Am mâncat la McDonald’s în Focșani și am înțeles că visul american a ajuns prea târziu aici

„Are cineva 27? Cineva cu un bon de comandă?”, spune o blondă mignonă care se agită prin grămada de oameni intrată pe ușile noului restaurant McDonald’s ori Măc, cum i se zice în Focșani. Asta pentru că, la începutul săptămânii, imperialismul hamburgerilor a poposit și în orașul cu mai puțin de o sută de mii de locuitori din coada Moldovei.

În prima seară, focșănenii s-au entuziasmat și au asediat localul ridicat de curând pe bulevardul Brăilei, sună a ironie la adresa singurului oraș din apropiere rămas fără McDonald’s - Brăila. Și pentru ca poezia locației să fie completă, cel mai cunoscut export al democrației americane dintre două felii de pâine este amplasat la marginea cartierului ANL Democrației.

Nu am reușit să gust din primii hamburgeri americani care s-au pogorât printre focșăneni, dar am zis să prind totuși prima săptămână de vis american. În ciuda fotografiilor care s-au viralizat pe internet și-au scos nostalgia din români, entuziasmul tinerilor pentru Măc s-a stins rapid.

Am ajuns abia în a treia zi de la deschidere, atunci când mulțimea adusă de mireasma unui prânz bogat în carbohidrați nu era nici măcar pe măsura unui moment oarecare la McDonald’s Romană. Nu mai zic de ora trei dimineața din weekenduri. Focșănenii însă se simțeau de parcă au înfruntat Armada pentru un Cheeseburger.

În anticipație, au montat și ecrane de comandă și plată cu touchscreen, în jurul cărora roiesc de zor două angajate. Femeile sunt gata să îți sară în ajutor cu comanda și să-ți arate magia din spatele unui touchcreen cu Big Mac.

„Le-au pus că se așteptau să fie aglomerat. Aici părem puțini, dar în spate este o armată de oameni”, mă îmbărbătează blonda mignonă, în timp ce eu comand doi burgeri de Centenar, că nimic nu-i mai potrivit de digerat lângă Milcovul secat dintr-o sorbire pentru Mica Unire.

Pe ecran curg rapid numere, iar tipa mignonă îmi spune să stau cu ochii în patru, că batalionul din bucătărie are grijă să satisfacă rapid mulțimea înfometată din restaurant. Mă avertizează că, dacă ies la o țigară, o să-mi găsesc burgerii reci.

„Cum să mănânci burgeri reci? Îi lași acolo și pleci”, îmi spune ea aproape dojenitor.

Îmi iau sandvișurile patriotice, un porc cu hrean, muștar, murături și praz oltenesc mărunțit de moldoveni, dar și o vită cu hribi, proaspăt ajunse în meniu și în Focșani.

În apropiere sunt trei licee, două tehnice și unul sportiv. De trei zile, liceenii au lăsat în urmă amintirea caldă a foitajului cu mere (adică merdenea pentru ăia care nu au sânge de moldovean) în favoarea unui combo de cinci lei. Și uite așa moare mica industrie a pauzei mari.

„E doar mâncare, nu e altceva. Deși colegii mei de clasă s-au îngrămădit să vină aici”, îmi spune Simona, care a ieșit de ore și a venit direct la McDonald’s.

La vârsta adolescenței nu prea o impresionează hamburgerii. Nici nu mai zic de visul american. Ea a mai mâncat McDonald’s la viața ei, că Galați e la o oră distanță și faci vreo două și jumătate până la București.

Cu excepția câtorva bunici care și-au scos nepoții din parcuri pentru un Happy Meal, nimeni nu e impresionat de cartofii prăjiți și hamburgerii lui Ronald. Visul american nu mai înseamnă pentru focșăneni ce a însemnat pentru bucureșteni în 1995. Aveam doar două luni când capitalismul american a aterizat la parterul magazinului Unirea.

Într-o singură zi, vreo 260 de angajați au reușit să servească armata de peste 15 000 de oameni care înconjurase centrul comercial din Capitală. Nu știu ce au simțit bucureștenii când s-a lăsat americanu’ cu ce are el mai bun pe Dâmbovița, dar din auzite m-am prins că atmosfera era ceva mai mesianică decât am găsit-o la Focșani. O cunoștință spunea că oamenii stăteau ca la urs până și în parcul de la Unirii. S-a aruncat cu tricouri spre mulțime și o apariție a fost chiar clovnul Ronald.

