De ce l-ai înjurat degeaba pe politicianul care ți-a spus că furi România prin ouăle de țară

Dacă ești un corporatist care s-a mutat într-o comună de lângă București și cultivi roșii în curte, ăla nu e autoconsum, ci hobby.

|
oct. 9 2017, 10:58am

Foto de U.S. Department of Agriculture via Flickr și Wikimedia Commons

Afirmația lui Varujan Vosganian de zilele trecute, referitoare la găina evazionistă care produce statului o pagubă de 50 de bani la fiecare ou, a stârnit hohote de râs pe internet. Sau de plâns, după caz, pentru că mulți au interpretat-o ca pe o încercare a coaliției de guvernare să inventeze noi impozite, după ce au făcut varză bugetul țării prin măsuri economice iresponsabile. E posibil, numai că nu ăsta este subiectul aici.

Ok, Varujan Vosganian este un personaj insalubru, mai ales după ce l-ai văzut și tu în timp ce plângea în Parlament de frică să nu fie arestat de DNA. Parlamentarii au fost atunci impresionați de lacrimile fostului ministru, așa că au votat împotriva urmăririi penale, ceea ce e revoltător.

Revin însă la postarea lui Vosganian cu autoconsumul, unde am remarcat însă că mulți dintre cei care au comentat nu au înțeles despre ce este vorba.

Citește și: Am cules vie cu bunicii și-am înțeles de ce românii muncesc la fel de mult pe cât se îmbată

Am mai văzut, spre exemplu, mulți bucureșteni, din ăia care și-au făcut case la marginea orașului, că s-au pozat pe Facebook cu roșii și salată în mâini, ca să arate cât de mândri sunt că-și pot asigura singuri hrana (sau așa lasă de înțeles).

Foarte drăguț, numai că în postarea lui Vosganian nu despre roșiile acestor oameni era vorba. Era vorba despre nevoia de industrializare a țării și despre nevoia de dispariție a autoconsumului. Iar aici, Vosganian avea dreptate.

Și am să contrazic, pe rând, principalele opinii văzute pe net legate de postarea lui Vosganian.

Fotografie via contul de Facebook al lui Varujan Vosganian

„Ia uite ce roșii mișto am eu în curte! Să vină Vosganian să mi le impoziteze" zice corporatistul din București care s-a mutat la țară

Aproape jumătate din populația României trăiește în acest moment la țară. Ok, dacă vrei cifre exacte, e vorba de 46% din numărul locuitorilor. Procentul ăsta e mai mare decât oriunde în vestul Europei, dar nu asta e problema cea mai gravă, ci aceea că mulți locuitori ai satelor nu au job-uri, deci sunt dependenți de producția de fasole, roșii și ouă din propria gospodărie. E vorba de acel autoconsum de care vorbește Vosganian și care s-ar ridica undeva la 20% din PIB (aici folosesc cifrele lui, nu am altele).

Citește și: De ce merită să te muți la țară și să-ți bagi picioarele-n oraș

Aș vrea să fac prima observație pentru cei care lucrează în București, dar s-au mutat în comunele din jur (și acum se laudă pe Facebook că ei practică autoconsumul): nu sunt deloc în situația țăranului care trăiește numai din ce produce cu mâinile lui. Ei primesc salarii în București, iar din salariile astea își finanțează acest hobby, care e creșterea legumelor. Ar putea face altceva cu banii lor, de pildă să-i spargă prin cluburi. Dar au ales grădinăritul. Foarte bine.

Adevărații țărani sunt însă în altă parte.

Acum vreo două luni, am fost la țară și m-am întâlnit cu vără-miu. Omul avea de toate în gospodărie: saci cu făină în pod, vin în beci, legume în grădină, găini în cuibar și porc în coteț. Cu tot acest belșug în jurul lui, vărul meu era totuși foarte nefericit. Când am plecat m-a rugat să-i caut un serviciu la București, că vrea să plece din sat, că s-a săturat de sărăcie.

Adică e ok, să ai mâncare, bio chiar, numai că omului îi mai trebuie și altceva în viață. De altfel, în satul părinților mei, mai sunt în acest moment doar vreo 800 de oameni, din două mii câți erau acum 10-15 ani. De ce-o fi plecat oare, dacă aveau de toate în curte?

