ROMÂNIA ÎN SEVRAJ

Am băgat heroină de la 15 ani, dar acum îi ajut pe tinerii din Ferentari să se lase

Există viață și după dependență.

de Iulia Roșu; fotografii de Eli Driu, și Mircea Topoleanu
21 Noiembrie 2018, 9:33am

Dana. Fotografie de Eli Driu

O bună parte din viața ei, Dana a fost oaia neagră a familiei. Azi își așază tacticos, pe noptiera de lângă pat, Amerika lui Kafka, toarnă niște suc în două pahare și îmi spune cu un zâmbet sincer: „Eu am iubit heroina, viața mea”.

Suntem în noua ei garsonieră închiriată într-un cartier rezidențial din Rahova. Dana are 35 de ani și e fostă dependentă de heroină, un drog care se vinde pe străzile din București mai ieftin decât canabisul: 30 de lei bila versus 60 de lei gramul de iarbă. A reușit să se lase de două ori, prima dată la nici 18 ani.

Dana a tras din prima țigară cu heroină la 15 ani jumate. Abia o născuse pe Alexandra, primul ei copil. Era vara lui ‘99, ieșise la plimbare cu o prietenă din cartier. Amândouă, mame tinere, amândouă rămase să-și crească fetele fără tați. „M-a întrebat dacă vreau să merg cu ea în Rahova, am zis că da, fără să pun întrebări. Am ajuns la ghetouri, ea a intrat, eu am așteptat-o afară.” Când a ieșit, i-a spus: „am luat ceva mișto rău de tot. Dacă vezi cum e, înnebunești”, își amintește ea. Pe vremea aia habar n-avea ce înseamnă „o bilă”, dar prietena ei i-a descris cel mai mișto trip: „Mi-a construit așa un film cu OZN-uri: uiți de toate supărările, de toate problemele, totul e bine”.

Nu știa ce avea să urmeze. S-au așezat pe o bordură, au făcut o țigară și au tras, pe rând. „Am vomat de m-au găsit dracii. Dar starea o luasem. Era de bine. Mi-a plăcut, ce să zic.” Pe vremea aia, Dana habar n-avea despre dependențe sau droguri, nici măcar nu văzuse oameni care să bage în jurul ei, chiar dacă în Rahova nu era ceva neobișnuit.

După episodul ăsta, de câte ori se întâlneau, fumau o țigară cu heroină. Așa a ajuns să intre în anturaje în care viața se învârtea doar în jurul bilelor. „La vremea aia era destul de ieftină heroina, o sută de mii bila. Și bani găseam atunci, cred că nici acum nu mai faci așa ușor zece lei.”

De la țigară la seringă

După un an de fumat heroină la țigară, a trecut la seringă.

„Ne luasem marfă, că puneam toți bani și împărțeam două-trei bile, dar a venit un băiat nou și-a zis: «ce proști sunteți, mă, stricați bunătate de marfă pe țigări? Hai să vedeți cum se simte cu adevărat heroina»”, își amintește Dana.

Tipul cel nou i-a luat brațul, i l-a strâns cu o curea, ca să-i simtă vena, și i-a injectat pentru prima dată heroina în sânge. Seamănă cu o scenă din Requiem for a Dream: substanța i s-a cățărat pe sub piele, prin vene, până în creier, acolo unde a lovit-o un „flash”, apoi mintea și corpul au intrat într-o stare de decuplare. „Putea să se întâmple orice în jurul tău, tot îți era bine”, așa descrie Dana efectul opioidului. S-a simțit ca prima dată când a tras la țigară.

După cum explica medicul psihiatru specialist în cadrul clinicii ALIAT, Adrian Pătrățanu, efectele imediate ale heroinei sunt de relaxare, euforie, liniște și de reducere a anxietății. Efectul euforizant durează până la o oră, dar efectul total de deprimare a sistemului nervos poate dura până la câteva ore.

