Cu ce-ai putea să-nlocuiești Facebook, fără să simți că-ți iei țeapă

Site-urile personale și e-mailul pot înlocui ce le place oamenilor la Facebook – în special impulsul să posteze despre viețile lor online.
24.12.18
facebook

Ca boboc la liceu, în anul domnului nostru 2002, mi-am făcut un site numit „Jason’s Site”. Deși un site cu numele meu și devotat poveștilor din propria mea viață a fost incredibil de vanitos pentru vremea aia, arăta destul de progresist: Site-ul avea un news feed, o pagină despre mine și o listă de e-mail-uri ca să pot trimite noutățile oamenilor. Intenționam să fie finanțat de donațiile cititorilor. Avea o secțiune pentru videoclipuri și poze, un guestbook și o pagină de „prieteni” care era literalmente o listă cu prietenii mei. Avea și o secțiune profetică cu „fierbinte sau nu” în care erau poze cu prietenii și cunoștiințele mele, iar asta a fost înainte de ideea originală a lui Mark Zuckerberg pentru Facebook numită „FaceMash”.

Publicitate

M-am ocupat regulat și obsesiv de site timp de trei luni și nu m-am mai întors niciodată la el. Site-ul era rușinos pe atunci și încă este, dar faptul că l-am abandonat a fost o greșeală teribilă.

Când am încetat să mă mai ocup de el, nu m-am oprit din postările online. Doar că am găsit alte locuri unde să o fac. Mi-am făcut cont pe Xanga și apoi pe LiveJournal și MySpace. Așa au făcut și toți prietenii mei. Postam în fiecare zi – poze din excursii, dramele prietenilor și din relații, plângeri despre profesori, glume interne. Am fost condiționați să postăm fiindcă numai puștanii ciudați nu o făceau. Rar erau consecințe după postarea detaliilor intime din viețile noastre; singurele consecințe veneau din neparticiparea la conversația online.

Nici Xanga, LiveJournal sau MySpace nu au reușit să-și dea seama cum să monetizeze lucrurile pe care le postam noi într-un mod cu sens. Nu erau reclame și niciunul dintre noi nu s-a gândit la „datele personale” sau ce s-ar putea face cu ele.

Îmi amintesc ziua când Universitatea din Maryland a oferit bobocilor adrese de e-mail cu „@umd.edu”. A fost o zi monumentală, nu fiindcă urma să fim la facultate în curând – era importantă fiindcă adresele de e-mail ne permiteau să ne creăm conturi pe Facebook, din moment ce încă trebuia să-ți fie verificat profilul cu o adresaă de e-mail universitară.

Când ni s-au dat prima oară adresele de e-mail (cu câteva săptămâni înainte de absolvirea liceului), aveam ora de genetică cu Doamna Brosnan, care avea mai multe computere în spatele clasei. Aproape o duzină de oameni s-au îngrămădit în jurul computerelor ca să-și facă cont pe Facebook. Ne-am făcut cu toții, unul după celălalt. Apoi, am continuat să postăm, la fel cum o făceam pe MySpace. Asta se întâmpla acum 12 ani și majoritatea dintre noi nu ne-am mai oprit de atunci.

Publicitate

Uitându-mă în urmă, nu este foarte clar pentru mine de ce eram așa de bucuroși să ne facem Facebook. Eram cu toții deja pe aceleași rețele sociale. Dar cineva – un copil popular, probabil – a decis că vom folosi Facebook-ul, așa că ne-am conformat.

Facebook este acuzat mereu că a „stricat” social media și a transformat MySpace într-un loc inutil, dar mai multe milioane de adolescenți și adulți tineri își împărtășeau fiecare aspect al vieții lor pe alte rețele sociale și pe propriile site-uri. Facebook a avut norocul că era nou, cumva diferit și exclusiv. A avut și mai mult noroc să vină la putere la scurt timp după apariția smartphone-ului. Ce vreau să zic este că Facebook nu este neapărat mult mai bun sau mai convenabil ca propriul site sau trimiterea e-mail-urilor sau vorbitul pe chat. Dar, din nu știu ce motiv, Facebook (și Instagram) sunt locurile unde postăm acum.

Există un subtext al mișcării #deleteFacebook care nu are nimic de a face cu scandalul datelor personale. Este ideea că oamenii care folosesc Facebook sunt stupizi sau nu ar fi trebuit să-și arate atâta viața personală. Dar pentru cei care au devenit majori la începutul anilor 2000, să ne împărtășim viețile online este ca o a doua natură și a venit în mare fără consecințe. Nu era nimic să indice că ceva ce am fost condiționați să facem va deveni o armă împotriva noastră.

Facebook a devenit bineînțeles ceva mult mai mare decât un simplu site și, în ciuda erorilor, „a ajutat la conectarea oamenilor”. Dar Facebook a intrat într-o tendință care deja era în desfășurare - nu a inventat ideea de a lăsa oamenii să-și pună viețile online, doar a monetizat-o mai bine.

Când mă gândesc la propriul consum de Facebook, îmi amintesc des de primul site pe care l-am făcut și cum el a servit aceluiași scop atunci cum face Facebook-ul acum. Păcatul meu original nu a fost că mi-am făcut cont pe Facebook, ci abandonarea propriului site pe care îl controlam (site-ul original era pe Tripod, dar dacă ar trebui să o fac din nou, aș plăti pentru găzduire online). După toți acești ani, poate a venit timpul să actualizez „Jason’s Site”.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.