Publicitate
Știri

Am mers cu alternativa tramvaiului 41 si-am înțeles că Drumul Taberei e Iadul

7 632 951. Înjurăturile din gândurile oamenilor, pentru Firea.

de Alexa Bejinariu
03 Iulie 2019, 1:21pm

Cam așa arată 641 la ora unu într-o marți, vara. Fotografii de Sandra Padron

Gabriela Firea a făcut puțină magie și, dacă înainte îți lua 20 de minute până la muncă, cu tramvaiul 41, acum poți ajunge într-o oră și jumătate sau chiar două, depinde de noroc, de rugăciuni și de ora la care pleci spre serviciu. Bucureștiul din vara lui 2019 te va înfrânge.

De luni, Podul Grant a fost închis, pentru lucrări, așa că se circulă doar pe un singur sens. Ca urmare, tramvaiul 41, ăla de străbătea tot Bucureștiul și lega Drumul Taberei de restul orașului, a fost suspendat timp de două luni. În loc, s-au băgat două linii noi de autobuze: 641 circulă între Piața Presei și Ghencea, iar 642 merge între Valea Argeșului și Bulevardul Ceahlău.

În tramvai puteau intra trei sute de oameni, în autobuz încap doar o sută. La orele de vârf, 41 venea din două în două minute, 641 sau 642 vin când vrea Domnu’. Nu prea există aer condiționat sau „nu merge”, se blochează pe drum din motive deja arhicunoscute în București, iar oamenii ajung în pragul unor crize nevrotice.

Intrarea lui 41 în comă timp până în septembrie a paralizat jumătate din oraș. Așa că m-am dus la capătul acestei tragedii cetățenești să văd și eu cum arată Iadul.

fara tramvaiul 41
Căldură mare, monșer

O catastrofă climatică într-un spațiu intim cu alți o sută de cetățeni

Aleg traseul Piața Presei - Ghencea, la îndemână, cu speranța că-i mai lejer.

Când am întrebat-o pe doamna de la reîncărcare cartele unde e stația autobuzului, întâi s-a blocat, apoi s-a uitat la mine pe deasupra ochelarilor: „Aa, ăla care înlocuiește tramvaiul 41! Tot unde venea și el”.

Nu știu dacă e adevărată treaba că nordicii sunt mai obișnuiți cu frigul și fac mai urât la căldură, dar în Suceava eu sigur n-am prins 36 de grade. Mă declar irascibilă și edgy. Îmi iau o apă, dar așa, doar jumate de litru. În naivitatea mea credeam că e îndeajuns.

Când mă urc, mă pălește un tsunami de căldură și-mi încolțește în minte ideea că „vom muri cu toții, azi, pe vremea asta catastrofică”. Ora 11.54, full, mai sunt trei locuri la geam, lăsate libere din considerente strategice: sunt scaunele morții în care te prăjești (și nu așa cum au vrut s-o facă tinerii de la Neversea). Mă uit cu invidie - împreună cu alți colegi de suferință - la doamna cu aer condiționat portabil, acest evantai chinezesc pare acum cea mai bună invenție a omenirii. Domnul din spate se leagănă pe mișcările rapide ale evantaiului, cât să-l mângâie și pe el o scurtă adiere.

Brusc îmi vine ideea de milioane: să vând evantaie și apă plată în autobuz. Mă visez bogată, transpirată, dar bogată.

Suntem aproape o sută de oameni, roșii, transpirați, mai înfierbântați decât homarii aruncați de vii în apa clocotită de pe foc. Nimeni nu-și mai ascunde petele de la subraț, picăturile de pe buza de sus sau broboanele de sudoare de pe frunte. O femeie cu un colac de baie rupe filmul ăsta și mă aruncă pe o plajă în Bulgaria.

La stația de la Institutul Agronomic, urcă un tip cu un caiet în mână, care vorbește tare la telefon: „Da, mă, mă duc la restanță și-am luat autobuzul pentru că ăștia au oprit tramvaiul 41. Numai ieri am făcut o oră și jumătate”.

Dani e din București, anul trei la Agronomie, și mergea zilnic cu tramvaiul 41, înainte să-l suspende. Făcea vreo 45 de minute, acum durează o oră și jumătate călătoria cu autobuzul. „E o căldură infernală și e balamuc. Sunt și autobuze cu aer condiționat, dar le dau tare și zici că ești la Polul Nord. Nicicum nu e bine.”

Un nene ne aude discuția și se bagă-n vorbă.

Domnul Dumitru e maseur în București și, înainte de job-ul ăsta, a fost tehnician de drumuri. El zice că podul ar fi gata în două săptămâni, dacă s-ar lucra cum trebuie, dar muncitorii sunt plătiți la zi, așa că normal că o să tragă de timp.