Heroina te adoarme și te poartă departe. Spre deosebire de prietenii ei „plecați de aici”, Dana își amintește că la ea efectele erau altele: „eram foarte activă și îi zăpăceam de cap. Îmi spuneau că-i scot din stare.”

A mai continuat cam un an, la seringă, timp în care părinții ei o creșteau pe fiica ei, Alexandra.

Moartea unui prieten n-a fost de ajuns

Drogurile vin la pachet cu o anumită lume. Nu ține de etnie, de vârstă, de statut social sau de câte clase ai terminat. „Când te apuci să consumi ceva, o să ajungi să ai intrări în lumea în care vrei să fii”, îmi spune Dana, care crede că poliția ar trebui să alerge după adevărații dealeri. Altfel, „îl leg pe ăla azi - mâine consumatorul se duce și cumpără de la altul, îl leg și pe ăla, se duce și cumpără de la altul; se găsește mereu cineva, când vrei să consumi”.

Își amintește însă că au existat cazuri de consumatori care, disperați să facă rost de bani, au vândut tot ce-au găsit prin casă. O întâmplare mai risipește din gravitatea poveștii: „un prieten s-a dus la dealerul lui și i-a vândut salata de boeuf din frigiderul lui mă-sa. Ce hal de dealer primește așa ceva pe o bilă de heroină!”. Omul a rămas legendă în cartier.

Dar cele mai multe povești cu dependenți sunt tragice. Heroina se așterne în ei ca o luptă constantă pentru supraviețuire. Bogdan, unul dintre prietenii Danei, a dat tot din casa în care locuia cu maică-sa. I-a scos caloriferele din pereți, a vândut de la mobilă la perdele. Ultimul a fost tapetul.

„El avea bani de buzunar cum n-avea nimeni de pe Aleea Bacău de la noi și ne făcea, cum zic ăștia, cafelele la toți. Maică-sa l-a internat la spital, dar mai mult de-un an de pauză n-a avut”, povestește Dana. După ce heroina i-a furat adolescența și venele, l-au găsit mort, în baie. Bogdan se injectase într-o venă de la gât. „Nu pot să zic că n-am conștientizat moartea lui, dar nu într-atât de mult încât să ne facă să ne lăsăm”, își amintește ea.

Asta până când, într-o zi, Dana a zis „m-am plictisit de viața asta”. Le-a spus prietenilor ei: „de mâine nu mai vreau să bag, nu mai veniți la mine”. Nu împlinise încă 18 ani.

dana
Dana, în prezent. Fotografie de Mircea Topoleanu

Primul sevraj la 17 ani jumate

Mă uit la Dana, e o tipă scundă, slăbuță și brunetă, zâmbește des, deși pare sfioasă. Nimic din ea nu-i trădează trecutul de consumatoare. Acum însă lejeritatea cu care îmi vorbește despre heroină nu mă lasă să mă gândesc că e vorba despre unul dintre drogurile care, de-a lungul timpului, a băgat cei mai mulți români în spital. Astăzi, conform statisticilor de la Agenția Națională Antidrog (ANA), cel puțin nouă mii de oameni își injectează zilnic heroină doar în București. Nu se cunoaște însă numărul exact al celor care au murit din cauza acestui opioid.

„Când le spun povestea mea unor foști consumatori, îmi spun că sunt nebună, nu mă cred.”

Când s-a lăsat de heroină, a crezut că a răcit. Nu știa că toate durerile pe care le simte, frisoanele și temperatura sunt, de fapt, efectele sevrajului. Nu cunoștea cuvântul ăsta. „Îmi curgea nasul, mă dureau oasele, burta, corpul, totul. Iar eu ziceam că am răcit.”

Sevrajul de la heroină poate fi crunt. Pe lângă cel fizic, absolut insuportabil, componenta psihologică este hotărâtoare: „sevrajul psihic, adică dorința de a căuta high-ul, durează mai mult decât cel fizic” spune și medicul Pătrățanu. Cu toate astea, Dana a reușit să se lase după doi ani de dependență. Bănuiește că imposibilitatea de a conceptualiza termenii la vremea respectivă a ajutat-o psihic. În plus, în 99, metadona era o substanță SF, iar să meargă la spital nu i-ar fi trecut niciodată prin minte.

