Fotograful care se urăște pentru că iubește prea mult baschetul

Această serie foto apare în noul număr din print al revistei VICE dedicat fotografiei. Prin acest număr am vrut să sărbătorim absurdul, joaca și umorul. Este important să iei o pauză de la lumea reală. Indiferent cât de multă nevoie ai să fii informat, conectat și conștient, trebuie să mai și râzi. Am vrut să-ți arăt oamenii care fac artă cu simțul umorului.

Todd Midler este un fotograf din New York a cărui muncă a apărut în publicații ca New York Times și New Yorker. Având în vedere că și-a luat diploma în fotografie de la Școala de Artă Vizuală anul trecut, aș putea spune că a făcut o treabă destul de bună până acum.

Mi-a spus că lucrurile pe care le iubește cel mai mult sunt fotografia, baschetul și fotografia despre baschet. Mi-a fost clar când m-am uitat printre imaginile pe care le-a trimis pentru numărul dedicat fotografiei de anul acesta, iar una dintre ele a devenit copertă.

Seria lui Midler a fost inspirată de relația de iubire/ură pe care o are cu echipa americană de baschet favorită: New York Knicks. Am vorbit cu el despre carieră, copertă și iubirea pe care o poartă baschetului.

VICE: Spune-mi povestea din spatele coperții noastre?
Todd Midler: Am devenit obsedat de cultura oamenilor pasionați de baschet. Am decis să studiez spectatorii jocului în locul meciului. Eram foarte interesat de modurile diferite prin care fanii își exprimau loialitatea față de echipele favorite. Unii arătau iubire, obsesie și devotament, în timp ce alții pesimism și disperare. Am vrut să creez o imagine care să îmbine toate ideile astea: un super fan care e îndeajuns de devotat ca să-și picteze fața ca o minge de baschet, dar în același timp pare dezinteresat de ce vede. Deși în fotografie este prietenul meu Nick, îl înțeleg pe bărbatul din imagine. Este practic un autoportret: Bărbatul care s-a echipat și și-a pictat fața numai ca să-i vadă pe Knicks cum au pierdut în fața Cavs la o diferență de 24 de puncte.

Știai ce fel de expresie facială voiai pentru portret?
Aveam o viziune. Evident că au fost niște ajustări pe acolo, dar cred că imaginea rezultată din ședința foto este exact cum mi-am imaginat.

Portofoliul tău a fost inspirat de relația de iubire/ură pe care o ai cu echipa New York Knicks. Când și cum ai ajuns să fii fan al echipei?
Tata e motivul pentru care am devenit fan Knicks. Când eram copil obișnuiam să-i port bluzele prin casă și să mă prefac că fac parte din echipă. Prin anii 90 tata mai avea bilete Knicks. Îmi imaginez că a renunțat la ele când m-am născut, în 1995. Până în ziua de azi am rămas convins că, dacă mă nășteam în 1994 și cumva mama îi permitea tatei să-și ia copilul de șase luni la meciul din finala NBA, Knicks ar fi câștigat campionatul din anul acela și totul ar fi fost bine mersi pentru echipă. Aia e. Încă-i iubesc, chiar dacă n-au mai câștigat niciun campionat din 1973. E echipa mea.

Munca ta se bazează pe imagini statice, poți să-mi vorbești despre portofoliul tău? Pare un amestec din propria arhivă, cu scrisori și desene din copilărie completate de fotografii mai conceptuale.
Cu proiectul ăsta, „Madison Square Garbage”, am vrut să mă axez pe crearea unor imagini foarte specifice. A fost primul proiect pentru care mi-am notat mai multe idei diferite de fotografii, ba chiar am și creat o listă detaliată pentru sedința foto. Până-n momentul ăla eram genul care fotografia ce vedea. Pentru proiectul ăsta am desenat imagini pe care le-aș fi făcut când aveam opt ani. Am folosit cadre foto care semănau cu cele pe care le făcea mama când eram copil. Am luat imagini de pe net, totul cu intenția să creez ceva specific. Proiectul voia să fie o arhivă fotografică a unui fan al baschetului.

Când nu faci fotografii cu elemente din baschet, la ce lucrezi?
Iubesc fotografia. M-am ocupat de ședințe personale și am asistat și fotografiat câteva proiecte editoriale pe ici pe colo. Încerc constant să mă depășesc și să evoluez ca fotograf. Vreau să fac asta pentru totdeauna.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.