Cum a ajuns Florin Salam într-un film de artă

Pe 12 mai intră în cinematografe filmul Cap și pajură, iar faptul că numele este fix același cu al melodiei compusă de Forin Salam pentru frații Cămătaru, cu milioane de vizualizări pe YouTube, nu-i deloc o coincidență. Filmul regizat de Nicolae Constantin Tănase, cel de-al doilea al regizorului român care a debutat cu Lumea e a mea, este, să spunem, mai degrabă, în zona „art house”.

Cap și pajură e inspirat de o poveste reală: un fan de-ai lui Salam ascultă pe repeat piesa din titlu într-un club și suferă consecințele: primește o sticlă în cap. Am vrut să aflu cum și de ce a ajuns Florin Salam într-un film care se adresează unui public restrâns și pretențios, ba chiar, după cum s-a văzut recent, la Gopo, potențial elitist. L-am întrebat deci, pe regizor.

VICE: Ce facem acum, îl punem pe Salam pe IMDb?
Nicolae Constantin Tănase: De ce nu? Își are locul acolo și cred că o să mai vină proiecte care o să-l aibă partener. Eu am de gând să mai colaborez cu el. Dar cred că o să existe un interes general pentru fenomenul ăsta de a-l aduce pe ecran. E și un potențial financiar acolo, și de public, să faci un box-office care să fie real.

Zici tu că cu filmul ăsta poți să faci un box-office?
Nu, nu, nu cu filmul ăsta al meu. Știam că n-o să facă box-office de când îl aveam ca proiect, simțeam cum va ieși și știam că nu o să fie pentru un public larg care să se arunce la popcorn și la hai să mergem cu gașca mare la film.

Apropo de mâncare, se spune că în filmele românești ai întotdeauna faianță și ciorbă. Tu ai avut faianță și iaurt. De ce n-ai ciorbă în film?
De data nu era contextul. Dacă aș fi avut cum să o bag, aș fi făcut-o. Eu nu fug de asta. Mi se pare că, dacă tot există acest running gag de care suntem cu toții conștienți, noi ăștia care facem film în lumea asta mică trebuie să-l vedem și într-o lumină pozitivă. În Lumea e a mea mi-am dorit o secvență cu ciorbă, care să nu fie clasică, ci puțin mai dinamică și a ieșit ceva acolo… Aș fi băgat ciorbă și în filmul ăsta, dar ar fi fost tras de păr. Așa, cu iaurtul e realist.

Ai pornit de la o poveste reală. Cum ai dat peste ea?
Odată mi-a arătat-o verișorul meu pe telefon în glumă, era fix o parte dintr-o știre care se viralizase, la care ne hăhăiam că un băiat nu știa să vorbească corect gramatical româna. Atunci nu am perceput neapărat subiectul ca atare. Iar după Lumea e a mea, când a început să vină toată presiunea aia cu „Vezi că al doilea filmul confirmă talentul!”, nu am vrut să intru în chestia asta și am căutat un subiect care să mă inspire. Eram pe net, intram pe știri, care m-au dus în alte știri și am dat iarăși de povestea asta.

Inițial mi-am dorit să fac un scurtmetraj, dar după ce am stat mai mult pe subiect, am început lucrul și am luat și finanțarea de la CNC și Czech Film Fund, mi-am dat seama că nu o să fie ceva scurt și nu o să fie nimic amuzant și, chiar dacă elementul ăla surpriză este aruncat acolo, îți va sta ca un nod în gât și în niciun caz nu te va face să „laugh out loud”.

În tot contextul ăsta cu discuțiile despre manelizarea culturii, cu, vai, aducem manelele pe scena TNB, nu ți-e teamă că filmul tău ar putea fi privit ca un fel de poveste moralizatoare?
Eu sper că nu o să se vadă așa. Acum doi-trei ani, când m-am apucat de proiect, mi se părea că chestia asta cu manelele nu mai era așa o problemă, nu se mai vorbea în termenii de „noi nu ascultăm manele” sau „asta nu e cultură”. Filmul a pornit ca un proiect personal de explorare a ce se întâmplă cu un om într-un anumit moment și cum îl vom ține minte în memoria colectivă. Asta m-a intrigat. De ce să rămână asta imaginea pe care o țară întreagă o are despre un băiat despre care oricum nu aflăm nimic, e doar un fapt divers de care aproape că ne amuzăm.

Manele au fost și în Lumea e a mea și n-au fost comentate aproape deloc. Mi s-a părut că se acceptă că asta este lumea în care trăim, că sunt oameni care le ascultă zilnic și că și pe cei din zona intelectuală nu îi deranjează dacă la un moment dat apare melodia asta undeva.