Deci autoconsumul înseamnă sărăcie. Repet, nu și pentru agricultorii din pasiune.



Guvernanții vor să ne oblige să mâncăm mizerii de la supermarket și să distrugă ce a mai rămas din țăranul român

Aș putea fi de acord cu cei care au folosit argumentul ăsta pentru a-i da în cap lui Vosganian. Problema e că, din nou, nu despre asta e vorba.

Îmi plac la nebunie roșiile de la țară și, da, sunt mult mai bune decât cele din hipermaket. Când mă duc la rudele din județul Argeș, mănânc cu poftă roșii de grădină, dar știu că mă bucur de ele pe spatele unor oameni care cheltuiesc bani din pensiile lor și muncesc ca nebunii, tot anul, pentru a avea toamna niște legume gustoase pe care să le dea copiilor lor.

Citește și: Fotografii cu viața la țară, așa cum n-ai mai văzut-o niciodată în România

Nu știu câți dintre noi realizează ce înseamnă să faci răsaduri, să cureți de buruieni și să uzi un rând de roșii. E multă muncă și extrem și de neprofitabilă.

Profiturile încep să vină doar atunci când vorbim de mari suprafețe cultivate. Sunt bazine legumicole în țara asta, de unde se scot bani frumoși, dar acolo roșiile se cultivă la scară industrială. Într-o fermă din asta lucrează sute de oameni, care primesc salarii și unde statul încasează impozite, iar economia locală prosperă. Nu mai e autoconsum, e agricultură performantă, deci cu totul altă socoteală.

Fotografie de Chris Waits via Flickr

Străinii apreciază viața la țară din România pe care oameni ca Vosganian vor să o distrugă

Am citit undeva și chestia asta și din nou mi se pare trasă de păr. Desigur, sunt mulți străini care vin în România și vor să mânce o găină crescută în curte sau o roșie bio. Din acest motiv, există o grămadă de pensiuni unde se mânâncă numai chestii produse în gospodărie, dar aici e vorba de turism și nu de agricultură.

Sau, ca să-ți spun mai pe direct, proprietarul pensiunii încasează bani de la turiști și cu banii ăia își permite să țină orătăniile din curte. Dacă nu ar fi turiștii nu ar fi găinile și... ai înțeles ideea.

Și mai vreau să le dau acum o veste proastă celor care ridică în slăvi autoconsumul: este pe cale de dispariție peste tot în lume.

Citește și: Cum m-a învățat viața la țară că bărbăția în România se rezumă la tăierea animalelor și alcool

Eu nu spun că nu au dreptate cei care au făcut filme precum Food, Inc, care-ți dezvăluie mizeriile din industria alimentară mondială, dar, din păcate, din ce în ce mai puțini oameni își produc singuri mâncarea. Toți o cumpără de la supermaket.

Inclusiv în țările considerate mai puțin dezvoltate, micile gospodării dispar. Chiar și în cele considerate paradisuri tropicale.

Spre exemplu, acum câțiva ani, citeam într-un ziar din Indonezia că proprietarii de terenuri mici din Bali, renunță la cultivarea orezului și se apucă de turism, tocmai pentru că agricultura asta, la scară redusă, nu este rentabilă. Iar acolo orezul e ceva de-a dreptul religios, dacă dispare orezul dispare lumea.

Ce se va alege, dom'le, de satul românesc?

Dacă nu se întâmplă vreo catastrofă nucleară, la un moment dat, autoconsumul va dispărea și din România. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mai mâncăm ouă și roșii sănătoase. Nu, pur și simplu le vom cumpăra de la acei fermieri care reușesc să transforme activitatea asta într-o afacere profitabilă.

Și vor dispărea oamenii de la țară?

Nu de tot, dar cert e că vor rămâne din ce în ce mai puțini. Iar ăia care vor rămâne vor avea job-uri și nu vor mai avea timp să crească acasă găini și legume. Dar eu nu cred că vor fi nefericiți din cauza asta. Dimpotrivă.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE