Am fost în Câmpia Turzii să aflu de ce puștii se prăjesc cu legale până la leșin

Deși e doar opt seara, pe aleile blocurilor comuniste din Câmpia Turzii, județul Cluj, nu se zărește nici țipenie de om. Orașul ăsta pare rupt din filmele alea cu zombie ce rulau pe casete video la mijlocul anilor ‘90, unde toată lumea se baricada în casă înainte de lăsarea serii și cumva zombie tot reușeau să intre peste ei.

Din când în când, ecourile unor râsete puternice din scările unor blocuri din apropiere mai sparg din monotonia serii. „Probabil că se droghează”, îmi spune Răzvan, un puști de 17 ani care, sub protecția anonimatului, a fost de acord să-mi povestească despre dependența lui de „Zombie”. Ăsta e drogul care le prăjește creierul multor adolescenți din Câmpia Turzii în ultima perioadă. Rămân încremeniți pe băncile sau asfaltul orașului, nu-și pot coordona membrele, vomită, se mișcă în reluare, leșină sau urlă. Filmări cu ei au umplut YouTube în ultimele luni.

„Pentru mine, totul a început acu’ vreo patru ani, când am plecat în Italia la maică-mea. Acolo am început să fumez iarbă. Când am revenit în Câmpia, n-am mai găsit așa ușor iarbă, dar am dat de legale”, îmi spune tânărul, în timp ce stăm pe o bancă pe o alee întunecată din fața blocului unde locuiește împreună cu tatăl său și fratele de șase ani.

E agitat. Bate mai tot timpul din picior și are privirea unui animal hăituit. „Uite, îl vezi pe tipul ăla?”. Îmi arată cu degetul un puști care trece pe lângă noi. „Și el fumează. Toți fumează aici. Absolut toți prietenii mei se droghează. Drogul ăsta ne-a distrus viața.”

Răzvan îmi povestește că vara asta, în fiecare seară, el și amicii lui, vreo treizeci la număr, se strângeau în parcul din centru, făceau chetă și cumpărau legale. Adică o combinație de plante uscate și tot felul de chimicale. De la otravă de șobolani la diluant și spray contra insectelor, Zombie e o nenorocire care-ți rupe capul în secunda doi. Prețul? 50 de lei plicul cu câteva frunze, un pic mai mult de două grame. 

Cei care n-au bani, fură din magazine și așa își fac rost. Și eu am furat de câteva ori, recunosc. M-a prins și poliția.” Îl întreb cum a fost în arest.  „Cum să fie? Eram spart de la droguri și râdeam ca prostul. Polițistul s-a enervat, m-a apucat de gât și m-a dat cu capul de pereți.”

În timp ce stăm de vorbă, telefonul îi vibrează încontinuu. Pe Facebook, prietenii îl întreabă dacă „nu iese p-afară?”. Știe prea bine ce înseamnă asta. O întâlnire scurtă, chetă, rulat și două fumuri trase pe ascuns într-un gang. După care filmul se rupe. În fiecare seară. Pentru că altceva nu prea e de făcut în Câmpia Turzii, un orășel de mărimea unui cartier din Cluj, în care mai locuiesc vreo 20 de mii de oameni, majoritatea disponibilizați de la combinatul de sârmă, cândva o mândrie a industriei comuniste românești.

După câteva clipe de ezitare, mă întreabă: „Vrei să vezi de unde cumpărăm căcatul ăsta?”. Normal că vreau. Ne urcăm în mașină și mergem spre cealaltă parte a orașului, unde totul se desfășoară atât de repede încât dacă nu ai știi ce se întâmplă, ai putea crede că doi cunoscuți s-au întâlnit pe stradă, și-au dat mâna și și-au văzut fiecare de drumul său mai departe.

Afacerea cu „Zombie” nu e prea diferită față de celelalte afaceri cu droguri. Dealeri de stradă, de multe ori consumatori și ei, și câțiva băieți deștepți, care amestecă porcăria asta în case închiriate prin sate sau la marginea orașelor. Atât de simplu. Iar afacerea merge ca pe roate. Mai ales că acum două luni Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că procurarea de etnobotanice pentru consumul propriu nu mai e ilegală.

Au fost atât de multe cazuri de tineri din Câmpia Turzii care au dat-o pe Zombie, încât s-a trezit din amorțire până și Avocatul Poporului. Dar să nu-ți imaginezi că au făcut vreo analiză riguroasă sau că au consultat specialiști din ONG-uri înainte să ia această decizie. Pur și simplu au văzut și ei la televizor și în ziare zecile de filmulețe și poze devenite virale pe rețelele de socializare, așa că au profitat de ocazie să mai iasă puțin în față.

