Povestea ciudată a șoarecilor de laborator crescuți să moară

De când lumea și pământul, omul și-a dorit să dea cancer șoarecilor.

Dar abia pe la mijlocul anilor 1980 au devenit cobaii perfecți pentru cancer. Fă cunoștință cu oncoșoarecele (înregistrat în SUA ca 5 925 803), al doilea organism patentat vreodată și primul mamifer de acest tip. Oncoșoarecele se naște, este alăptat de mama sa, se bucură de locul său de rozătoare în univers și, apoi la țanc, în a șasea săptămână de viață, face cancer la sân.

Este, după spusele oamenilor de știință, un produs constant. Asta e partea lui genială. Nu că face cancer; poți bombarda orice șoarece cu radiații, dacă asta ai chef, și va începe să facă melanoame. Faza e că face același tip de cancer, în același mod, fără alte lucruri în plus. Cancerul e cam singura chestie în neregulă cu el – ca să-ți compari experimentele cu ale altora.

Este un șoarece atât de sofisticat încât vine cu un Contract de Utilizare, ca un software sau o listă lungă cu cele mai bune practici și instrucțiuni speciale.

„Lucram într-un laborator”, explică un utilizator de șoareci din Londra. „Iar supervizorul meu era plecat cu afaceri, deci nu ne-am putut desfășura experimentele așa cum plănuiserăm. A trebuit să omor toți șoarecii în a șasea săptămână de viață, pentru că așa era specificat în contract.”

Oamenii de știință sunt foarte stricți cu protocoalele etice legate de animalele lor. „Multe din lucrurile astea sunt foarte competitive”, spune aceeași sursă, care a cerut să rămână anonimă. „Dacă o firmă de biotehnică rivală arată că nu ți-ai gestionat corespunzător stocul, chiar și numai un zvon ți-ar putea distruge medicamentul de miliarde de dolari la care lucrezi.”

Numele alternativ al Oncoșoarecelui este „Șoarecele Harvard” pentru că a fost inventat de doi studenți de la Universitatea Harvard – Philip Leder și Timothy Stewart – în 1984. Ei au descoperit o modalitate prin care să scoată o anumită secvență de ADN și să o înlocuiască cu o genă canceroasă, prin injectarea ovulelor de șoarece cu un virus special creat. Creatura rezultată este crescută în laborator și e refăcută prin reproducerea verilor primari după un anumit tipar. Asta înseamnă că același șoarece se naște la nesfâșit.

Ca să simplific, după faza de inserare a ovulului cu virus, împerechezi bunici cu nepoate, la fel și cu bunicile, într-un mod specific care permite populației reprodusă să fie refăcută în mod egal. În timp, vei avea un set stabil al genelor dorite. „Imaginează-ți o undă sinusoidală”, îmi explică utilizatorul. „Începi cu o structură destul de zimțată, dar de-a lungul timpului, refaci aceleași elemente, deci se nivelează.” Și da, asta înseamnă că crești numărul șoarecilor defecți din populație cu aceeași regularitate a undei sinusoidale. „Din păcate”, spune utilizatorul, „trebuie să-i ucizi pe aceia.”

Din păcate pentru Leder și Stewart, cercetarea lor a fost sponsorizată de gigantul industriei farmaceutice din SUA, DuPont, care a văzut o oportunitate să-și recâștige investiția și să facă niște profit. Au patentat Oncoșoarecele și i-au făcut reclamă agresiv, chiar și tricouri.

Oncoșoarecele a schimbat percepția despre ce e un brevet și în proces a scos mai mulți oameni de știință la lumină. Înainte, șoarecii de laborator erau favoruri schimbate între laboratoare și comunitatea experimentală mică, dar unită, pe când în prezent trebuie să plătești o taxă per unitate celor de la DuPont. Nu aveai voie să-i împerechezi. În plus, DuPont, nu numai că voia acces la proiectele tale, te mai și taxau pentru un procent din orice descoperire comercială făcută cu ajutorul produsului lor.

Controversa a fost maximă câțiva ani. La nord de graniță, biroul canadian de patentare a respins ideea oricărui brevet pentru că „nu asta a fost intenția inițiatorilor Legii de Patentare”. În UE, în 1991, autoritățile au votat să fie posibilă patentarea lor, dar numai după ce un proces a decis ca o varietate de animale să fie excluse din patentare, dar nu toate.

Toată această filosogie a devenit din ce în ce mai irelevantă. În 1999, DuPont a permis împerecherea non-comercială a șoarecilor. Până în 2012, s-a raportat că brevetele finale au expirat. În prezent, poți să cumperi Oncoșoarecii de la oricine, dar DuPont încă deține drepturile de autor asupra numelui.

Între timp, tehnologia i-a depășit oricum pe DuPont. În 1989, trei oameni de știință britanici și americani au creat o tehnică pentru piața de masă: Șoarecele Knockout. Acum, poți să modifici orice parte din genomul rozătoarelor, să o scoți și să o înlocuiești cu alta și să faci un șoarece gras, unul fără sistem imunitar sau care doar arată puțin ciudat. Un șoarece care de fapt este un șobolan; un șobolan care poate face diabet la comandă: Șobolanul „BBDP”.

Până în 1993, acel val a creat și un Oncoșoarece inversat. În loc să insereze o genă care produce cancer, l-au transformat într-o genă dublu-negativă, inversând gena p53, ceea ce permite mamiferelor să-și ucidă propriile tumori înainte să crească.

Acum sunt mii de varietăți de șoareci knockout, iar piața este competitivă: o căutare rapidă pe Google arată mai multe reclame sponsorizate: „Întoarcere Rapidă. Modele de Șoareci la Comandă. Cu Garanția Recuperării a Sută la Sută din Investiție. Cu Cât Comanzi Mai Mulți, cu Atât Economisești Mai Mult!” Cu aproximtiv 93 560 de lei poți cumpăra o colonie de rozătoare cu orice genă modificată.

Dar aceeași întrebare care se aplică la toate testele pe animale este valabilă mai ales pentru cele modificate genetic: sunt niște modele îndeajuns de bune? Ia ca exemplu demența. S-au pompat milioane în tratamente care ar putea funcționa la nivelul șoarecilor, dar eșuează când sunt aplicate oamenilor. Șoarecii dezvoltă aceleași plăci din creier care cauzează demență, dar nu au aceleași probleme de memorie ca oamenii.

De aceea, în trecut, cercetătorii vorbeau despre un fel de Oncoșoarece-etalon. Să modifici șoarecele în așa fel încât nu numai că face demență, dar structurile cerebrale sunt modificate să se apropie cât mai mult de cele ale oamenilor. În viitor, re-maparea corpurilor de șoareci ca cele umane ar putea deveni o specializare în sine.

Nu orice este posibil este și permis. În 1992, Upjohn Pharmaceuticals a inventat un șoarece knockout care imita chelia masculină – foliculii de păr deveneau din ce în ce mai mici până dispăreau. Comisia etică a respins Șoarecele Upjohn pentru că au considerat că prejudiciul adus rozătoarei era mai mare decât beneficiul pentru oameni – o insultă sigură la adresa chinurilor bărbaților chelioși de pretutindeni.

Oncoșoarecele nu are același noroc. În mica lui viață, acest cobai nu se poate elibera de sentimentul ăla ciudat că, în orice moment, din oricare motiv pe care nu-l poate percepe, va descoperi sânge în propriile fecale.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.