Cum arată suporterii ruși când se antrenează să se bată

Among the Thugs e un album subestimat, semnat de Bill Buford, mai ales dacă te chinui să explici de ce ești atras de violență. Publicat în 1990, e o odisee a lumii ultra-violente, naționaliste și bețive a huliganilor din fotbalul englezesc, aflați în cea mai urâtă perioadă a anilor 1980. E nevoie de o privire subiectivă care să-i permită grupului violent să crească în apropierea autorului, mai ales că e vorba de niște bărbați care-și petrec timpul liber în jurul Europei cu echipele lor de fotbal preferate cu scopul precis să se lupte cu oamenii din alte cluburi. A trecut doar un minut de când am citit Among the Thugs, că mi-am și amintit de niște bețivi grași care mărșăluiau pe străzile din orașe străine și se luau la harță cu oricine; politică apolitică, care uneori duce la rasism; cea mai amuzantă poveste spusă la persoana întâi despre cum și-a luat bătaie de la polițiști; și un autor care se uită-n mulțime și scrie despre ce vede.

Huliganismul din fotbal înseamnă să lupți pentru un motiv ireductibil: suporterii unei echipe se luptă cu alții pentru că susțin echipe diferite. Nu există niciun câștig geopolitic sau pierderi, niciun pic de onoare sau vreun motiv nobil, nici măcar un premiu pentru performanță sau o compensație pentru luptă - e bătaie simplă. Și, deși englezii erau cândva standardul pentru urâțenia din jocul ăsta frumos, se pare că locurile le-au fost ocupate de ruși.

Weekend-ul ăsta, The New York Times a publicat un text despre huliganii din Rusia, care și-au făcut un nume după ce au mers la Euro 2016, cu GoPros-uri după ei și au făcut praf huliganii englezi. În loc să arate ca niște distruși și să fluiere ca descreierații, huliganii moderni din Rusia fac box, wrestling, Muay Thai, arte marțiale și evită să se îmbete.

Ce subcultură tristă și patologică. Totuși, conform the Times, există un cod de onoare: să te lupți cu mâinile libere e mult mai bărbătesc, fără arme, fără să calci capete cu piciorul, fără să ataci privitorii și trebuie să te oprești când tipul spune „stop". Și pentru că îi paște un conflict cu poliția, trebuie să-și facă programări ca să meargă în pădure și să-și zboare fulgii în lupte care pot implica și zeci de oameni.

MMA și componentele sale care devin părți ale unor războaie pe terase sună destul de urât până iei în considerare faptul că ideea de luptători antrenați care vin cu tehnici specificate în lupte spontane nu e ceva tocmai nou. De exemplu, polițiști cu centuri negre în jiu-jitsu au ajuns pe Coasta Nordică din Oahu și au bătut fețele necunoscute.

Acum doi ani, un rugbist și-a prins la pământ adversarul în mijlocul meciului. Însă dinamica face ca lama să aibă două tăișuri; huliganul din fotbalul polonez Artur Szpilka a devenit un boxeur de 20-2 și s-a luptat cu Deontay Wilder pentru titlul WBC la categoria grea de anul trecut. Unii au încercat să-și canalizeze impulsurile astea: un politician rus a sugerat că huliganismul ar trebui transformat într-un sport, iar în februarie M-1 Global a organizat o luptă MMA între competitorii unor cluburi rivale.

Totuși, intențiile din spatele lor nu par tocmai la locul lor. Luptele în cadrul și pe lângă meciuri sunt stupide și sunt de neînțeles dacă ești beat și privești un meci, plus că nu sunt așa de periculoase dacă lovești pe cineva fără să știi ce faci. Însă, dacă ești treaz și-ți petreci timpul liber cu amicii ca să te antrenezi să-i bați pe alți huligani, iar spontaneitatea dispare complet, luptele devin ceva diferit. Anti-socialul devine psihopat, iar interdicțiile autoimpuse când vine vorba de călcat capete în picioare pot fi schimbate.

Dar ne aflăm deja pe un teritoriu gri. Nu e nimic nou aici: originile huliganismului datează încă din anii 1300. Nimeni nu-și face griji că huliganii devin modele de urmat sau că cultivă o imagine publică sponsorizată - lucrul important e să-ți ții colegii departe de ei. Dacă vrei atât de mult să te bați alături de prieteni în numele echipei preferate încât mergi în pădure pentru asta, iar alții te așteaptă acolo, are sens atunci să depui atât de mult efort la sala de sport, să mergi în pădure și să scoateți untul din voi. Numai nu deranja pe nimeni când faci asta