O recunoaște chiar Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, într-o discuție telefonică: „Ne-am sesizat pentru că a fost primul caz puternic mediatizat. Dar, între timp, am constatat că asemenea cazuri sunt și la Constanța, și la Baia-Mare”.

Sesizarea vizează posibila încălcare a unui articol din Constituţie, dar când l-am întrebat ce înseamnă asta mai exact, Victor Ciorbea s-a eschivat: „Noi nu suntem specialiști și nu ne vom substitui autorităților. Este vorba de o încălcare a protecției sănătății copiilor și a adolescenților”. Iar înainte să închidă, a ținut să precizeze că „s-ar putea să demarăm un raport special”.

N-am avut mai mult noroc nici la Agenția Națională Antidrog (ANA), care ne-a spus că nu ne pot oferi „mai multe informații despre efectele pe care le produce substanța din componența drogului Zombie”. În răspunsul scris, reprezentanții Agenției susțin că nu știu să fi apărut un nou drog pe piața din România, iar cei care care vindeau substanțe psihoactive în Câmpia Turzii „au fost arestați de autoritățile competente”. 

E greu să identifici substanțe noi pe piața drogurilor din România, componența lor chimică diferă de la un producător la altul și se poate modifica de la o zi la alta. Însă siguranța cu care reprezentanții agenției afirmă că dealerii au fost arestați și că situația e astfel sub control e contrazisă de realitățile din teren.

Iar asta o știe cel mai bine Mariana Dumitru, asistent medical coordonator la Ambulanța  Câmpia Turzii, prin mânile căreia au trecut zeci de adolescenți loviți de Zombie. Ne întâlnim la singura cofetărie-cafenea din centrul orașului, unde pe aceeași terasă își beau cafeaua ofițeri din poliția orașului și dealeri din zonă.

Femeia îi știe pe toți după numele mic. Ar fi și imposibil, după o viață petrecută pe ambulanță în orașul ăsta. „Drogul ăsta și-a făcut apariția la noi în Câmpia vara asta. Aproape zilnic vedeam tineri pur și simplu paralizați pe stradă sau prin parcuri”, îmi spune asistenta.

E greu pentru personalul medical să intervină în astfel de cazuri, iar o statistică oficială nu există din mai multe motive. „Noi suntem chemați la cazuri de posibili drogați. Niciodată nu știm exact cauzele pentru care o persoană se manifestă așa și nu presupunem că e neapărat sub influența drogurilor. Dar asta în cazurile fericite, când mai sunt acolo până ajungem noi. Mulți fug, când văd o ambulanță sau mașina poliției”, îmi spune femeia. 

„Pe cei mai mulți tineri i-am văzut în halul ăsta în timpul meu liber, când îmi plimb cățelușa prin parc. L-am văzut odată pe un băiat cum a tras dintr-o țigară din asta și a căzut lemn. Chiar în fața blocului meu. L-am întors, ca să nu vomite și să nu se înece. Când sunt pe ambulanță, tot ce le putem face e să le punem o perfuzie cu glucoză. Cam atât.”

Femeia nu s-a limitat doar la asistență medicală. A încercat să-i avertizeze pe cei din primărie, în special de la departamentul Asistență Socială, cu privire la ce se întâmplă. Nimeni n-a vrut să asculte. Îmi povestește de cazul unei mame cu trei copii. Unul de 13, altul de nouă și unul de patru. Cel de nouă ani a început să tragă prenadez și ușor-ușor a luat-o pe legale. „Când femeia s-a dus la Protecția Copilului, cei de acolo au trimis-o la plimbare pe motiv că le dă de lucru”, îmi spune asistenta medicală.

Ca să mă conving că până și copii de nouă ani au început s-o ardă pe legale, Mariana Dumitru mă duce la adresa femeii dintr-un bloc muncitoresc de la marginea orașului. La ușă răspunde un bărbat tatuat, la bustul gol și buhăit de somn. Mă măsoară din cap până-n picioare, iar când îi spun cine sunt și ce vreau, își întoarce capul și o strigă pe femeie, apoi pleacă plictisit  spre canapeaua din fața televizorului. Ușa rămâne larg deschisă și din hol cel mic mă privește nedumerit. Într-un final, cu ochii cârpiți de somn își face apariția și Liliana, mama celor trei copii.

