Cea mai puternică matroană de bordel din America

Când vorbim de atitudinile societății vizavi de formele de expresie sexuală, anii '90 au fost o perioadă formatoare în cultura americană. Noua carte a lui David Friend, fabuloasă și minunat de exhaustivă, The Naughty Nineties, plonjează adânc de tot în tot ce ține de sex în cultura americană a anilor '90 – de la Baywatch și Bill Clinton la Sex and the City și proliferarea literaturii pornografice online. Astăzi îți oferim un fragment din cartea lui Friend, care se concentrează în mod special asupra infamei matroane de la Hollywood Heidi Fleiss și a fascinantei ei ascensiuni și decăderi în ochii publicului.

„Iete – asta-i viața mea", spune aceasta. „Am atins culmi incredibile. Mi-am petrecut o seară cu Lady Di. Am luat cina cu Nancy Reagan. Dar mi-am și petrecut [o parte din anul] 1997 la carceră în penitenciarul din Dublin, California."

Sunt la hacienda din deșert a lui Heidi Fleiss. Gazda mea a atins celebritatea publică după ce a fost arestată cu surle și trâmbițe în 1993, în baza unor acuzații care aveau de a face cu cea mai șmecheră rețea de prostituție din LA. Avea să devină cunoscută public drept „matroana Hollywoodului". Revista People avea s-o denumească „brokerul de sex al vedetelor". Kid Rock avea să cânte despre ea („Îmi deschid un serviciu de escorte… s-o găsesc pe Heidi Fleiss"). Ce-i drept, afacerea ei fusese așa o condiție obligatorie în cercurile vicioase ale multora dintre celor care împărțeau puterea-n lume încât în orice noapte putea să aibă „fete de-ale lui Heidi" pe cel puțin trei continente și nu arareori se regăseau în avioane private sau deținute de corporații.

Acasă la Fleiss – înconjurați de cactuși, vegetație deșertică și deșertăciune – se află într-un oraș de graniță numit Pahrump, Nevada. Casa ei constă în două rulote, care-au fost transformate într-un ranch spațios. Ca să ajung acolo, am condus o oră de-a lungul perimetrului deșertificat al Văii Morții fără să zăresc picior de om. Iar apoi, ca-ntr-o prevestire din cărțile lui Castaneda, am avut o viziune. Un bar cu dans la bară. Iar pe panoul de lângă el, e anunțată: „Cartea Pandering, a fostei matroane de la Hollywood, Heidi Fleiss, se vinde cu autograf la The Kingdom, club nud de gentlemani". E tentant, într-adevăr, dar mă hotărăsc să conduc mai departe către destinația mea.

Într-un târziu apare și proprietatea lui Fleiss, la periferia pustie a orașului Pahrump, pe un drum de țară șerpuit. Acolo mă așteaptă alte semne: „Nu intrați", „Acces interzis". Parchez și iese Heidi Fleiss, cu un papagal ara pe umăr. „E casa mea a la Robinson Crusoe", zice ea ghidușă, în timp ce mă primește. Mă conduce înăuntru, unde-mi oferă Perrier. Observ papagali ara și păsări exotice în toate culorile – număr douăzeci – pe stinghii și praguri. Mai observ și pete pe jos.

Se vede un pic din fosta ei glorie, la Fleiss. Pare ștearsă, cu trăsăturile decăzute. S-a lăsat de curând de metadonă cristalizată - „drogul ghiolbanilor", cum îmi zice chiar ea. A participat la un sezon televizat din Celebrity Rehab cu dr. Drew. (Susține că umilirea în public a jucat chiar un rol terapeutic.)

Ce-i drept, are reality show-urile în sânge. Mike Fleiss, unul dintre verii ei, e un uriaș al genului, care a produs succesele de casă Who Wants to Marry a Multi-Millionaire?, The Bachelor și The Bachelorette. Și Heidi a apărut în mai multe astfel de emisiuni (Celebrity Big Brother, Sober House și chiar și-n show-ul de pe Animal Planet Heidi Fleiss: De la prostituate la papagali). Femeia își ține echilibrul între două vieți aflate într-o disonanță cognitivă: una agățată în aici și acum, una de fațadă și-atât; una adânc înrădăcinată în dependență și criminalitate, una în fantezii sexuale.

Pe de altă parte, e haioasă și brici de deșteaptă. Scoate păreri citabile pe bandă rulantă. E arogantă și cochetă, deși e și dureros de conștientă de sine. Mai e și tenebros pătrunzătoare, aproape cu un spirit de lup. „La jumătate de oră de-aici l-au prins pe Charles Manson", îmi spune, ca și cum ar vrea să mă sperie.