„Dacă aș fi știut că sunt dependentă și că, dacă mă duceam afară să bag, aș fi ieșit din starea aia, poate că acum nu mai vorbeam cu tine, cine știe.”

Dar nu vorbește în numele tuturor. „Nu i-o dă nimănui la fel.”

S-a întors la dragostea din adolescență

La 19 ani, Dana s-a măritat cu un vecin. „Am făcut doi băieți și m-am reapucat de heroină după vreo șase ani. Dar atunci am avut un motiv întemeiat. Știam deja ce efecte are și voiam să fac asta.” Bărbatul ei era abuziv cu ea, așa că și-a găsit refugiul în seringa cu singura substanță în care avea încredere. El nu se droga, însă îi plăcea mult alcoolul.

„Când ajungeam acasă, începea să mă bată, mă săturasem, dar nici nu aveam curaj să mă despart de el și am zis că măcar să nu mă mai intereseze.” Așa a revenit la iubirea din adolescență: heroina. Avea 25 de ani.

„Vreme de un an m-am drogat. Nimeni nu știa. Doar prietenii mei, consumatorii”, spune Dana și îngână zâmbind: „prietenii mei… consumatorii”.

Cu toate că știa cum „să-i facă pe alții”, spune că niciodată n-a putut să-și bage în venă de una singură. „Mă făcea mereu altcineva. Cred că am două mâini stângi.”

„Hai, fă, să vedem cât poți să duci”

În perioada asta, a cunoscut-o pe tipa care urma să-i schimbe traseul în viață. S-au văzut de mai multe ori până când s-au combinat, iar relația lor a durat opt ani. Acum câteva luni s-au despărțit.

Povestea lor a fost pe cât de dramatică, pe atât de răvășitoare. Aproape o lună Dana s-a drogat pe furiș. Locuiau în chirie cu alți consumatori care o „făceau și pe ea”, dimineața și seara. „Cât să nu am răuri.” Într-o zi, însă, prietenii care aveau grijă ca Dana să nu intre în sevraj au plecat și nu s-au mai întors. Îi luase poliția pentru că vindeau facturi false în stradă. Dana n-a mai avut încotro: sevrajul a împins-o să-i spună tipei cu care își împărțea viața că are nevoie de ajutor.

„Dacă ea băga de cinci ori, băgam și eu de cinci ori”, mărturisește Dana.

„Ea mi-a zis: «hai, fă, să vedem cât poți să duci». Ajunsesem să băgăm 20-30 de bile pe zi, cot la cot.” Se uită la mine și, după o pauză de câteva secunde, spune cu poftă: „Știi când îmi plăcea cel mai mult heroina? Noaptea. Mă puneam în pat și-atunci o simțeam în adevăratul sens al cuvântului, mi-o dădea pe bune, dar stăteam ce stăteam, apoi mă lua somnul.”

Al doilea sevraj: nu vrei altceva decât să mori

În vremea aia, sevrajul se instala la șase-șapte ore de pauză. Dana s-a reapucat cu trei unități, pe seringă, dar câteva luni mai târziu ajunsese la 30-40 de unități, adică undeva la două bile. „Cu cât băgai mai mult, cu atât mai repede te lua răul.”

Consumatorul trebuie să folosească doze tot mai mari pentru a găsi plăcerea, „ajungându-se uneori la doze de zece ori mai mari decât la început, ca să obțină un high sau ca să se mențină în afara sevrajului”, explică și medicul de la ALIAT.

După lunile astea de injectare intensă, femeia cu care Dana se iubea a ajuns într-o stare gravă. Făcuse septicemie, risca să moară. Dana a luat-o și s-au dus împreună la Spitalul Balș. „Atunci am zis: pula mea, dacă ea se lasă, eu nu pot să continui să consum.” Așa că Dana s-a internat și ea în spital, dar a refuzat tratamentul cu metadonă. „Doctorul m-a întrebat dacă vreau, dar eu știam că metadona dă dependență. Nu voiam să dau o dependență pe alta.”