„Ăsta de nouă ani a venit într-o zi mai amețit acasă și mi-am dat seama că a luat ceva. L-am bătut, după care m-am dus și le-am dat vreo două și ălora cu care umbla. Toți se droghează pe aici. Nu mai e unul limpede la minte”, îmi spune femeia.

Când vine însă vorba de Zombie, nu recunoaște, îmi spune că băiatul ei de numai nouă ani a consumat „doar prenadez, nu și alte minuni”.

Nu am putut s-o contactez pe asistenta socială căreia i-a fost semnalat cazul, Tamara Vasinc, de la Asistență Socială Câmpia Turzii, în ciuda insistențelor mele. La prima încercare, era în concediu, apoi nu a mai fost de găsit la telefon.

Rușinea și teama de a vorbi deschis despre consumul de droguri în orășelul ăsta începe din familie și se continuă pe holurile și birourile autorităților locale, iar de acolo mai departe la nivelul cel mai înalt din statul român.

Lucrul ăsta mi-l confirmă și Paula Bozdog, directorul Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” din oraș. Știe de fenomen și recunoaște că au avut cazuri și în școală recent.

Au fost vreo patru-cinci elevi în anii trecuți care aveau un comportament pe care noi l-am pus pe seama consumului de droguri. I-am chemat pe părinți la școală și le-am spus că noi avem bănuiala asta. Cei mai mulți au refuzat să creadă că li se întâmplă tocmai lor.” 

Problema, în opinia directoarei, e în familie. „Familii dezbinate, părinți cu probleme. Acolo e problema. Nu e vorba numai de bani. Am auzit de copii din familii cu situație financiară bună care consumau.”

Colegiul are 650 de elevi, iar mulți cunosc cel puțin o persoană în anturajul lor care a consumat sau consumă Zombie. Când îl întreb de drog, Cătălin, un puști de 14 ani, dă din cap afirmativ. „Da, am prieteni și vecini din bloc care consumă. Îi văd mai mereu pe la scara blocului cum își rulează și se sparg. Pe mine, unul, nu m-a tentat niciodată. Nici măcar nu fumez tutun.”

Puștiul îmi spune că cel mai mare dealer din oraș era un tip căruia toți îi spuneau Baghera. Pe numele său adevărat Sorin Sergiu Scrob, acesta a fost săltat de DIICOT în luna septembrie, la o zi după ce a dat un interviu pentru o emisiune mondenă în care nega că el ar fi cel care le oferă copiilor Zombie. Însă procurorii susțin în rechizitoriu că Baghera e unul dintre cei mai mari dealeri de droguri psihoactive din zonă. Asta ar explica de ce Câmpia Turzii este orașul cel mai rău lovit de fenomen și de ce de aici au apărut cele mai multe filmulețe cu consumatori pe rețele de socializare. Momentan, Baghera se află în arest preventiv și judecat la Tribunalul Cluj.

Pentru Răzvan, toate astea nu mai au nicio importanță. Se urcă în mașină și îmi arată pliculețul palmat de dealer. „Vezi? Pentru asta mi-am futut eu viața.” Și când rostește aceste cuvinte, știe exact la ce se referă. Acum un an, a fost chemat la lotul național de handbal pentru tineret. În timp ce îmi arată poze cu el pe telefon îmbrăcat în tricoul naționalei, fața i se luminează.

Ar vrea să se lase. Și ar vrea s-o facă chiar în seara asta. Să-și facă bagajul și să meargă la o clinică de dezintoxicare din Cluj sau undeva cât mai departe de Câmpia Turzii și de anturajul de aici. Doar că asta e aproape imposibil. Clinici pentru minori nu există în Cluj-Napoca. Doar private. Și costă. Prea mult ca el sau părinții lui să-și permită cei trei mii de lei lunar timp de două-trei luni cât ar trebui să stea internat.

Așa că nu-i rămâne decât să se lupte singur cu demonii dependenței de Zombie. Într-un oraș în care toți prietenii lui o ard cam la fel din plictiseală și lipsă de alte oportunități. Cu o comunitate care se face că nu-i vede, tinerii se retrag seară de seară în scările de bloc din Câmpia Turzii și din alte orașe cândva industrializate și astăzi abandonate de toți și de toate.

Numele și anumite detalii au fost schimbate, pentru protejarea identității celor intervievați sub anonimat.