Astăzi, Heidi Fleiss poartă pantaloni gri de trening de la Superbad, papuci de casă căptușiți cu blăniță roz și o bluză albastră de trening stropită cu caca de papagal ara. Cele două menajere ale ei, îmi explică, „și-au pus palma-n fund și și-au dat demisia" acum două zile. Își recunoaște starea actuală cu o mică explozie colorată, dezaprobatoare la adresa ei: „Sunt în trening și curăț căcat de pasăre". Dar e și sanguină: „În sfârșit, viața mea s-a echilibrat. Sigur, am un stil de viață foarte neconvențional și disfucțional, cum trăiesc eu așa, cu păsările astea. Dar, cum-necum, îmi merge."

La început, Fleiss s-a mutat în Nevada (unde prostituția e reglementată și legală, în anumite ținuturi) în speranța că-și va deschide un bordel exclusiv masculin pentru femei. Dar „Ferma de armăsari a lui Heidi" s-a dus în cap când a început să se confrunte cu opoziție din partea localnicilor, niște probleme legale și, în mod straniu, o nouă preocupare. S-a dovedit că Fleiss se împrietenise cu Marianne Erikson, o vecină bătrână, imobilizată la pat. Erikson, la rândul ei o fostă matroană, se ocupa de departamentul de păsări exotice de la Hotel Tropicana din Las Vegas, iar când a ieșit la pensie a păstrat o menajerie în rulota ei de-acasă. „Mă duceam s-o văd", își amintește Fleiss. „Își ținea toate păsările în cuști închise cu niște piroane mari, ca de Frankenstein, iar păsările țipau și scurmau piroanele."

În 2006, când Erikson zăcea pe patul de moarte, Fleiss a chemat salvarea. „Ultimele ei cuvinte au fost: «Tu să ai grijă de păsările mele.» Eu i-am zis: «Nu.» Dar aici am ajuns. M-am îndrăgostit de păsările astea și mi-am pierdut interesul pentru industria sexului… N-o să le întorc niciodată spatele." În cele mai multe seri, spune aceasta, e singură în locul ăsta de la marginea deșertului. „Seara zboară pe-aici. Nu le ciuntesc aripile… Nu le țin în cuști."

Îmi sunt prezentați Paulina, Paul, Rodin, Freddie și Simon. Golly a lucrat într-un magazin de mobilă și îi place să declare: „La juma' de preț!" Suzy vorbește spaniolă; alți doi vorbesc mandarină. Reggie, susține Heidi, e gay. Descrie obiceiul lui de-a ciuguli alt mascul, precum și faptul că-l găsește din când în când, în flagrant delict: „Îl întoarce cu cracii-n sus, în poziția 69." Din când în când, prietenii ei cu pene se pun pe discuții, iar țipetele lor sugerează un soi de cor antic cacofonic.
__________

Între 1991 și 1993, Heidi Fleiss a condus o rețea de dame de companie de lux – la un moment dat avea vreo 500. Cereau de la 1 500 de dolari pe noapte în sus. (Fleiss spune că ea băga în buzunar 40% din încasări). Clienții erau de la manageri de companii din topul Fortune 500 la tineri moștenitori și fețe regale în decădere, de la staruri rock la armăsari de studio de film cu dare de mână. „Genul" Heidi tipic, îmi explică aceasta, „arăta ca scoasă din cutie și perfectă… Voiam ca tipii să știe că fata e născută și crescută în Beverly Hills, acum a coborât de pe coperta revistei Seventeen, dar se fute ca Jenna Jameson în dormitor. O să fie cea mai murdară fată de pe planetă. O să aducă și alte fete – o să facă și aia, și ailaltă, o să-ți facă chestii de care nici n-ai auzit. Aia-i fata."

Chiar și-așa, susține Fleiss, sexul în sine n-a fost niciodată super-pervers. „La nivelul și la bugetul cu care am eu de a face", spune aceasta, „n-ai timp de așa ceva – să încerce oamenii asfixierea erotică și să moară. Nu exista nimic într-atât de abuziv sau degradant încât să se simtă cineva rușinat sau rănit a doua zi… Dacă era cu droguri și alcool, gen, oameni la care nu te aștepți o să vrea din senin să sugă o pulă sau ceva de genul… Genul ăsta de chestie nu era atât de dubios pe cât îți închipui. [Sau] dintr-o dată vrei sex anal – cu o rachetă de tenis, dar cu care capăt? Chestii de genul ăsta… Da, ok, n-o să înțelegi niciodată de ce miliardarul ăsta vrea să poarte lenjerie de damă. Și ce dacă?"

