Activiștii ăștia din Palestina ne-au povestit cum îi transportă poliția israeliană în cutii

Sunt stresată în timp ce mă îndrept spre birourile Amnesty International din Londra ca să le iau interviu activiștilor palestinieni pentru drepturile omului Issa Amro și Farid al-Atrash. Istoria conflictului dintre Israel și Palestina e spinos și întortocheat. Mă tem să nu spun ceva stupid sau ofensator. Mă tem că o să mă fac de râs. Cum vorbești cu niște activiști care operează într-unul dintre cele mai opresive și neglijate locuri de pe planetă?

Amro și al-Atrash au fost arestați amândoi de mai multe ori pentru acțiunile lor activiste pașnice, în baza unor acuzații nefondate. Al-Atrash a fost împușcat în picior și torturat de autoritățile israeliene, iar Amro a fost și el arestat și acuzat de un tribunal militar israelian. Dar guvernul israelian nu e singura problemă a lui Amro: în mod pervers, e terorizat și de Autoritatea Națională Palestiniană, guvernul interimar al Cisiordaniei (malul vestic al Palestinei), unde locuiesc cei doi activiști.

Au trecut cincizeci de ani de când Israelul a început să anexeze ilegal teritoriul palestinian de pe malul vestic. De atunci, Palestinei i s-au furat 100 000 de hectare de pământ; 50 000 de case au fost demolate, iar 4,9 milioane de palestinieni au rămas fără libertate de mișcare. În ultimele luni, pe la spatele comunității internaționale, Israelul și-a accelerat mișcarea de expansiune. Toți palestinienii care locuiesc pe malul vestic sunt afectați de consecințele devastatoare ale acestei expansiuni.

„Se întâmplă lucruri în fiecare zi", a zis Amro. „De exemplu, cartierul meu se numea Bab al-Khan. Acum se cheamă Emek Havron, ceea ce înseamnă valea Hebrului în ebraică."

La fel ca în perioada Apartheid-ului din Africa de Sud, până și străzile din cartierul lui Amro sunt segregate pe criterii etnice. „Suntem în 2017 și lumea te întreabă ce religie ai când te plimbi pe stradă. Dacă ești evreu sau britanic sau american, mergi pe drumul principal. Eu sunt musulman, așa că merg pe marginea străzii. Și ne separă un gard sau un zid."

Amro – care are ținuta și atitudinea calmă a unui doctor sau profesor universitar – începe să se agite. „Mergem pe stradă împreună, dar separați de un zid. Apoi ne întâlnim iar la capătul străzii. Cică din motive de securitate. Dar n-are niciun sens! Dacă vorbim de securitate, de ce avem totuși voie să ne întâlnim la capătul străzii? Nu, e vorba de izolare și segregare. Iar noi o spunem cu voce tare."
Această segregare are un efect psihologic. Conform unui studiu recent, palestinienii care trăiesc sub ocupație militară israeliană au cea mai mare rată a tulburărilor mintale din Orientul Mijlociu.

Dar dacă e greu să supraviețuiești, ca palestinian obișnuit, pe Malul de Vest, să fii activist pentru drepturile omului sub ocupație israeliană e ca și cum ai avea o țintă pe spate. Al-Atrash a fost arestat la o demonstrație în Hebron pe 26 februarie 2016 și a fost reținut cinci zile. Când au trebuit să-l transporte de la centrul de detenție până la tribunal, forțele militare israeliene au venit cu o idee inovatoare.

„M-au băgat într-o cutie care avea exact mărimea corpului meu", mi-a povestit al-Atrash. „O cutie din lemn cu o găurică prin care trebuia să respir. M-au legat la ochi. M-am simțit ca într-un sicriu."

Experiența a fost cu atât mai umilitoare, având în vedere profesia lui al-Atrash. „Sunt avocat! Apăr drepturile omului. Și așa s-au purtat cu mine. A fost îngrozitor, a fost cea mai oribilă zi din viața mea."
Deși ambii bărbați se confruntă cu multiple aplicații (Amro are la dosar 18 acuzații, din 2010 încoace, iar al-Atrash urmează să fie audiat într-un tribunal luna următoare), amândoi sunt hotărâți să reziste – chiar dacă au primit și amenințări cu moartea, unele foarte credibile.

„Vreau ca ocupația să se încheie acum. Vreau ca Israelul să suporte consecințele pentru încălcarea drepturilor omului", a zis Amro. „Au trecut cincizeci de ani fără se pună niciun fel de presiuni pe Israel. Dacă nu există o presiune reală din partea comunității internaționale, ocupația nu se va încheia niciodată."

@thedalstonyears