Dar puteai să-ți permiți o licență, să iei o melodie de la Mărgineanu sau Temișan, nu?
Mi s-a părut că povestea stă în picioare așa cum e și că publicul va trece printr-un rollercoaster emoțional. Deliberat sunt lăsate acele cadre lungi, deliberat încerc să împing publicul să simtă o emoție pe care, apoi, sper că pot să i-o întorc, să i-o ghidez în altceva și să devină mai degrabă o privire introvertă decât una extrovertă, spre un gen de muzică, un eveniment.

E greu să faci un film în care ai, practic, un singur personaj în majoritatea timpului?
Pentru actor, cred că este foarte greu. Mie îmi place să povestesc așa, și Lumea e a mea a avut-o pe Larisa în prim-plan de la început până la sfârșit. Îmi place să urmăresc evoluția emoțională a personajului. Nu vreau gesturi mari, prefer să simți, de la prim-plan la prim-plan, că personajul a trecut prin ceva care l-a afectat. Cred că și la următorul film o să abordez aceeași temă. Trebuie să-i comunici actorului, ca regizor, ce vrei tu de la personaj și, sigur, să te lași inspirat de el, pentru că, în cazul ăsta, Alex Călin a fost un partener absolut incredibil. El a început să tragă de mine să discutăm chestii care aparent erau banale, din viața de zi cu zi a personajului.

Dincolo de știre, ai documentat subiectul mai mult?
Am vrut, cu Raluca Mănescu, cu scenarista, să mergem la familie, apoi ne-am întrebat de ce am face-o? Pornisem cu planul de a face un film care să decurgă, în linii mari, cum este acum. Am fi mers doar să ne luăm niște informații profund personale, pe care poate să le folosim, să le cosmetizăm, dar tot să facem filmul pe care-l voiam noi, nu în ordinea evenimentelor care chiar s-au întâmplat. Am oprit demersul ăsta, pentru că asta ne-ar fi adus doar o față reală pe acest personaj pe care l-am creat. E un film de ficțiune, nu o reconstituire.

Cap și pajură e numele piesei lui Salam, cea care apare și în știrea care a inspirat filmul. Ce făceai dacă nu voia Salam să joace?
Cred că abandonam proiectul. Am nevoie de Salam în filmul ăsta, pentru că îl validează. A fost greu, a fost o provocare pentru toată echipa de producție și pentru mine să-i explicăm ce vrem să facem și ce rol are de jucat în el. Dacă nu reușeam asta, probabil nu aș fi început filmările. Am avut o discuție cu el înainte să filmăm orice, apoi s-a pierdut legătura și m-am speriat foarte mult, pentru că n-am știut cum să mai închid filmul și, după doi ani, insistând, practic „urmărind-ul”, mergând la spectacole prin țară ca să găsim un timp în care să-și amintească de discuția inițială, pe care am avut-o într-un aeroport cu el, până la urmă l-am convins și a fost de acord să ne ajute. Și și-a ținut cuvântul de la început până la sfârșit.

Cum a fost cu Florin la filmări?
Mega profi, cel mai profesionist actor pe care l-am avut pe platou. A fost greu să ne sincronizăm financiar, logistic și în privința programului, dar după ce am făcut-o, a fost punctual, a tras câte duble am avut nevoie, m-a rugat să am grijă la felul în care arată și i-am respectat dorințele. La final a stat încă două ore cu echipa și a dat autografe pe ce casete a găsit fiecare prin mașină. Ne-am despărțit foarte frumos.

Pui și coloana sonoră pe disc?
Ar fi o pierdere de disc, că avem doar o melodie.

Da, dar o pui pe repeat.
Mi-ar plăcea, mai degrabă, să-l ajut pe Federsel (n.red. - Tomás Procházka), cel care a făcut compoziția de sound design, să cânte în România. L-am văzut de două ori în concert, o dată într-o pinacotecă, și a fost o muzică ca aceea pe care o vor auzi oamenii în film, cu un public de 30 de oameni în transă… Aportul pe care l-a adus el în Cap și pajură e fost foarte important și mă bucur că Marek, producătorul ceh, mi l-a propus.

Cât și unde ai filmat?
Șapte zile, dintre care una cu Salam. Totul e filmat în Rahova, cu excepția barului, care e în Buftea. Am găsit un apartament de două camere care mi s-a părut că se potrivește perfect ca organizare pentru a avea traseul baie-ușă care, dacă nu arăta așa, n-ar fi avut impactul pe care îl are.

Vine și artistul la premieră?
Noi am vorbit cu Florin, el a zis să-i spunem mai încolo, când știe cum e programul lui, eram și noi confuzi cu data premierei când am vorbit… Eu cred că o să vină. Pentru că, din ce l-am simțit, el este un artist și îi place să fie între artiști și cred că ieșirea lui din mediul în care-și face veacul a fost și pentru el o experiență interesantă și cred că o s-o ducă până la final.