Dar înțeleg povestea cu prioritățile. Cred că toate demersurile astea feministe sunt legate între ele și încerc să învăț mai multe ca să înțeleg cum să le gestionez."

Închin un pahar pentru asta, în fiecare zi a lunii.