Pentru el, primul McDonald’s s-a dovedit un eveniment a cărui anvergură ar putea să fie egalată doar de a doua coborâre a lui Iisus pe Dâmbovița. N-am găsit asta în Focșani. Și asta pentru că, oricât de cenușiu ar fi orașul lor, focșănenii știu cum arată lumea de dincolo. O fi viața de căcat, dar un suc ca-n SUA tot îți permiți.

Ies pe terasă și dau de Remus, un tip de 20 de ani, care bagă doi hamburgeri și un puișor cât timp așteaptă mașina spre Brașov. Îmi promite că nu e mare fan, pentru că el e sportiv și oricum a mai băgat cartofi prăjiți de la McDonald’s. Totuși, crede că deschiderea noului Măc e un mare boom pentru Focșani.

„E un boom, cel puțin pentru copii. Acum că s-a deschis, juniorii vin aici. Deci, banii de pachet pe care îi primesc de la părinți ca să-și ia un foitaj cu mere sau un corn se duc aici”, îmi zice Remus.

E puțin sceptic cu privire la ce conțin hamburgerii care i-au intrat în stomac. Zice că au venit ăia de la protecția consumatorului să ia probe înainte de deschidere, dar crede că banul împinge tot în oraș. Îmi arată cu degetul spre partea opusă a parcării și îmi spune că ăștia de la Mec nici nu au fost primii cu burgeri în Focșani.

La capătul arătătorului său este Tudor Gourmet Burgers. Ospătaru’ îmi spune că nu are probleme cu vânzarea de când cu Mc-ul. Din contră, îi ajung și lui noi clienți pentru că focșănenii nu sunt cunoscuți pentru răbdare ca cei 15 000 de oameni care au mâncat burgeri americani în ‘95 în București.

Dezamăgită de cum focșănenii nu știu să trăiască ce le-a adus unchiul Sam, plec la o plimbare spre morcovul din Piața Unirii. Încep să opresc bătrâni pe stradă, să-i întreb dacă știu că au aterizat americanii și-n Focșani.

Colega ei de pensie este fostă profesoară și o dă imediat pe nostalgie. Pe vremea când preda, îi ducea pe elevi în excursie ca să mănânce la McDonald’s în București.

Prin centru sunt informată de doi focșăneni tineri că cea mai bună cafea este la Dance sau la Sense, așa că mă retrag aici în așteptarea aglomerației de la McDonald’s. Beau o cafea sub privirea profundă a lui Johnny Depp și mă întorc la ora 16.00 în parcarea de pe bulevardul Brăila.

După vreo jumătate de oră, paznicul se pune pe treabă și permite doar intrarea controlată a mulțimii în McDonald’s. Oricum, nu e mai aglomerat decât la ora prânzului în orice Mega Image din zona corporatistă a Capitalei.

„Ce e aici, să moară mă-sa!”, zice un focșănean vizibil iritat de coadă în timp ce-și trage nervos copilul de mână departe de fericirea efemeră a unui Happy Meal.

La scenă asistă și Alexandru și Ionuț. Doi tineri focșăneni care se relaxează la o țigară după ce au reușit să mănânce la McDonald’s. „Azi a meritat. E aglomerație, dar eu mă bucur de cum e tot organizat. Nici nu aveai cum să stai la coadă, era omor aici”, îmi spune Ionuț.

Alexandru crede că lumea s-a îngrămădit pentru că era o lipsă, că altfel toți tinerii focșăneni au ajuns la McDonald’s în Bacău, Galați ori Buzău, toate trei situate pe o rază de o sută de kilometri. Altfel, vede potențial în Mec.

Un bebeluș e cărat prin burnița de toamnă târzie, în vreme ce maică-sa e revoltată le vederea cozii de la McDonald’s. Îi las pe focșăneni să mănânce hamburgeri și să treacă peste ei visul american de parcă Măc a fost dintotdeauna în Focșani.