Și el era un mare fan al tramvaiului 41. De două ori pe zi avea plăcerea.

„Venea la două minute și făceai 20 de minute de la Piața Presei la Ghencea. La autobuze sunt o mulțime de probleme. Regulile în trafic nu se respectă, când nu te aștepți, claxonează cineva și pe inelul central ar trebui să fie doar mașini electrice.”

Deși nu sunt genul care transpiră mult, fată finuță din Moldova, simt cum un firicel de apă îmi curge pe frunte. „Noroc de mine că mi-am luat și haine de schimb, la cum am transpirat aici”, îmi spune Dumitru.

Un sfat bun pe viitor.

in locul tramvaiului 41
Dani, stânga, și Dumitru, dreapta

Am lansat o dezbatere în autobuz: Basarabia e sau nu România?

- În Cluj există bandă separată pentru autobuze!
- Păi, așa suntem noi, ardelenii. Avem două viteze, încet și foarte încet. Dar noi când zicem că facem un lucru, chiar îl facem. Dumneavoastră de unde sunteți?
- Moldova.
- Aia românească?

Atât a trebuit ca nenea cu pălărie de paie și iz de pescar să sară și să întrebe: „Da’ cum adică, cealaltă nu e românească?”. Știi că se zice că din cauza femeilor au început războaiele mondiale? Așa m-am simțit și eu, o moldoveancă care a pornit cearta cu „Basarabia e România” din autobuzul 641.

Deși era loc de dușmănie, conflictul s-a aplanat rapid. E prea fierbinte pentru subiectul ăsta. Dumitru revine la lucruri mai serioase: glume cu ardeleni. Dar face și una cu dedicație:

„Cum se zice la popă în Moldova? Electrișian!”.

Și râde înfundat.

in locul tramvaiului 41
Așa e când rămâi blocat în autobuz și n-are aer condiționat

Blocaj în trafic cu 3672920565 de grade la bord

La Banu Manta, gluma se îngroașă. Autobuzul încă plin se blochează în traficul aglomerat. Lumea începe să vocifereze, evantaiele se opresc, porii din piele se umflă, iar tensiunea crește ca pâinea în cuptor.

O doamnă se ridică nervoasă și se duce să urle la șofer: „Domnule, dați drumul măcar la aerul condiționat! Nu mai faceți economie și dați drumul, că murim aici și dacă tot fac două ore până la muncă, măcar să nu leșin în drum spre”. Răspunsul șoferului e ca o casetă cu banda agățată: „Nu funcționează”.

Ca soluție, însă, pentru că stăm blocați în trafic, șoferul deschide ușile autobuzului, doar ca să se facă puțină răcoare. Așa că doamna, după ce trage două înjurături, coboară.

Oamenii încep să parieze la mișto. Miza: „Cât ziceți că le ia să termine podul?”. Cel mai puțin s-a strigat cinci ani și replica „ca să-l termine, trebuie și să lucreze la el”. Apoi, discuția sare la moldoveanul din Suceava care ne-a dat lecția „șîeu”, dar tot nu s-a întâmplat nimic. Dumitru spune cum japonezii reușesc să construiască poduri atât de repede și noi nu facem nimic, iar toți oamenii din autobuz îl ascultă și îl aprobă ușor din cap.

Simt că trăiesc un film de Kusturica.

„Evantaaaaie! Cumpărați evantaie!”, țipă un nene care de-abia a urcat și-mi distruge visul cu afacerea mea de a ajunge bogată și transpirată.

Dani se apropie de mine și mă întreabă ce fac și la ce facultate sunt. Mă gândesc că, dacă se dă la mine, avem timp să ne și căsătorim până la destinație. Le vom povesti copiilor noștri că ne-am cunoscut în „641, pentru că Firea a oprit linia lui 41”. Delirez. Sărmanul băiat transpirat coboară la următoarea stație.

„Nu o mai votați pe Firea”

Rămasă fără prieteni, aproape de Drumul Taberei, aud trei doamne nervoase pe ce se întâmplă.

„Am stat 15 minute în stație și au venit două mașini una după alta. Nu i-o fi rușine directorului de la STB când în interviuri spune că o să fie bine și că autobuzele funcționează cum trebuie?” Elena, o femeie pe la 48 de ani, a făcut de dimineață două ore și 45 de minute din Laromet până la Plaza și-mi povestește cum, dacă mai mergea tramvaiul, mai mult de 25 de minute nu făcea.

„Notează și de aerul condiționat! Noi parcă trebuie să-l primim de la Dumnezeu, ne ventilăm prin aerisirea de sus”, spune o mamă cu copilul care stă lângă noi.

