FYI.

This story is over 5 years old.

Politică

Cinci întrebări pe care le ai despre războiul penibil dintre Firea și Dragnea

Firea a devenit ostatica lui Liviu Dragnea. Îți vine să-i plângi de milă?
gabi firea
Gabi Firea, în urmă cu 16 ani. Bucureștiul e la fel de varză. Fotografie via Mediafax Foto 

Gabriela Firea a intrat luni în şedinţa conducerii PSD cu trei funcţii politice şi a ieşit fără niciuna. Şi-a dat demisia de la şefia organizaţiei PSD Bucureşti, cea mai importantă filială a partidului, înainte ca Dragnea s-o schimbe. Dar Dragnea tot a umilit-o. I-a luat şi organizaţia Ilfov, oraşul de reşedinţă al cuplului Firea-Pandele. Rămasă fără putere, Firea a demisionat şi din funcţia de vicepreşedinte al PSD, pentru că nu are sens să fii vicepreşedinte la nivel naţional, dacă nu conduci nicio organizaţie, deci dacă nu ai putere în teritoriu.

Publicitate

Aşadar, Gabriela Firea a rămas simplu membru de partid, primar general și filosof în contemplare: „Ne naștem singuri și murim singuri” sau „Nu m-a speriat niciodată singurătatea”, a spus ea imediat ce și-a dat seama că a fost mazilită de șeful nostru suprem. Poate te întrebi de ce n-a dat-o Dragnea afară din partid sau ce se întâmplă mai departe cu primarul Bucureștiului sau de ce să-ți pese de scandalul ăsta. Îți răspund la toate întrebările astea, fie că ţi-au trecut sau nu prin cap.

1. De ce nu a demisionat Firea cu totul din PSD, nu doar din funcțiile de conducere?

Pentru că ar fi pierdut automat postul de primar general al Capitalei. Legea spune că un primar care demisionează din partidul pe listele căruia a candidat la alegerile locale îşi pierde funcţia câştigată la scrutin. Legea a fost făcută cu scopul de a opri traseismul politic. Știi când aleşii locali migrau imediat spre partidul aflat la putere. Erai primar PNL şi ajungea PSD la guvernare, hop!, peste noapte, din liberal deveneai social-democrat ca să primeşti şi tu nişte bani de la centru.

Astfel că Firea nu avea niciun interes să renunțe la mandatul de primar general, mai ales că se gândeşte să candideze din nou în 2020, ca independent, potrivit surselor VICE.

2. De ce nu a fost exclusă Firea din PSD, aşa cum s-a întâmplat cu alţi doi pucişti – Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu?

Pentru că Dragnea ar fi arătat că nu-i pasă de Bucureşti (chiar nu-i pasă, dar asta e o altă discuţie). Aceeaşi lege care oprește traseismul politic mai spune un lucru: dacă un primar este exclus din partidul pe listele căruia a candidat, atunci el poate rămâne în continuare primar. E o poliță de asigurare politică, astfel încât primarul să nu devină dependent de șeful partidului.

Publicitate

Concret, dacă Dragnea se supără pe Firea, nu o poate da afară din fruntea Primăriei Capitalei, pentru că femeia a fost totuși aleasă de bucureșteni, nu de PSD. Așa că Dragnea nu putea să le arate bucureştenilor că renunţă de bunăvoie la primarul care a câştigat Primăria Capitalei pentru prima dată în istoria PSD. În plus, dacă Firea ar fi fost exclusă din PSD, ar fi putut migra spre alt proiect politic, spre exemplu la Pro România, condus de Victor Ponta, dușmanul declarat al lui Dragnea. Şi atunci ce sens avea să o elimini pe Firea din PSD, dar să o transformi în primarul altui partid? E un cadou politic pe care Dragnea nu avea cum să i-l facă Gabrielei Firea.

3. De ce e important pentru PSD ca Firea să rămână în partid?

Dragnea ştie că Firea stă foarte bine în sondajele de opinie. Normal că stă bine, după toate pomenile electorale aruncate peste bucureşteni. Dacă ar fi dat-o afară din partid, Dragnea ar fi afectat scorul PSD pe Bucureşti. Însă, peste jumătate de an vin alegerile europarlamentare, foarte importante pentru PSD.

Pe de o parte, Dragnea vrea să arate că partidul e în continuare primul în preferințele oamenilor, în ciuda haosului de la guvernare. Pe de altă parte, PSD vrea să scoată cât mai mulți europarlamentari, deci are nevoie de voturile bucureștenilor.

Şi acum, puțină istorie contrafactuală: Dragnea o dă pe Firea afară din PSD. Firea rămâne primar şi face campanie împotriva lui Dragnea. PSD pierde electoral, deşi controlează toate sectoarele Capitalei. Dragnea trebuie să explice în partid de ce PSD a scos un scor mic pe Bucureşti. Cam aşa a calculat liderul PSD războiul cu Firea şi a decis să o lase în partid. Practic, Firea a devenit ostatica lui Liviu Dragnea. Nu poate demisiona din PSD pentru că îşi pierde funcția. Dar în PSD nu mai are nicio putere, cum nici la Primărie nu va mai avea. Şi de aici următoarea întrebare:

Publicitate

4. Ce poate să mai facă Firea ca primar?

Mai nimic. Dragnea a vut grijă să o lase primar, dar în acelaşi timp i-a spart majoritatea din Consiliul General al Capitalei: câţiva consilieri PSD supuşi lui Dragnea nu mai votează proiectele propuse de Firea. Un primar fără consiliu nu are nicio putere - e un ficus politic. Partea bună e că Firea nu va mai putea arunca banii pe tot felul de proiecte populiste. Partea rea e că Bucureștiul nu va mai avea, practic, primar, până la alegerile din primăvara anului 2020. Proiectele vitale – căldură, salubritate, deszăpezire – vor trece cu voturile Opoziţiei.

5. De ce n-a stat Firea în banca ei şi i-a cerut demisia lui Dragnea?

Firea a mimat o relaţie foarte bună cu Liviu Dragnea pentru că scopul său a fost candidatura la alegerile prezidențiale. Aşa se explică şi toate sondajele comandate de Firea în care apare peste Iohannis. Când a înțeles că Dragnea nu o va desemna în vecii vecilor candidatul PSD pentru Cotroceni, Firea a întors armele şi a încercat debarcarea lui Drganea din fruntea partidului. Era singura sa şansă de a deveni candidat PSD la prezidenţiale. Nu i-a ieşit.

Acum mai rămâne doar să se roage ca Dragnea să ajungă la puşcărie, deşi doamna Firea, creștină declarată, n-ar trebuie să dorească răul aproapelui său.

Editor: Iulia Roșu