„Dacă drogurile nu m-au omorât până acum, nu o să mă omoare nici dacă mă las de ele.”

Așa a început al doilea sevraj. Dana își amintește că a durat mai mult de o lună de data asta. I-a fost rău, avea dureri în oase, transpirații reci, calde, dureri abdominale crunte, frisoane, călduri. Toate deodată.

„Nu mai vrei să mai simți nimic, decât să mori.”

De la o zi la alta, însă, răurile se estompează. A stat două săptămâni în spital, apoi acasă, încă vreo două săptămâni. Abia se putea da jos din pat cât să se ducă la baie.

Nici dacă ar fi cerut ajutorul centrelor de stat, Dana nu crede că l-ar fi primit. Tratamentele pentru toxicomanii din România sunt limitate de locurile pe care le au centrele de dezintoxicare, dar și de lipsa metadonei ca substitut pentru cei care nu pot să se lase altfel.

Conform ANA, la nivel național există sub 500 de locuri pentru toxicomani în spitale și centre de stat, fapt care vorbește de la sine. România nu deține resursele necesare pentru a-și ajuta bolnavii dependenți. Șansele să te lași de heroină sau să duci o viață decentă ca dependent (prin implementarea unor camere de consum) țin doar de un noroc care n-are legătură cu realitatea, o recunoaște chiar și medicul Bogdan Gheorghe de la ANA.

Cu toate astea, se împlinesc opt ani de când Dana a scos, singură, acul din venă.

„Le-am luat pe toate ca pe o învățătură”

A avut în jurul ei oameni care au susținut-o. De la doctorul Adrian Abagiu și ONG-ul ARAS la oameni ca Alina Dumitriu (Sens Pozitiv) și Marian Ursan (Carusel) care îi sunt în continuare aproape. Oameni care și-au dedicat viața prevenției și terapiei cu dependenții, ajutându-i în special pe cei din medii defavorizate. Sprijinul celor din jur este fundamental pentru a scăpa de lumea acelor. La fel ca schimbarea anturajului și a mediului în care trăiești.

„Locuiam în Militari, iar anturajul meu era format din hoți, consumatori și pușcăriași. Când ne-am lăsat, însă, stăteam mai mult pe la centru, pe la spital. Rupsesem orice legătură cu anturajul. Ne vedeam numai cu oameni care ne-au ajutat, ne-au dat elan”, povestește ea.

Dana e o tipă ambițioasă, o dependentă atipică. Astăzi, însă, în garsoniera ei din Rahova, pe care nu a apucat încă să o mobileze complet, îmi recunoaște: „Mă gândesc tot timpul la heroină, dar nu la modul că aș mai băga, ci pentru că - dacă nu mă drogam - poate nu aș fi ajuns să fac lucrurile pe care le fac azi.”

Deși sună cinic, nu își regretă trecutul. Nici măcar că a făcut hepatita C de la acele folosite. „Le-am luat pe toate ca pe o învățătură.”

Îi zic: „ești un caz fericit, de fapt”. Știe asta. „Lumea din jurul meu mi-a zis asta și am înțeles până la urmă.” I-a luat ceva timp să priceapă de ce alți consumatori nu se pot lăsa. „Mă duceam la terapia de grup - cu cei care primesc metadonă - și le auzeam poveștile și îi judecam. Spuneam: bine că poți să faci 50 de lei pe zi pentru o bilă, dar n-ai 15 lei pentru metadonă”. Mai târziu, însă, a înțeles că dependența diferă de la om la om.

centrul de bine
Centrul de Bine, proiectul Danei. Fotografie de Mircea Topoleanu

Tinerii care consumă astăzi legale și pill-uri

Așa a ajuns Dana să se implice ca voluntar în proiecte dedicate comunității. A deschis inițial un centru în Rahova, alături de femeia cu care a fost opt ani, dar l-au închis la începutul lui 2018. A vrut însă să-și continue munca și a reușit să pună pe picioare Asociația easyEco, care oferă ajutor specializat oamenilor din comunitate, și proiectul Centrul de Bine, primul centru de sănătate mintală din Ferentari, al cărui președinte este. Pe lângă activitățile de terapie, aici au loc și ateliere cu adolescenți cărora li se vorbește despre efectele consumului de droguri.