Doamna Elena a luat foc: „Să fie sănătoasă Firea! Dacă își mai dorește la primărie, să facă ceva cum trebuie. Dar, oricum, cetățenii nu cred că o vor mai vota”.

in locul tramvaiului 41
Autoarea, cu spatele, după ce a avut loc accidentul și oamenii au fost nevoiți să coboare în Drumul Taberei

Accident și s-a încheiat cursa

Aproape de stația din Drumul Taberei, șoferul lovește un grilaj care-i zboară oglinda. Toți oamenii se alarmează „la ce condiții avem, nici măcar șoferul nu știe să conducă”. Cum ajungem în stație, deși oamenii se îngrămădesc să urce, șoferul - cu ultimul strop de răbdare - ne roagă să coborâm cu toții pentru că nu mai are cum să continue cursa. Un vulcan de înjurături eruope de-o parte și de alta a stației de autobuz.

Pasagerii n-apucă totuși să-l răstignească pe șofer. Noroc cu autobuzul care era fix în spatele nostru. Oamenii se înghesuie înjurând. Autobuzul e atât de full, că ușile nu se mai pot închide. Alții rămân să aștepte în stație.

Gabriela, medic veterinar, îmi spune: „Acum e bine, să vezi dimineața, la șapte. Tramvaiele erau mult mai mari și erau arhipline, îți dai seama cum e acum cu autobuzele. I-aș zice doamnei Firea să plece acasă. Altceva nu știu ce să-i zic, că ea oricum n-ar înțelege, deci nu-mi pierd timpul”.

Autobuzul accidentat pleacă. În urma lui lasă o femeie care urlă „bine, mă, că pleci!” și se duce până la curbă să vadă dacă mai vine altul. „Sunt nervoasă până la cer, domnișoară. Cum să stau 45 de minute în stație, să aștept autobuzul și, când vine, ca prostul să lovească grilajul ăla? E incredibil ce se-ntâmplă.”

Masochismul meu continuă: plec în retur

Acum am prins gluma „e relație la distanță dacă tu stai în Drumul Taberei și ea în Centru”. De la Piața Presei până în Drumul Taberei, am făcut o oră și 20 de minute și încă cinci minute până a venit următorul autobuz. Ăsta are aer condiționat, e unul dintre Otokarele lui Firea, și e dat atât de tare, încât trăiesc un șoc termic.

La Ghencea, decid să fac și returul cu același autobuz, să văd dacă rezist. Atmosfera e diferită. Aici miroase a 15 feluri de transpirație amestecate cu mâncare, lucru incredibil ținând cont că aerul condiționat e pornit. Dar lumea e totuși mai relaxată.

Bărbatul care intrase fără tricou pe el se îmbracă în primele zece secunde. Șoferul gonește efectiv și aproape lovește un taxi. Mă gândesc cât noroc să am două accidente în aceeași zi, dar scap.

Mă surprinde că ajungem la Piața Presei în 20 de minute.

Oamenii n-au încredere că lucrările se vor finaliza în două luni

Îmi continui drumul, de data asta, către redacție tot cu 641. Dau iar de căldură și oameni obosiți. Doi îndrăgostiți se țin de mână - pariez că le asudă groaznic palmele, dar cui îi mai pasă când iubești? Telenovela asta sud-americană e întreruptă de o manea. Nu o recunosc imediat și asta mă lovește nițel în orgoliu. Bag Shazam.

Îndrăgostiții continuă să mențină coloană sonoră a autobuzului. Mă uit melancolic pe geam și mă gândesc că-s pe un iaht cu Salam, care cântă la apus.

„Doamna Firea să-și ia multe frigidere, că oricum o să i se umple cu carne. Oamenii mai și muncesc în țara asta!”, pasager pe linia lui 41.

Ies rapid din tripul ăsta și intru în vorbă cu o doamnă pe care o văd că tot dă indicații celor rătăciți pe traseul Infernului. Se cunoaște că e pasager fidel al lui 41.

O întreb cum vede situația ingrată cu tramvaiul suspendat de Firea. Oftează și-mi răspunde resemnată:

„E a doua zi și deja e prăpăd. Mergeam zilnic cu tramvaiul, Crângași - Piața Presei. Făceam cel mult un sfert de oră, iar acum, cel mai puțin: o oră și jumătate. Timpul nu ni-l plătește nimeni. Ar fi bine să dureze doar două luni, dar la cum ne mint și ne duc cu vorba, până la anul nu e gata.”

Mă gândesc cu groază la ce înseamnă să stai în Drumul Taberei azi, cu saga metroului închipuit, și dintr-o dată mă simt mai bine. Oricât de căcat sunt condițiile la cămin, măcar mă dau jos din pat și cobor la metrou.

Am mers cinci ore cu autobuzul și n-am văzut niciun controlor, probabil nici lor nu le place autobuzul 641.

Alexa încearcă să fie amuzantă aici, mai puțin moldoveancă aici și sentimentală aici.

Editor: Iulia Roșu