Zilele ei de glorie, ca ale unui efemeropter, au fost de scurtă durată. Când avea douăzeci-și-un-pic de ani a început să se prostitueze pentru legendara Madam Alex. „Mi-aș fi dorit să fiu o curvă mai bună", râde ea. „Nu puteam să mă pun cu celelalte fete." Și-a dat repede seama că talentul ei nu era să le ofere servicii clienților, ci să intre în industria de servicii. Și în scurt timp ea conducea afacerea, apoi s-a lansat pe cont propriu și timp de vreo doi-trei ani pe cai mari, a monopolizat piața de sex de lux din L.A.

Ea zice că scopul ei inițial a fost să adune destul capital cât să schimbe carierele (să intre, eventual, în imobiliare), visul multor tineri antreprenori. Dar au prins-o strălucirea, drogurile și puterea. S-a înhăitat, zice ea, cu „oameni care sunt între acei 1% cei mai bogați din lume… Îmi aduc aminte când mi-a plătit un client 10 000 de dolari în bancnote de 500. [Într-o zi] a apărut la ușă un colet de lingouri de argint, care cântăreau, gen, peste trei kilograme fiecare. Le foloseam pe post de opritoare de uși… Aveam o fată pe coperta revistei Seventeen, alta la Harper's Bazaar – toate lucrau pentru mine."

Își amintește când și-a trimis trupele în expediție la inaugurarea președintelui Clinton în 1993; în Argentina, pentru sezonul de polo; pe yachturi în Acapulco și Monte Carlo. Avea patru telefoane la casa ei din Canionul Benedict; femei frumoase care stăteau tolănite la piscină; droguri din plin. La proces, un mai-mare al imobiliarelor a povestit cum le plimba pe domnișoarele lui Fleiss cu avionul lui particular. Chiar și șefii de stat o sunau direct pe ea, se laudă aceasta. „Dacă chiar aș fi ieșit să spun tot", a declarat aceasta pentru Lynn Hirschberg în Vanity Fair, „aș fi putut să blochez NAFTA."

Astăzi, Fleiss vorbește cu o mirare uluită. „Parcă-i din altă lume. Trăiam într-o lume care chiar nu era realistă. Pe bune, n-ajung prea multe persoane de douăzeci și cinci de ani să-și cumpere o vilă care valorează [mai multe] milioane de dolari în Beverly Hills, așa, pur și simplu – și să trăiască în stilul ăla… Vecinii mei erau Bruce Springsteen, Bernie Brillstein, Jay Leno și Jack Lemmon."

Trece de la timpul trecut la prezent, ca și cum ar retrăi adrenalina. „Devine din ce în ce mai bine, ca și cum n-o să se spargă niciodată valul. Îmi amintesc că-n unele zile – nu-mi place deloc să pun problema [într-un termen] financiar – eram, gen: «Ok, hai să vedem dacă pot să fac 200 000 de dolari până la finalul săptămânii.» Și-apoi eram, gen: «O, doamne, am făcut 300 000 de dolari…» Gen, ajungi într-o zonă… Totul era haios. Pe bune, fetele sunt plătite să se fută cu Charlie Sheen."

Și petrecerile. „Nu făceau sex pe bani la mine acasă, dar veneau s-o ardă pe-acolo. Eram o persoană sociabilă… Vin la tine-acasă să petreacă oameni gen Jack Nicholson și Mick Jagger" - ceea ce nu vrea să-nsemne că vreunul dintre acești oaspeți se dedau la serviciile hergheliei ei. „Îmi aduc aminte că am ajuns odaăt acasă și dansa Prince la mine-n sufragerie."

Clar mai existaseră și-nainte furnizori de carne vie care aprovizionau elitele. Dar Fleiss era un model nou, de ani '90. Nu era nici pe departe discretă, se plimba prin oraș într-o Corvette din '92 sau un Mustang din '67. Și întruchipa eleganța damelor de companie chic, într-o perioadă în care târfele ajunseseră brusc populare – în filme gen Pretty Woman, în modă, în rap. La doar câteva luni după ce-a ieșit din închisoare pe cauțiune, și-a lansat o colecție de haine – Heidi Ware. I s-au făcut oferte de filme de televiziune. A acordat interviuri. A pozat în Corvetta ei (în cizme negre și cu ochelarii de soare marcă a stilului ei) pentru Annie Leibovitz. A purtat haine de Norma Kamali și Dolce & Gabbana la tribunal, iar procesul ei de la tribunalul de stat a atras jurnaliști precum reporterul Dominick Dunne și Sydney Biddle Barrows (Madama Efemeră, îmbrăcată în Chanel).