„Mi s-a spus că eu sunt davistă veche, ce știu eu despre drogurile noi. Așa că am vrut să văd ce fac tinerii de azi.” Dana și-a petrecut vara lui 2018 printre adolescenți și copii din comunitate care bagă legale și pill-uri, pe care apoi le sting cu câte cinci-șase cuie cu iarbă. Heroina nu-i mai atrage pe tineri ca în anii ‘90, astăzi copiii au acces la drogurile astea.

Crede că acest nou val de consumatori va fi și mai greu de controlat pentru că sunt prea puțini oameni specializați care-i pot ajuta. „Mulți terapeuți abia s-au format cât să lucreze cu dependenții de heroină. Cred că în cazul lor, trebuie lucrat mai mult la creier, pentru că pill-urile nu îți dau o dependență fizică. Acum 20 de ani eu nici nu auzisem de metadonă, de consiliere, iar acum nouă ani, erau numărați pe degete cei care știau ce fac, atunci când se băgau să lucreze cu consumatorii”, îmi explică ea.

Astfel de droguri sunt băgate, de fapt, la nivel național, iar statul român face prea puține pentru a opri consumul în rândul tinerilor. Ba chiar, în toamna asta, etnobotanicele - deseori luate de tineri dezinformați - au devenit iar legale, din cauza legilor proaste din România. Iar asta îi expune pe tineri la riscuri imense, inclusiv moartea.

dana
Dana, la Expoziția caritabilă VICE România „România în sevraj”, pentru Centrul de Bine. Fotografie de Eli Driu

Stigmatizarea consumatorilor nu ajută pe nimeni

Indiferent de mediul din care provin, dependenții ajung să fie anulați prin ignoranță și stigmatizare, de societate, de prieteni, chiar și de familie. „N-am văzut-o niciodată pe mama îngrijorată cu adevărat. N-am auzit-o să spună: «copilul meu se droghează, ce pula mea fac?»” îmi spune Dana.

Asta a determinat-o să-și dea seama că puștii care intră în lupta asta au nevoie de cineva care să stea de vorbă cu ei, fără să-i blameze la fiecare mișcare.

„Lumea îi arată cu degetul: «uite-l și pe drogatul ăsta», dar nimeni nu-l întreabă de ce face asta? Mediul, familia, sărăcia, sunt cauze multiple”, îmi explică Dana după ce a participat la primul atelier cu adolescenți de la Centrul de bine, unde zece tineri au venit să asculte și să vorbească despre consumul de droguri.

„Trebuie să-i ajutăm să-și dea seama că au o problemă”, spune Dana care discută chiar și cu fiica ei de 19 ani despre consecințele drogurilor și importanța încrederii în părinți. „I-am spus Alexandrei că oricând are nevoie de mine, orice s-ar întâmpla, voi veni după ea.”

*Dacă ai nevoie de ajutor într-o secție de toxicologie sau știi pe cineva care are nevoie de ajutor, te poți adresa celor de la ARAS sau centrelor specializate din Spitalul Al. Obregia București, Centrul de Sănătate Mintală, Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola Iași, Spitalul Clinic de Urgență Cluj Napoca.

UPDATE: Articolul a fost modificat după publicare, pentru a proteja identitatea unei persoane care a fost menționată în povestea Danei.

Editor: Andreea Pocotilă

Tagged:
Features
heroína
locale
dependenta
Ferentari
supradoza
sevraj
Centrul de bine