Telenovelele de după Revoluție din care românii au învățat o limbă străină

După Revoluție, astea și manelele erau sport național în România, iar eu, ca orice puștoaică din provincie crescută cu semințe și televizor, am servit toate producțiile astea latino și legendare. Dacă rup ceva, astăzi, în spaniolă, o fac și pentru că eram obsedată, în anii '90, de tot ce făceau și respirau Milagros și Ivo din Înger sălbatic, de exemplu. „Yo soy embarazada" sau „non tengo dinero" auzeam cel mai des în telenovele, dar nu doar asta am reținut, cu subiect și predicat, din serialele astea de limbă spaniolă, astfel încât să ajung azi să mă uit la Narcos fără subtitrare.

Mai e încă o chestie cu Narcos și telenovelele pe care mi le aduc eu aminte. Serialul ăsta e despre traficanți de droguri din Columbia, despre Pablo Escobar și cine a rămas în locul lui când a fost, în sfârșit, prins. E, deci, despre violență, ilegalități și cu limbaj vulgar din plin. Așa ajunge spaniola să pară o limbă care nu-i doar despre dramă sentimentale și populată cu replici sterile. Începe să fie limba asta una cool, mai ales când zici maricon sau puta. Mă rog, asta e altă discuție.

Dacă și tu plângeai în batistă de soarta crudă a sărmanei Maria sau altele ca ea, îți propun să ne amintim cum și de ce am învățat spaniolă și chiar și portugheză, în anii 90.

Când? 1992
Țara de origine: Brazilia

N-ai cum să nu știi prima telenovelă la care-au plâns românii după Revoluție. A fost difuzată de TVR demult, tare demult, și tot ce-mi amintesc este genericul ăla în portugheză, pe care eu mă chinuiam să-l cânt stâlcind cuvintele ca la „Lambada", și că Isaura era o tipă tânguită de toată lumea, pe care stăpânul ei o biciuia din dragoste.

Cam asta, plus rochiile alea cu crinolină, de epocă, pe care le purtau femeile din serial, căci acțiunea era plasată la 1800. Ideea este că telenovela asta mi-a atins o coardă sensibilă, mie și celorlalți români, care oricum aveau sechele cu tipul de bărbat tiran, cum era Leoncio, ăla care-o bătea pe Isaura.

Când? 1994
Țara de origine: Mexic

Este serialul care a adus-o pe Thalia (tipa aia cu „Amor A La Mexicana") în viața românilor, într-o perioadă în care aceștia erau împărțiți între adulația pentru mexicanca cu origini de cântăreață și Natalia Oreiro. Povestea telenovelei se înscrie în linia cretină a scenariului de soap opera, cu fata bună, frumoasă, ingenuă și săracă, de care se îndrăgostește un băiat de băiat cu tată bogat.

Totuși, tocmai d-aia a prins la românii scăpați dintr-un comunism în care toți trebuiau să fie săraci și cinstiți și aflați într-o tranziție în care toți șmecherii se îmbogățeau. Ori chiar asta e ideea serialului: o fătucă analfabetă, venită dintr-un sat uitat de lume, ajunge mare femeie de afaceri în Mexico City, cu coafură din aia de cucoană de anii '90, telefon cu antenă și garderobă cu rochii cu sclipici. Visul românesc de după Revoluție, cum am spus.

Când? 1997
Țara de origine: Mexic

Telenovela asta nu avea de ce să nu prindă la români. Pe lângă tema clasică cu fata săracă pe care pune ochii un baștan cu hacienda (niciodată nu este vorba de un băiat sărac), mai era și partea aia patetică, cu frumoasa oarbă, care prinde la un popor amator de cazuri sociale.

Ca să nu te mai țin cu sufletul la gură, află că Esmeralda asta cu ochii verzi a găsit un super doctor în Mexic, care i-a redat vederea și a putut să vadă cu ochii ei cât de mișto era Jose Armando. Telenovela asta a prins și nu prea în România, căci era un pic cam demodată pentru niște vremuri în care noi visam la Beverly Hills, 90210 și la Spice Girls. Ca dovadă, sunt sigură că nici tu nu știi cum o cheamă pe actrița din rolul Esmeraldei, adică Leticia Calderón. Cu plăcere.

Când? 1998
Țara de origine: Argentina

Este serialul care te-a învățat că argentinienii vorbesc o spaniolă cu o inflexiune aparte, cam cum fac ardelenii sau moldovenii cu limba română. Vorbirea lor curge mai energic și fresh, fără tonul ăla melodramatic al mexicanilor, și de-aia a fost și telenovela asta mult mai cool decât orice propunea pe atunci Televisa.

Cool era și Natalia Oreiro, eroina poveștii, o tipă bătăioasă crescută în suburbii, dar care nu-și plângea de milă. Mie mi-a plăcut că fata asta se îmbrăca mișto, avea o tunsoare de fashionistă, juca fotbal, cânta și dansa în cluburi pe muzică actuală. Telenovela asta avea, așa, o atmosferă urbană care plăcea generației MTV de atunci, deși uniformele alea dinaintea erei noastre pe care le purtau servitoarele îi umbreau din culăciune. Una peste alta, o telenovelă la care românii se uitau aspirațional. Pe principiul „cambio dolor por libertad".

Când? 2001
Țara de origine: Brazilia

În anii ăia, ieșisem din publicul țintă al telenovelelor, dar nu trăiam pe sub pământ și știam că serialul ăsta rupea la gospodine. Brazilienii încercau și ei să țină pasul cu vremurile, așa că vorbim de o poveste melodramatică și oarecum high tech, care venea după ce presa a vuit despre prima clonare reușită a unui mamifer: oaia Dolly.

Ei bine, telenovela asta ajunge acolo unde oamenii de știință au refuzat s-o facă: la clonarea umană. A contat și că oamenii ăștia au renunțat la scenariile copilărești și au ales o chestie actuală, care doare și azi: iubirea interzisă dintre o tipă musulmancă și un tip creștin.