S-a mai remarcat și-n alte feluri. În suroritatea ei izolată, cuvântul de ordine fusese dintotdeauna discreție. Dar Fleiss era sclava dependențelor sale – și-a orgoliului. Și-avea, în cele din urmă, să asiste la propria implozie, pentru că, la douăzeci și șapte de ani, era femeia vremurilor pe care le trăia: o gură spartă într-o epocă a lăudăroșeniei.

În decembrie 1992, s-a dat rotundă în Los Angeles Times: „Uite ce e, știu că Madam Alex era extraordinară în tot ce făcea, dar cam așa stau lucrurile: ce-a construit ea în ani de zile, eu am realizat în unul. Palierul de lux e palierul de lux și nimeni nu e la un palier mai luxos decât mine… În industria asta, nimeni nu fură clienți. Există, pur și simplu, servicii mai de calitate." Lauda ei de sine i-a atras instant poliția din Los Angeles pe urme. (Avea, în cele din urmă, să fie închisă pe baza unor acuzații de încălcare a legilor federale împotriva evaziunii fiscale și a spălării de bani.)

„Eu mi-am scufundat corabia – de una singură", recunoaște acum, fără să dea vina pe altcineva în afară de sine. „Am fost idioată. Și trebuie să-mi ausm responsabilitatea… Toți știam ce facem. Fetele știau că e ilegal. Tipii știau că e ilegal. Eu știam că e ilegal. N-am crezut c-o să ajung într-o închisoare federală. Pentru sex? Dar [asta s-a întâmplat]. Ei pot să zică că a fost [pentru evaziune fiscală, de la] Fisc. Dar nu-i vorba de nimic altceva în afară de sex."

Fleiss s-a luptat până la capăt. A parat lovitura, când agenda ei de clienți a devenit obiectul unei dispute legale și de presă. („Agenda", îmi spune, consta în mai multe agende îmbrăcate în piele roșie de la Gucci.) A lovit și ea, când foști iubiți sau membre ale pepinierei ei au încercat să-și asigure culcușul fluturând secrete în fața tabloidelor și-a emisiunilor TV tabloide (interviuri, telefoane înregistrate, filmări incriminatorii).

Principalul motiv pentru care a ajuns vedetă peste noapte? Turma ei asigura servicii pentru vedete. Și dacă există vreo întruchipare a indulgenței sexuale fățișe în anii '90, atunci e vorba despre clientul ei, Charlie Sheen. În mărturia sa filmată de la procesul lui Fleiss, actorul a recunoscut că într-un an cheltuise 53 000 de dolari – cât pentru vreo douăzeci de întâlniri – pentru escorte de calibrul lui Heidi. (Deși Sheen prinsese un val spre celebritate în anii '80, cu filme precum Platoon și Wall Street, în anii '90 a ajuns o caricatură a comportamentului auto-distructiv.)

Cunoscut pentru că, așa cum a declarat odată, „băga boabe de șapte grame", Sheen a afirmat în revista Maxim că până în anul 2000 se culcase cu vreo cinci mii de partenere. (Cincisprezece ani mai târziu avea să anunțe că e seropozitiv.) „E cel mai celebru client [al meu]", spune Fleiss, „pentru că cecurile lui de călătorie erau la mine-n poșetă… când m-au arestat. [Altfel] n-aveam niciun motiv să-l dau în gât… Am avut oameni care-au cheltuit, mult, mult mai mulți bani pe mine."

Poate că alți acuzați ar fi reușit să scape mai ușor. Dar Heidi Fleiss n-a avut norocul ăsta. Avea să ispășească trei ani hardcore. Și a supraviețuit, recunoaște acum, pentru că s-a adaptat la mediu. Despre închisoare spune că: „E iadul lesbienelor. Am avut o iubită" - o mecanică de avioane, povestește ea, care intrase pe acuzații legate de droguri. „[Acum] are o companie uriașă, care valorează câteva milioane de dolari." A doua ei iubită „semăna cu J-Lo. Prefer bărbații, dar ești acolo și faci ce-i de făcut."

Spune că din deceniul respectiv – ca femeie care-și conducea propria afacere, ca ființă sexuală și ca individ cu voință puternică – a învățat că perioada le-a conferit femeilor mai multă autonomie în privința sexului și a puterii. „Lumea s-a schimbat în ce privește femeile și independența și banii. În anii '90 locuiam cu Victoria Sellers în casa mea din Beverly Hills și spuneam chestii de genul: «În seara asta vrei blond sau brunet?» Un tip blond sau un tip brunet. Eu ziceam: «Nu-mi pasă, câtă vreme nu mă sună înapoi. Am de lucru mâine dimineață.» S-a ajuns, cred, la faza la care femeile nu se mai simțeau atât de presate că trebuie să se mărite cu primul tip cu care fac sex. Nu știu dacă [atitudinea era mai mult pe] relaxare – sau pe realism."

Bărbații, susține ea, nu pot să nu se culce cu tot ce prind. „Bărbații se fut și cu țărâna", după cum zice ea. Dar în anii '80 și '90, spune tot ea, femeile au devenit mai pragmatice în ce privește ipocrizia interpersonală care fusese înainte în principal apanajul bărbaților. „Femeile [au devenit mai] încrezătoare. Femeia a ajuns să simtă: «Pot să acționez impulsiv.»" Ea atribuie o mare parte din această nouă senzație de autoritate și aplomb unui singur model de viață. „Madonna are multe de a face cu toate astea. De la Like a Virgin, toate piesele ei – mi se pare că Madonna catalizează, e o incredibilă forță a naturii, care le învață pe femei «Fii tu însăți» și «Fă ce vrei tu să faci» și «Exprimă-te.»"
Fleiss devine meditativă. „Stima mea de sine e foarte scăzută… Ascult de toată lumea. Dar, la urma urmei, îmi iau singură deciziile, orice-ar fi… Imaginea mea e: sunt asociată cu ceva rău – ilegal, închisoare. Așa că mi s-a atașat un alt tip de stigmat. Sunt conștientă de el și nu mă deranjează. Uite ce e, nu-mi pasă ce crede lumea. Dacă-ți pasă de ce crede sau ce spune lumea – ești prizonier. Gata cu viața ta."

Acum că a lăsat în urmă strălucirea și crima și pedeapsa, o întreb ce semn a lăsat ea, la urma urmei, care va dăinui asupra deceniului respectiv și asupra culturii?

Ea spune că a reușit să mai debaraseze conștientul colectiv american de niște presiuni – asupra milioanelor de oameni care se chinuiau cu propria furie și propriile dileme în ce privește infidelitatea. „Toți avem câte ceva", se gândește ea, „un pic de scandal. Zău că toți avem. Depinde doar dacă afli sau nu. E-n natura umană. N-ai ce să-i faci. În anii '90, când a aflat lumea ce făceam eu cu afacerea mea, au putut toți să respire un pic ușurați: «Fiuf, nu-s doar eu.» N-au mai simțit că au un mic secret scârbos. Toți bărbații înșală. Și femeile."

În plus, crede că propriul ei scandal a contribuit la crearea și definirea unei piețe în care sunt dezvăluite cele mai murdare secrete ale persoanelor publice – fie că ăsta-i un lucru bun sau rău. „A fost perioada în care au explodat Hard Copy, Inside Edition și A Current Affair. Erau pe bârfă atât de hardcore. Așa că pe mine m-au pus peste tot pe-acolo. Toată lumea vrea să fie celebră. Așa că oricine putea să mă acuze de orice. Și au făcut-o mulți – și-au fost și plătiți pentru asta. Unele acuzații erau adevărate, altele nu. Acum nu prea-mi mai pasă – nu pot decât să râd pe tema asta." Dar zice că atunci când privește în urmă, se vede ca un fel de cobai al tabloidelor. „Era o perioadă dubioasă pentru vedete. Situația mea a fost la granița acelei explozii a tabloidelor. Am fost la închisoare din 1997 până la începutul noului mileniu. Și-atunci a apărut internetul. Paris Hilton. The Bachelor, pe care-l deținea vără-miu… Multe dintre chestiile astea de reality show se bazează pe ce s-a întâmplat cu arestarea mea – și pe cultura tabloidelor din epocă, cu care nu prea mă mândresc. Am contribuit la nașterea chestiei ăsteia complet cretine de la televizor."

„Star de cinema", croncăne Gina, un papagal ara purpuriu, ca și cum ar fi tras cu urechea.
„Mor după Gina", spune Heidi și dă din cap. „Habar n-am cum am ajuns aici. În Valea Morții. Cu douăzeci de papagali ara. Pur și simplu nu știu."

Din volumul THE NAUGHTY NINETIES. Copyright 2017, David Friend. Republicat cu permisiunea Twelve/Hachette Book Group, New York, NY. Toate drepturile sunt rezervate.